Inadmissibility of revision for breach of res judicata where issue was expressly adjudicated; proportionality of attorney's fees as non-cassation ground

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea din data de 28.12.2023 înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 3721/29.11.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, în sensul de a se anula decizia atacată şi de a se rejudeca respectiva cauză, întrucât contravine atât deciziei civile nr. 3143/05.12.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, cât şi deciziei civile nr. 1648/03.05.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 2361A/06.06.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

I.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 3721/29.11.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata B..

S-a respins în consecinţă, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta C. în favoarea revizuentului şi a fost obligat revizuentul la plata sumei de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat recurs revizuentul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, după prezentarea parcursului cauzei, a arătat, în esenţă, că în mod nelegal prin decizia a cărei revizuire o solicită s-a respins ca nefondat apelul său, în condiţiile în care prin hotărârile judecătoreşti date în speţe identice, apelurile au fost admise, fiind constatată intervenirea prescripţiei executării silite şi anulându-se toate actele de executare silită.

Susţine că, deşi este aceeaşi situaţie juridică în toate dosarele execuţionale, aspectele judecate anterior erau relevante şi decisive pentru prezenta cauză.

Prin respingerea cererii de revizuire instanţa a arătat că nu este aplicabil art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este identitate de părţi în toate dosarele, însă a fost ignorat faptul că, deşi există dosare execuţionale diferite, părţile (soţ şi soţie) figurau în acelaşi contract de împrumut.

Consideră că prin nesocotirea autorităţii de lucru judecat s-a încălcat principiul securităţii juridice, precum şi dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, arată că se impune cenzurarea sa, instanţa nu poate admite un cuantum atât de mare, în condiţiile în care avocatul părţii adverse doar a redactat anumite acte juridice, fără a se prezenta, dosarul având un singur termen de judecată.

În concluzie, recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de revizuire.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosar.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea recursului în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât între cele trei decizii nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Nu s-a depus răspuns la întâmpinare.

I.5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, dar şi cu privire la fondul acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că, faţă de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu poate fi încadrată în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ, împrejurare care nu se verifică în speţa de faţă.

Astfel, prin cererea de recurs revizuentul a susţinut că decizia atacată este dată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, instanţa ignorând faptul că, deşi există dosare execuţionale diferite, situaţia este identică, iar părţile figurează în acelaşi contract de împrumut.

Sub un prim aspect în această direcţie, Înalta Curte observă că dezvoltarea acestor critici, subsumate de către revizuent motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu relevă incidenţa acestui caz de casare, nefiind susţinută o încălcare a normelor de drept material, ci este vizată o încălcare a unor norme de drept procesual (art. 430 şi urm. C. proc. civ.). Prin urmare, criticile formulate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., context în care vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Ca atare, Înalta Curte, faţă de cele anterior arătate, constatând că nu poate fi aplicată sancţiunea reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimată prin întâmpinare şi va proceda la analiza pe fond a căii de atac.

Astfel, Înalta Curte observă că, analizând incidenţa motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire a apreciat că părţile şi obiectul acţiunilor soluţionate în cadrul dosarelor nr. x/2021, nr. y/2021 şi nr. z/2021 ale Tribunalului Bucureşti nu sunt identice.

În acest sens, a observat că "în dosarul finalizat prin pronunţarea deciziei atacate cu revizuire s-au judecat apelantul contestator A. şi intimata B. în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al D..

În dosarul finalizat prin decizia civilă nr. 3143/05.12.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-au judecat apelanta contestatoare C. şi intimata B. în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al D..

În dosarul finalizat prin decizia civilă nr. 1864/A/03.05.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-au judecat apelanta contestatoare C. şi intimata B. în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al D.".

Instanţa de revizuire a constatat că în speţă, identitatea de părţi nu este respectată, iar contestaţiile la executare deduse judecăţii în procesele anterioare vizează dosare de executări silite diferite.

Prin dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. sunt reglementate cele două forme de manifestare a autorităţii de lucru judecat (negativă şi pozitivă), care dau expresie celor două reguli fundamentale potrivit cărora o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată şi, pe de altă parte, o constatare judecătorească, în sensul de soluţie dată raporturilor deduse judecăţii, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ea este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar.

Forma negativă sau efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat presupune ca o judecată să nu poată avea loc decât o singură dată, cu interdicţia de a fi readusă în faţa justiţiei, în condiţiile identităţii de părţi, cauză şi obiect. Această formă este de natură să asigure evitarea contradicţiilor între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti.

Forma pozitivă sau efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat în alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., înseamnă că oricare dintre părţi poate opune, într-un proces, lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. De data aceasta nu este necesară tripla identitate de elemente cerută în cazul efectului negativ, fiind suficientă suprapunerea chestiunii litigioase.

Astfel, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat funcţionează, astfel cum s-a menţionat anterior, atunci când în al doilea proces se pune în discuţie o chestiune rezolvată printr-o hotărâre anterioară şi nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Spre deosebire de efectul negativ, cel pozitiv are drept scop prevenirea contrazicerilor la nivelul considerentelor hotărârilor judecătoreşti.

În acelaşi timp însă, dată fiind relativitatea efectelor autorităţii de lucru judecat, se impune să existe identitate de părţi, pentru ca aceea ce s-a tranşat jurisdicţional anterior să poată fi opus cu efect obligatoriu în noul proces.

În raport cu aspectele arătate, efectul pozitiv sau negativ al lucrului judecat se manifestă doar în ceea ce priveşte persoanele care au participat la proces. În cauză, sub un prim aspect, se impune constatarea că părţile nu sunt aceleaşi, contestatorul A. neavând calitatea de parte în primele două dosare.

Pe de altă parte, elementul relevant expus în analiza instanţei de revizuire este acela că, pentru a opera cazul de revizuire invocat, este necesar ca în al doilea dosar să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa de judecată să fi omis să se pronunţe asupra ei.

În acest sens, se constată că în motivarea deciziei a cărei revizuire se solicită, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bucureşti, s-a reţinut că, "În ceea ce priveşte soluţiile pronunţate în dosarele având ca obiect contestaţiile la executare formulate de soţia apelantului-contestator, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului intimatei de a solicita executarea silită, potrivit extraselor de pe portalul instanţelor, depuse de apelant, tribunalul constată că soluţiile pronunţate în sens contrar în alte dosare nu se impun în cauza de faţă, atât timp cât respectivele contestaţii la executare au fost formulate de un alt debitor (C.) şi au vizat alte dosare de executare decât cel care face obiectul prezentei contestaţii la executare (dosarele de executare nr. 791/E/2014, respectiv nr. 795/E/2014)".

Or, potrivit art. 430 - art. 432 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului, dar şi atunci când se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât şi asupra unor chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Deşi recurentul-revizuent se arată nemulţumit de faptul că instanţa de revizuire a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat în cauză, critica nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel a tranşat în sens negativ asupra incidenţei autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiile anterioare, în cauza ce îi fusese dedusă judecăţii, astfel încât reanalizarea acesteia în procedura de revizuire, cum de fapt sugerează revizuentul prin ansamblul criticilor din cererea de recurs arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ar însemna o înfrângere a dezlegărilor date cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel asupra chestiunii legate de această incidenţă.

Situaţia premisă pentru incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este ignorarea hotărârii anterioare: fie aceasta nu a fost cunoscută de instanţa care a soluţionat cauza, fie autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată în faţa acesteia sau, deşi a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.

În cazul în care, astfel cum este situaţia din speţă, aspectul autorităţii de lucru judecat a fost invocat şi analizat în al doilea proces, instanţa de revizuire nu poate proceda la o analiză a aceloraşi elemente, întrucât într-o astfel de situaţie, instanţa de revizuire ar încălca autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că înţelege să critice soluţia pronunţată de curtea de apel şi cu privire la cuantumul onorariului de avocat stabilit în sarcina acestuia, solicitând cenzurarea acestuia, pe motiv că suma la plata căreia ar fi fost obligat ar fi disproporţionată în raport cu dificultatea, amploarea şi durata cauzei.

Astfel, prin cererea de recurs, revizuentul nu a criticat soluţia instanţei sub aspectul temeiurilor juridice aplicate şi care au dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, motiv pentru care afirmaţiile recurentului relative la reevaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată nu constituie critici concrete de nelegalitate cu privire la maniera în care instanţa de apel a interpretat ori a aplicat prevederile legale în materie.

Înalta Curte apreciază că aspectele decelate în această direcţie din cererea de recurs reprezintă chestiuni de temeinicie şi nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din Codul de de procedură civilă.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În considerente, s-a reţinut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Prin urmare, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare sau aplicare a normei juridice, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 sau pct. 5 din C. proc. civ.

În concluzie, în raport de toate aceste argumente expuse, Înalta Curte constată că nici motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu îşi găseşte incidenţa în cauză.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinţei civile nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinţei civile nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.