Territorial jurisdiction in consumer protection cases: private-order competence vested in original court when defendant fails to timely raise incompetence exception

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 31.05.2023 pe rolul Judecătoriei Sălişte, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia să restituie autoutilitara proprietatea reclamantei, bun mobil predat pârâtului în vederea testării autoutilitarei în data de 17.03.2023, în starea tehnică corespunzătoare datei mentionate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1510 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 133/06.06.2024, Judecătoria Sălişte a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

A reţinut instanţa că, din informaţiile rezultate în urma verificărilor cu privire la domiciliul pârâtului, acesta are domiciliul în Bucureşti, strada x numărul 9, scara 1 etaj 3, adresă la care s-a şi efectuat procedura de citare.

Instanţa a înlăturat susţinerile reprezentantului reclamantei privind aplicabilitatea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. referitoare la competenţa teritorială alternativă a instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, întrucât reclamanta are calitatea de profesionist, fiind o societate al cărei obiect de activitate este comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare, după cum rezultă din certificatul de înregistrare, iar pârâtul este consumator, acesta adresându-se societăţii reclamante pentru prestarea serviciilor, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. cu privire la competenţa teritorială a instanţei în cererile introduse de un profesionist împotriva unui consumator.

De altfel, în toate cazurile în care reclamantul este profesionist, iar obiectul cererii este în legătură cu raporturile juridice născute între consumator şi profesionist, fie dintr-un contract, fie dintr-un fapt licit sau ilicit, cum este şi situaţia în cauză, operează competenţa teritorială exclusivă prevăzută de art. 121 C. proc. civ.

Întrucât domiciliul pârâtului se află în Bucureşti, strada x numărul 9, scara 1 etaj 3, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază pârâtul.

Prin sentinţa civilă nr. 10958/13.11.2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sălişte, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie dispoziţiile art. 1528 şi urm. C. civ., respectiv răspunderea civilă delictuală a pârâtului pentru fapta proprie, constând în refuzul de restituire a autoutilitarei luate spre probă.

Având în vedere temeiul de drept al acţiunii şi faptul că pârâtul nu a formulat întâmpinare, instanţa de judecată nu putea invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă, fiind incidente dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. şi Decizia în interesul legii nr. 31/11.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar competenţa Judecătoriei Sălişte a fost câştigată prin neinvocarea în termen, de către pârât, a excepţie de necompetenţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei A. S.R.L., de obligare a pârâtului B., să restituie autoutilitara primită în vederea testarii.

Instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa reţinând în mod diferit care este instanţa competentă în soluţionarea pricinii. Judecătoria Sălişte a reţinut că instanţa competentă este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ca instanţă de la domiciliul pârâtului, în raport cu dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., iar Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că instanţa competentă este Judecătoria Sălişte, raportat la temeiul de drept al acţiunii, apreciat ca fiind răspundere civilă delictuală şi la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că neinvocarea în termenul prevăzut de lege, de către pârât, a excepţiei de necompetenţă teritorială (de ordine privată) nu dă dreptul instanţei de judecată să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin.(3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

Aşa cum s-a arătat, obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei de restituire a utilitarei predate pârâtului pentru testare în vederea vânzării către acesta, în condiţiile în care între părţi nu există un contract de vânzare-cumpărare încheiat în acest sens, pentru a opera dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. privind competenţa în materia litigiilor cu profesionişti.

Prin urmare, întrucât între părţi nu există raporturi contractuale, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii având ca obiect obligaţie de a face se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului, rezultă că pârâtul nu a invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sălişte.

Totodată, primul termen la care părţile au fost legal citate la Judecătoria Sălişte a fost cel din 04.06.2024, termen la care pârâtul nu a fost prezent, pentru a uza de dreptul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ. şi la care instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a amânat pronunţarea la 06.06.2024.

Prin urmare, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În acest sens, se reţine aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 31/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", reţinându-se în paragrafele 68-72 următoarele:

"68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudenţa instanţelor naţionale vizând posibilitatea instanţei căreia i se declină competenţa de a analiza în ce măsură instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa a respectat şi prevederile legale privind condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanţei la care se declină competenţa, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condiţiile şi, mai ales, termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă ar fi lipsite de orice eficienţă.

69. Nu poate fi primit argumentul exprimat în a doua opinie jurisprudenţială în sensul că instanţa în faţa căreia se iveşte conflictul de competenţă s-ar transforma într-o instanţă de control judiciar, deşi declinatorul de competenţă nu este supus niciunei căi de atac, întrucât instanţa trebuie să verifice cui îi aparţine competenţa în cauza concretă dedusă judecăţii.

70. De altfel, legalitatea declinării de competenţă nu este sustrasă controlului, o atare situaţie fiind inacceptabilă din perspectiva cerinţelor statului de drept. Şi aceasta, deoarece instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate. Faptul că prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac nu poate duce la altă concluzie, deoarece s-a eliminat calea de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei cu scopul asigurării celerităţii procesului civil şi având în vedere că declinarea de competenţă nu are caracter obligatoriu pentru instanţa de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să îşi verifice competenţa şi, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanţei pe care o consideră competentă.

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.".

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, constatând că în prezenta cauză operează o competenţă de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte, ca instanţă mai întâi învestită în condiţiile textului legal menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sălişte.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.