Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1300/2025 AI generated

Appeal against annulment ruling quashed as inadmissible where underlying decision was final and not appealable

Case Number Decizia nr. 1300/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the claimant-contestant against the Court of Appeal Constanța's civil decision no. 120/C of 26 June 2024, which had rejected as unfounded her motion to annul a final appellate ruling in a succession and property partition dispute; consequently, that prior decision and the underlying rulings remain in force. The dispute involved a partition of inherited land (extra-urban and intra-urban plots) from two deceased persons, including challenges to the inclusion of buildings in the estate, a counterclaim for offsetting donations (school expenses), and a request to clarify an earlier decision that was dismissed as time-barred. The decisive legal basis was Article 508(4) of the Civil Procedure Code, providing that a judgment given on a motion to annul is subject to the same appeals as the judgment attacked; because the attacked judgment (no. 5/C of 30 January 2024) was a definitive decision rendered in an appeal (recurs) under Article 634(1)(5), it and the decision on the annulment motion were not subject to further appeal, rendering the present appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Appeal against annulment ruling quashed as inadmissible where underlying decision was final and not appealable: La data de 23 decembrie 2021, revizuenta B. a formulat cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei civile nr. 1630 din 19 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, întemeiată pe dispoziţiile art. 442-444 C. proc. civ., în motivare arătând că decizia respectivă cuprinde greşeli, neadevăruri, că instanţa de revizuire a omis să se pronunţe asupra unor cereri şi că în cuprinsul deciziei sunt dispoziţii contradictorii.

Keywords

AI generated
civil annulment article of civil procedure land and buildings appealability of remand decision administrative revocation of decision estate of deceased

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin sentinţa civilă nr. 1239/07.10.2020, Judecătoria Mangalia a admis în parte cererea de ieşire din indiviziune formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.. A constatat deschisă succesiunea defunctului C., decedat la data de 24.02.1997, cu ultimul domiciliu în loc. Negru Vodă, jud. Constanţa. A constatat că au calitatea de moştenitori ai defunctului C.: reclamantul A. şi pârâta B., în calitate de descendenţi, cu o cotă ideală de drept de 3/4 din masa succesorală, şi D., în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă ideală de drept de 1/4 din masa succesorală. A constatat că masa succesorală partajabilă rămasă de pe urma defunctului C. se compune din următoarele bunuri imobile dobândite prin titlul de proprietate nr. x din 03.05.1993 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa: teren extravilan în suprafaţă de 5,50 ha situat pe teritoriul localităţii Negru Vodă, jud. Constanţa, tarla (solă) nr. 3, parcela x; teren intravilan în suprafaţă de 1787 mp situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa şi teren intravilan în suprafaţă de 1354 mp situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa. A constatat deschisă succesiunea defunctei D., decedată la data de 03.01.2016, cu ultimul domiciliu în loc. Negru Vodă, jud. Constanţa.

A constatat că au calitatea de moştenitori ai defunctei D.: reclamantul A., în calitate de descendent, cu o cotă ideală de drept de 1/2 din masa succesorală şi pârâta B., în calitate de descendentă, cu o cotă ideală de drept de 1/2 din masa succesorală. A constatat că masa succesorală partajabilă rămasă de pe urma defunctei D. se compune din cota de 1/4 din următoarele bunuri imobile dobândite prin moştenire de la defunctul C.: teren extravilan în suprafaţă de 5,50 ha situat pe teritoriul localităţii Negru Vodă, jud. Constanţa, tarla (solă) nr. 3, parcela x; teren intravilan în suprafaţă de 1787 mp situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa şi teren intravilan în suprafaţă de 1354 mp situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa.

A constatat că masa partajabilă în cauză se compune din următoarele bunuri imobile: teren extravilan în suprafaţă de 5,50 ha situat pe teritoriul localităţii Negru Vodă, jud. Constanţa, tarla (solă) nr. 3, parcela x; teren intravilan în suprafaţă de 1787 mp (1785 mp din măsurători) situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa şi teren intravilan în suprafaţă de 1354 mp (1372 mp din măsurători) situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa, identificate în titlul de proprietate nr. x din 03.05.1993 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa. A constatat că asupra imobilelor incluse în masa partajabilă, părţile au calitatea de coindivizari cu următoarele cote ideale de drept: reclamantul A. - o cotă de 1/2 iar pârâta B. - o cotă de 1/2. A dispus ieşirea părţilor din indiviziune asupra imobilelor din care se compune masa partajabilă.

A atribuit reclamantului A., în deplină proprietate şi posesie, următoarele loturi:

- lotul nr. x din terenul intravilan în suprafaţă de 1787 mp (1785 mp din măsurători) situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa, lot în suprafaţă de 892 mp şi identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de lotizare anexă 4 la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E. prin coordonatele 4-3-A-B-C-D-E-F-G-9-8-7-6-5-4;

- lotul nr. x din terenul intravilan în suprafaţă de 1354 mp (1372 mp din măsurători) situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa, lot în suprafaţă de 686 mp şi identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de lotizare anexa 6 la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E. prin coordonatele 3-4-5-A-B-3;

- lotul nr. x din terenul extravilan în suprafaţă de 5,50 ha situat pe teritoriul localităţii Negru Vodă, jud. Constanţa, tarla (solă) nr. 3, parcela x, lot în suprafaţă de 2,75 ha şi identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de lotizare anexă 8 la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E. prin coordonatele 2-3-6-5-2.

A atribuit pârâtei B., în deplină proprietate şi posesie, următoarele loturi:

- lotul nr. x din terenul intravilan în suprafaţă de 1787 mp (1785 mp din măsurători) situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa, lot în suprafaţă de 893 mp şi identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de lotizare anexă 4 la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E. prin coordonatele 1-2-A-B-C-D-E-F-G-10-11-1;

- lotul nr. x din terenul intravilan în suprafaţă de 1354 mp (1372 mp din măsurători) situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa, lot în suprafaţă de 686 mp şi identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de lotizare anexă 6 la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E. prin coordonatele A-1-2-B-A;

- lotul nr. x din terenul extravilan în suprafaţă de 5,50 ha situat pe teritoriul localităţii Negru Vodă, jud. Constanţa, tarla (solă) nr. 3, parcela x, lot în suprafaţă de 2,75 ha şi identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului cu propunerea de lotizare anexă 8 la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert E. prin coordonatele 6-4-1-5-6.

A respins ca nefondate cererile formulate de reclamant, de includere în masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor C. şi D. a imobilelor construcţii cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti edificate pe terenul situat în localitatea Negru Vodă, str. x, jud. Constanţa şi de ieşire din indiviziune asupra acestor imobile.

A anulat ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta B. şi având ca obiect includerea în masa partajabilă a imobilului apartament dobândit de reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu F. sub nr. x din data de 11.02.1992.

A respins ca tardivă cererea reconvenţională formulată de pârâta B. şi având ca obiect raportul donaţiilor realizate de defuncţii părinţi ai părţilor pentru şcolarizarea reclamantului la şcoala postliceală de contabilitate şi a dobânzii aferente.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B.. A solicitat anularea hotărârii întrucât a fost dată prematur, fără ca instanţa să soluţioneze motivat cererea având ca obiect raportul donaţiilor din data de 11.10.2018. A solicitat ca instanţa de apel să dispună realizarea raportului donaţiilor, reprezentat de cheltuiala defuncţilor părinţi cu reclamantul A. timp de trei ani la o şcoală tehnică de contabilitate, cheltuială datorită căreia părinţii i-au procurat reclamantului o carieră, aceea de contabil.

Prin decizia civilă nr. 504 din 6 aprilie 2021, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Constanţa a respins apelul formulat de apelanta pârâtă B., ca nefondat.

Pârâta B. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 504/6.04.2021 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016 având ca obiect "succesiune".

Prin decizia civilă nr. 1630 din 19 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuienta B. împotriva deciziei civile nr. 504/6.04.2021 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016 având ca obiect "succesiune", în contradictoriu cu intimatul A., ca inadmisibilă.

La data de 23 decembrie 2021, revizuenta B. a formulat cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei civile nr. 1630 din 19 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, întemeiată pe dispoziţiile art. 442-444 C. proc. civ., în motivare arătând că decizia respectivă cuprinde greşeli, neadevăruri, că instanţa de revizuire a omis să se pronunţe asupra unor cereri şi că în cuprinsul deciziei sunt dispoziţii contradictorii.

Prin decizia civilă nr. 983 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 s-a constatat perimată cererea ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Constanţa, cerere de lămurire/completare a deciziei civile nr. 1630/19.10.2021 prin care s-a soluţionat cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei civile nr. 504/06.04.2021 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimatul A..

Împotriva deciziei civile nr. 983 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 a formulat recurs reclamanta B..

Prin decizia civilă nr. 5/C din 30 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă s-a respins, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 983 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul A..

Împotriva deciziei civile nr. 5/C din 30 ianuarie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a formulat contestaţie în anulare reclamanta B..

2. Hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare

Prin decizia civilă nr. 120/C din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei civile nr. 5/C din 30 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 120/C din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă a formulat recurs contestatoarea-reclamantă B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că decizia recurată este nelegală şi învederând nemulţumiri legate de modalitatea de soluţionare a cauzei.

4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţia din 13 mai 2025 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionare în cameră de consiliu, în complet de filtru, fără citare părţi, la data de 10 iunie 2025.

Recurenta a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil, a reiterat aspecte din memoriul de recurs şi a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Hotărârea obiect al contestaţiei în anulare soluţionată prin decizia recurată, şi anume, decizia civilă nr. 5/C din 30 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Aceasta întrucât prin decizia civilă nr. 5/C din 30 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă s-a respins, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 983 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul A..

Cum decizia obiect al contestaţiei în anulare este dată în recurs şi este definitivă, devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate, care o exclud de la calea de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă şi în acord cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., nici hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei astfel de hotărâri, în speţă decizia nr. 120/C din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2024, nu are deschisă o asemenea cale de atac, situaţie faţă de care prezentul recurs este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare B. împotriva deciziei civile nr. 120/C din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare B. împotriva deciziei civile nr. 120/C din 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul A..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.