Civil delictual liability for mutual insults in succession litigation and prohibition of corporate representation of natural persons

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă la 16.08.2023, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A., în calitate de preşedinte al B., a solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale, în baza prevederilor art. 1.349 alin. (1) şi (2) C. civ. coroborat cu prevederile art. 1.381 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 1127/24.11.2023, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de instanţă din oficiu. A anulat cererea.

Prin decizia nr. 60/A/15.02.2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul reclamantului A. împotriva sentinţei civile nr. 1127/24.11.2023 a Tribunalului Sălaj, pe care a anulat-o în parte. A dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instante, în privinţa acţiunii formulate de reclamantul A., în nume propriu. A menţinut soluţia de admitere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi de anulare a cererii formulate de reclamantul A., prin reprezentant B., reprezentată prin preşedinte A..

3. Al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 370/23.04.2024, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins, ca nefondată, cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta C. având ca obiect pretenţii.

Prin decizia nr. 279/A/03.10.2024, Curtea de Apel Sălaj, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al B., reprezentată prin preşedinte A. pentru apelantul A.. A anulat apelul declarat de A., prin reprezentant B., reprezentată prin preşedinte A. împotriva sentinţei nr. 370/23.04.2024 a Tribunalului Sălaj. A respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 279/A/03.10.2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod greşit a fost admisă şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului A., preşedintele B., în contra probelor depuse la dosar care atestă această calitate a recurentului. În egală măsură şi admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al B. pentru persoana fizică A. este greşită, reclamantul nesusţinând în vreun moment o astfel de calitate. Prin urmare şi soluţia de anulare a apelului este greşită, acesta fiind motivat conform legii. Invocarea unor articole din C. proc. civ. nu constituie un argument legal pentru admiterea excepţiei, cu atât mai mult cu cât aceste texte de lege sunt greu de înţeles de către justiţiabili, iar un articol prevede ceva şi altul îl contrazice.

De asemenea, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că, în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău se dezbate succesiunea mamei reclamantului, acel dosar având ca obiect cererea de partaj depusă de pârâta din prezentul litigiu.

Prin motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel nu face vorbire despre încălcarea, de către doamna judecător D., a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., aceasta pronunţându-se de două ori în prezenta cauză şi astfel completul de judecată fiind nelegal constituit. De asemenea, instanţa de apel face confuzie între noţiunea de instanţă de judecată şi noţiunea de complet de judecată.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa nu a ţinut cont de puterea de lucru judecat a actelor de constituire a B., respectiv încheierea civilă nr. 265/C/03.04.2008 din dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Zalău.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că, în mod greşit, instanţa de apel reţine că, în cauză, expresiile jignitoare proferate de către pârâtă la adresa recurentului nu contravin legii civile, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Contrar statuărilor instanţei de apel, recurentului i-au fost încălcate drepturi fundamentale, încălcare ce atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, ale cărei condiţii cumulative sunt îndeplinite în cauză.

Prin întâmpinarea formulată cu prilejul judecării apelului, pârâta încercat să inducă în eroare instanţa de judecată, iar susţinerile acesteia sunt nereale şi nu trebuiau să fie luate în considerare de către instanţa de apel.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, afirmaţiile pârâtei au fost jignitoare, publice şi creatoare de prejudicii, au fost probate de către recurentul-reclamant şi se impune sancţionarea lor ca atare.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea transmisă la 11.02.2025, intimata-pârâtă C. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentului A., conform sentinţei civile nr. 1127/2023 a Judecătoriei Zalău şi a deciziei civile nr. 60/2024 a Curţii de Apel Cluj.

Intimata învederează că analiza pe care recurentul o face asupra hotărârilor judecătoreşti menţionate în cererea de recurs reprezintă o opinie şi o interpretare personală, iar nu un argument juridic apt să fundamenteze demersul judiciar.

Hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale, legalitatea actelor de înfiinţare a B. nu are relevanţă în ce priveşte excepţia lipsei calităţii dovezii de reprezentant a numitului A., iar afirmaţiile la care face referire recurentul au fost formulate de către intimată în cadrul unor proceduri judiciare, în scopul formulării de răspunsuri solicitate de către instanţă, nefiind de natură a-i cauza acestuia vreun prejudiciu.

Intimata apreciază că nu pot fi acordate daune morale recurentului pentru afirmaţii făcute în cererile adresate instanţelor judecătoreşti, iar acesta nu a dovedit că aceste afirmaţii făcute în cadrul procesului au ajuns la cunoştinţa mai multor persoane.

Cererile în justiţie nu pot fi considerate fapte ilicite, aşa cum s-a reţinut şi în dosarele nr. x/2020, respectiv nr. 6987/302/2021, în care s-au dedus judecăţii aspecte similare.

Recurentul nu face proba verităţii, respectiv faptele prezentate de acesta sunt incomplete, trunchiate şi infirmate de probele dosarului.

În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nu există faptă ilicită, nu există vreo culpă a intimatei şi nu sunt dovedite daunele morale suferite.

Solicită respingerea recursului şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor din actul procedural, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează situaţia în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurentul se arată nemulţumit de modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al B., reprezentată prin preşedinte A., pentru apelantul A..

Cu titlu prealabil, întrucât excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de intimata-pârâtă reprezintă o chestiune care este dedusă judecăţii şi prin motivul de recurs anterior menţionat, Înalta Curte o va analiza în cadrul recursului, din perspectiva unei critici de nelegalitate, prezentele considerente răspunzând şi excepţiei invocate prin întâmpinare.

Astfel, Înalta Curte constată că, atât cererea de chemare în judecată, cât şi memoriul de apel, sunt formulate de către A., în calitate de preşedinte al B., în reprezentarea reclamantului A..

Faţă de această modalitate de exercitare a drepturilor procesuale, în acord cu statuările instanţei de apel, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 9/04.04.2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400/26.05.2016, potrivit căreia, "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă."

Potrivit acestei decizii, reprezentarea convenţională în faţa instanţelor de judecată se realizează prin avocaţi sau consilieri juridici, situaţie ce exclude ca o persoană fizică să poată fi reprezentată de către o persoană juridică, întrucât reprezentarea în sine nu poate constitui obiect de activitate al mandatarului.

De asemenea, cele statuate prin decizia menţionată, se coroborează cu dispoziţiile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar."

Împrejurarea că recurentul-reclamant este preşedintele B., conform actelor de constituire a acestei entităţi, nu este contestată de către instanţa de apel şi nu are relevanţă în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, întrucât nu s-a pus în discuţie nici legalitatea constituirii asociaţiei şi nici calitatea de preşedinte a recurentului, ci posibilitatea legală ca B., prin preşedinte, să reprezinte o persoană fizică (recurentul) în cadrul unei proceduri judiciare.

De altfel, recurentul a exercitat recursul în aceeaşi modalitate, învederând că recursul este formulat de A., legal reprezentat de A., în calitate de preşedinte al B., în baza prevederilor Statului asociaţiei şi a actelor de constituire ale acesteia, motiv pentru care, prin întâmpinare, intimata C. a reiterat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, pentru aceleaşi motive expuse şi în calea de atac a apelului.

Faţă de cele arătate, critica de nelegalitate privind acest aspect va fi respinsă, ca nefondată, apreciindu-se că soluţia instanţei de apel este în conformitate cu dispoziţiile legale, iar motivul de recurs invocat nu este incident.

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele, pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul învederează că instanţa de apel nu a ţinut cont de încălcarea, de către doamna judecător D., a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., aceasta pronunţându-se de două ori în prezenta cauză şi astfel completul de judecată fiind nelegal constituit şi a făcut confuzie între noţiunea de instanţă de judecată şi noţiunea de complet de judecată.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. au în vedere trei ipoteze, care conduc la casarea unei hotărâri şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

În cauza de faţă, se susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv, instanţa de apel nu a avut în vedere sau nu a ţinut cont de anumite critici supuse analizei în calea devolutivă de atac.

Contrar acestor afirmaţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat critica privind nelegala constituire a completului determinată de faptul că acesta a fost compus din acelaşi titular, care a soluţionat cauza în prima instanţă, în primul ciclu procesual.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1127/24.11.2023 pronunţată în primul ciclu procesual, Tribunalul Sălaj admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de instanţă din oficiu, şi a anulat cererea de chemare în judecată, cauza fiind astfel soluţionată în baza unei excepţii procesuale, fără a se intra în cercetarea fondului dreptului.

A mai reţinut instanţa de apel că, prin decizia civilă nr. 60/A/2024, Curtea de Apel Cluj, admiţând apelul reclamantului împotriva sentinţei anterior menţionate, a trimis cauza spre rejudecare, fiind menţinută soluţia de admitere a excepţiei dovezii calităţii de reprezentant.

Cum în litigiul pendinte, ca efect al deciziei din apel din primul ciclu procesual, instanţa de trimitere, Tribunalul Sălaj, nu mai trebuia să se pronunţe asupra excepţiei procesuale a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, ci pe fondul pricinii, instanţa de apel a concluzionat că judecătorul care a pronunţat soluţia în primă instanţă, în temeiul respectivei excepţii, nu este incompatibil, astfel motivul de apel nu poate fi primit.

De asemenea, instanţa de apel a analizat şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., despre care a reţinut că nu poate fi primită, întrucât "apelantul nu a înţeles să uzeze de aceste prevederi legale şi nu a formulat cerere de recuzare a completului care a soluţionat cauza în primă instanţă."

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită, iar motivul de recurs invocat nu se justifică.

În ce priveşte critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ. privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, recurentul arată că instanţa nu a ţinut cont de puterea de lucru judecat a actelor de constituire a B., respectiv încheierea civilă nr. 265/C/03.04.2008 din dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Zalău.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ., hotărârea recurată poate fi casată pentru motive de nelegalitate "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".

Autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 430 din C. proc. civ., text legal potrivit căruia "(1)Hotărârea judecătorească ce solutionează, în tot sau in parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestatia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate de art. 431 din C. proc. civ., ce statuează în sensul că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sancţionează cu nelegalitatea, hotărârea judecătorească, care ignoră autoritatea de lucru judecat, derivând dintr-un litigiu anterior desfăşurat în cadrul unei proceduri contencioase, purtat între aceleaşi părţi, pentru aceeaşi cauză şi cu obiect similar.

Prin încheierea civilă nr. 265/C/03.04.2008 pronunţată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr. x/2008, s-a dispus înscrierea B. în Registrul Asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la grefa Judecătoriei Zalău, reţinându-se, în cadrul unei proceduri necontencioase, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 din O.G. nr. 26/2000 referitor la actele necesare constituirii asociaţiilor. Astfel, prin acest demers judiciar, asociaţia respectivă a dobândit personalitate juridică.

Prezenta cauză are ca obiect acţiunea în răspundere civilă delictuală promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C., pentru pretinse prejudicii produse reclamantului prin afirmaţii jignitoare proferate de către pârâtă în cadrul litigiilor civile dintre părţi.

Faţă de obiectul, părţile şi finalitatea celor două cauze, este evident că nu există o autoritate de lucru judecat, în lipsa existenţei triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, pe care instanţa de apel să fi trebuit a o avea în vedere.

Înalta Curte constată că recurentul formulează această critică, pe care o subsumează unui motiv de recurs distinct, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ., prin raportare la aspectul procedural al excepţiei lipsei calităţii de reprezentant.

În acest sens, pretinsa autoritate de lucru judecat se raportează, în realitate, la faptul că prin încheierea civilă menţionată asociaţia, al cărei preşedinte este recurentul este legal constituită, iar calitatea sa de preşedinte este legal dobândită, aspecte care, în opinia recurentului, ar fi trebuit să-i legitimeze acestuia reprezentarea în prezenta cauză.

Or, aşa cum s-a arătat printr-un considerent anterior, în cauză, nu s-a pus în discuţie nici legalitatea constituirii asociaţiei şi nici calitatea de preşedinte a recurentului, ci posibilitatea legală ca B., prin preşedinte, să reprezinte o persoană fizică (recurentul) în cadrul unei proceduri judiciare.

Pentru argumentele prezentate, critica întemeiată pe acest motiv de recurs va fi respinsă, ca nefondată.

Prin criticile întemeiate pe motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., motiv de recurs ce priveşte situaţia în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale raportat la afectarea dreptului la imagine al recurentului, prin afirmaţiile jignitoare făcute de către pârâtă la adresa acestuia.

Înalta Curte reţine că pentru atragerea răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1349 din Noul C. civ., instanţa constată că trebuie să fie îndeplinite cumulativ patru cerinţe: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs şi vinovăţia autorului.

Faptele ilicite sunt conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii.

Prin fapta ilicită înţelegem acţiunea sau inacţiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături sau caracteristici:

a) fapta are caracter obiectiv sau existenţă materială, constând într-o conduită ori manifestare umană exteriorizată;

b) fapta este mijlocul prin care se obiectivează un element psihic, subiectiv: voinţa omului care a ales o anumită conduită;

c) fapta este contrară ordinii sociale şi reprobată de societate; reprobarea socială, din punct de vedere subiectiv, este legată de vinovăţie, iar din punct de vedere obiectiv, îşi găseşte expresia juridică în caracterul ilicit al faptei.

Termenul de ilicit, prin el însuşi, evocă ideea de comportare interzisă sau contrară unei norme juridice imperative.

Faptele ilicite se pot obiectiva în acţiuni sau inacţiuni contrare legii şi bunelor moravuri.

Drepturile subiective şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice sunt numeroase şi diferite. La fel sunt şi faptele prin care acestea pot fi încălcate.

Faptele ilicite ale oamenilor sunt pozitive, adică fapte de comisiune sau inacţiuni, constând în neîndeplinirea obligaţiilor legale corespunzătoare exercitării drepturilor cetăţenilor.

În legătura cu existenţa unei fapte ilicite, se observă că art. 1349 alin. (1) din Noul C. civ. reglementează obligaţia generală de a respecta regulile de conduită impuse de lege şi de obiceiul locului, precum şi de a nu aduce atingere prin acţiuni sau inacţiuni drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Orice conduită contrară reprezintă o faptă ilicită care determină atragerea răspunderii pentru prejudiciul cauzat.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, aceasta constă în acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar aşadar, ca acţiunea sau inacţiunea să fie contrară ordinii sociale şi reprobată de societate, să fie consecinţa unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice.

Pornind de la faptul ca ilicitul reprezintă ceea ce este interzis de lege, oprit sau care încalcă fie anumite dispoziţii legale, principii ori reguli, ajungem la fapta ilicită, adică acea faptă care declanşează răspunderea materială.

În caz contrar, adică atunci când fapta nu este declarată de lege ilicită, este de la sine înţeles că răspunderea materială este exclusă.

Totodată, în cadrul răspunderii delictuale nu orice faptă a omului, care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane, angajează răspunderea pentru prejudiciul cauzat victimei, ci numai aceea care s-a săvârşit cu vinovăţie de către cel ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat. În caz contrar, adică atunci când fapta nu este săvârşită cu vinovăţie, este de la sine înţeles că răspunderea materială este exclusă.

De asemenea, potrivit art. 1381 din C. civ., "1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie; (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor."

Prin precizarea la acţiune, recurentul-reclamant a mai invocat dispoziţiile art. 58 din C. civ., potrivit cărora "(1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege. (2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.", precum şi dispoziţiile art. 72 din C. civ., potrivit cărora "(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75."

Recurentul-reclamant învederează, în raport de dispoziţiile legale antereferite, că afirmaţiile jignitoare proferate de către pârâtă în cadrul actelor de procedură depuse în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, în cadrul căruia se dezbate succesiunea după mama recurentului şi fratele său decedat (intimata-pârâtă fiind fosta soţie a acestuia), sunt de natură a-i încălca dreptul la demnitate, dreptul la onoare, dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie.

În acest sens, recurentul apreciază, în dezacord cu statuările instanţei de apel, că în cauză sunt incidente condiţiile răspunderii civile delictuale şi se impune repararea prejudiciului în modalitatea solicitată, prin cererea de chemare în judecată.

Critica nu poate fi primită, pentru argumentele ce se vor arăta.

Condiţiile răspunderii civile delictuale sunt legate de existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea, existenţa vinovăţiei celui care a determinat producerea prejudiciului, iar lipsa oricăreia dintre acestea conduce spre respingerea demersului judiciar promovat pe acest temei.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este posibil să nu se angajezeze răspunderea civilă delictuală a persoanei chiar în ipoteza comiterii unei fapte ilicite, dacă gravitatea încălcării este redusă. Pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenţie, care protejează dreptul la reputaţie, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să cauzeze un prejudiciu victimei, prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieţii private (cauza A. c. Norvegiei, hotărârea din 9 aprilie 2009, par. 64). Criteriile conturate pentru aprecierea existenţei unei încălcări sunt: contextul în care au fost făcute afirmaţiile denigratoare, calitatea victimei şi a făptuitorului, atitudinea subiectivă a persoanelor respective, existenţa unor relaţii apropriate, existenţa unei doze de exagerare a limbajului artistic şi proporţionalitatea sancţiunii cu fapta comisă.

Având în vedere criteriile enunţate, Înalta Curte relevă că între recurentul-reclamant din prezenta cauză şi intimata-pârâtă există o relaţie conflictuală probată cu înscrisuri, generată, în esenţă, de dezbaterea succesiunii de pe urma mamei recurentului-reclamant, obiect al dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău.

În cadrul acestei relaţii conflictuale, recurentul-reclamant şi intimata-pârâtă şi-au adus acuzaţii reciproce, jigniri şi cuvinte insultătoare.

Chiar şi în prezenta cale extraordinară de atac, prin memoriul de recurs s-a învederat că intimata a folosit, în actele de procedură din cadrul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, apelativele "mincinos şi hoţ dovedit", referitor la recurent, afirmând şi că acesta necesită "un control psihiatric", situaţie de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei, iar prin întâmpinare, intimata a învederat că recurentul este cel care proferează injurii şi ameninţări la adresa acesteia, iar "întreaga argumentaţie a situaţiei de fapt nu reprezintă altceva decât frustrări, aprecieri şi interpretări personale ale reclamantului pornite de la prezumţia total eronată potrivit căreia subscrisa i-am produs prejudicii neprobate".

Cu privire la susţinerea recurentului în sensul că i-ar fi fost afectată imaginea şi reputaţia, Înalta Curte reţine ca fiind relevant contextul în care au fost făcute aceste afirmaţii şi constată că toate discuţiile dintre părţi s-au desfăşurat în cadrul dosarului la care doar părţile au acces, astfel încât nu se poate afirma că în spaţiul public, apelativele sau expresiile folosite de intimata-pârâtă au produs vreun efect, imaginea şi reputaţia recurentului rămânând neafectate din acest punct de vedere.

Împrejurarea că aceste alegaţii au fost realizate cu ocazia declanşării unui litigiu şi că sunt inserate în cuprinsul actelor de procedură este relevantă întrucât nu sunt întrunite cerinţa publicităţii şi ajungerii efective la cunoştinţa publicului pentru a conferi un grad ridicat al nivelului de afectare a dreptului la demnitate, onoare şi reputaţie, din perspectiva art. 8 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la onoarea şi demnitatea recurentului, Înalta Curte constată că expresiile folosite de intimata-pârâtă trebuie analizate în cadrul contextului factual dintre părţi, respectiv raportat la împrejurarea că acestea îşi dispută proprietatea unor bunuri ce au aparţinut mamei recurentului şi la starea conflictuală generată de acest litigiu.

Astfel, având în vedere că părţile sunt angrenate într-un litigiu care le situează într-o poziţie de adversitate una faţă de cealaltă, că discuţiile dintre acestea se desfăşoară într-un cadru restrâns, dat de cadrul procesual în care se desfăşoară judecata în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, dar având în vedere şi faptul că ambele părţi au o modalitate defectuoasă de comunicare, aducându-şi jigniri şi acuze reciproce, Înalta Curte constată că faptele reclamate de către recurent nu se circumscriu caracterului ilicit specific răspunderii civile delictuale.

Totodată, libertatea de exprimare trebuie privită şi în contextul relaţiilor personale dintre părţi, respectiv modalitatea de comunicare defectuoasă se desfăşoară între persoane ce sunt rude apropriate şi care, în prezent, sunt într-un conflict generat de dezbaterea unei succesiuni, astfel încât aceste persoane sunt afectate de reacţii emoţionale, ce au degenerat în exprimări nepotrivite.

Pe cale de consecinţă, este normal să se accepte o doză mai mare de exagerare în exprimare, tocmai din cauza faptului că relaţiile de ataşament, transformate în conflicte, generează reacţii verbale, pe care nu toate persoanele le pot controla. Este adevărat că pârâta ar fi putut să aibă un limbaj mai elegant, lipsit de elemente jignitoare, dar la fel de adevărat este că în situaţiile conflictuale dintre rude atât de apropiate unele elemente jignitoare de limbaj devin de nestăpânit, fiind pur emoţionale şi necontrolabile. În plus, nici recurentul nu a avut reacţiile cele mai potrivite, folosind la rândul său cuvinte jignitoare şi provocând, prin atitudinea şi vorbele sale, pârâta, până când limbajul acesteia a degenerat într-unul nepotrivit.

Luând în considerare toate aceste elemente, Înalta Curte constată că, din punct de vedere al ilicitului faptelor, doza de exagerare emoţională necontrolabilă, care survine între rude în cazuri de conflict nu a fost depăşită într-o manieră, care să-l prejudicieze pe recurentul-reclamant.

Prin urmare, în acord cu statuările instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se identifică o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, conduita pârâtei învederată de către recurent nu este una care să atragă răspunderea civilă delictuală, astfel încât critica de nelegalitate sub acest aspect nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 279/A din 03 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 279/A din 03 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.