Nullity of disguised sales violating statutory alienation prohibitions; appeal annulled for failure to ground arguments in the appellate court's reasoning

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă la 28.04.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare înregistrată sub nr. x/28.02.2008 la Cabinet de Avocat C. şi să obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 9, art. 11 din Legea nr. 112/1995, art. 966,art. 968, art. 1295 C. civ., art. 1237, 1238 1246 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia de tardivitate a cererii, iar în subsidiar respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 19362/08.09.2023, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Timiş.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa civilă nr. 1013/PI/04.07.2024, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 307/28.11.2024, Curtea de Apel Tumişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1013/PI/08.09.2023 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 307/28.11.2024 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, să se admită apelul împotriva sentinţei civile nr. 1013/PI/04.07.2024 a Tribunalului Timiş, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din toate ciclurile procesuale reprezentând onorarii de avocat şi taxe judiciare de timbru.

Recurentul a învederat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 968 şi art. 966 C. civ. de la 1864, art. 1237 şi 1238 din noul C. civ.

Recurentul precizează că, în cauză, este vorba de o vânzare, iar nu de o promisiune de vânzare, aspect care rezultă din intenţia părţilor semnatare de a perfecta vânzarea doar formal după expirarea interdicţiei de vânzare, încălcând astfel cu bună-ştiinţă interdicţia de înstrăinare prevăzută expres de lege şi sancţionată cu nulitatea absolută.

Prin faptul că preţul stabilit a fost achitat integral la data semnării actului, iar pârâta intimată a intrat în posesia imobilului ca urmare a achitării preţului, este neîndoielnică intenţia şi scopul părţilor de a înstrăina, respectiv de a cumpăra imobilul.

Recurentul arată că potrivit art. 1295 C. civ. de la 1864, vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat. Această normă legală în vigoare la data încheierii actului atacat, care consacră convenţia ca mod de dobândire a proprietăţii, are un neîndoielnic înţeles în sensul în care transmiterea proprietăţii sau a altui drept real se efectuează îndată ce convenţia de înstrăinare este definitiv încheiată, independent şi înainte de orice tradiţiune.

Astfel, prin întâlnirea acordului de voinţă al părţilor, actul juridic şi-a produs efectele, iar înstrăinarea imobilului a avut loc la momentul semnării promisiunii, chiar dacă condiţia de formă urma să fie îndeplinită ulterior, sens în care recurentul solicită să se constate că actul atacat este lovit de nulitate absolută.

Recurentul a criticat, prin motivele de apel, neaplicabilitatea prevederilor art. 966 şi 968 C. civ. de la 1864 precum şi cele prevăzute în noul C. civ. la art. 1237 şi 1238, iar în virtutea efectului devolutiv al căii de atac a apelului, instanţa de apel era obligată de analizeze şi aceste critici de nelegalitate invocate atât prin cererea introductivă cât şi prin cererea de apel.

Potrivit art. 966 C. civ. de la 1864 obligaţia... fondată pe o cauză ... nelicită nu poate avea nici un efect, iar art. 968 prevede că o cauză este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice. Aşadar, voinţa juridică trebuie să respecte legile care interesează ordinea publică. Dispoziţiile legale care interesează ordinea publică sunt, în totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin act juridic, sub sancţiunea nulităţii absolute. Cu toate acestea, instanţele anterioare au apreciat că părţile nu au acţionat cu rea-credinţă, respectiv cu intenţia de eludare a dispoziţiilor legale imperative. Dacă nu intenţionau să eludeze dispoziţiile legale imperative ale art. 9, ar fi încheiat aşa zisa promisiune la notarul public pentru a se bucura de beneficiile legale ale unui act juridic autentificat, însă niciun notar public nu ar fi încheiat o astfel de convenţie contrară legii.

În accepţiunea noului C. civ., sunt incidente prevederile art. 1237 care reglementează frauda la lege, potrivit cărora cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative şi art. 1238 care arată că lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice, fiind îndeplinită condiţia de la alin. (2) pentru ambele părţi, care aveau cunoştinţă despre existenţa interdicţiei de înstrăinare.

Recurentul solicită a fi avute în vedere şi prevederile art. 1.246 C. civ. care arată că orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 31.03.2025, intimata-pârâtă B. a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arătând că, deşi prin memoriul de recurs se pretinde o încălcare a normelor de drept material, în realitate recurentul este nemulţumit de soluţia pronunţată şi de aspectele de fapt reţinute de instanţele anterioare.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în cauză, nu ne aflăm în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare, ci a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, ce nu are efect translativ de proprietate, iar în prezent textul legal la care face referire recurentul că ar fi fost interpretat sau aplicat greşit, respectiv art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 a fost abrogat prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Nu se poate reţine existenţa condiţiilor de nulitate prevăzute de art. 948 pct. 4 C. civ. cu trimitere la art. 966 C. civ., întrucât din cuprinsul acţiunii nu rezultă care este dispoziţia legală încălcată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.12.2000.

Recurentul nu a dpvedit că în cauză este vorba de o vânzare mascată, astfel cum pretinde, situaţie faţă de care soluţiile pronunţate de instanţele devolutive sunt conforme legii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în raport cu exigenţele procesuale ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia de netimbrare şi excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Referitor excepţia de netimbrare, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON".

De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează în sensul că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de aceasta şi de a transmite dovada achitării taxei în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 din C. proc. civ., cu nulitatea.

În litigiul pendinte, prin rezoluţia de verificare şi regularizare a cererii de recurs, s-a stabilit că recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2547 RON, stabilită în temeiul art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin adresa emisă la 17.03.2025 şi comunicată la 27.03.2025, recurentului i s-a pus în vedere că are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2547 RON, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, i s-a pus în vedere că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 sau cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) coroborat cu art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013.

Din verificările efectuate în sistemul de evidenţă informatizată a instanţei, a rezultat că recurentul nu a formulat cerere de ajutor public judiciar şi nici cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

La termenul din data de 11.06.2025, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanţă, neîndeplinindu-şi obligaţia procedurală de a achita taxa judiciară de timbru stabilită, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) teza I O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., constată că recursul nu este legal timbrat, fiind incidentă sancţiunea nulităţii pentru netimbrare.

II. Referitor la excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul exercitat de către reclamant împotriva hotărârii de primă instanţă, reţinându-se, în esenţă, că actul juridic a cărui nulitate se solicită a fi constatată, respectiv promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x/28.02.2008, nu este un act de înstrăinare (nefiind act translativ de proprietate), astfel că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, ce reglementează o interdicţie de înstrăinare pe durata unui termen de 10 ani a imobilului ce cade sub incidenţa acestei legi, nu sunt aplicabile.

Deşi recurentul întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. privind o interpretare sau aplicare greşită a normelor de drept material, cu referire la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 968 şi 966 C. civ. din 1864, art. 1237, 1238 din noul C. civ., Înalta Curte constată că indicarea textelor legale pretins interpretate sau aplicate greşit de către instanţa de apel este una pur formală, neînsoţită de argumente care să determine o încadrare efectivă în motivul de recurs invocat.

Astfel, un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurent vizează modalitatea de soluţionare a cauzei de către prima instanţă şi reprezintă o reiterare a criticilor cu acelaşi obiect aduse sentinţei civile pronunţate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de control judiciar, motivaţia identică fiind de natură a ignora existenţa judecăţii anterioare, finalizate prin decizia recurată, şi inaptă a răspunde cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

În realitate, recurentul nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs reprezentând o preluare ad litteram, paragraf cu paragraf, a motivelor de apel, deja analizate de către instanţa devolutivă.

Înalta Curte reţine că simpla reiterare a aceloraşi critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanţe în cuprinsul memoriului de recurs, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora, chiar dacă formal au fost indicate normele de drept material presupus a fi interpretate sau aplicate greşit de către instanţa de apel. Aceasta întrucât argumentele care fundamentează motivul de recurs sunt aceleaşi cu cele care au fundamentat motivele de apel, iar o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi încadrarea acestora în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Aşadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 307/28.11.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente, prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia de respingere a apelului, ca nefondat, aşa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Reluând în memoriul de recurs argumentele formulate în cadrul motivelor de apel, o astfel de critică de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, practic, nu s-a realizat, întrucât acele critici au vizat sentinţa de primă instanţă şi au fost analizate ca atare de către instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 307 din 28 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 307 din 28 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.