Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6903/2004 AI generated

Pretrial detention upheld on appeal in aggravated fraud conviction

Case Number Decizia nr. 6903/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (High Court of Cassation and Justice, Criminal Section) dismissed as unfounded the defendant's appeal against the Court of Appeal's order maintaining pretrial detention, thereby upholding the continued deprivation of liberty. The defendant had been convicted at first instance to 10 years' imprisonment plus 5 years' deprivation of rights for aggravated fraud under Article 215 (1), (2), (3), (4), (5) of the Criminal Code, with the sentence merged with an earlier one, and challenged the interlocutory ruling that verified and maintained her preventive arrest. The Court held that, under Articles 3001(3) and 160b(1), (3) of the Criminal Procedure Code, pretrial detention must be maintained when the grounds justifying arrest still require deprivation of liberty, finding that the lower court's decision was lawful and that no grounds for cassation existed; the defendant was ordered to pay 800,000 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 alin. (1) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 3001 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, Art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen; Pretrial detention upheld on appeal in aggravated fraud conviction: The defendant had been convicted at first instance to 10 years' imprisonment plus 5 years' deprivation of rights for aggravated fraud under Article 215 (1), (2), (3), (4), (5) of the Criminal Code, with the sentence merged with an earlier one, and challenged the interlocutory ruling that verified and maintained her preventive arrest. The Court held that, under Articles 3001(3) and 160b(1), (3) of the Criminal Procedure Code, pretrial detention must be maintained when the grounds justifying arrest still require deprivation of liberty, finding that the lower court's decision was lawful and that no grounds for cassation existed; the defendant was ordered to pay 800,000 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
sentence of detention code of criminal procedure deprivation of liberty aggravated fraud grounds for cassation fraud

Cited Legislation

AI generated
art. 36 alin. (1) C. pen
Conform art. 36 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 34 lit. b) C. pen
108 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Maramureș, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.
art. 3001 alin. (3) C. proc. pen
Cum, potrivit art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Used to impose judicial costs on the appellant.
Art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen
Basis for rejecting the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to impose judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 10090/2004, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatei O.M., în baza art. 3001 alin. (3) și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată împotriva acesteia.

Inculpata a declarat recurs împotriva acestei încheieri, susținând că nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că, prin sentința penală nr. 591 din 26 octombrie 2004, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpata O.M. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

Conform art. 36 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 108 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Maramureș, urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), c) și e) C. pen.

Măsura arestării preventive a fost legal dispusă în cursul urmăririi penale și apoi menținută în cursul judecății.

Împotriva hotărârii, inculpata a declarat apel.

Instanța de control judiciar, la data înregistrării dosarului, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a menținut măsura arestării preventive, constatând că subzistă temeiurile, care au stat la baza acesteia și că se impune privarea, în continuare, de libertate a inculpatei.

Cum, potrivit art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) și (3) din același cod, măsura arestării se menține când instanța constată că temeiurile, care au determinat arestarea impun în continuare, privarea de libertate, soluția instanței de apel este temeinică și legală.

Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare, care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O.M., împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 10090/2004.

Obligă pe recurentă să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 decembrie 2004.