Revision petition inadmissible where res judicata was previously analyzed and rejected in prior appellate decision

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 20 februarie 2025, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 32 din 15 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii, ulterior expunerii istoricului litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009, soluţionat prin decizia nr. 2657 din 16 decembrie 2010, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a istoricului litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, în care a fost pronunţată decizia a cărei anulare se solicită, revizuentul a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

În acest sens, a afirmat că prin decizia a cărei anulare o solicită s-a realizat o nouă analiză a caracterului cert al prejudiciului pretins de revizuent sub forma beneficiului nerealizat, în condiţiile în care, prin decizia nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2009, au fost stabilite, cu autoritate de lucru judecat, culpa contractuală a concedentului constând în refuzul nejustificat de emitere a autorizaţiei de construire, producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, al cărui cuantum este evaluabil prin efectuarea unei expertize, precum şi legătura de cauzalitate între conduita pârâţilor din respectivul dosar şi prejudiciul produs.

Astfel, caracterul cert al prejudiciului, atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul posibilităţii de evaluare, constituie o chestiune prejudicială ce a primit o dezlegare definitivă în cadrul unei judecăţi anterioare.

Prin urmare, în opinia revizuentului, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 nu mai putea face evaluări proprii asupra acestei chestiuni. Instanţa de apel trebuia să procedeze la stabilirea întinderii prejudiciului, singurul aspect asupra căruia instanţa de contencios administrativ nu s-a putut pronunţa, în lipsa expertizei.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii Municipiul Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, învederând că instanţa de recurs care a pronunţat decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2025, în dosarul nr. x/2015, a analizat şi a respins motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în cadrul căruia a fost invocată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, astfel încât partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe cale revizuirii.

Intimaţii au mai susţinut că decizia pronunţată de instanţa de contencios administrativ nu are autoritate de lucru judecat cu privire la prejudiciu, învederând că prin decizia de casare nr. 1435 din 22 iunie 2022, la care face referire şi instanţa de recurs în decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2025, s-a reţinut că instanţa de rejudecare va examina temeinicia tuturor pretenţiilor pretins executate în temeiul contractului desfiinţat, precum şi lipsa de folosinţă a obiectivului ce urma a fi realizat.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea cererii de revizuire declarate de revizuentul A., la data de 15 mai 2025, când a fost încuviinţată cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convenţional al intimaţilor, cauza fiind amânată pentru termenul din 12 iunie 2025.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate asupra admisibilităţii căii de atac, raportat la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a susţinut că autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este încălcată prin decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, sub aspectul unei chestiuni dezlegate anterior, anume existenţa caracterului cert al prejudiciului pretins de revizuent sub forma beneficiului nerealizat.

Prin reglementarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, prin judecarea separată a două sau mai multe cauze şi cu neobservarea existenţei lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi legale reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.

Înalta Curte reţine că pentru a fi incidentă teza cuprinsă în textul de lege menţionat trebuie întrunite cumulativ anumite condiţii - să existe hotărâri definitive potrivnice, condiţie ce rezultă din dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. iar, în cea de-al doilea litigiu finalizat astfel, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, deşi a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanţă,.

Această ultimă condiţie se aplică, în mod corespunzător, în cazul efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, fiind necesar să nu se fi solicitat a se da eficienţă acestui efect ori, în cazul unei asemenea solicitări, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra sa. În ipoteza în care a fost invocată autoritatea lucrului judecat, iar instanţa s-a pronunţat, înlăturând-o, apreciind asupra inexistenţei sale în raport de chestiunea în litigiu între părţi, o atare statuare, rămasă, definitivă, dobândeşte ea însăşi autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva acestor cerinţe, Înalta Curte reţine că, pentru cauza dedusă judecăţii, prezintă interes aceea a existenţei unei dezbateri în cel de-al doilea litigiu asupra autorităţii de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Analizând decizia supusă revizuirii, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită această condiţie de admisibilitate, având în vedere că, în cel de-al doilea litigiu, instanţa a examinat susţinerile recurentului cu privire la autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin decizia nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Din considerentele deciziei atacate cu revizuire, prin care a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 394 din 14 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, rezultă că instanţa de recurs a analizat - în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - chestiunea de drept privind autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2657 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că a fost dezlegată prin decizia de casare nr. 1453 din 22 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în primul ciclu procesual, şi nu mai poate fi reluată în cadrul procesual al recursului formulat împotriva deciziei pronunţate în rejudecare.

Astfel, s-a reţinut că inexistenţa autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2657 din 16 decembrie 2010, în cauză, a fost stabilită, în mod definitiv, prin decizia de casare, din cuprinsul căreia se decelează că, "în cadrul litigiului în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 2657/16.12.2010 a Curţii de Apel Bucureşti (a cărei autoritate de lucru judecat pretinde recurentul că a fost încălcată prin hotărârea recurată), nu s-a analizat existenţa şi caracterul cert al prejudiciului."

În acest context, nu se poate susţine că ar exista posibilitatea invocării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri în discuţie şi prin intermediul revizuirii de faţă, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate.

Cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată despre existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat a chestiunilor dezlegate prin aceasta izvorăşte chiar din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând deci efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs, cenzurând modalitatea în care o altă instanţă, printr-o hotărâre rămasă definitivă, a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestei chestiuni, infirmarea unei astfel de soluţii se putea realiza exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară în acest sens.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Cu referire la solicitarea intimatului Municipiul Bucureşti de acordare a cheltuielilor de judecată, reţinând culpa procesuală a părţii căzute în pretenţii, în speţă, a revizuentului, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta din urmă la plata către intimat a sumei de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În acest context, Înalta Curte reţine, totodată, în aplicarea aceloraşi prevederi legale, precum şi a celor ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., că onorariul avocatului solicitat pe această cale poate fi încuviinţat de instanţa de judecată, ca şi cheltuială de judecată, dacă este necesar (activitatea desfăşurată de avocat este utilă instanţei de judecată), real şi rezonabil, instanţa având obligaţia să vegheze la menţinerea echilibrului procesual şi la asigurarea garanţiilor pentru părţi în vederea desfăşurării unui proces echitabil.

Or, se constată că din datele concrete ale cauzei rezultă că acordarea în integralitate o onorariului apărătorului ales al intimatului, achitat conform actelor doveditoare depuse la dosar, nu este justificată nici prin raportare la aceste dispoziţii anterior evocate, întrucât cuantumul acestuia nu este rezonabil faţă de complexitatea cauzei, în condiţiile în care dosarul a fost reţinut în pronunţare exclusiv asupra admisibilităţii căii de atac de retractare, şi faţă de activitatea depusă de avocat în susţinerea apărării (constând în formularea unei întâmpinări şi a concluziilor în faţa instanţei de revizuire asupra admisibilităţii cererii), impunându-se, aşadar, reducerea onorariului pretins (de 9951,38 RON), ca parte componentă a cheltuielilor de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 32 din 15 ianuarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe revizuent la plata sumei de 6.000 RON către intimatul Municipiul Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 26 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.