Competent execution court: domicile versus residence under Art. 651 CPC

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de încuviinţare a executării silite

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, sub nr. x/2025, la data de 28 februarie 2025, petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti "A.", a solicitat, la cererea creditoarei Unitatea administrativ-teritorială municipiul Târgovişte, încuviinţarea executării silite a debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4800 din 13 noiembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr. x/2024.

2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Târgovişte

Prin sentinţa civilă nr. 1047 din 4 martie 2025, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Târgovişte a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea prevede altfel. Noţiunea de domiciliu se raportează la locuinţa unde se găseşte în fapt acea persoană şi nu corespunde elementelor ce interesează evidenţa populaţiei.

În cauză, la data introducerii cererii de executare silită, potrivit verificărilor DEPABD, reşedinţa debitorului era în satul Dragomireşti - Vale, comuna Dragomireşti - Vale, judeţul Ilfov, împrejurare care atrage competenţa Judecătoriei Buftea.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

3. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 6415 din 22 mai 2025, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ., care stabilesc competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite prin raportare la domiciliul debitorului.

În cauză, întrucât domiciliul activ al debitorului este în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite aparţine Judecătoriei Târgovişte. În aprecierea instanţei, împrejurarea că B. a avut reşedinţa în comuna Dragomireşti - Vale, judeţul Ilfov, nu prezintă relevanţă, întrucât legiuitorul a avut în vedere strict domiciliul debitorului.

În considerarea acestei împrejurări, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Buftea îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviinţarea executării silite pornite de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti "A.", la cererea creditoarei Unitatea administrativ teritorială municipiul Târgovişte, împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4800 din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe, Judecătoria Târgovişte şi, respectiv, Judecătoria Buftea, a fost generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Astfel, când au analizat competenţa, Judecătoria Târgovişte s-a raportat la reşedinţa debitorului, iar Judecătoria Buftea la domiciliul acestuia.

Înalta Curte reţine că domiciliul persoanei fizice este unul dintre atributele de identificare a acesteia şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, o persoană de un anumit loc, individualizând-o în spaţiu. Caracterul stabilităţii domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mişcare a persoanei fizice şi nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spaţiu.

De aceea, dispoziţiile art. 87 şi 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliul, ci şi la reşedinţa persoanei fizice. Totodată, dispoziţiile art. 91 din acelaşi act normativ prevăd că,,(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte mai reţine că, în plan procesual, finalitatea dispoziţiilor din C. civ., menţionate anterior, este aceea ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a se da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

Noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde acesta locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică şi sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a începerii efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

O astfel de interpretare este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut că "domiciliul" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanţă" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părţi (a se vedea hotărârea pronunţată în cauza Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). Este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).

În cauza pendinte, se constată că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reşedinţa stabilită potrivit dispoziţiilor legale şi unde se prezumă că pot exista bunuri supuse executării silite, în comuna Dragomireşti - Vale, judeţul Ilfov, astfel cum rezultă din interogarea evidenţelor DEPABD.

Întrucât reşedinţa stabilă este în raza teritorială a Judecătoriei Buftea, Înalta Curte constată că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti "A.", pentru creditoarea Unitatea administrativ teritorială municipiul Târgovişte, împotriva debitorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 4800 din 13 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.