Nullity of cassation appeal for failure to frame legal errors against appellate reasoning rather than reiterating first-instance claims

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 22.06.2023 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune morale pentru acţiunile de denigrare, defăimare şi stricare a reputaţiei; obligarea pârâtului să prezinte public scuze pentru faptele sale, prin publicarea scuzelor într-un ziar de largă circulaţie, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, iar prin cerere reconvenţională, a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 50000 RON întrucât a fost discriminat şi hărţuit la locul de muncă, cu consecinţa deteriorării stării generale a sănătăţii.

Reclamantul a formulat cerere precizatoare la 06.11.2023, prin care a arătat care sunt momentele la care au fost săvârşite faptele ilicite de transmitere a unor date şi informaţii denigratoare prin intermediul e-mailului de către pârât.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş

Prin sentinţa civilă nr. 68/26.02.2024, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins, ca neîntemeiate, atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia civilă nr. 336/30.01.2025, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 68/26.02.2024 a Tribunalului Argeş. A admis apelul declarat de pârât împotriva aceleiaşi sentinţe. A anulat sentinţa şi a trimis cauza Tribunalului Argeş, pentru rejudecarea cererii reconvenţionale.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 336/30.01.2025 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a expus situaţia de fapt, dispoziţiile legale incidente şi soluţia pronunţată de prima instanţă, recurentul a învederat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 şi 1357 C. civ.

În acest sens, recurentul a arătat că obiceiul locului sau regulile de la locul de muncă interzic oricărei persoane să înregistreze sau să capteze imagini video sau foto, întrucât este o zonă cu caracter strict confidenţial, astfel încât Decizia nr. 39/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este aplicabilă în cauza pendinte.

Afirmaţiile calomnioase inserate în cuprinsul informărilor transmise prin e-mail conducerii societăţii C., sunt de natură a ştirbi reputaţia profesională şi onorarea reclamantului, iar prin formularea plângerii vădit neîntemeiată către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înregistrată sub nr. x/07.07.2023, invocând aspecte mincinoase, acestuia i-a fost afectată onoarea, demnitatea şi reputaţia.

Instanţa de apel a interpretat greşit normele incidente, întrucât pârâtul a încălcat cu rea-credinţă limitele libertăţii de exprimare, nefiind un echilibru între drepturile aflate în conflict (art. 8 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), aşa cum greşit s-a reţinut în considerentele deciziei recurate.

Deşi instanţa de apel menţionează faptul că, în principal, este vizată o altă persoană, respectiv domnul D., nu analizează aspectul determinant ce a generat o astfel de conduită din partea pârâtului faţă de recurent, respectiv calitatea sa de preşedinte al comisiei de disciplină în care a fost cercetat disciplinar pârâtului.

Faţă de această împrejurare, conduita pârâtului este vădit ilicită şi contrară bunelor moravuri, întrucât contractul individual de muncă se caracterizează prin prestarea muncii, salariu şi subordonarea angajatului faţă de angajator, iar disciplina muncii este o condiţie obiectivă, necesară şi indispensabilă desfăşurării activităţii fiecărui angajator, astfel încât dreptul de sancţionare este prevăzut de art. 40 alin. (1) lit. e) şi respectiv art. 248 Codul muncii.

În aceste condiţii, faptele pârâtului îşi au originea în dorinţa de a se răzbuna pe recurent pentru sancţiunea disciplinară aplicată de comisia de disciplină, şi nu pe alte aspecte cum în mod mincinos încearcă să prezinte instanţei.

În pezenta cerere de recurs se impune a fi analizată incidenţa răspunderii civile delictuale chiar şi pentru cea mai uşoară culpă, urmând ca rejudecarea să se facă la instanţa competentă.

Instanţa de apel a omis să analizeze răspunderea civilă delictuală şi din perspectiva încălcării regulilor de conduită pe care legea şi obiceiul locului le impune, în sensul de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane.

Întrucât prin faptele imorale şi conduita abuzivă pârâtul a cauza un prejudiciu recurentului-reclamant, acţiunea este întemeiată, iar recursul este fondat.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 05.05.2025, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a expus pe larg situaţia de fapt şi conţinutul cererii de chemare în judecată, intimatul a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, împrejurările descrise de recurent nu prezintă caracterul unor fapte generatoare de prejudicii pentru acesta, iar discuţiile dintre pârât şi recurent au vizat aspecte profesionale, privind raporturile de muncă, prin prisma relaţiei de subordonare profesională.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport cu excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocată de reprezentantul convenţional al intimatului-pârât B., a cărei analiză este prioritară potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Prin decizia recurată, apelul reclamantului a fost respins, ca nefondat, reţinându-se, în esenţă, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale dat fiind lipsa caracterului ilicit al pretinselor fapte prejudiciabile săvârşite, iar apelul pârâtului a fost admis, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, determinat de faptul că soluţia de respingere a cererii reconvenţionale nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare.

Referitor la apelul reclamantului, instanţa de apel a reţinut că sentinţa apelată este motivată conform legii şi că faptele pretins prejudiciabile (transmiterea de către pârât, în cursul lunii mai 2022, a unor mesaje prin intermediul poştei electronice către persoane din cadrul unui departament al angajatorului E. S.A., plângerea din 07.07.2023 transmisă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi efectuarea de înregistrări ale discuţiilor purtate la locul de muncă, într-un spaţiu unde era interzisă filmarea sau înregistrarea) nu au caracterul ilicit, care să atragă îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului.

Instanţa de apel a analizat fiecare faptă învederată de către reclamant şi a concluzionat că faptele pârâtului nu reprezintă încălcări ale dreptului ocrotit de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind depăşite limitele libertăţii de exprimare.

Astfel, referitor la conţinutul emailurilor ataşate cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a reţinut că prin acestea, "pârâtul-reclamant a adus la cunoştinţa mai multor persoane din cadrul societăţii anumite probleme ivite la locul de muncă, atât legate de desfăşurarea activităţii la departamentul respectiv, cât şi legate de modul de relaţionare cu reclamantul-pârât (faţă de care pârâtul-reclamant se afla într-un raport de subordonare la data săvârşirii faptelor)".

A mai reţinut instanţa de apel că "niciunul din mesajele incriminate nu are un caracter vădit defăimător şi nu cuprinde imputări de fapt sau judecăţi de valoare de natură a aduce atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului, ci prin acestea pârâtul îşi exprimă punctul de vedere cu privire la anumite deficienţe de la locul de muncă şi prezintă atitudinea şefului ierarhic superior, reclamantul, cu privire la problemele sesizate, dar şi că parte din acele e-mailuri vizează o altă persoană decât reclamantul".

În ce priveşte plângerea adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţa de apel a reţinut că "dreptul la petiţionare este garantat de Constituţia României, la art. 51, iar pârâtul nu a făcut decât să-şi exercite acest drept prin înregistrarea la instituţia amintită a unei petiţii întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000. Susţinerile din cadrul petiţiei nu au fost făcute cu scopul de a fi aduse la cunoştinţa publicului sau de a-l denigra pe reclamant, ci pârâtul a solicitat instituţiei abilitate conform legii să facă verificările necesare şi să ia măsuri într-un caz perceput de pârât ca intrând în sfera de aplicare a Ordonanţei nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare."

Referitor la fapta privind înregistrarea discuţiilor purtate cu reclamantul la locul de muncă, fără acordul acestuia şi într-un spaţiu unde era interzisă filmarea sau înregistrarea, instanţa de apel a reţinut că, pe de o parte, faptă vizează disciplina muncii şi ar putea constitui o încălcare a normelor şi regulamentelor interne ale angajatorului, astfel încât numai acesta ar putea să invoce angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Pe de altă parte, instanţa de apel a avut în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul Deciziei nr. 39/2024, şi a reţinut că "proba este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă şi dreptul la viaţa privată. Cât timp o astfel de probă este admisibilă, cu îndeplinirea condiţiilor menţionate, într-un proces promovat de angajatul care a efectuat înregistrarea, nu s-ar putea reţine într-un litigiu deschis pe cale separată împotriva aceluiaşi angajat că procedeul de obţinere a probei reprezintă o faptă ilicită, întrucât ar fi golită de conţinut decizia amintită."

Fără a se raporta la aceste considerente ale deciziei instanţei devolutive, prin memoriul de recurs structurat în trei părţi, recurentul a prezentat, în prima parte, obiectul cererii de chemare în judecată, situaţia de fapt a cauzei, conţinutul dispoziţiilor art. 206, art. 302, art. 304 C. pen., conţinutul dispoziţiilor art. 1357 şi 1349 C. civ., a descris desfăşurarea cronologică a faptelor pretins prejudiciabile, a precizat că înregistrările audio au fost depuse şi la Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2023 şi a concluzionat că toate aceste fapte i-au afectat în mod grav imaginea şi reputaţia la locul de muncă şi în societate.

Este evident că această parte din memoriul de recurs nu conţine aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate care să fie încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct 8) din C. proc. civ., întrucât vizează situaţii factuale şi o simplă enumerare a unor texte legale referitor la care nu se face nicio apreciere de către recurent.

În a doua parte a memoriului de recurs, recurentul a redat motivarea instanţei de fond şi a arătat care sunt greşelile făcute de această instanţă în soluţionarea pricinii.

Înalta Curte notează că nici această parte din memoriul de recurs nu se circumscrie exigenţelor dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., întrucât vizează nemulţumirile recurentului legate de hotărârea instanţei de fond, supuse analizei în calea de atac a apelului, cărora instanţa de apel le-a răspuns prin dezlegarea dată prin decizia recurată.

În a treia şi ultima parte din memoriul de recurs, a fost prezentată soluţia dată de instanţa de apel şi s-a învederat că aceasta a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 şi 1357 C. civ., fără a se indica, în concret, în ce modalitate s-a produs o astfel de interpretare/aplicare greşită a legii, afirmaţia fiind una de ordin general, nesusţinută de argumente care să se circumscrie motivului de nelegalitate invocat.

De asemenea, s-a afirmat că Decizia nr. 39/2024 a Înaltei Curţi nu este incidentă în cauza pendinte, fără a se formula critici cu privire la considerentele instanţei de apel, prin care s-a făcut referire la această decizie.

S-a învederat de către recurent că afirmaţiile calomnioase conţinute în emailurile transmise conducerii societăţii C., precum şi plângerea formulată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i-au afectat onoarea, demnitatea şi reputaţia, fără a se combate dezlegările în sens contrar ale instanţei de apel.

Afirmă recurentul că instanţa de apel a interpretat greşit normele incidente (art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), întrucât pârâtul a încălcat cu rea-credinţă limitele libertăţii de exprimare, fără însă a se raporta la considerentele ample ale instanţei de apel cu privire la incidenţa şi respectarea textelor legale menţionate.

În continuare, recurentul învederează chestiuni lipsite de relevanţă din perspectiva analizei de legalitate a hotărârii recurate privind faptul că instanţa de apel nu ar fi analizat aspectul determinant ce a generat conduita pârâtului faţă de recurent, respectiv calitatea sa de preşedinte al comisiei de disciplină în care a fost cercetat disciplinar pârâtul, dar şi faptul că atitudinea ilicită şi contrară bunelor moravuri a pârâtului îşi are originea în dorinţa de răzbunare pentru sancţiunea disciplinară suferită.

Astfel, un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că parte din motivele invocate de recurent vizează modalitatea de soluţionare a cauzei de către prima instanţă şi reprezintă o reiterare a criticilor cu acelaşi obiect adusă sentinţei civile pronunţate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea primei instanţe de control judiciar, motivaţia identică fiind de natură a ignora existenţa judecăţii anterioare, finalizate prin decizia recurată, şi inaptă a răspunde cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, o altă parte a argumentelor prezentate nu se raportează la considerentele instanţei de apel şi nu combat statuările acesteia, ci se limitează la afirmaţii de ordin general, inapte să conducă la o încadrare în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

În realitate, recurentul nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs reprezentând o preluare ad litteram, paragraf cu paragraf, a motivelor de apel, deja analizate de către instanţa devolutivă.

Înalta Curte reţine că simpla reiterare a aceloraşi critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanţe în cuprinsul memoriului de recurs, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora, chiar dacă formal au fost indicate normele de drept material presupus a fi interpretate sau aplicate greşit de către instanţa de apel. Aceasta întrucât argumentele care fundamentează motivul de recurs sunt aceleaşi cu cele care au fundamentat motivele de apel, iar o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi încadrarea acestora în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Aşadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 336/30.01.2025, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente, prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia de respingere a apelului, ca nefondat, aşa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Reluând în memoriul de recurs argumentele formulate în cadrul motivelor de apel, o astfel de critică de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, practic, nu s-a realizat, întrucât acele critici au vizat sentinţa de primă instanţă şi au fost analizate ca atare de către instanţa de apel.

Indicarea, de către recurent, a normelor de drept material pretins interpretate/aplicate greşit de către instanţa de apel din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a fi incident motivul de recurs invocat, dacă alegaţiile nu sunt susţinute de argumente care să se raporteze, punctual, la considerentele hotărârii a cărei nelegalitate se invocă în calea extraordinară de atac.

Întrucât recurentul nu a procedat la o motivare efectivă, ci s-a limitat la o afirmaţie de ordin general în sensul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept incidente, la reluarea situaţiei de fapt şi la reiterarea susţinerilor din motivele de apel, instanţa de recurs se află în imposibilitatea exercitării controlului de legalitate, cu consecinţa constatării nulităţii recursului formulat într-o astfel de modalitate.

Nu în ultimul rând, este de observat că precizarea făcută de reprezentantul convenţional al recurentului cu prilejul concluziilor orale expuse la termenul de judecată, în sensul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 26 şi art. 72 C. civ., pe lângă că este situată în afara termenului legal de motivare a recursului, este formulată şi omisso medio, pentru prima dată în calea extraordinară de atac, astfel încât nu poate fi avută în vedere în analiza recursului.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 336 din 30 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 336 din 30 ianuarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.