Conflict of jurisdiction between exclusive territorial competence for restitution claims and alternative competence for annulment of a 1947 property sale.

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Sindicatul Salariaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din data de 19 iunie 1947, înregistrat sub nr. x din 24 iunie 1947, încheiat între C., D. şi E., în calitate de vânzători, şi Sindicatul Salariaţilor din Ministerul Afacerilor Străine, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul compus din teren, construcţia denumită F. şi două clădiri anexe, situat în localitatea Eforie Sud, strada x nr. 14, judeţul Constanţa.

Prin precizarea cererii, depusă la data de 14 august 2024, la solicitarea instanţei, reclamanţii au arătat că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 - 4 din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 9 ianuarie 2025, reclamanţii au completat temeiul de drept al acţiunii, susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 966 şi ale art. 968 din C. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 9 ianuarie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001, care stabileşte o competenţă specială de soluţionare a unor astfel de litigii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din actul normativ menţionat, competenţa aparţine tribunalului din circumscripţia sediului entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în cauză, aceasta fiind Primăria Oraşului Eforie.

De asemenea, instanţa a reţinut că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stipulează că deciziile pot fi atacate de persoana îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În considerarea acestor dispoziţii legale, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a apreciat că Tribunalul Constanţa este competent să soluţioneze cauza, în circumscripţia sa aflându-se atât sediul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, cât şi imobilul ce face obiectul contractului supus controlului judiciar.

În consecinţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1366 din 29 aprilie 2025, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, ce are ca obiect nulitate act juridic, privind pe reclamanţii A. şi B. şi pârâţii Sindicatul Salariaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Externe, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 iunie 1947 şi înregistrat sub nr. x/24 iunie 1947, pentru lipsa cauzei. Prin urmare, faţă de calificarea juridică a acţiunii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., care reglementează competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecarea în primă instanţă.

Întrucât excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de către pârâţi, prin întâmpinare, iar nu de către instanţă, din oficiu, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Prin neinvocarea de către pârâţi, prin întâmpinare, a excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată, Tribunalul Bucureşti a devenit competent să soluţioneze cauza.

În consecinţă, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă a fost dată de aprecierea diferită, de către cele două instanţe, a calificării juridice a acţiunii şi a normelor legale aplicabile cauzei. Astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a reţinut că este vorba despre o acţiune fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, iar Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a apreciat că cererea vizează anularea unui act şi este în discuţie o competenţă de ordine privată, determinată potrivit C. proc. civ.

Înalta Curte constată că reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Sindicatul Salariaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din data de 19 iunie 1947, înregistrat sub nr. x din 24 iunie 1947, încheiat între C., D. şi E., în calitate de vânzători, şi Sindicatul Salariaţilor din Ministerul Afacerilor Străine, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul compus din teren, construcţia denumită F. şi două clădiri anexe, situat în Eforie Sud (fost G.) strada x nr. 14, judeţul Constanţa.

Cererea nu priveşte anularea unor decizii sau dispoziţii emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor sau de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pentru a fi supusă procedurii speciale cuprinse în prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 sau cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Obiectul dedus judecăţii este reprezentat de acţiunea, formulată pe calea dreptului comun, prin care se solicită constatarea nulităţii unui act juridic.

Înalta Curte constată că, în raport de cele reţinute, sunt incidente dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ. care cuprind regula generală în materie de competenţă teritorială, potrivit cu care, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel", dar şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 4 din acelaşi act normativ care stipulează că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă "instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Prin urmare, fiind o competenţă alternativă, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, în considerarea dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 129 din actul normativ menţionat, doar normele juridice referitoare la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, precum şi cele referitoare la competenţa materială şi cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind de ordine publică. Per a contrario, competenţa teritorială alternativă are caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

În raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cauză, pârâţii Sindicatul Salariaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Externe nu au invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ci, au susţinut alte apărări, referitoare la inadmisibilitatea şi netemeinicia demersului judiciar.

Prin urmare, cum reclamanţii au promovat o acţiune personală imobiliară de drept comun şi nu una reglementată de legile speciale cu caracter reparatoriu în materia imobilelor preluate abuziv, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, întâi sesizat, nu se putea dezînvesti din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale nefiind de ordine publică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.