Copyright protection of brand elements: Originality as intellectual creation reflecting personality versus marketing-driven design choices

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând recunoaşterea calităţii de autor asupra denumirii RAINBOW, asupra sloganurilor "D." şi "E.", precum şi asupra celor două creaţii grafice "D." şi "E.";

Reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 592/20.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 985 A din 19 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 592/20.04.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 985 A din 19 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi au arătat că decizia recurată reprezintă o continuare a analizei greşite a primei instanţe, o judecată limitată la valoare şi scop, contrară principiilor statuate de art. 1, 3 şi 7 din Legea nr. 8/1996 şi incompatibilă cu practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit practicii Curţii, sunt analizate două cerinţe cumulative:

a. existenţa unui obiect original, în sensul în care acesta reprezintă o creaţie intelectuală proprie autorului său;

b. calificarea ca operă este limitată la elementele ce sunt expresia unei astfel de creaţii, iar în ceea ce priveşte părţile unei opere, acestea sunt protejate prin dreptul de autor din moment ce contribuie, ca atare, la originalitatea operei în ansamblu.

Originalitatea nu rezultă din elementele componente/părţile evaluate separat, ci din modul în care acestea au fost îmbinate, prin prisma viziunii personale a autorilor, care poartă amprenta personalităţii şi spiritului creator al acestora (recurentul-reclamant B. fiind absolvent al F.), iar o operă nu poate fi analizată doar prin separarea şi analiza separată şi artificială a elementelor sale componente, ci prin raportare la ceea ce reprezintă, exprimă şi reuşeşte să transmită în ansamblul său, tocmai din perspectiva rezultatului obţinut în urma activităţii creatoare a autorilor.

Recurenţii reclamanţi au considerat că decizia recurată nu satisface niciuna dintre cerinţele de mai sus, invocând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 şi 3, raportate la art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, o primă critică a deciziei recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea în care instanţa de apel a apreciat că se impune analiza posibilităţii protejării prin drepturi de autor a unor creaţii grafice, în mod prioritar şi separat/independent de stabilirea autorului creaţiilor grafice.

Legea nr. 8/1996 recunoaşte şi garantează, prin dispoziţiile art. 1, dreptul de autor, ca fiind strâns legat de persoana autorului, autorul fiind, potrivit art. 3 alin. (1) "persoana sau persoanele fizice care au creat opera".

Pornind de la prevederile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, care consacră autorilor dreptul moral exclusiv "de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei", în doctrină s-a arătat că raţiunea unui astfel de drept este tocmai aceea de a conserva vizibilitatea legăturii existente între autor şi opera sa, conferind autorului posibilitatea de a restabili adevărul privind această legătură, în caz de uzurpare sau de omisiune.

Din cele de mai sus reiese că obiectul dreptului de autor trebuie să fie analizat întotdeauna raportat la subiectul dreptului de autor, din moment ce pentru a identifica originalitatea unei creaţii se analizează "amprenta personalităţii autorului".

Cu toate acestea, analiza instanţei de apel este limitată la originalitate (ca obiect al dreptului de autor), fără a stabili însă în prealabil autorul, paternitatea asupra operei (subiectul dreptului de autor), aspectul paternităţii fiind evitat de către instanţa de apel printr-o motivare lapidară.

În aceste condiţii, analiza realizată prin decizia recurată este viciată întrucât nu se poate stabili dacă o operă este originală ori dacă poate face obiectul protecţiei, fără a stabili dacă poartă sau nu amprenta personalităţii autorului.

Ca atare, era necesară stabilirea cu prioritate de către instanţa de apel a autorului întrucât numai după identificarea autorului poate fi trasă o concluzie privind amprenta personalităţii autorului reflectată în operă.

O atare concluzie se impune, întrucât nu poate exista creaţie, fără un autor, iar autori pot fi, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, doar persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera.

Odată ce autorul era identificat (toate probatoriile fiind administrate în faza apelului) se putea stabili în ce măsură acesta şi-a tradus (sau nu) ideile în imagini, a realizat alegerile sale privind culorile, a apelat la gust, inteligenţă, sensibilitate şi pricepere tehnică pentru a crea ceva unic, într-un mod care reflectă personalitatea sa şi care se reflectă astfel într-o operă/creaţie (obiect) atribuibilă acestuia, ca autor (subiect) individualizat.

Concluzia de mai sus este confirmată în primul rând, de art. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată. În al doilea rând, ordinea în care trebuie analizate dispoziţiile legale este confirmată şi de ordinea legiferării acestora, subiectul dreptului de autor fiind tratat cu prioritate (art. 3 - art. 6 plasate în Cap. II - Subiectul dreptului de autor), înaintea Obiectului dreptului de autor (art. 7 - art. 9).

Ordinea în care acestea au fost tratate de către legiuitor nu este întâmplătoare, ci marchează, încă de la momentul apariţiei primei forme a Legii nr. 8/1996, o schimbare de paradigmă în domeniul proprietăţii intelectuale (în general) prin acordarea unei importanţe sporite persoanei fizice implicate în actul de creaţie - autorului/inventatorului, aceeaşi fiind ordinea tratării acestor două elemente în toate tratatele moderne privind dreptul de autor: 1. Subiect (cine poate fi autor), 2. Obiect (ce poate beneficia de protecţie).

În fine, din moment ce există o legătură indisolubilă între autor şi operă, orice analiză care nu ia în considerare unul din aceste elemente este, în mod evident, incompletă.

Decizia recurată este astfel criticabilă, deoarece din analiza instanţei de apel lipseşte cu desăvârşire o analiză privind paternitatea asupra operelor, în acord cu însuşi petitul acţiunii introductive - recunoaşterea calităţii de autor, conform art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, raportate la prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) şi art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată,

Casarea hotărârii apelate se impune astfel şi prin prisma art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., ca singurul mijloc prin care o astfel de analiză completă ar putea fi realizată în rejudecare (prin prisma subiectului şi obiectului şi prin prisma jurisprudenţei CJUE privind modalitatea în care trebuie analizată opera, în general).

O a doua critică a deciziei recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., priveşte chiar încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, atunci când a interpretat aceste text, raportat la aspectele de drept deduse judecăţii.

Dispoziţiile art. 7 din Lege conţin atât condiţiile pentru ca o creaţie intelectuală să poată constitui obiect al dreptului de autor, cât şi o enumerare exemplificativă a posibilelor opere care pot beneficia de protecţie, întrucât ceea ce nu poate beneficia de protecţie este limitativ prevăzut în enumerarea conţinută de art. 9 din Lege.

Condiţiile pentru ca operele să poată beneficia de protecţie sunt acestea:

a) să fie originale (id est, sunt rezultat al activităţii de creaţie intelectuală);

b) indiferent care este modalitatea de creaţie;

c) indiferent care este modul sau forma de exprimare/expresie;

d) indiferent care este valoarea operei;

e) indiferent care este destinaţia operei.

Analiza instanţei de apel este profund greşită, încălcând fiecare şi toate condiţiile de mai sus, întrucât originalitatea nu poate fi condiţionată nici de modalitatea de creaţie, nici de forma de exprimare, nici de valoare sau destinaţie, ci trebuie analizată distinct, prin raportare la persoana/persoanele fizice identificate în prealabil ca autori (a se vedea criticile aduse supra).

Astfel, din moment ce textul normativ stabileşte - într-un mod explicit, lipsit de orice ambiguitate - că pentru a beneficia de protecţie, o creaţie intelectuală nu poate fi condiţionată nici de modalitatea de creaţie, nici de forma de expresie, nici de valoare şi nici de destinaţie, raţionamentul instanţei de apel care se rezumă doar la valoare, scop şi valenţă artistică, reprezintă o încălcare a acestei prevederi legale.

Recurenţii reclamanţi au arătat că o ultimă critică este aceea că întreaga analiză efectuată de instanţa de apel se limitează la o înşiruire de prejudecăţi, care sunt în plus contrare art. 7 din Lege.

Astfel, potrivit instanţei de apel, pentru a beneficia de protecţie:

- o creaţie ar trebui să aibă "valoare artistică";

- o creaţie nu este originală dacă a fost creată cu scopul de a fi folosită ca marcă;

- autorii ar fi trebuit să urmărească un scop artistic;

- creaţiile nu au fost realizate pentru exprimarea personalităţii autorilor, ci din considerente stricte de marketing, branding si optimizare de costuri, iar acest lucru ar exclude, de principiu, orice valenţă artistică.

Toate prejudecăţile de mai sus sunt eronate, neavând acoperire în dispoziţiile art. 7 din Lege ci, dimpotrivă, fiind excluse explicit şi implicit din cerinţele amintite mai sus, din moment ce o creaţie intelectuală poate beneficia de protecţie potrivit art. 7, independent de modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare, valoare şi/sau destinaţie.

În fine, cu totul neavenit este considerentul instanţei de apel prin care se apreciază că "realizarea unei opere de creaţie intelectuală constituie un act juridic civil, adică o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice (...) autorul unei opere urmăreşte crearea unei lucrări intelectuale originale şi care să fie apreciată pentru valoarea sa artistică".

Nu numai că o astfel de afirmaţie nu este adevărată în toate cazurile în care autorul creează o operă, dimpotrivă, pot fi nenumărate situaţii în care o operă este creată, pentru divertisment, pentru a provoca emoţie, pentru a aduce bucurie interioară, pentru a arăta/demonstra sentimentele, pentru a educa, pentru a ridiculiza (caricaturile).

Mai mult, dacă s-ar admite ca fiind corect raţionamentul instanţei de apel, s-ar ajunge la ipoteza în care toate mărcile ar fi, de fapt, doar nişte cuvinte desenate sub formă de logo-uri ce sunt folosite în scopuri de marketing, promovare, publicitate, astfel că nu ar trebui considerate originale şi nu ar trebui să beneficieze de protecţie juridică, ceea ce nu poate fi acceptat.

Încadrarea juridică efectuată de către instanţa de apel, deşi inedită, este însă imprecisă, realizarea unei opere (actul de creaţie) nefiind echivalentul actului juridic civil şi neputând fi încadrată în acest şablon.

În drept, recurenţii reclamanţi au invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, art. 497 C. proc. civ., art. 1, 3, 7, 9 şi 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., constatarea nulităţii recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 985A din data de 19.06.2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata pârâtă a arătat că recurenţii fac referiri la stări şi situaţii de fapt specifice cauzei, precum şi la probatoriile administrate şi interpretarea acestora de către instanţele de fond, aspecte care nu pot fi încadrate în tiparul juridic dat de calea extraordinară de atac a recursului.

Ceea ce îi interesează pe recurenţi este să fie recunoscuţi drept autori ai cuvântului curcubeu, asocierilor de cuvinte curcubeu - idei colorate, curcubeu - strategic colorat şi reprezentărilor grafice ale acestor din urmă asocieri, indiferent dacă pretinsele creaţii pot sau nu forma obiect al dreptului de autor.

Din situaţia de fapt fixată de către instanţele de fond a rezultat contrariul, anume că autorii, nu numai că nu au urmărit un scop artistic sau spre exprimarea personalităţii lor, ci au realizat pretinsele opere din considerente stricte de marketing, branding şi optimizare de costuri.

Recurenţii - reclamanţi A. şi B. au depus răspuns întâmpinare prin care au arătat că instanţa de apel a realizat o analiză incompletă, ruptă de litera şi spiritul Legii nr. 8/1996 iar consecinţa imediată a unei astfel de analize incomplete este o motivare incompletă, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cererea recurenţilor-reclamanti de a le fi recunoscută calitatea de autori este absolut legitimă, având deplină acoperire în dispoziţiile Legii nr. 8/1996, însă preocuparea intimatei-pârâte a fost în permanenţă să banalizeze aceste creaţii şi să le reducă la cuvinte, chiar dacă din probatoriul administrat a reieşit cu prisosinţă că recurenţii-reclamanţi sunt persoanele cu aptitudini creative, care prin efortul lor creativ exclusiv au conceput creaţiile indicate în cerera de chemare în judecată însă instanţele nu au efectuat o analiză legală.

La termenul de judecată din 06 mai 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului pentru motivul neîncadrării criticilor în cazurile de casare prevăzute de lege.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul demersului judiciar promovat de reclamanţii A. şi B. constă în recunoaşterea calităţii de autor asupra denumirii RAINBOW, asupra sloganurilor "D." şi "E.", precum şi asupra celor două creaţii grafice "D." şi "E.".

Contestând soluţia de respingere a acestor pretenţii de către instanţele de fond, recurenţii reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., susţinând o primă critică a deciziei recurate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că se impune analiza posibilităţii protejării prin drepturi de autor a unor creaţii intelectuale, în mod prioritar şi separat/independent de stabilirea autorului respectivelor creaţii. Sub acest aspect, recurenţii reclamanţi au invocat interpretarea şi aplicarea greşită a art. 1, 3 şi 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Conform susţinerilor din cererea de chemare în judecată, reclamanta A., împreună cu soţul său, B., după un proces specific activităţilor de creaţie în cadrul unei agenţii de publicitate, în jurul datei de 9 mai 2005, au ales ca element dominant pentru noua societate cuvântul "RAINBOW", iar ca slogan "D."; denumirea RAINBOW a fost comunicată viitorului său asociat, G., care nu a avut niciun fel de aport creativ în alegerea acestei denumiri, pentru a fi rezervată ca denumire şi pentru a înmatricula noua societate în Registrul Comerţului.

Astfel reclamanţii au susţinut că, nici în privinţa iniţiativei alegerii cuvântului "rainbow", ca denumire pentru noua societate, nici în privinţa sloganului "D.", şi nici în privinţa creaţiei grafice, asociatul H. ori pârâta C. S.R.L. nu au avut niciun fel de contribuţie.

Susţinerile pârâtei au fost în sensul contrar celor pretinse de reclamanţi, aceasta arătând, prin întâmpinarea formulată în primă instanţă că, de la momentul deciziei de constituire a intimatei şi până la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată, nu s-a purtat între asociaţi nicio discuţie referitoare la calitatea de autor al pretinselor opere şi că, în realitate, semnele RAINBOW şi I., alături de elementele constitutive ale acestora, nu au fost privite şi percepute niciodată de către asociaţii pârâtei drept opere cu vocaţia de a fi protejate de Legea nr. 8/1996, republicată.

Pârâta a precizat că H. şi A. sunt asociaţii intimatei, iar B. şi J. sunt soţii celor doi şi foşti angajaţi ai intimatei, care a fost constituită ca o societate "de familie", de către toate cele patru persoane fizice, ca asociaţi figurând doar doi dintre aceştia. Astfel, intimata pârâtă a arătat că toate deciziile şi aportul pentru demararea şi ulterior, desfăşurarea activităţii comerciale au fost luate în comun de către aceste persoane, fără a exista o delimitare în atribuţii.

În contextul în care reclamanţii A. şi B. au pretins că sunt autorii denumirii RAINBOW, sloganurilor "D." şi "E.", precum şi creaţilor grafice "D." şi "E.", analiza instanţei a avut în vedere aceste susţineri, fără a cerceta dacă pretinsul proces de creaţie a avut şi alţi autori. Sub acest aspect, este de observat că prima instanţă a respins, în cadrul dezbaterilor din data de 20.04.2022, solicitarea de introducere forţată în cauză a numiţilor H. şi J. formulată de pârâtă în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

În acest context procesual, în cauză nu s-a realizat o analiză în sensul că aportul la conceperea denumirii, sloganurilor şi a elementelor grafice ar fi aparţinut şi numiţilor H. şi J., întrucât nu acesta era obiectul învestirii instanţei.

Învestită fiind cu o cerere prin care reclamanţii au pretins că sunt autorii unor opere, în mod corect instanţa de apel a considerat că este necesar a se analiza, mai întâi, dacă operele în litigiu pot fi protejate prin drepturi de autor, urmând ca, numai în măsura în care concluzia la care se va ajunge este una pozitivă, operele să fie calificate ca exclusive, comune sau colective, după caz, deci să se statueze asupra contribuţiilor eventualilor coautori. Astfel, calificarea unei opere ca fiind colectivă, în sensul de a stabili dacă există contribuţii personale ale mai multor coautori care formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create, presupune, ca premisă, existenţa unei opere.

În situaţia expusă, nu poate fi reţinută o deficienţă a motivării instanţei de apel sub aspectele analizate, care să determine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

Astfel, din dispoziţia legală expusă rezultă că recunoaşterea dreptului de autor presupune ca premisă existenţa unei opere. În acest sens sunt şi prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 care statuează că este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. În lipsa existenţei unei opere, paternitatea creaţiei nu presupune calitatea de autor în sensul legii, de persoană care creează o operă literară, artistică, ştiinţifică sau publicistică, ci simpla calitate a unei persoane care face, produce sau comite ceva care nu reprezintă o operă.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, invocate de recurenţii reclamanţi. Conform acestul text legal, autorul unei opere are dreptul moral de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei. Or, nu este posibilă recunoaşterea calităţii de autor în sensul legii în privinţa unei creaţii care nu reprezintă o operă.

Recurenţii reclamanţi au susţinut că dreptul la paternitate nu este un drept de personalitate, ci o prerogativă a dreptului de autor, şi că, pentru a identifica originalitatea unei creaţii trebuie identificată amprenta personalităţii autorului, or, în lipsa originalităţii, creaţia poate purta amprenta personalităţii celui care a realizat-o, însă doar această împrejurare nu conduce la calificarea respectivei persoane ca fiind autor al unei opere, fiind necesară şi îndeplinirea altor criterii, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Printr-o a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii reclamanţi au susţinut interpretarea şi aplicarea greşită a art. 7 din Legea nr. 8/1996.

Conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor.

Termenul «opere literare şi artistice» cuprinde toate lucrările din domeniul literar, ştiinţific şi artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cărţile, broşurile şi alte scrieri; conferinţele, alocuţiunile, predicile şi alte opere de aceeaşi natură; operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele coregrafice şi pantomimele; compoziţiile muzicale cu sau fără cuvinte; operele cinematografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei; operele de desen, de pictură, de arhitectură, de sculptură, de gravură, de litografie; operele fotografice, cărora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de artă aplicată; ilustraţiile, hărţile geografice; planurile, crochiurile şi operele plastice referitoare la geografie, la topografie, la arhitectură sau la ştiinţe.", astfel cum prevede articolul 2 alin. (1) din Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice.

Rezultă din economia generală a Convenţiei de la Berna, în special din articolul 2 alin. (5) şi (8) că, pentru protecţia anumitor lucrări ca opere literare sau artistice, este necesar ca acestea să reprezinte creaţii intelectuale originale. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în care s-a arătat că dreptul de autor în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 2001/29 nu se poate aplica decât în cazul unui obiect care este original, fiind o creaţie intelectuală proprie a autorului său (Hotărârea Curţii (camera a patra) din data de 16 iulie 2009 în Cauza C-5/08, Infopaq International A/S împotriva Danske Dagblades Forening, par. 37).

De altfel, recurenţii reclamanţi nu contestă că obiectul dreptului de autor nu poate fi decât o creaţie intelectuală proprie a autorului său, cu caracter original.

În susţinerea pretenţiilor formulate, aceştia au arătat că au avut iniţiativa constituirii unei societăţi (intimata-pârâtă); au avut iniţiativa alegerii elementului RAINBOW pentru denumirea societăţii; au avut un aport creativ exclusiv în legătură cu denumirea, sloganurile asociate şi cele două creaţii grafice menţionate în cererea de chemare în judecată.

În acest sens, reclamanţii au descris procesul de creaţie arătând că, începând cu data de 29 iunie 2005, a început crearea primelor versiuni de scriere ale cuvântului RAINBOW, s-au creat primele variante de dimensionare (cu pensula), splash (cu vopsea), s-au scanat şi editat imaginile astfel rezultate, au fost realizate primele schiţe cu fonturi şi încercări cu mai multe variante de caractere, curcubeu, culori, de creaţie; au definitivat grafica logo-ului societăţii, fontul, culorile şi simbolurile.

În raport cu aceste elemente de fapt, reclamanţii au considerat că sunt titularii dreptului de autor asupra tuturor elementelor care compun marca D. (denumirea, modalitatea de scriere, caracterele personalizate şi simbolul grafic), acestea fiind create în mod independent de către reclamanta A. împreună cu soţul său, B..

Elementele de fapt relevate de recurenţii reclamanţi constând în iniţiativa alegerii elementului RAINBOW pentru denumirea societăţii şi existenţa unui aport creativ exclusiv în legătură cu această denumire nu sunt de natură să conducă la concluzia că respectiva creaţie întruneşte cerinţele necesare pentru a fi calificată drept operă.

Criteriile care trebuie avute în vedere pentru calificarea unei creaţii ca fiind operă au fost expuse de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea Curţii (Camera a treia) din 12 septembrie 2019 în Cauza C-683/17 Cofemel - Sociedade de Vestuário S.A. împotriva G-Star Raw CV.

Astfel, noţiunea de "operă" este o noţiune autonomă de drept al Uniunii care trebuie interpretată şi aplicată în mod uniform şi care presupune întrunirea a două elemente cumulative. Pe de o parte, această noţiune presupune existenţa unui obiect original, în sensul în care acesta reprezintă o creaţie intelectuală proprie autorului său. Pe de altă parte, calificarea drept operă este limitată la elementele care sunt expresia unei astfel de creaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Infopaq International, C-5/08, EU:C:2009:465, punctele 37 şi 39, precum şi Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Levola Hengelo, C-310/17, EU:C:2018:899, punctele 33 şi 35-37, precum şi jurisprudenţa citată) (par. 29 din hotărârea pronunţată în cauza Cauza C-683/17).

Pentru determinarea elementelor cumulative care trebuie întrunite pentru calificarea unei creaţii drept operă, relevante sunt par. 30 - 32 din cauza menţionată:

"30. În ceea ce priveşte primul dintre aceste elemente, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă a Curţii că, pentru ca un obiect să poată fi considerat drept original, este necesar şi în acelaşi timp suficient ca el să reflecte personalitatea autorului său, manifestând alegerile libere şi creative ale acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer, C-145/10, EU:C:2011:798, punctele 88, 89 şi 94, precum şi Hotărârea din 7 august 2018, Renckhoff, C-161/17, EU:C:2018:634, punctul 14).

31. În schimb, atunci când realizarea unui obiect a fost determinată de consideraţii tehnice, de reguli sau de alte limitări, care nu au lăsat loc exercitării niciunei libertăţi de creaţie, respectivul obiect nu poate fi considerat ca având originalitatea necesară pentru a putea constitui o operă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 martie 2012, Football Dataco şi alţii, C-604/10, EU:C:2012:115, punctul 39 şi jurisprudenţa citată).

32. În ceea ce priveşte cel de al doilea element evocat la punctul 29 din prezenta hotărâre, Curtea a precizat că noţiunea de "operă" avută în vedere de Directiva 2001/29 presupune în mod necesar existenţa unui obiect identificabil în mod suficient de precis şi de obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2018, Levola Hengelo, C-310/17, EU:C:2018:899, punctul 40)".

Doar dacă un obiect prezintă caracteristicile menţionate în cuprinsul punctelor 30 şi 32 expuse mai sus şi constituie, prin urmare, o operă, el trebuie, în această calitate, să beneficieze de o protecţie în temeiul dreptului de autor.

În acest sens, este de observat considerentul expus la par. 50 din hotărârea Curţii pronunţată în cauza Cauza C-683/17 conform căruia "protecţia oferită de dreptul de autor, a cărei durată este semnificativ mai mare, este rezervată obiectelor care merită să fie calificate drept opere".

În concluzie, pentru a fi calificate drept "opere", creaţiile trebuie să îndeplinească cele două condiţii menţionate la punctul 29 din hotărârea Curţii pronunţată în cauza Cauza C-683/17, redat mai sus.

În decizia sa, instanţa de apel a respectat coordonatele expuse ale analizei, nefiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurenţii reclamanţi, în condiţile în care instanţa de apel a răspuns argumentelor esenţiale invocate în cauză.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte denumirea şi sloganurile în litigiu, "acestea nu constituie o creaţie intelectuală originală, fiind nişte simple cuvinte. Or, cuvintele în sine nu pot constitui obiect al dreptului de autor. De altfel, o recunoaştere a calităţii de autor a apelanţilor sub acest aspect ar însemna o veritabilă monopolizare a unor termene şi expresii din limbajul comun, ceea ce nu poate fi admis".

În privinţa de denumirii, este de observat că dreptul la denumire aparţine persoanei juridice în favoarea căreia a operat înregistrarea în Registrul Comerţului, denumirea persoanei juridice, ca şi celelalte atribute de identificare, făcând parte din patrimoniul acesteia ca subiect de drept şi nu din acela al asociatului care, eventual, ar fi ales respectiva denumire.

Susţinerile recurenţilor reclamanţi în sensul că denumirea a fost aleasă de K., ca denumire pentru o societate care urma să desfăşoare activităţi specifice unei agenţii de publicitate, ca urmare a unei activităţi specifice proceselor de creaţie, nu sunt de natură a schimba concluzia expusă.

Expunând aspecte de fapt privind procesul creativ, recurenţii reclamanţi au arătat că alegerea cuvântului RAINBOW, care reprezintă o alegere unică în domeniul publicitar, a fost realizată pentru a exprima un curcubeu de idei, de servicii, toate reunite în jurul ideii de diversitate a culorilor, adică o diversitate a ideilor pentru clienţi. Cuvântul RAINBOW a fost ales şì datorită conotaţiilor pozitive pe care le are: după ploaie apare soarele apoi curcubeul ca o încununare a apariţiei soarelui, aspect utilizat mult timp în prezentările pentru clienţi.

Aceste împrejurări nu sunt apte să susţină îndeplinirea criteriilor expuse mai sus în baza cărora o creaţie poate fi calificată ca fiind o operă originală de creaţie intelectuală care să beneficieze de protecţia juridică conferită de existenţa unui asemenea drept.

Astfel, împrejurarea că recurenţii reclamanţi ar fi conceput denumirea pentru societate nu susţine concluzia că respectiva denumire reprezintă o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific.

În vederea rezervării la Oficiul Registrului Comerţului, faţă de dispoziţiile art. 38 şi 39 din Legea nr. 26/1990, în forma în vigoare la data înscrierii societăţii pârâte, sunt realizate operaţiuni de verificare astfel încât denumirea să îndeplinească, cumulativ, condiţiile generale şi speciale de legalitate, de disponibilitate şi de distinctivitate faţă de firmele înregistrate în registrul comerţului sau rezervate în vederea înregistrării, caracterul distinctiv presupunând că denumirea nu este necesară, generică sau uzuală şi nu este identică sau similară cu alte firme înregistrate anterior în registrul comerţului.

Astfel, alegerea unei denumiri cu caracter distinctiv reprezintă o condiţie legală pentru ca respectiva denumire să poată fi înregistrată şi nu poate conduce la concluzia că ea reprezintă o operă în sensul legii dreptului de autor pentru simplul motiv că a fost concepută de unul din asociaţi prin alegerea sau alăturarea unor cuvinte.

În acest context, găsirea unei denumiri pentru societatea care urmează să fie înfiinţată se face de asociaţi în numele, pe seama şi în beneficiul societăţii pe care vor să o înfiinţeze, această alegere a denumirii reprezentând una din condiţiile stabilite de lege pentru înfiinţarea şi înregistrarea societăţii, menţionarea denumirii în actul constitutiv al societăţii cu răspundere limitată fiind o obligaţie legală în vederea constituirii societăţii, astfel cum prevede art. 7 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Concluzia instanţei de apel este corectă şi în privinţa sloganurilor "D." şi "E.", un slogan sau un logo putând fi protejat prin recunoaşterea dreptului de autor numai dacă acesta prezintă un caracter original. Or, în condiţiile în care sloganurile indicate reprezintă asocierea de două cuvinte comune ce provin din limba engleză, în mod corect lipsa de protecţie legală asupra sloganului a fost dedusă din lipsa de originalitate a acestuia, în condiţiile în care originalitatea este o condiţie necesară pentru ca o creaţie să fie calificată drept operă, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996. Astfel, instanţa de apel a analizat originalitatea şi a constatat că sloganurile constau în două cuvinte preexistente, pe care reclamanţii nu au făcut decât să le preia din limbajul curent şi să alăture.

Nici recurenţii nu au formulat susţineri care să explice în ce mod exprimarea utilizată de slogan constând în alăturarea unor cuvinte din limbajul uzual are caracter original şi reflectă personalitatea autorului în sensul cerut de lege.

În ceea ce priveşte creaţiile grafice, instanţa de apel a apreciat că se impune o examinare mai nuanţată a problemei în discuţie, reprezentarea grafică a unor idei sau concepte putând constitui, în principiu, obiect al protecţiei prin drept de autor, însă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse în acest sens de Legea nr. 8/1996.

În aprecierea realizată, instanţa de apel a considerat că nu este îndeplinit criteriul originalităţii, care presupune ca opera să exprime personalitatea autorului instanţa constatând că acestea reprezintă o simplă stilizare a unor cuvinte fără nicio valoare artistică. Instanţa a analizat procesul creativ, a considerat că intenţia unui autor trebuie să fie în sensul realizării unei opere de artă şi că urmărirea de către autor al unui alt scop decât cel artistic exclude originalitatea operei.

În acest sens instanţa a reţinut că "din probele administrate în cauză rezultă că cele două embleme au fost create cu scopul precis de a fi folosite ca mărci de către societatea intimată. Nicio dovadă nu relevă faptul că apelanţii ar fi urmărit un scop artistic. Din contră, dovezile abundă în sensul că realizarea grafiilor nu s-a făcut spre exprimarea personalităţii autorilor, ci din considerente stricte de marketing, branding şi optimizare de costuri, ceea ce exclude, de principiu, orice valenţă artistică."

Argumentul urmăririi unui "scop artistic" a fost contestat în mod pertinent de recurenţii reclamanţi, pentru că el nu este determinant în evaluarea originalităţii, dar fără ca aceasta să atragă nelegalitatea deciziei cât timp ea cuprinde suficiente considerente apte a fundamenta concluzia instanţei de apel în evaluarea criteriului în discuţie.

Recurenţii reclamanţi au arătat că activitatea de creaţie a fost derulată timp de câteva luni pentru fiecare din semne, aceştia optând pentru alegerea denumirii, sloganurilor, culorilor, modalităţii de grafiere, personalizarea fonturilor, crearea logotipului, rezultatul acestor activităţi creative exprimând atât individualitatea, cât şi potenţialul creator al autorilor.

Descriind procesul tehnic, recurenţii reclamanţi au arătat că toate versiunile de grafică au fost create de reclamanta A. împreună cu reclamantul B. întrucât acesta avea cunoştinte avansate de operare a software-ului L..

De asemenea, pentru a susţine existenţa unui efort creator, recurenţii reclamanţi au arătat că erau necesare modificări din punct de vedere vizual, că fontul iniţial a fost înlocuit cu un font mai gros ce a fost transformat, prelucrat astfel încât literele sunt acum unice, nefăcând parte din caracterele standard, elementele de creaţie fiind modalitatea specială de scriere a caracterelor r, i, b şi w (tăierea oblică a caracterului b, respectiv rotunjirea uniformă a unora dintre caractere - r şi w); paralelipipedul de culoare roz, cu rol de punct plasat pe lit. i); apropierea până la contopire a caracterelor r şi a; în plus, numărul de culori a fost redus, clienţii cunoscând deja că sunt creativi, astfel încât se impunea o imagine mai modernă mai serioasă.

Chiar aceste susţineri ale recurenţilor relevă împrejurarea reţinută de instanţa de apel în sensul că alegerile creative nu reflectă personalitatea autorului ci sunt justificate "din considerente stricte de marketing, branding"; astfel, toate alegerile creative nu au avut drept cauză exprimarea personalităţii autorilor ci, conform propriilor susţineri, crearea unei imagini pentru a atrage clienţi. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, pentru reţinerea caracterului original, era necesară manifestarea alegerilor libere şi creative ale autorului iar în cauză instanţa a reţinut că aceste alegeri, chiar creative, nu au fost şi libere, ci condiţionate în totalitate de necesitatea creării unei imagini atractive pentru clienţi.

Pe de altă parte, nu orice creaţie grafică este o operă, simplul efect vizual propriu şi distinctiv din punct de vedere estetic nereprezentând un element de originalitate estetică suficient pentru acordarea protecţiei.

În acest sens este paragraful nr. 53 din hotărârea Curţii pronunţată în cauza Cauza C-683/17 conform căruia "aşa cum reiese din sensul obişnuit al termenului "estetic", efectul estetic susceptibil de a fi produs de un model industrial reprezintă rezultatul senzaţiei intrinsec subiective de frumuseţe resimţite de fiecare persoană chemată să îl privească. În consecinţă, acest efect de natură subiectivă nu permite, în sine, caracterizarea existenţei unui obiect identificabil cu suficientă precizie şi obiectivitate în sensul jurisprudenţei menţionate la punctele 32-34 din prezenta hotărâre".

Concluzia Curţii în cauza menţionată a fost aceea că articolul 2 litera (a) din Directiva 2001/29 se opune ca o reglementare naţională să confere o protecţie, în temeiul dreptului de autor, unor modele industriale precum modelele de articole de îmbrăcăminte în discuţie în litigiul principal, pentru motivul că, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, acestea generează un efect vizual propriu şi distinctiv din punct de vedere estetic.

Astfel, Curtea a considerat în speţa respectivă că generarea unui efect vizual propriu şi distinctiv din punct de vedere estetic nu este de natură să justifice calificarea unor astfel de modele industriale (de articole de îmbrăcăminte) drept "opere" în sensul Directivei 2001/29 (par. 55).

În concluzie, chiar dacă anumite consideraţii de ordin estetic fac parte din activitatea de creaţie, doar efectul vizual propriu şi distinctiv din punct de vedere estetic nu este suficient pentru a ajunge la concluzia că obiectul constituie o creaţie intelectuală care reflectă libertatea de alegere şi personalitatea autorului său şi care satisface, prin urmare, cerinţa de originalitate menţionată la punctele 30 şi 31 din din hotărârea Curţii pronunţată în cauza Cauza C-683/17.

Critica recurenţilor reclamanţi cu privire la considerentul instanţei de apel conform căruia realizarea unei opere de creaţie intelectuală constituie un act juridic civil nu are aptitudinea de a conduce la casarea deciziei întrucât această calificare nu prezintă relevanţă în economia considerentelor pentru care apelul reclamanţilor a fost respins, analiza instanţei fiind corect realizată în coordonatele expuse mai sus, cu respectarea criteriilor a căror îndeplinire trebuie constatată pentru a califica o creaţie drept operă în sensul legii dreptului de autor.

În concluzie, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel a identificat criteriile de analiză a existenţei unei opere protejate, argumentele concrete indicate în cadrul deciziei sale respectând principiile rezultate din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, expuse în cadrul prezentelor considerente. În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere că, pentru a se obţine protecţia unei opere prin recunoaşterea dreptului de autor, este necesar a se constata existenţa unei creaţii intelectuale a autorului, care reflectă personalitatea acestuia şi care se manifestă prin alegerile libere şi creative ale acestuia, şi, având în vedere aceste criterii de apreciere, instanţa de apel a analizat materialul probator administrat în cauză. În evaluarea măsurii în care situaţia de fapt invocată de reclamanţi dovedeşte îndeplinirea acestor criterii, instanţa de apel a considerat că realizarea creaţiilor "nu s-a făcut spre exprimarea personalităţii autorilor, ci din considerente stricte de marketing, branding", rezultând astfel şi neîndeplinirea criteriului care impune libertatea de alegere a autorului.

Argumentele avute în vedere de instanţa de apel pentru a concluziona în privinţa caracterului original al operei se raportează la situaţia de fapt reţinută de aceasta în urma aprecierii materialui probator, originalitatea operei reprezentând o chestiune de fapt aflată la suverana apreciere a judecătorului. Astfel, modul în care instanţa de apel a analizat şi stabilit măsura în care creaţia intelectuală reflectă personalitatea autorului şi reflectă alegerile libere ale acestuia reprezintă o chestiune de temeinicie a hotărârii recurate, care nu este supusă controlului instanţei de recurs în cadrul procesual reglementat de art. 488 din C. proc. civ.

În consecinţă, toate argumentele recurenţilor reclamanţi cu privire la originalitate care se circumscriu situaţiei de fapt şi nu interpretării şi aplicării greşite a unei norme de drept material nu pot fi analizate, ele reprezentând critici de temeinicie, nu de nelegalitate.

Reţinând că motivele de recurs invocate de recurenţii reclamanţi, examinate prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de aceştia împotriva deciziei nr. 985 A din 19 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 985 A din 19 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2025.