Cassation appeal dismissed for failure to prove legal unconstitutionality in forced execution and association governance dispute

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 08.12.2022, sub nr. x/2022, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37, contestaţie la executarea silită dispusă de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul nr. x/2022, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună: anularea executării şi a efectelor acesteia; anularea actelor de executare din dosarul nr. x/2022; anularea încheierii din 22.11.2022; anularea adresei din 22.11.2022; desfiinţarea popririi şi deblocarea/restituirea sumei de 2.370 RON, obiectul popririi; anularea încheierii nr. 7019/11.11.2022 pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022; precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 8 din 05.07.2023, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată împotriva preşedintelui completului de judecată învestit cu soluţionarea contestaţiei la executare.

Prin sentinţa civilă nr. 4267 din 11.09.2023, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de A., în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatorul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva încheierii nr. 8/05.07.2023 şi a sentinţei civile nr. 4267/11.09.2023, pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a declarat apel.

I.1. Încheierea şi decizia pronunţate de Tribunalul Gorj

Prin încheierea nr. 10 din 18 ianuarie 2024, Tribunalul Gorj a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de apelantul-contestator A. împotriva preşedintelui completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului în dosarul nr. x/2022, respectiv judecătorul C..

Prin încheierea nr. 17 din 26 ianuarie 2024, Tribunalul Gorj a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului C., iar prin încheierea nr. 18 din 26 ianuarie 2024, instanţa de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător D., membră a completului învestit cu soluţionarea apelului.

Prin decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul menţionat, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-contestator A. împotriva încheierii nr. 8/05.07.2023 şi a sentinţei civile nr. 4267/11.09.2023, pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37.

Apelantul-contestator A. a fost obligat să plătească intimatei E. Târgu Jiu suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.2. Încheierea şi decizia pronunţate de Curtea de Apel Craiova:

Prin încheierea de şedinţă nr. 74 din 27 mai 2024, Curtea de Apel Craiova a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul-recurent-contestator A. împotriva preşedintelui completului de judecată C4CIV, doamna judecător F..

Prin decizia civilă nr. 416 din 30 mai 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis excepţia netimbrării recursului (invocată din oficiu) formulat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 72 din 29.01.2024, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37; a anulat, ca netimbrat, recursul formulat împotriva deciziei anterior menţionate şi a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva încheierilor nr. 10/18.01.2024, nr. 17/26.01.2024 şi nr. 18/26.01.2024.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii nr. 74 din 27 mai 2024, recurentul-contestator A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare sau, după caz, rejudecarea în recurs.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut, în esenţă, că: apartamentul său din mun. Târgu Jiu, a devenit nelocuibil ca urmare a refuzului montării contorului de apă, deşi ar fi achitat suma de 80 RON, situaţie pe care o apreciază ca atingere adusă dreptului de proprietate. Corespondenţa procedurală transmisă prin poştă i-ar fi fost sistematic sustrasă din cutia poştală, motiv pentru care a solicitat comunicarea actelor pe cale electronică la adresa indicată, cerere despre care susţine că nu a fost respectată de instanţă.

Cererile de recuzare i-au fost respinse ca netimbrate ori ca neîntemeiate, deşi la dosar s-ar fi aflat chitanţele originale privind achitarea taxei judiciare de timbru. Apreciază că soluţiile sunt abuzive şi contravin art. 41-43 şi art. 53 C. proc. civ.. Hotărârile adunării generale ale E. ar fi lovite de nulitate absolută, fiind adoptate, în opinia sa, cu încălcarea art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018 privind repartizarea cheltuielilor.

De asemenea, reprezentantul E. nu ar avea calitate, întrucât ar fi fost ales cu încălcarea statutului, pe baza unor convocatoare pretins false, depăşindu-se şi termenul de 2 ani pentru alegerea organelor de conducere.

Încheierea nr. 74/2024 privind respingerea recuzării preşedintelui completului de recurs este nelegală, întrucât acesta ar fi refuzat să se abţină deşi ar fi existat motive de incompatibilitate, aspect ce ar pune în discuţie imparţialitatea completului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că: hotărârile atacate, calificate de instanţă drept "încheieri - recuzare", sunt în număr de trei, astfel încât, prin simpla aritmetică, nu se justifică promovarea a patru recursuri distincte, ci unul singur împotriva ansamblului acestora.

În consecinţă, pretinderea unor taxe judiciare suplimentare (până la 2.000 RON) este, în viziunea sa, nelegală şi abuzivă. Modul de interpretare şi aplicare a legii adoptat de instanţă ar conduce la consecinţe absurde şi ar demonstra lipsa de imparţialitate a preşedintelui completului, care, potrivit recurentului, ar fi refuzat să răspundă cererilor formulate şi să constate încălcările procedurale, contrar rolului justiţiei în slujba cetăţeanului. Judecătorii care au soluţionat cererile de recuzare ar fi lipsit de imparţialitate, întrucât desemnarea şi înlocuirea membrilor completurilor s-ar fi realizat în mod arbitrar, fiind desemnaţi judecători aflaţi, la rândul lor, în situaţii de incompatibilitate.

În aceste condiţii, recurentul susţine că se impunea reţinerea cazurilor de incompatibilitate absolută şi relativă prevăzute de art. 41 şi 42 C. proc. civ., precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 43 şi art. 53 C. proc. civ.

În continuarea motivării, recurentul a mai susţinut că:

Instanţa nu ar fi stăruit în soluţionarea problemelor ridicate, încălcând obligaţia constituţională şi legală de a asigura respectarea dreptului de proprietate şi de a garanta o judecată echitabilă.

În acest sens, a invocat şi art. 21 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, arătând că, asemenea avocatului, instanţa trebuia să manifeste o conduită de respectare a principiilor constituţionale şi legale. Pe fondul raporturilor cu intimata Asociaţia de Proprietari nr. 37 Târgu Jiu, începând cu luna octombrie 2016, prin intermediul unui "chiriaş", s-ar fi refuzat montarea contorului de apă, deşi acesta ar fi fost achitat, impunându-i-se semnarea unui contract colectiv de furnizare a apei. Potrivit recurentului, această situaţie a transformat apartamentul în nelocuibil; refuzul montării contorului constituie un delict imputabil atât Asociaţiei, cât şi societăţii contractante G. şi operatorului H., fiind încălcate dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 241/2006 şi ale Legii nr. 196/2018.

În susţinere celor precizate, a indicat şi art. 1350, art. 1249, art. 1777 şi art. 1829 C. civ., referitoare la răspunderea contractuală şi delictuală şi la regimul locaţiunii. În sprijinul recursului, recurentul a mai arătat că probele administrate (chitanţe, fotografii, înscrisuri depuse la dosar) dovedesc caracterul nelegal al executării şi al hotărârilor E., insistând asupra nulităţii absolute a hotărârilor adoptate cu încălcarea art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, care sancţionează cu nulitate de drept hotărârile adunării generale contrare dispoziţiilor privind repartizarea cheltuielilor comune.

Totodată, recurentul a arătat că, orice instanţă care, în viziunea sa, tratează sala de judecată ca pe o încăpere destinată unor manifestări lipsite de rigoare ignoră, mai întâi, daunele morale pretins cauzate prin atingerea demnităţii sale şi, apoi, efectele nerespectării modului de repartizare a cheltuielilor comune, care ar atrage nulitatea de drept a hotărârilor asociaţiei şi, pe cale de consecinţă, lipsa de reprezentativitate a organelor acesteia. De asemenea, invocă nerespectarea statutului (alegerea organelor de conducere o dată la doi ani) şi refuzul instanţelor de a administra probele necesare, concluzionând că instanţele nu ar fi stăruit pentru aflarea adevărului şi garantarea unui proces echitabil, ci ar fi perpetuat abuzuri.

În ceea ce priveşte cheltuielile de întreţinere, invocă art. 78 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 196/2018, subliniind că modul de repartizare trebuie respectat întocmai, iar nerespectarea sa atrage nulitatea de drept a hotărârilor adunării generale. Susţine că, în speţă, cheltuielile impuse ar avea doar rolul de a legitima un abuz, întrucât hotărârile ar fi fost adoptate de persoane care nu mai erau reprezentative potrivit legii şi statutului.

A mai arătat că nemontarea contorului implică, în mod corelativ, lipsa apei şi a serviciilor aferente (citire, gestionarea consumului), ceea ce a determinat impunerea unor plăţi nedatorate şi "falsificarea realităţii", prin omisiunea consemnării diferenţelor de consum. Potrivit recurentului, aceste "falsuri" ar fi fost utilizate de asociaţie şi de organele sale nereprezentative, invocându-se în mod abuziv hotărârea nr. 82/2014. A mai susţinut că nu se poate dispune în mod legal deratizarea într-un subsol parţial inundat şi că plata unor servicii neprestate ar echivala cu o "taxă de protecţie", motiv pentru care deciziile asociaţiei ar fi nule, În ipoteza în care chiriaşul care ocupă spaţiile comune nu îşi poate acoperi cheltuielile, acesta ar trebui să părăsească locaţia, şi nu să recurgă la abuzuri prin intermediul reprezentanţilor şi avocaţilor, pretins sprijiniţi de instanţe.

A solicitat acordarea de daune materiale şi morale, cuantificând prejudiciul material la suma de 1.419,15 RON (581,69 RON + 837,46 RON), la care se adaugă dobânzi, reprezentând cheltuieli impuse abuziv.

A precizat că a cerut şi daune morale cel puţin egale cu cuantumul chiriei, invocând atingerea adusă demnităţii prin modul de soluţionare a cauzei de către asociaţie şi instanţe.

În drept, a indicat art. 1350 şi art. 1249 C. civ., susţinând existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. A arătat, totodată, că refuzul montării contorului plătit îl obligă la achitarea unor consumuri inexistente şi la "validarea" abuzului prin semnătură, că situaţiile de plată prezentate de asociaţie sunt false, diferenţele de apă nu reflectă consumul real, iar nefolosirea apartamentului timp de şapte ani ar fi imputabilă exclusiv asociaţiei şi celor pe care îi califică drept "complici" (furnizori, instalatori, avocaţi, judecători).

A mai invocat art. 53 C. proc. civ., susţinând că încheierile prin care s-au respins recuzările pot fi atacate odată cu hotărârea prin care se soluţionează cauza, iar dacă se constată că recuzarea a fost greşit respinsă, instanţa de recurs trebuie să caseze hotărârea şi să trimită cauza spre rejudecare.

A subliniat că recuzarea preşedintelui completului C4CIV ar fi fost greşit respinsă, completul fiind lipsit de imparţialitate, iar motivările contradictorii ar confirma abuzurile anterioare şi că recuzările au fost respinse nelegal, arătând că taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON a fost achitată la 15.01.2024, iar "graba" instanţei de a anula cererea prin încheierea nr. 10/2024, fără a lăsa timp pentru formularea unei cereri motivate, reprezintă un abuz. A mai susţinut că încheierile nr. 17 şi nr. 18/2024 au fost pronunţate cu participarea unui judecător aflat în aceeaşi situaţie de incompatibilitate, iar decizia civilă nr. 72/2024, care confirmă aceste soluţii, este, în consecinţă, nelegală.

A invocat art. 174 şi urm. C. proc. civ., arătând că nerespectarea dispoziţiilor privind executarea silită sau a oricărui act de executare atrage nulitatea absolută a acestuia, precum şi a actelor subsecvente. A apreciat că întreaga executare silită este abuzivă şi ilegală, fiind întreprinsă de un reprezentant pe care îl consideră lipsit de calitate şi nereprezentativ, ceea ce ar determina nulitatea de drept a hotărârilor prin care acesta a fost consacrat ca preşedinte al E..

În completarea criticilor, recurentul a mai susţinut că a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârile pronunţate au fost date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. În acest sens, a susţinut că încheierile şi decizia recurată contravin dispoziţiilor C. proc. civ., C. civ., Legii nr. 196/2018 şi Legii nr. 241/2006, precum şi normelor privind incompatibilitatea şi imparţialitatea judecătorilor (art. 41, art. 42 alin. (1) pct. 13 şi art. 43 C. proc. civ.). A mai invocat art. 704 C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal şi a actelor subsecvente, dispoziţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ. fiind aplicabile corespunzător.

A reluat critica privind incompatibilitatea absolută (art. 41 C. proc. civ.) şi relativă (art. 42 C. proc. civ.), susţinând că judecătorii care au soluţionat cererile de recuzare şi cauza s-ar fi aflat în situaţii de incompatibilitate, fie prin pronunţarea anterioară a unor încheieri interlocutorii, fie prin existenţa unor elemente apte să nască îndoieli cu privire la imparţialitate. Totodată, a invocat şi art. 43 C. proc. civ. şi a făcut trimitere la art. 6 alin. (6) C. civ., potrivit căruia legea nouă se aplică efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare, în măsura în care acestea subzistă după această dată.

Pe acest temei, raportat la dispoziţiile privind contractul de locaţiune (art. 1777-1780 C. civ.), a susţinut că refuzul de a-i permite folosirea apartamentului echivalează cu o atingere adusă esenţei dreptului de proprietate, similară unei exproprieri "mascate", prin afectarea dreptului de folosinţă.

În continuarea criticilor, recurentul a mai susţinut că a invocat art. 75 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 196/2018, potrivit cărora asociaţia de proprietari are obligaţia de a respecta modul de repartizare a cheltuielilor comune, iar hotărârile adunării generale care încalcă aceste dispoziţii sunt nule de drept.

A arătat că, în cauză, cheltuielile administrative şi diferenţele de apă ar fi fost repartizate cu încălcarea legii, fără acordul tuturor proprietarilor, contrar art. 82 din aceeaşi lege, care impune reguli stricte de repartizare proporţională (pe număr de persoane, consumuri individuale, cote-părţi indivize ori beneficiari direcţi). Totodată, a invocat art. 106 şi art. 58 alin. (2) din Legea nr. 196/2018, subliniind obligaţia de calificare profesională a administratorilor şi răspunderea acestora (personală sau solidară), precum şi art. 7 şi art. 31 alin. (21) din Legea nr. 241/2006, care consacră principiile tarifării echitabile şi accesului egal la serviciul public, inclusiv condiţiile pentru trecerea de la distribuţia verticală la cea orizontală a apei (numai cu acordul scris al tuturor proprietarilor şi pe baza documentaţiei tehnico-economice şi a autorizaţiei de construire). A apreciat că refuzul montării contorului individual şi impunerea unor costuri suplimentare constituie un abuz de drept, contrar art. 15 C. civ., întreaga situaţie reprezentând o faptă ilicită generatoare de prejudicii, ce atrage răspunderea delictuală potrivit art. 1349 şi art. 1381 C. civ.

În concluzie, recurentul a susţinut că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea normelor de drept material şi procedural, incident fiind motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor şi a deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În materia răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1381 şi urm. C. civ., despăgubirea trebuie să fie integrală (acoperind pierderea efectiv suferită, câştigul nerealizat şi cheltuielile ocazionate de limitarea prejudiciului), extinzându-se şi la prejudiciile viitoare previzibile şi la pierderea unei şanse reale.

În opinia sa, faptele intimatei şi pasivitatea instanţelor i-au produs atât prejudicii materiale, cât şi pierderea şansei de a folosi apartamentul. În acest sens a invocat jurisprudenţa CEDO şi art. 41 din Convenţie privind satisfacţia echitabilă, arătând că, întrucât dreptul intern nu ar fi înlăturat consecinţele încălcării dreptului de proprietate şi ale dreptului la un proces echitabil, se impune acordarea unei reparaţii echitabile. În susţinerea celor precizate a invocat norme constituţionale (art. 1 alin. (5) din Constituţie), susţinând că instanţele ar fi ignorat caracterul imperativ al art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, care sancţionează cu nulitate absolută hotărârile adunării generale contrare regulilor de repartizare a cheltuielilor comune

A ridicat excepţii de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţii din Legea nr. 196/2018 şi Legea nr. 241/2006 (îndeosebi art. 78 alin. (2)-(3), respectiv art. 31 alin. (2), (4), (5) şi (7), pe motiv că ar conferi drepturi discreţionare asociaţiilor de proprietari şi operatorilor de apă, fără a condiţiona exercitarea acestora de respectarea dreptului de proprietate şi a regulilor legale de repartizare a cheltuielilor. Asemenea texte permit abuzuri (de exemplu, refuzul montării unui contor plătit), fiind contrare art. 21 şi art. 44 din Constituţie, precum şi art. 6 CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea, în materia răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1381 şi urm. C. civ., despăgubirea trebuie să fie integrală (acoperind pierderea efectiv suferită, câştigul nerealizat şi cheltuielile pentru limitarea prejudiciului) şi se extinde la prejudiciile viitoare neîndoielnice, precum şi la pierderea unei şanse reale. Faptele intimatei şi pasivitatea instanţelor i-ar fi generat atât prejudicii materiale, cât şi pierderea şansei de a folosi apartamentul a invocat jurisprudenţa CEDO şi art. 41 din Convenţie privind satisfacţia echitabilă, arătând că, întrucât dreptul intern nu i-ar fi înlăturat consecinţele încălcării dreptului de proprietate şi ale dreptului la un proces echitabil, are dreptul la o reparaţie echitabilă.

A invocat art. 1 alin. (5) din Constituţie, susţinând că instanţele ar fi ignorat obligaţia de respectare a Constituţiei şi a legilor, neluând în considerare caracterul imperativ al art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018, care sancţionează cu nulitate absolută hotărârile adunării generale contrare regulilor de repartizare a cheltuielilor comune. A ridicat excepţii de neconstituţionalitate vizând dispoziţii din Legea nr. 196/2018 şi Legea nr. 241/2006 (îndeosebi art. 78 alin. (2)-(3), respectiv art. 31 alin. (2), (4), (5) şi (7), pe motiv că ar conferi drepturi discreţionare asociaţiilor de proprietari şi operatorilor de apă, fără a condiţiona exerciţiul acestora de respectarea dreptului de proprietate individuală şi a regulilor legale de repartizare a cheltuielilor. Or, asemenea texte permit abuzuri (de ex., refuzul montării contorului plătit), fiind contrare art. 21 şi art. 44 din Constituţie, precum şi art. 6 CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 1.

Caracterul abuziv al executării silită ar fi lovită de nulitate absolută, în temeiul art. 704 C. proc. civ., întrucât ar fi fost declanşată de persoane nereprezentative, în baza unor hotărâri nule de drept şi a unor convocatoare pretins falsificate, cu încălcarea regulilor privind repartizarea cheltuielilor comune.

Recurentul a susţinut că, prin refuzul instanţelor de a sesiza Curtea Constituţională, i-a fost încălcat dreptul de a solicita controlul de constituţionalitate al textelor criticate, contrar art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 146 lit. d) din Constituţie. A invocat, de asemenea, situaţia particulară a apartamentului nr. x. Prin refuzul montării contorului achitat (80 RON, faţă de o valoare reală de 50 RON), apartamentul ar fi devenit nelocuibil, fiind lipsit de acces la apă potabilă timp de peste 7 ani. În aceste condiţii, toate categoriile de cheltuieli prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 196/2018 ar fi nule pentru acest apartament, întrucât nu ar beneficia de niciun serviciu (consumuri individuale, cheltuieli pe număr de persoane, pe beneficiari etc.). Singura categorie eventual incidentă ar rămâne cea aferentă cotei-părţi indivize, proporţional cu suprafaţa utilă, fără a justifica imputarea "diferenţelor de apă" sau a altor costuri nelegale. În aceste condiţii, recurentul a concluzionat că hotărârile atacate au fost pronunţate cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea garanţiilor procedurale. A apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea încheierilor şi a deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a arătat, în esenţă, că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, invocând incident motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea admiterii recursului, casării încheierilor şi a deciziei civile şi trimiterii cauzei spre rejudecare. A susţinut că, în materia răspunderii civile delictuale, despăgubirea trebuie să fie integrală potrivit art. 1381 şi urm. C. civ., incluzând pierderea efectiv suferită, câştigul nerealizat, cheltuielile de limitare a prejudiciului, prejudiciile viitoare previzibile şi pierderea unei şanse reale; faptele intimatei şi pasivitatea instanţelor i-ar fi produs prejudicii materiale şi pierderea folosinţei apartamentului.

A invocat jurisprudenţa CEDO şi art. 41 din Convenţie, apreciind că, întrucât dreptul intern nu ar fi înlăturat consecinţele încălcării dreptului de proprietate şi ale dreptului la un proces echitabil, se impune o reparaţie echitabilă. A invocat art. 1 alin. (5) din Constituţie şi caracterul imperativ al art. 75 alin. (3) din Legea nr. 196/2018 privind nulitatea hotărârilor adunării generale contrare regulilor de repartizare a cheltuielilor, precum şi excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţii din Legea nr. 196/2018 şi Legea nr. 241/2006, pe motiv că ar conferi drepturi discreţionare asociaţiilor de proprietari şi operatorilor de apă, permiţând abuzuri (inclusiv refuzul montării unui contor plătit), contrare art. 21 şi art. 44 din Constituţie, art. 6 CEDO şi art. 1 din Protocolul nr.

1. A susţinut caracterul abuziv şi nulitatea absolută a executării silite în temeiul art. 704 C. proc. civ., arătând că aceasta s-ar fi întemeiat pe hotărâri nule, convocatoare pretins falsificate şi lipsa de reprezentativitate a organelor asociaţiei. A arătat că fiindu-i refuzată cererea de sesizare a sesizării Curţii Constituţionale i-ar fi încălcat dreptul la control de constituţionalitate (art. 29 din Legea nr. 47/1992; art. 146 lit.

d) din Constituţie). A invocat situaţia apartamentului nr. x, care ar fi devenit nelocuibil prin refuzul montării contorului achitat, ceea ce ar face nelegale toate categoriile de cheltuieli prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 196/2018, cu excepţia cotei-părţi indivize; a criticat includerea unor costuri precum salariul personalului de serviciu la "cote-părţi indivize" şi a dezvoltat argumente din C. civ. privind locaţiunea şi folosirea părţilor comune. A invocat dispoziţii ample din C. proc. civ. privind executarea silită, nulitatea actelor de executare şi sesizarea Înaltei Curţi cu chestiuni de drept, precum şi norme privind incompatibilitatea şi recuzarea judecătorilor, susţinând respingerea nelegală a cererilor de recuzare şi ignorarea taxei judiciare de timbru.

A solicitat, în principal, casarea încheierilor nr. 10, 17 şi 18/2024 şi a deciziei civile nr. 72/2024, anularea executării silite şi a actelor din dosarul nr. x/2022 al BEJ B., desfiinţarea popririi şi restituirea sumei de 2.370 RON, obligarea intimatei la cheltuieli de judecată, iar în subsidiar strămutarea cauzei.

A invocat dispoziţiile art. 712-720, art. 723 şi urm., art. 622-662, art. 663-680, art. 703-704 şi art. 781-794 C. proc. civ., raportat la executarea silită contestată. A arătat că actele de executare au fost întocmite cu nerespectarea condiţiilor legale, ceea ce atrage nulitatea absolută.

A indicat dispoziţiile generale ale C. proc. civ. (art. 6, art. 148-151, art. 192, art. 194-195, art. 453 alin. (1) C. proc. civ.), precum şi art. 519-521 C. proc. civ. în materia sesizării Înaltei Curţi cu chestiuni de drept. A arătat că instanţele inferioare au refuzat să dea eficienţă rolului lor constituţional.

De asemenea, a mai invocat dispoziţii din C. civ. (art. 6 alin. (6), art. 15, art. 72, art. 75, art. 1349, art. 1350, art. 1381, art. 1385, art. 1777, art. 1829 şi urm.), Constituţia României (art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 136 privind regimul juridic al proprietăţii) şi jurisprudenţa CEDO (art. 6 şi art. 41 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil şi satisfacţia echitabilă).

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul declarat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul civil este o cale extraordinară de atac strict limitată la verificarea legalităţii hotărârii atacate, în condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută numai pentru motivele de nelegalitate enumerate limitativ de pct. 1-8 (cum ar fi, exemplificativ, nelegala compunere a instanţei, încălcarea competenţei de ordine publică, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, nemotivarea sau motivarea contradictorie/străină a hotărârii, încălcarea autorităţii de lucru judecat ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste cazuri acoperă exclusiv vicii de legalitate ale hotărârii şi nu privesc aspectele de temeinicie sau situaţia de fapt.

În consecinţă, instanţa de recurs nu rejudecă fondul cauzei şi nu re-evaluează starea de fapt ori probele, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate. Orice critică formulată în recurs trebuie, aşadar, să se circumscrie uneia dintre aceste ipoteze strict prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub sancţiunea inadmisibilităţii sau a respingerii recursului ca nefondat.

În speţă, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii nr. 74/27.05.2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care s-a soluţionat incidentul procedural de recuzare a unui membru al completului de judecată. O asemenea încheiere are caracter eminamente procedural, fără a tranşa fondul litigiului principal. Recurentul avea deschisă calea recursului numai pentru motive de nelegalitate privind modul de soluţionare a cererii de recuzare, în conformitate cu art. 488 C. proc. civ. şi cu natura recursului de control judiciar concentrat exclusiv asupra legalităţii hotărârilor atacate.

Examinând motivele invocate de recurent în cererea de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a invocat în mod generic dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. în sprijinul recursului, însă argumentele dezvoltate în fapt nu corespund vreunuia dintre motivele legale de casare.

Multe dintre criticile formulate reprezintă nemulţumiri cu privire la modul de soluţionare a cauzei pe fond sau la conduitele procedurale ale instanţelor inferioare, fără a indica existenţa vreuneia dintre erorile de nelegalitate enumerate în art. 488 alin. (1).

Recuzarea se poate întemeia exclusiv pe motivele de incompatibilitate prevăzute de art. 41 şi 42 C. proc. civ. În temeiul art. 47 alin. (2) C. proc. civ., cererea de recuzare întemeiată pe alte motive decât cele legale este inadmisibilă.

În consecinţă, pentru admiterea recuzării, partea trebuie să indice şi să dovedească existenţa unui caz de incompatibilitate dintre cele reglementate sau a unor împrejurări obiective de natură să creeze o aparenţă serioasă de lipsă de imparţialitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin încheierea atacată a fost soluţionat incidentul de recuzare a preşedintelui completului de recurs, prin admiterea excepţiei netimbrării şi anularea cererii de recuzare ca netimbrată. Recursul nu poate viza decît legalitatea acestei soluţii. Prin natura sa, controlul exercitat în recurs priveşte exclusiv legalitatea încheierii atacate, în limitele motivelor de casare prevăzute exhaustiv de art. 488 C. proc. civ., fără a permite reexaminarea temeiniciei unor chestiuni de fond ori a altor aspecte străine incidentului procedural.

Din actele dosarului rezultă că petentul a formulat oral cererea de recuzare în şedinţă de judecată de la termenul de judecată din data de 16.05.2024, depunând ulterior note scrise (20.05.2024). Completul învestit cu soluţionarea recuzării a fixat termen la 27.05.2024, citând petentul cu menţiunea expresă de a achita taxa judiciară de timbru de 100 RON şi de a depune la dosar dovada în original, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată.

La termen, petentul a depus doar o fotocopie a unei chitanţe, fără a prezenta originalul, iar înscrisul nu identifica, neechivoc, cererea pentru care ar fi fost achitată taxa şi nici corespondenţa cu incidentul procesual pendinte.

În aceste condiţii, instanţa a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de recuzare.

Cererea de recuzare este un incident cu caracter urgent, ce se soluţionează, de regulă, fără citarea părţilor şi "de îndată", în camera de consiliu (art. 51 C. proc. civ.). Pentru exercitarea sa este datorată o taxă judiciară de timbru de 100 RON, ce se plăteşte anticipat, iar dovada plăţii se depune la dosar în condiţiile legii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii (regimul general al timbrajului şi sancţiunea nulităţii actului netimbrat).

În contextul recuzării, instanţa poate solicita dovada în original a plăţii, pentru a evita orice incertitudine privind identitatea cauzei/incidentului la care se referă plata.

În concret, recurentul critică, între altele, faptul că instanţa de apel i-ar fi anulat greşit cererea de recuzare pentru netimbrare, susţinând că nu i s-a acordat timp suficient pentru a formula în scris cererea şi a depune dovada taxei, deşi taxa fusese plătită în ziua declarării recuzării. Această critică a fost formal prezentată ca vizând încălcarea regulilor de procedură (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), însă din examinare rezultă că instanţa a aplicat corect procedura de timbrare a cererii de recuzare. Potrivit legii, cererea de recuzare se timbrează cu 100 RON (art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013) şi neplata taxei atrage anularea cererii. În speţă, recurentului i s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a achita taxa de 100 RON la momentul formulării cererii de recuzare, însă acesta nu a depus dovada plăţii în termenul indicat, nici nu a solicitat ajutor public judiciar.

Înalta Curte reţine că, instanţa de apel a soluţionat de urgenţă incidentul, constatând neîndeplinirea obligaţiei de plată şi dispunând anularea cererii de recuzare ca netimbrată, conform art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013.

Acest raţionament procedural este legal şi nu evidenţiază vreo încălcare de natură să atragă nulitatea încheierii atacate. Prin urmare, critica recurentului privind pretinsa nerespectare a procedurii de timbrare nu întruneşte motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (instanţa nu a încălcat vreo normă procedurală sancţionată cu nulitatea, ci dimpotrivă a aplicat-o corect).

De asemenea, recurentul aduce critici referitoare la imparţialitatea judecătorilor, însă argumentele prezentate în acest sens derivă tot din nemulţumiri legate de soluţiile date în fondul cauzei. Astfel, recurentul susţine, în esenţă, că judecătorul cauzei ar fi trebuit să se abţină sau să fie recuzat deoarece: ar fi soluţionat anterior un alt dosar al părţilor (dosar nr. x/2017), i-ar fi respins nelegal cereri de probatoriu şi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi, nu i-ar fi analizat toate apărările privind legalitatea executării silite, fapt din care recurentul deduce existenţa unei lipse de imparţialitate.

Or, niciuna din aceste susţineri nu se încadrează într-un motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ. Recurentul confundă practic nemulţumirile faţă de modul de judecare a fondului cu motive de recuzare, iar apoi le invocă în recurs ca şi când ar fi erori de nelegalitate ale încheierii.

Faptul că un judecător a pronunţat soluţii nefavorabile recurentului (precum respingerea unor probe sau a unor cereri incidentale) nu constituie, în sine, dovadă a imparţialităţii şi nici nu se subsumează unuia din cazurile legale de incompatibilitate sau recuzare.

Normele procedurale prevăd cazuri stricte de incompatibilitate (art. 41 şi 42 C. proc. civ., de exemplu existenţa unei relaţii de rudenie, interese personale, sau judecarea aceleiaşi cauze într-o etapă anterioară etc.), iar invocarea generică a "lipsei de imparţialitate" pe motivul nemulţumirii faţă de soluţiile pronunţate anterior nu se regăseşte printre acestea.

În speţă, recurentul nu a demonstrat existenţa unui veritabil motiv de recuzare din cele prevăzute de lege, ci şi-a exprimat dezacordul cu privire la gestionarea şi soluţionarea cauzei de către instanţe. Astfel de critici nu pot fi convertite în motive de casare, nefiind vorba de încălcări ale legii în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., ci de chestiuni ce ţin de temeinicia soluţiilor pe fond (care exced competenţei instanţei de recurs).

Înalta Curte subliniază că, prin natura sa nedevolutivă, recursul nu permite reanalizarea situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate în cauză. Rolul instanţei supreme este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu de a rejudeca litigiul în fond.

În consecinţă, aspectele ce ţin de evaluarea probelor, stabilirea stării de fapt sau justa soluţionare pe fond a pretenţiilor părţilor nu pot face obiectul analizei în recurs, decât în măsura în care ar fi relevat vreunul din viciile de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 C. proc. civ.

Acest principiu se aplică cu atât mai mult în cazul recursului îndreptat împotriva unei încheieri de soluţionare a recuzării, care este o hotărâre interlocutorie, strict procedurală.

Instanţa de recurs nu este chemată să se pronunţe asupra fondului drepturilor litigioase ale părţilor (care se află, de altfel, încă pe rolul instanţelor inferioare sau au fost tranşate separat), ci doar să verifice dacă în procedura de recuzare s-au respectat dispoziţiile legale şi dacă soluţia pronunţată este legală. Aspectele de fapt reţinute de instanţele inferioare şi modul în care acestea au soluţionat litigiul principal (în materie de fond) nu intră în sfera controlului de legalitate exercitat în recursul privind recuzarea.

Cu alte cuvinte, recursul asupra unei încheieri de recuzare nu echivalează cu un "apel" privind fondul cauzei şi nu permite cenzurarea considerentelor sau soluţiilor de fapt ale instanţelor anterioare referitoare la litigiul principal.

În speţă, multe dintre criticile recurentului tind să devolueze discuţia către fondul cauzei, de pildă, recurentul invocă pretinse erori în soluţionarea contestaţiei la executare (fondul litigiului), susţinând că instanţele nu ar fi analizat toate apărările sale privind legalitatea executării silite. O asemenea critică, în realitate, ţine de temeinicia soluţiei pe fondul contestaţiei la executare, nu de legalitatea încheierii prin care s-a soluţionat recuzarea. Astfel de nemulţumiri trebuiau formulate pe calea de atac ordinară (apelului) împotriva hotărârii de fond şi, de altfel, recurentul le-a formulat deja în apel, respectiv recursul său împotriva deciziei pe fond, unde instanţele competente au răspuns la ele.

Înalta Curte, în cadrul examinării recursului împotriva încheierii de recuzare, nu poate relua şi reanaliza criticile de fond, întrucât o asemenea abordare ar depăşi atribuţiile sale şi limitele legale ale judecăţii în recurs.

Recursul are menirea de a sancţiona exclusiv erorile de drept, iar nu de a constitui un al doilea apel asupra tuturor aspectelor cauzei.

Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare are un caracter strict procesual. Prin intermediul ei, instanţa a hotărât doar asupra compatibilităţii sau imparţialităţii unui judecător, fără a soluţiona litigiul de fond dintre părţi. Acest caracter incidental este statuat şi de lege, spre exemplu, art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevede că încheierea de respingere a recuzării, în principiu, nu poate fi atacată separat, ci numai odată cu fondul, exceptând situaţia când hotărârea asupra fondului nu este supusă apelului (caz în care se poate ataca încheierea în mod distinct, în termen scurt).

Reglementarea evidenţiază intenţia legiuitorului de a limita dezbaterile privind recuzarea la aspectele procedurale esenţiale, pentru a nu transforma incidentul de recuzare într-un proces paralel asupra fondului cauzei.

În motivarea încheierii nr. 74/2024, Curtea de Apel Craiova însăşi a subliniat caracterul sumar şi urgent al procedurii de recuzare, arătând că aceasta nu implică o dezbatere contradictorie de tipul judecăţii de fond şi că legiuitorul a înţeles să deroge de la principiul contradictorialităţii tocmai pentru a rezolva prompt incidentul.

S-a reţinut că instanţa învestită cu soluţionarea recuzării nu avea obligaţia citării părţilor şi nici a aşteptării unui termen îndelungat pentru ca recurentul să depună cererea în scris, ci dimpotrivă, trebuia să soluţioneze cu celeritate, în aceeaşi zi sau la o dată foarte apropiată.

Aceste considerente confirmă că încheierea asupra recuzării are natură exclusiv procesuală şi se soluţionează în procedură succintă, pe baza actelor din dosar şi a susţinerilor scrise deja depuse, fără administrarea de probe noi şi fără a se reveni asupra fondului cauzei.

Prin urmare, controlul exercitat de Înalta Curte în prezentul recurs vizează exclusiv legalitatea hotărârii recurate din perspectiva normelor procedurale aplicabile recuzării. Orice depăşire a acestui cadru (prin examinarea unor aspecte de fond sau care ţin de soluţia asupra drepturilor părţilor) ar însemna ieşirea din competenţa instanţei de recurs şi nesocotirea caracterului nedevolutiv al recursului. Instanţa supremă nu se poate substitui instanţelor de fond sau de apel pentru a rejudeca litigiul principal sub pretextul analizării recuzării.

De asemenea, Înalta Curte constată explicit că multe dintre susţinerile recurentului privesc aspecte de fond ale litigiului, care nu au nicio relevanţă juridică în ceea ce priveşte legalitatea soluţiei date cererii de recuzare. Astfel, recurentul a invocat şi combătut, în dezvoltarea motivelor de recurs, chestiuni precum: nulitatea hotărârilor Adunării Generale a E. Târgu Jiu, legalitatea sau valabilitatea reprezentării E., diferite probleme legate de executarea silită pornită împotriva sa (contestarea actelor de executare, accesul la conturi etc.), încălcarea pretinsă a dreptului său la apă potabilă şi a principiului protecţiei dreptului de proprietate, precum şi existenţa unor prejudicii materiale şi morale suferite ca urmare a acţiunilor asociaţiei.

Toate aceste elemente reprezintă, indubitabil, aspecte de fond ale litigiului dintre recurent şi asociaţia de proprietari, fie că este vorba de legalitatea actelor asociaţiei (hotărârile asociaţie de proprietari), de raporturile juridice privind administrarea condominiului, sau de consecinţele executării silite asupra patrimoniului recurentului. Ele depăşesc cadrul strict al incidentului de recuzare şi nu au nicio incidenţă asupra imparţialităţii judecătorului sau asupra legalităţii procedurii de recuzare.

În analiza recursului de faţă, singura împrejurare de lămurit era dacă cererea de recuzare a fost sau nu legal timbrată, respectiv dacă judecătorul vizat de recuzare se găsea sau nu într-un caz de incompatibilitate ori de natură să îi afecteze imparţialitatea, conform criteriilor legale. Problemele invocate de recurent privind nulitatea hotărârilor E., reprezentarea legală a asociaţiei, dreptul de acces la apă, pretinsele abuzuri în executare sau prejudiciile suferite ţin de raporturile juridice de fond dintre părţi şi de legalitatea soluţiilor pe fond, nu de legalitatea încheierii de recuzare.

Pentru a fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (aplicarea greşită a normelor de drept material), recurentul trebuia să indice norma substanţială concretă, sensul juridic corect al acesteia şi modul în care instanţa de apel i-ar fi denaturat conţinutul normativ, cu impact determinant asupra soluţiei. Or, criticile formulate sunt fie eminamente factuale, fie ţin de dreptul procesual, fie invocă norme inapte, prin natura lor, să susţină motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, trimiterea la răspunderea civilă delictuală (art. 1381 şi urm. C. civ.) şi la "pierderea unei şanse" nu poate transforma contestaţia la executare (care are ca obiect strict legalitatea executării) într-o acţiune în despăgubiri. Eventuala reparare integrală a prejudiciului se valorifică pe o cale distinctă, iar a solicita în recurs reevaluarea faptelor şi recalcularea cheltuielilor echivalează cu o nouă judecată pe fond, nepermisă în această cale de atac.

Referirea recurentului la dispoziţiile art. 41 din Convenţia CEDO priveşte exclusiv competenţa Curţii Europene de a acorda satisfacţie echitabilă după constatarea unei încălcări, neconstituind temei material direct pentru instanţele naţionale. Reperele jurisprudenţiale CEDO pot opera numai mediat, prin normele interne aplicabile, faţă de care însă recurentul nu arată în concret eroarea de interpretare.

Cât priveşte art. 75 alin. (2)-(3) din Legea nr. 196/2018 şi regulile de repartizare a cheltuielilor, chestiunea încadrării unor costuri (de pildă, salariul personalului de întreţinere ori cheltuieli administrative ale E.) în categorii specifice sau la cote-părţi indivize depinde de constatări de fapt şi de aplicarea normei la situaţia concretă, pe baza evidenţelor asociaţiei. Recursul nu reface analiza probelor, iar nulitatea hotărârilor asociaţiei se valorifică pe acţiunea specială, nu pe calea contestaţiei la executare (care are obiect restrâns).

Nemulţumirea faţă de nesesizarea la Curţii Constituţională nu probează, în sine, o eroare de drept material. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa exercită un filtru de pertinenţă şi relevanţă, iar recurentul nu demonstrează de ce condiţiile legale ar fi fost îndeplinite şi greşit interpretate. Criticile privind recuzările şi taxa judiciară de timbru vizează un incident procedural autonom, soluţionat prin încheierea nr. 74 din 27.05.2024 a Curţii de Apel Craiova (anularea ca netimbrată), cu aplicarea normelor de drept procesual (O.U.G. nr. 80/2013; art. 197 C. proc. civ.), fără legătură cu o pretinsă greşită aplicare a dreptului material.

În fine, susţinerile despre "nulitatea absolută" a executării, "convocatoare falsificate" sau "lipsa de reprezentativitate" sunt predominant factuale şi presupun verificări probatorii pe care recursul nu le permite. Chiar îmbrăcate în terminologie juridică, ele tind la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, iar recurentul nu individualizează un raţionament de drept material eronat al instanţei de apel (de exemplu, aplicarea unui criteriu străin normei sau inversarea sarcinii probei în plan material).

În concluzie, cele arătate nu relevă o interpretare greşită a unei norme de drept material în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci exprimă dezacordul cu soluţiile pe fond, cu modul de calcul al cheltuielilor, cu filtrul de constituţionalitate şi cu rezolvarea unor incidente procedurale. În lipsa identificării şi demonstrării unei veritabile erori de drept (normă materială, sens corect, abatere efectivă şi relevanţă cauzală), motivul invocat nu este incident, iar recursul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ. se impune a fi respins ca nefondat. Partea superioară a formularului

Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 74/2024 din 27 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2025.