Competence to fix definitive late penalties: uniqueness of the enforcement court under Art. 651 and 906 CPC

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 02 august 2024, pe rolul Judecătoriei Timişoara, înregistrată sub nr. x/2024, creditorul reclamant A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea pârâtă B., obligarea pârâtei la plata penalităţilor definitive, ca urmare a neexecutării obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 56/06.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Strehaia, penalităţi stabilite prin încheierea nr. 188 din data de 08.02.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 906 şi următoarele C. proc. civ.

La data de 26 noiembrie 2024, debitoarea pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate.

2. Hotărârile pronunţate în cauză

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 437 din 11 martie 2025, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.

În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 906 C. proc. civ. şi a Deciziei ICCJ nr. 20/2021 pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

A relevat că recursul în interesul legii a vizat principiul unicităţii instanţei de executare prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, instanţa supremă a reţinut că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ..". Ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.

Aplicând aceste reguli din materia competenţei instanţei de executare, instanţa a constatat că încuviinţarea executării silite nu a fost dispusă de Judecătoria Timişoara, ci de către Judecătoria Strehaia.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Strehaia, prin încheierea MF nr. 13 din 07 mai 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Judecătoria Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că este învestită cu o cerere de stabilire a sumei definite cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea unei obligaţii menţionate într-un titlu executoriu şi nu cu o contestaţie la executare.

A subliniat că obiectul Deciziei ICCJ nr. 20/2021 pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a fost acela de a interpreta şi aplica dispoziţiile art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., privind stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de unul dintre debitorii care figurează în titlul executoriu, în situaţia în care instanţa de la domiciliul debitorului care formulează contestaţia este o altă instanţă decât cea care a încuviinţat executarea silită.

Aşadar, decizia citată este obligatorie doar atunci când în discuţie este stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei la executare având ca situaţie premisă aceea în care instanţa de la domiciliul debitorului care formulează contestaţia este o altă instanţă decât cea care a încuviinţat executarea silită.

Or, cum prezenta cauză nu are ca obiect contestaţie la executare, a conchis că decizia citată, faţă de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., nu este obligatorie pentru judecătorul cauzei.

A mai subliniat că reglementarea aplicabilă în cauză este dată de art. 906 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor.

A relevat că instanţa de executare este instanţa de la domiciliul debitorului şi a precizat că dacă o instanţă a stabilit că este competentă să stabilească penalităţi, este evident că aceasta rămâne competentă să stabilească şi suma definitivă ce urmează a fi plătită de către debitor.

Aşa cum rezultă din încheierea nr. 188 din data de 08.02.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Timişoara a stabilit obligarea debitoarei la plata în favoarea creditorului a unei penalităţi de 700 RON pe zi de întârziere, de la data de 23.09.2023 şi până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Or, în condiţiile în care Judecătoria Timişoara a apreciat că este competentă şi a soluţionat cererea privind aplicarea unor penalităţi, faţă de succesiunea procedurii stabilită de art. 906 C. proc. civ., competenţa astfel stabilită rămâne câştigată cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea formulată la data de 02 august 2024, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2024, creditorul reclamant A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu debitoarea pârâtă B., să dispună obligarea pârâtei la plata penalităţilor definitive, ca urmare a neexecutării obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 56/06.04.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Strehaia, penalităţi stabilite prin încheierea nr. 188 din data de 08.02.2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 906 şi următoarele C. proc. civ.

Art. 906 C. proc. civ. stipulează următoarele:

"(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 RON la 1.000 RON, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă".

Din dispoziţiile legale sus menţionate rezultă că instanţa competentă să stabilească atât cuantumul penalităţilor, cât să şi dispună înlăturarea sau reducerea acestora este instanţa de executare.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2021 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.".

Recursul în interesul legii a expus considerente de principiu privind determinarea instanţei de executare, stabilind că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel".

Totodată, s-a statuat că "ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare".

Astfel, statuările instanţei supreme consacră o interpretare a textelor de lege incidente astfel încât să dea eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, arătând că "acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare".

În concluzie, în materia analizată, din perspectiva dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, instanţa de executare a fost stabilită odată cu pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite, iar în prezenta cauză, se constată că încuviinţarea executării silite nu a fost dispusă de Judecătoria Timişoara, ci de către Judecătoria Strehaia.

În ceea ce priveşte împrejurarea că Judecătoria Timişoara a stabilit penalităţile prin încheierea nr. 188 din data de 08.02.2024 este de observat considerentul instanţei supreme din decizia menţionată conform căruia "dacă este sesizată o instanţă necompetentă teritorial cu o cerere de încuviinţare a executării silite, făcând în mod obligatoriu aplicarea dispoziţiilor art. 529 alin. (1) din acelaşi cod, privitoare la verificarea competenţei sub toate aspectele şi în raport cu toate criteriile, instanţa necompetentă teritorial este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare."

Aspectul relevat mai sus şi modul în care Judecătoria Timişoara a apreciat asupra competenţei sale de a face aplicarea alin. (1) al art. 906 C. proc. civ. nu poate schimba concluzia expusă cu privire la împrejurarea că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită or, conform art. 906 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de executare este cea care are competenţa de a fixa suma definitivă ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 904 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2025.