Nationalized property restitution and compensation claims: appeals annulled for lack of stamp duty and failure to plead valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la restituirea, de îndată, a imobilului preluat abuziv, conform Deciziei-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului în problema caselor naţionalizate şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 44/2017, având în vedere că termenul prevăzut de Legea nr. 165/2013 a expirat la data de 21 mai 2018; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri totale în sumă de 5.000.000 RON pentru prejudiciul cauzat direct, delictual, de peste 400.000 euro doar valoarea casei, plus daune pentru lipsa de folosinţă încă 400.000 euro, plus dobânzi penalizatoare pe ultimii 3 ani, conform deciziei Î.C.C.J. şi încă 200.000 euro, în total, 1.000.000 euro.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 februarie 2020, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier C., în favoarea uneia dintre secţiile civile ale acestei instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti la data de 26 februarie 2020, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa nr. 60 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţiile civile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 17 septembrie 2020.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa nr. 106 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respins primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., privind obligarea pârâtului Guvernul României la restituirea imobilului sau la plata despăgubirilor, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat; a fost respins cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 5.000.000 RON, ca neîntemeiat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 707A din 6 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României, împotriva sentinţei civile nr. 106 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2020; a fost anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în rejudecare

Reclamanţii A. şi B. au formulat cereri modificatoare prin care au mărit cuantumul obiectului cererii, în conformitate cu art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. arătând că au suferit un prejudiciu direct şi delictual de 400.000 euro, respectiv valoare casă şi teren 173 m.p., daune de nefolosinţă a casei în perioada 2006-2023, în valoare de 460.000 euro, daune morale în sumă egale cu daunele materiale, respectiv 860.000 euro, dobânzi penalizatoare de 0,2% pe zi de întârziere pe ultimii 3 ani, plus inflaţia şi dobânda compusă la nivelul de referinţă BNR, şi anume, un total de 5.480.000 euro sau 27.400.000 RON.

La termenul de judecată din data de 7 aprilie 2023, faţă de considerentele deciziei nr. 707/A din 6 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, tribunalul a pus în discuţie, în conformitate cu art. 78 alin. (2) C. proc. civ., necesitatea introducerii în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a îşi exprima poziţia procesuală sub acest aspect.

Faţă de lipsa răspunsului din partea pârâtului Guvernul României şi faţă de împotrivirea reclamanţilor în ceea ce priveşte introducerea în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, la termenul de judecată din data de 5 mai 2023 tribunalul a învederat că va face aplicarea art. 78 alin. (2) ultima teză din C. proc. civ. odată cu soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 611 din 5 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier.

5. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin încheierea din 24 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C18 apel din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin decizia nr. 1632A din 12 decembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 611 din 5 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 24 octombrie 2023 şi a deciziei nr. 1632 din 12 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au formulat recurs reclamanţii A. şi B..

În privinţa încheierii din 24 octombrie 2023, recurenţii susţin că cererea de recuzare a fost respinsă în mod nelegal.

Mai susţin că, prin încheierea din 3 octombrie 2023, instanţa de apel a dispus acordarea unui termen de judecată în vederea suplimentării probatoriilor, deşi cererea de recuzare formulată a fost soluţionată la 24 octombrie 2023. Afirmă că, în mod nelegal, completul care a soluţionat cererea de recuzare s-a autoînvestit şi a emis citaţii la data de 2 octombrie 2023, înainte de şedinţa de judecată din data de 3 octombrie 2023.

Arată că instanţa de apel a încălcat procedura de judecată, atât la termenul din 3 octombrie 2023, cât şi la cel din 28 noiembrie 2023, întrucât nu a învestit, în mod legal, completul imediat următor cu soluţionarea cererii de recuzare. Totodată, invocă încălcarea principiului contradictorialităţii de către instanţa de apel întrucât nu au fost comunicate către guvern actele din dosar.

Afirmă că citaţiile emise de completul care a soluţionat cererea de recuzare nu îndeplinesc condiţiile de fond şi formă, fiind menţionat greşit obiectul dosarului, respectiv Legea nr. 10/2001, iar nu recuzare. Mai susţin că citaţiile nu cuprind menţiuni referitoare la temeiul de drept al stabilirii taxei judiciare de timbru, în cuantum de 100 RON pentru fiecare membru al completului recuzat, iar instanţa a încălcat procedura de judecată, în condiţiile în care nu se percepe taxă judiciară de timbru în cazul acţiunilor având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Învederează că cele două completuri de apel, C18 şi C19, au încălcat cu bună ştiinţă normele de drept material şi procesual, urmărind favorizarea guvernului.

Referitor la decizia atacată, arată că aceasta nu este motivată, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţin că Tribunalul Bucureşti a încălcat cu bună ştiinţă normele de drept material şi procesual, respectiv art. 14 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 176 pct. 2 şi 6 C. proc. civ., întrucât citaţiile emise pentru termenul din 7 februarie 2023 nu îndeplinesc condiţiile de fond şi formă, fiind menţionat greşit obiectul dosarului, respectiv Legea nr. 10/2001, nu recuzare. Afirmă că nu poate fi percepută taxă judiciară de timbru în cazul acţiunilor având ca obiect Legea nr. 10/2001, iar completul care a soluţionat cererea de recuzare la tribunal a încălcat art. 159 C. proc. civ., întrucât încheierea din 30 martie 2023 a fost comunicată recurenţilor la data de 7 aprilie 2023, când orice plată ar fi fost tardivă, deoarece instanţa s-a antepronunţat la data de 4 aprilie 2023.

Învederează că decizia de apel este dată cu încălcarea normelor de drept material întrucât termenul prevăzut de Legea nr. 165/2013 a expirat încă din 2018, iar guvernul era obligat să depună la dosar titlul de despăgubire. Instanţele de fond erau obligate să admită acţiunea, însă au pronunţat o soluţie împotriva probelor din dosar. Arată că guvernul refuză aplicarea Deciziei nr. 44/2017, deşi a confirmat că dosarul întocmit în baza Legii nr. 10/2001 este complet, iar instanţa, din oficiu, era obligată să constate că au fost epuizate toate termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 165/2013.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel a omis faptul că tribunalul a respins cererea fără temei, nefiind aplicabile prevederile art. 78 C. proc. civ.. Totodată, instanţele de fond au falsificat temeiul de drept, prin omiterea Hotărârii-pilot D. şi alţii împotriva României, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a deciziilor Curţii Constituţionale referitoare la neaplicarea Legii nr. 10/2001.

7. Apărările formulate în cauză

Intimatul nu a depus întâmpinare.

8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când recurenţii au formulat cerere de recuzare a completului de judecată.

La termenul stabilit ulterior soluţionării cererii de recuzare, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia de netimbrare a recursului formulat împotriva încheierii din 24 octombrie 2023 şi excepţia nulităţii recursului împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023 şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestor excepţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul formulat împotriva încheierii din 24 octombrie 2023 în raport de excepţia de netimbrare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din 12 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a stabilit că recurenţii A. şi B. datorează taxă judiciară de timbru, în cuantum de 100 RON, în temeiul art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 24 octombrie 2023.

Prin adresa comunicată recurenţilor la data de 5 martie 2024, au fost aduse la cunoştinţa acestora cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum şi faptul că au obligaţia depunerii dovezii achitării acesteia, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat.

De asemenea, prin aceeaşi rezoluţie, li s-a pus în vedere că au posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi cerere de reexaminare, în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei, în condiţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din data de 26 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petenţii A. şi B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2022.

O nouă cerere de reexaminare formulată de petenţi, recurenţii în speţă, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 25 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Ulterior comunicării către recurenţi a hotărârilor pronunţate în soluţionarea cererilor formulate, aceştia nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conţinutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Recursul formulat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, urmează a fi anulat pentru considerentele ce succed.

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din acelaşi act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.."

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În prezenta cauză, recurenţii invocă, în esenţă, încălcarea normelor de drept material, susţinând că instanţa, din oficiu, era obligată să constate că au fost epuizate toate termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 sau de Legea nr. 165/2013.

Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la susţinerea formală a încălcării normelor de drept material, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei.

Astfel, în condiţiile în care susţinerile recurenţilor nu se grefează pe dezlegările instanţei de prim control judiciar, care a reţinut că termenele de decădere invocate de reclamanţi au fost instituite faţă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - care nu este parte în prezentul litigiu - şi nu faţă de Guvernul României, care nu are atribuţii în procesul de restituire, conform Legii nr. 165/2913, şi în lipsa unor argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Suplimentar celor arătate, trebuie remarcat că, sub aparenţa unei eronate aplicări a prevederilor legale indicate, recurenţii-reclamanţi urmăresc, în realitate, doar repunerea în discuţie a elementelor probatorii administrate în cauză (aceştia susţinând că instanţele de fond au pronunţat o soluţie împotriva probelor din dosar), ceea ce face, la rândul său, ca respectiva critică să nu poată fi primită în prezenta cale extraordinară de atac.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, o anumită situaţie de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

În egală măsură, nici critica referitoare la omisiunea analizării cererii în raport cu Hotărârea-pilot D. şi alţii împotriva României pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu deduce judecăţii veritabile motive de nelegalitate în privinţa deciziei de apel atacate, întrucât recurenţii se limitează la a expune o critică ce a făcut deja obiectul verificării jurisdicţionale în calea de atac anterioară.

Astfel, se constată că această susţinere reprezintă o reiterare a criticii îndreptate împotriva soluţiei tribunalului, fiind avută în vedere de instanţa de prim control judiciar în pronunţarea deciziei atacate.

Or, reluarea susţinerilor expuse în cadrul cererii de apel, cu o argumentaţie identică, fără legătură cu considerentele deciziei recurate, nu este în măsură să răspundă exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât obiectul recursului nu este reprezentat de sentinţa primei instanţe, ci de hotărârea pronunţată chiar în urma cercetării legalităţii şi temeiniciei acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză.

Pentru aceleaşi argumente, criticile îndreptate împotriva sentinţei tribunalului [vizând faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 176 pct. 2 şi 6 C. proc. civ., întrucât citaţiile emise pentru termenul din 7 februarie 2023 nu îndeplinesc condiţiile de fond şi formă, precum şi încălcarea prevederilor art. 159 C. proc. civ., întrucât încheierea din 30 martie 2023 a fost comunicată recurenţilor la data de 7 aprilie 2023, când orice plată ar fi fost tardivă întrucât instanţa s-a antepronunţat la 4 aprilie 2023] nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs.

Referitor la critica privind omisiunea instanţei de apel de a observa că prima instanţă a respins cererea fără temei întrucât nu erau incidente dispoziţiile art. 78 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această susţinere a fost invocată omisso medio, respectiv pentru prima dată în prezentul recurs.

Prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Aşadar, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiect al analizei instanţei anterioare şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul, sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una dintre aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel.

Or, cum deja s-a reţinut, prin motivele de apel, apelanţii-reclamanţi nu au dedus judecăţii critici referitoare la lipsa de incidenţă a dispoziţiilor art. 78 din C. proc. civ.

Prin urmare, dat fiind că susţinerile recurenţilor nu au constituit obiectul verificării jurisdicţionale a instanţei de apel, redarea lor în faţa instanţei de recurs, contrar exigenţelor ce se degajă din prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. anterior menţionate, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate în măsură a conduce la realizarea controlului în recurs.

Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanţei de recurs, în acord cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de casare a deciziei atacate, au fost formulate şi susţinerile privitoare la încălcarea procedurii de judecată de către instanţa de apel întrucât nu a învestit, în mod legal, completul imediat următor cu soluţionarea cererii de recuzare.

Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este lipsită de valenţe juridice, în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii.

Astfel, deşi este necesar ca recurentul să formuleze o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin identificarea explicită a cauzelor ce reclamă nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de instanţa de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la aceste aspecte, motivul de casare sus-menţionat fiind invocat formal.

În ceea ce priveşte alegaţiile din cuprinsul cererii de recurs vizând stabilirea eronată a taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea cererii de recuzare, faţă de incidenţa Legii nr. 10/2001, respectiv cele vizând neîndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă a citaţiilor emise de completul care a soluţionat cererea de recuzare, Înalta Curte constată că acestea reprezintă critici referitoare la judecarea incidentului procedural al recuzării, critici care nu mai pot fi examinate în raport de soluţia ce urmează a fi dată recursului declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Anulează recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1632 A din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.