Jurisdiction set in consumer’s home court; exclusive forum clause unfair under EU law.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 07.11.2023, reclamantul A., în contradictoriu cu debitorii B. S.A. şi C. LTD, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că: contractul de leasing financiar nr. x/15.09.2008 şi-a încetat efectele între părţi pe data de 22 mai 2009; suma datorată în urma rezilierii contractului de leasing era de 7060,83 RON, iar termenul de prescripţie de 3 ani pentru recuperarea acesteia curge de la data de 22 mai 2009.

În drept a indicat dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. de la 1865, art. 1020 C. civ. de la 1864 şi art. 15 din Legea nr. 287/2006.

2. Hotărârea Judecătoriei Iaşi

Prin sentinţa nr. 15500/16.10.2024, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâta B. S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de leasing financiar nr. x/15.09.2008, părţile au stabilit că litigiul dinte părţi se va soluţiona de instanţa competentă teritorial de la sediul Finanţatorului, respectiv Judecătoria Sector 6 Bucureşti.

3. Hotărârea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1606 din data de 27 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că, deşi părţile au inserat o clauză atributivă de competenţă prin contractul încheiat în 2008, aceasta este una abuzivă în raport cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, raportate la cele ale art. (1) lit. l) din Anexa I, întrucât se exclude dreptul consumatorului de a se adresa instanţelor de la domiciliul său (Iaşi) şi îl obligă să se deplaseze la comerciant (Bucureşti).

Întrucât a calificat această clauză ca fiind abuzivă, nulă absolut, această instanţă s-a raportat la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. şi a constatat că reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, conform art. 116 din acelaşi cod.

De aceea, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, de la domiciliul reclamantului.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Iaşi îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că pe data de 22 mai 2009 şi-a încetat efectele contractul de leasing financiar nr. x/15.09.2008, că suma datorată în urma rezilierii contractului de leasing era de 7060,83 RON, iar termenul de prescripţie de 3 ani pentru recuperarea acesteia curge de la data de 22 mai 2009.

În motivarea cererii de chemare în judecată acesta a învederat că în anul 2022 a aflat că este executat silit de către S.C. C., prin D., pentru un debit de 8075,76 euro, că a primit la societatea la care lucra o adresă de înfiinţare a popririi şi că ulterior, în martie 2023, a primit şi procesul-verbal de sechestru pe autovehiculul pe care îl deţine în prezent, deşi în 22 mai 2009 a predat autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing şi se stabilise că datorează finanţatorului, urmare a rezilierii, suma de 7060,83 euro; la dosarul Judecătoriei Iaşi, fila x, se află şi procesul-verbal de sechestru, încheiat la 21.03.2023 în dosarul de executare nr. x/T/2018, al BEJ Asociaţi E., F. şi G..

Aşadar, reclamantul a promovat o acţiune în constatare declaratorie, care are ca obiect principal constatarea inexistenţei unei obligaţii, urmărind să obţină o hotărâre judecătorească care să ateste imposibilitatea executării sale silite, prin intervenirea prescripţiei extinctive.

Conflictul negativ de competenţă dintre Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sector 6 Bucureşti a fost generat de interpretarea clauzei atributive de competenţă şi de normele procedurale aplicabile.

Înalta Curte reţine că, din actele depuse la dosar, rezultă că între părţi se pretinde că a existat un contract de leasing financiar, contract care intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorului.

Părţile implicate au calitatea de consumator şi profesionist, în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 potrivit cu care "(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.(2) Prin profesionist se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia".

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii are la bază convenţia încheiată în anul 2008 între un profesionist şi un consumator.

În cauza pendinte, reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, învestind Judecătoria Iaşi, ignorând astfel clauza 22, atributivă de competenţă, inserată în contractul de leasing financiar nr. x/15.09.2008, prin care se stabilea că dacă părţile nu pot ajunge la o înţelegere, diferendul sau litigiul va fi înaintat spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente. În temeiul art. 19 C. proc. civ..(n.r. de la 1985), părţile convin că instanţa teritorial competentă să soluţioneze litigiul să fie instanţa pe a cărei rază teritorială este situat sediul finanţatorului.

Înalta Curte constată că potrivit art. 126 alin. (1) din noul C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competenţă este exclusivă".

Articolul 126 alin. (2) atenuează însă caracterul imperativ al normei de competenţă prevăzute de art. 121, prevăzând că "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Ca urmare, deşi norma este imperativă până la data naşterii dreptului la despăgubire, după această dată (a încălcării obligaţiilor izvorâte din raportul de drept substanţial), beneficiarul normei, respectiv consumatorul, poate renunţa la ea, prorogând în mod valabil competenţa în favoarea altei instanţe.

Este adevărat că, în virtutea prevederilor art. 19 C. proc. civ. de la 1865, corespondent cu art. 126 alin. (1) din noul C. proc. civ., părţile pot conveni o prorogare a competenţei teritoriale relative prin inserarea în contract a unei clauze atributive de competenţă, dar în speţă, clauza prevăzută la 22 din contractul de leasing este inoperantă, caracterul restrictiv şi exclusiv ale acesteia fiind denaturat prin lezarea liberului acces al reclamantului la justiţie şi situarea sa pe o poziţie dezavantajată în raport de pârâtă.

Astfel, concluzia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunţată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva H., în sensul că instanţa naţională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competenţă jurisdicţională teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu care este sesizată, intră în domeniul de aplicare al Directivei nr. 93/13/CEE şi, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze, justifică analiza clauzei atributive de competenţă sub aspectul caracterului său abuziv.

Prin urmare, jurisprudenţa CJUE obligă instanţa să verifice chiar din oficiu dacă o astfel de clauză atributivă de competenţă stipulată într-un contract de adeziune încheiat între un consumator şi un profesionist şi care intră sub incidenţa Directivei (CE) nr. 13/93 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii are caracter abuziv şi, în caz afirmativ, să se declare necompetentă, cu excepţia situaţiei în care consumatorul renunţă la beneficiul sancţiunii edictate de lege în favoarea sa.

În consecinţă, referitor la competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că în mod corect Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a stabilit că clauza atributivă de competenţă inserată la art. 22 din convenţia de leasing financiar intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Astfel fiind, în raport de cele anterior expuse şi constatând totodată, că instanţele din Bucureşti sunt situate la distanţă mare faţă de localitatea de domiciliu a reclamantului, de natură să creeze o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi i-ar putea determina pe aceştia să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 din C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţe învestite - Judecătoria Iaşi, ca instanţă de la domiciliul reclamantului care are calitatea enunţată supra, respectiv aceea de consumator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.