Exequatur jurisdictional conflict resolved: case remanded to Suceava Tribunal after Bucharest found incompetent.

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 21 iunie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să fie recunoscută pe teritoriul României sentinţa civilă nr. 1651-7864-5194-3462, pronunţată la data de 11 februarie 2023 de către Tribunalul de Familie - Serviciul de Instanţe din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre cele două părţi.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1094 - 1099 din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 25 din 13 ianuarie 2025, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii ce are ca obiect recunoaşterea unei hotărâri străine, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cu care, "(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti."

În cauza dedusă judecăţii, calitatea de parte care refuză recunoaşterea hotărârii pronunţate de o instanţă din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, care are ca obiect desfacerea căsătoriei, aparţine pârâtei B., care are reşedinţa în Londra. Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecinţă, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 738 din 26 mai 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "exequator", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului Suceava. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

În cauză, la primul termen de judecată, din data de 12 septembrie 2024, Tribunalul Suceava a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de citare şi şi-a verificat competenţa, constatând că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze cauza. Excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată de instanţă, din oficiu, abia la al cincilea termen de judecată, prin raportare la faptul că reclamantul a precizat că pârâta are reşedinţa în Marea Britanie. Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor legale menţionate, în opinia Tribunalului Bucureşti, Tribunalul Suceava a devenit competent să soluţioneze cauza.

În consecinţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Tribunalului Suceava, secţia I civilă îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de recunoaştere pe teritoriul României a sentinţei civile nr. 1651-7864-5194-3462, pronunţată la data de 11 februarie 2023 de către Tribunalul de Familie - Serviciul de Instanţe din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Tribunalul Suceava, secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi-au declinat, reciproc, competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe stabilind competenţa în raport cu domiciliul pârâtei, conform prevederilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ., iar cea de a doua instanţă reţinând neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că, prin raportare la obiectul cererii deduse judecăţii, respectiv "exequatur", competenţa teritorială de soluţionare se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., însă cu respectarea regulilor procedurale cuprinse în art. 130 alin. (2) şi art. 131 din acelaşi act normativ.

Dispoziţiile art. 1099 din C. proc. civ. prevăd că ""(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti."

Fiind incidente norme de competenţă teritorială absolută, nesocotirea acestora poate fi invocată pe calea excepţiei, însă, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (2) din actul normativ menţionat, potrivit cu care "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

De asemenea, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 131 din acelaşi cod, care prevăd că,,(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile impuse de legiuitor, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată. Aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În acest sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în considerentele căreia se arată că:

"65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ. (...)

67. În situaţia în care instanţa de judecată iniţial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepţiei în termenul legal, ar fi, totuşi, considerată îndreptăţită să îşi decline competenţa către instanţa pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenţei realizată cu nerespectarea dispoziţiilor legale ar subzista, atât instanţa de trimitere, cât şi instanţa ierarhic superioară care va pronunţa regulatorul de competenţă fiind ţinute de această soluţie."

De asemenea, potrivit par. 72 din aceeaşi decizie de unificare a practicii judiciare, "instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

Din examinarea actelor dosarului reiese că, la primul termen de judecată, din data de 12 septembrie 2024, instanţa a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită şi s-a declarat competentă, sub toate aspectele, să soluţioneze cauza. A acordat un nou termen de judecată pentru ca reclamantul să depună hotărârea de divorţ ce făcea obiect al cererii sale.

La termenul din data de 10 octombrie 2024, instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii cu care a fost învestită, dar a dispus amânarea pronunţării la data de 15 octombrie 2024, în vederea complinirii lipsurilor de la termenul de judecată anterior.

La termenul acordat pentru pronunţare, s-au efectuat verificări cu privire la domiciliul pârâtei, prin interogarea DEPABD, iar instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol, refacerea procedurii de citare cu aceasta şi îndeplinirea, de către reclamant, a unor obligaţii referitoare la probatoriu.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2024, constatând legalitatea procedurii de citare, instanţa a dispus amânarea cauzei, pentru suplimentarea probatoriului, iar la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2025, faţă de faptul că reclamantul a precizat că pârâta are reşedinţa în Marea Britanie, fără să indice o adresă, Tribunalul Suceava a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată şi părţile au fost cunoscute de la primul termen de judecată, când instanţa şi-a verificat competenţa şi a constatat că este competentă să soluţioneze cauza. Amânarea dosarului nu a fost determinată de lămurirea împrejurărilor necesare pentru stabilirea competenţei, care era prioritară, ci de administrarea probatoriului. Mai mult, după ce a rămas în pronunţare, instanţa a verificat domiciliul pârâtei prin interogarea DEPABD şi a dispus citarea acesteia la adresa cu care figurează în această bază de date. Abia după administrarea probatoriului, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin urmare, această excepţie a fost invocată cu depăşirea limitei temporale prevăzute de art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ.. Neinvocarea sa în termen are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.