Statute of limitations suspension calculation and the threshold for material error in annulment appeals

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 2812 din 10 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2021 a fost admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 1582/A/24.11.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2812/10.12.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2021 a formulat contestaţie în anulare UCMR-ADA-Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, solicitând anularea hotărârii contestate, rejudecarea recursului şi respingerea acestuia sau, în subsidiar, casarea deciziei civile nr. 1582/A/24.11.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea apelului, rejudecare în cadrul cărei să fie calculat termenul de prescripţie după regulile statuate prin dezlegarea dată de instanţa de recurs.

Contestatoarea a arătat că prin decizia supusă contestaţiei în anulare s-a reţinut că decizia civilă nr. 1582/A/24.11.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este nelegală, întrucât prin aceasta s-a calculat termenul de prescripţie prin ataşarea perioadei de suspendare, de 60 de zile calendaristice, la durata termenului de 3 ani, începând cu ziua următoare expirării acestuia. Tot instanţa de recurs a reţinut că efectul suspendării cursului prescripţiei constă în aceea că, "intervalului de timp scurs înainte de a opera suspendarea i se va mai adaugă un alt interval de timp, în aşa fel încât suma acestor perioade să fie egală cu durata termenului de prescripţie extinctivă."

Din datele şi documentele aflate în dosar rezultă că menţionarea în considerentele deciziei civile nr. 2812/10.12.2024 a datei de 10.02.2021 drept data de împlinire a termenului de prescripţie, este rezultatul unei erori materiale generată de confundarea sau omiterea unor date materiale importante.

Astfel, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârea instanţei de recurs, cursul prescripţiei a început să curgă la 11.12.2017 şi s-ar fi împlinit în ziua de 11.12.2020 (ziua corespunzătoare din ultimul an). Potrivit dezlegării de drept date prin decizia civilă nr. 2812/10.12.2024, în cazul suspendării cursului prescripţiei este necesară identificarea intervalului de timp scurs înainte de a opera suspendarea cursului prescripţiei extinctive, a duratei pe care a operat suspendarea şi a intervalului care a mai rămas de curs după, "pentru ca, în total, să se cumuleze durata termenului de prescripţie aplicabil."

Aşa cum a reţinut şi instanţa de recurs, cursul prescripţiei a fost suspendat pe o durată de 60 de zile, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020 şi s-a reluat începând cu data de 15.05.2020. Până la momentul suspendării prin Decretul nr. 195/2020, din termenul de prescripţie de 3 ani se scurseseră 2 ani, 3 luni şi 5 zile, după cum urmează: 11.12.2017-10.12.2019 (2 ani);11.12.2018-10.03.2020 (3 luni); 11.03.2020-15.03.2020 (5 zile).

Aşadar, la momentul instituirii stării de urgenţă, din termenul legal de prescripţie de 3 ani a rămas un termen de 8 luni şi 26 de zile (8 luni reprezentate de intervalul 16.03.2020 -15.11.2020 şi 26 de zile, (inclusiv data în care termenul se împlineşte, respectiv intervalul 16.11.2020-11.12.2020).

Cursul prescripţiei a fost reluat începând cu data de 15.05.2020 şi a curs după cum urmează:15.05.2020-14.01.2021 (8 luni); 15.11.2021+26 zile=9 februarie 2021,ziua în care prescripţia s-a împlinit.

Prin urmare, rezultă că decizia civilă nr. 2812/10.12.2024 este rezultatul unei erori materiale, întrucât din datele materiale ale dosarului rezultă că data la care s-a împlinit termenul de prescripţie este 09.02.2021 şi nu cea de 10.02.2021.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

3. Înregistrarea contestaţiei în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 05.02.2025 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluţia din 03.03.2025 s-a stabilit termen pentru analiza contestaţiei în anulare la 11.06.2025.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 26.03.2025, intimata S.C. A. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimata că procedând la soluţionarea recursului, instanţa supremă a efectuat o analiză proprie asupra modului în care trebuia calculat termenul de prescripţie, prin raportare la datele factuale existente şi la normele de drept aplicabile în ceea ce priveşte instituţia suspendării cursului termenului de prescripţie.

Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs a avut la bază un act de judecată realizat de aceasta, iar nu omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale importante, existente la dosar la data pronunţării hotărârii atacate şi, astfel, nu poate fi incidenţă contestaţia în anulare specială întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În realitate, prin contestaţia în anulare formulată, este criticat actul de judecată al instanţei de recurs, care a procedat la analiza modului în care dispoziţiile legale aplicabile suspendării cursului termenului de prescripţie şi-au produs efectul în prezenta cauză, respectiv a procedat la determinarea datei la care termenul de prescripţie s-a împlinit, prin raportare la datele existente la dosarul cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând contestaţia în anulare, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. A., a invocat excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că această excepţie nu poate fi primită, întrucât contestatoarea a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ., text legal ce reglementează cazul de contestaţie în anulare privind situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Totodată, contestatoarea a subsumat temeiului juridic invocat faptul că menţionarea, în considerentele deciziei civile nr. 2812/10.12.2024, a datei de 10.02.2021, drept data de împlinire a termenului de prescripţie, este rezultatul unei erori materiale generată de confundarea sau omiterea unor date materiale importante.

Astfel, indicarea cazului de contestaţie în anulare şi a argumentelor ce îl fundamentează nu justifică aprecierea ca inadmisibilă a cererii, sens în care excepţia de inadmisibilitate invocată va fi respinsă.

Pe fondul contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că prin prezenta cale extraordinară de atac se solicită anularea deciziei civile nr. 2812/10.12.2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2021, invocându-se dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii legale, care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noţiunea de eroare materială reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de eroare materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, precum cele relative la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Dimpotrivă, prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte doar îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi: respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant), aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Or, se constată că, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, au fost deduse judecăţii aspecte litigioase asupra cărora s-a pronunţat deja instanţa de recurs prin hotărârea atacată, contestatoarea înţelegând, în realitate, să critice dezlegările date de către instanţa de recurs asupra modalităţii de calcul a termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune în situaţia intervenirii unei cauze de suspendare, cu referire la ultima zi în care acesta se consideră a fi împlinit, respectiv data de 09.02.2021 (aşa cum susţine contestatoarea) sau data de10.02.2021 (aşa cum a reţinut instanţa de recurs).

Astfel, deşi contestatoarea afirmă că nu critică problema de drept dezlegată în recurs prin hotărârea contestată, ci supune analizei o chestiune ce ţine de aprecierea eronată a instanţei de recurs asupra unor date materiale din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nelegalitatea invocată în calea extraordinară de atac din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. a fost tocmai o interpretare sau aplicare greşită a normelor de drept material privind modul în care a fost calculat termenul de prescripţie, în condiţiile în care pe parcursul său a intervenit o cauză de suspendare.

În acest sens, recursul declarat de reclamanta S.C. A. a vizat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 2534 alin. (1) din C. civ., în sensul că pentru determinarea momentului la care se împlineşte un termen de prescripţie este necesară, în prealabil, determinarea intervalului de timp scurs înainte de intervenirea cauzei de suspendare, urmând ca la acesta să se adauge perioada în care prescripţia dreptului material la acţiune a încetat să curgă, iar ulterior, pe cea în care prescripţia şi-a reluat cursul, până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Analizând critica de nelegalitate, instanţa de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că "nu poate fi identificată nicio justificare legală care să permită calculul termenului de prescripţie în modalitatea adoptată de instanţa de apel, respectiv prin ataşarea perioadei de suspendare de 60 de zile calendaristice la durata termenului de 3 ani, începând cu ziua următoare expirării acesteia din urmă."

A mai reţinut instanţa de recurs că "regula aplicabilă în cauză, în scopul determinării datei la care se împlineşte prescripţia, este cea potrivit căreia cursul termenului se reia din punctul unde s-a oprit, timpul scurs între momentul de început al cursului prescripţiei şi cel de suspendare se socoteşte în calculul prescripţiei, astfel că, la timpul scurs înainte de suspendare se va adăuga diferenţa care a mai rămas de curs, pentru ca, în total, să se cumuleze durata termenului de prescripţie aplicabil, acest efect fiind unul obligatoriu pentru toate cazurile de suspendare."

Instanţa de recurs a stabilit că "termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 11.12.2017, a fost suspendat în perioada 16.03.2020-14.05.2020 pe durata stării de urgenţă şi, şi-a reluat cursul la data de 15.05.2020", şi a concluzionat că "momentul la care prescripţia s-a împlinit este reprezentat de data de 10.02.2021, aşa încât cererea de chemare în judecată, predată în ultima zi a termenului de prescripţie, şi anume la data de 10.02.2021, la un serviciu de curierat rapid, a fost formulată în interiorul termenului de prescripţie extinctivă."

Aceste statuări ale instanţei de recurs cu privire la momentul în care s-a împlinit termenul de prescripţie dovedesc, contrar susţinerilor contestatoarei, că aspectele supuse judecăţii în prezenta cale extraordinară de atac nu reprezintă pretinse erori săvârşite cu privire la datele materiale din dosar, ci aspecte specifice configuraţiei juridice a recursului, ce ar putea contura eventuale greşeli de judecată ce nu pot fi avute în vedere în procedura judiciară a contestaţiei în anulare.

Considerentele instanţei de recurs privind data împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, astfel cum au fost redate anterior nu reprezintă erori materiale care să justifice motivul de contestaţie în anulare invocat, ci reprezintă raţionamentul logico-juridic al instanţei de recurs raportat la critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dedusă judecăţii prin recursul exercitat de reclamanta S.C. A. în dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată.

De altfel, prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterii recursului, astfel cum au fost consemnate în încheierea de şedinţă de amânare a pronunţării din 19.11.2024, reprezentantul convenţional al contestatoarei (intimată-pârâtă în dosarul de recurs) a expus, în apărare, exact aceleaşi argumente de care a înţeles să se folosească şi în prezenta contestaţie în anulare.

Rezultă, astfel, că motivele despre care contestatoarea susţine că sunt cele ale unei contestaţii în anulare, nu se subsumează ipotezei indicate ca temei de drept reprezentată de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2) din C. proc. civ., ci reprezintă nemulţumiri legate de soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin care se reiterează, practic, aspecte ce au făcut obiect de analiză în calea de atac a recursului şi asupra cărora s-a statuat în mod definitiv.

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata S.C. A. prin întâmpinare şi va respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea UCMR-ADA-Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei civile nr. 2812 din 10 decembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata S.C. A. prin întâmpinare.

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea UCMR-ADA - Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor împotriva deciziei civile nr. 2812 din 10 decembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.