Recusal appeal rejected: denial of discretionary suspension motion does not show judicial bias.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul recursului

Prin încheierea din 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului C1RCiv format din magistraţii A., B. şi C., învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Suceava, cerere formulată de petenta D..

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei încheieri, la 28 august 2024, a declarat recurs petenta D., solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de recurs, judecare ce se va desfăşura în faţa unui alt complet de judecată.

Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., formulând, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

Soluţia de respingere a cererii de recuzare este nelegală, întrucât încheierea de respingere a cererii de recuzare este nemotivată; motivarea încheierii recurate cuprinde, în plus faţă de anumite elemente de practică judiciară, numai o simplă afirmaţie cu caracter general, conform căreia nu se poate considera că există o aparenţă de imparţialitate în funcţie de o soluţie dispusă în cauză, în considerente nefiind antamate toate apărările pe care petenta le-a adus în sprijinul cererii de recuzare, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi dreptul său de a beneficia de o soluţie dispusă în urma unei analize a întregii situaţii expuse.

Invocă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi susţine că motivarea încheierii recurate contravine considerentelor încheierii de suspendare prin care instanţa de recurs nu a argumentat de ce nu sunt îndeplinite cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Susţine că instanţa avea obligaţia de a analiza imparţialitatea magistraţilor şi prin luarea în considerare a motivării de respingere a cererii de suspendare, motivare lacunară şi "contrară oricăror principii de drept".

În continuare învederează că instanţa nu a analizat oportunitatea admiterii cererii de suspendare, limitându-se la a aprecia că suspendarea nu se impune a fi dispusă în cauză, ignorând că o cauză civilă se poate suspenda în situaţia începerii urmăririi penale, în speţă numitul E. fiind chiar trimis în judecată pentru fapta penală comisă.

Mai mult, completul de judecată a respins cererea de suspendare fără a considera necesar să facă o analiză pertinentă a faptei penale, a conjuncturii în care aceasta a fost săvârşită, a urmărilor produse, pentru a soluţiona în deplină cunoştinţă de cauză şi în mod obiectiv cererea.

Susţine că judecătorii au fost imparţiali şi i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, la soluţionarea cererii de recuzare nefiind avute în vedere nici dispoziţiile art. 22 alin. (7) C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulat în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Analizând legalitatea încheierii recurate, cu prioritate prin prima criticilor care, deşi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât pun în discuţie pretinsa încălcare a unor norme de procedură, se constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare s-a raportat la motivul de incompatibilitate pe care petenta l-a invocat, respectiv cel reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., apreciind că respingerea unei cereri de suspendare a judecăţii nu poate să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.

La o observare atentă a criticilor formulate prin intermediul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că petenta şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la soluţia dată asupra cererii de suspendare a judecăţii recursului declarat în cauză, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., considerând că nu a avut parte de o instanţă imparţială.

Cu privire la susţinerile invocate, se constată că în mod judicios, a reţinut curtea de apel în rezolvarea cererii de recuzare, că soluţionarea unei cereri de suspendare nu reprezintă per se un motiv de incompatibilitate, precum cel stabilit de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Aceasta întrucât o parte nu poate, prin înseşi cererile incidentale deduse judecăţii sau prin apărările formulate într-o respectivă pricină, să genereze ipso facto un caz de incompatibilitate a membrilor completului de judecată.

Dimpotrivă, formularea unei cereri de suspendare a judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cum este cazul în speţă, reprezintă, la rândul său, un incident procedural aflat în competenţa completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de recurs în dosarul nr. x/2019.

Mai mult, nemulţumirea petentei cu privire la soluţia de respingere a cererii de suspendare (cu ignorarea faptului că în considerentele încheierii instanţa de recurs - contrar aserţiunii recurentei petente - a argumentat că nu se impune această măsură având în vedere caracterul facultativ al acesteia, stadiul procesului penal şi faptul că dosarul civil se afla în faza procesuală a recursului, iar soluţia ce urmează a fi dată în procesul penal nu are o influenţă hotărâtoare asupra litigiului supus judecăţii), nu este în măsură să ofere un fundament incidentului recuzării, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.

Prin urmare, nu se poate aprecia că respingerea unei cereri de suspendare a cauzei, întemeiate pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ar putea ridica suspiciunea de atitudine părtinitoare faţă de una dintre părţi, în condiţiile în care normele de procedură nu obligă la suspendarea judecăţii, ci dimpotrivă, această măsură este expresia obligaţiei instanţei de a asigura desfăşurarea într-un termen rezonabil, cu celeritate, a procesului.

Critica privind nelegalitatea invocată a încheierii prin care instanţa a respins cererea de suspendare, în raport de exigenţele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., excedează cadrului procesual al cercetării soluţiei pronunţate de instanţă cu privire la cererea de recuzare şi nu se raportează la considerentele încheierii atacate, astfel încât ea nu poate fi primită.

Judecătorii fondului, în scopul aflării adevărului, au atributului suveran de a stabili faptele şi de a efectua activitatea de cercetare în fapt şi drept, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale.

Dacă în acest demers li se pot imputa anumite greşeli de judecată, încălcarea unor norme procedurale sau cu privire la modul în care au soluţionat cererile formulate în cursul litigiului, partea are remediul procesual al exercitării căilor de atac prevăzute de normele procedurale în vigoare.

Astfel, respingerile unor anumite cereri, de exemplu a cererii de suspendare facultativă întemeiate pe dispoziţiile art. 413 C. proc. civ., a cererii de amânare a cauzei, neîncuviinţarea administrării unei anumite probe, etc., sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţii legale, fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există astfel elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Contrar susţinerilor recurentei, motivul invocat în susţinerea cererii de recuzare a fost analizat în mod corect de instanţa de judecată, inclusiv prin raportare la jurisprudenţa creată de Curtea Europenă a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din Convenţie cu referire la cerinţa independenţei şi imparţialităţii instanţei, pe baza noţiunilor autonome de imparţialitate obiectivă şi imparţialitate subiectivă, cât şi prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei.

Din ansamblul încheierii de soluţionare a cererii de recuzare, rezultă că din punct de vedere al testului subiectiv, instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a apreciat că judecătorii recuzaţi, desemnaţi aleatoriu să soluţioneze recursul, trebuie consideraţi imparţiali până la proba contrară şi a constatat în esenţă, că aceasta nu a fost făcută în cauză, întrucât respingerea unei cereri de suspendare a judecăţii nu reprezintă un element care să ţină de convingerea personală ori de comportamentul judecătorilor recuzaţi şi nu demonstrează părtinire sau prejudecăţi personale. Din perspectiva testul obiectiv, se observă că instanţa a reţinut că nu există elemente sau fapte verificabile care să determine îndoieli privind imparţialitatea judecătorilor recuzaţi, evident din unghiul de vedere - enunţat în paragrafele precedente ale aceleiaşi încheieri recurate - al unui observator exterior şi neutru, în ceea ce priveşte imparţialitatea judecătorilor recuzaţi, concluzionând "că nu există nici un element de natură a determina concluzia că judecătorii recuzaţi nu sunt imparţiali".

Astfel, instanţa de recuzare în mod just a reţinut "nu se poate aprecia că pronunţarea de către completul de judecată, investit cu soluţionarea cererii de recurs a pârâţilor recurenţi, asupra unei cereri de suspendare a judecării cauzei formulate de aceştia, pune în discuţie aparenţa de imparţialitate a judecătorilor, neexistând elemente sau fapte verificabile care să determine îndoieli privind imparţialitatea judecătorilor recuzaţi. Judecătorul este obligat să se pronunţe asupra cererilor părţilor, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce nu înseamnă că trebuie să admită o cerere o dată formulată, ci doar în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile legale. Or, în speţă, cererea de suspendare a fost respinsă motivat, argumentându-se de ce nu sunt îndeplinite cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel că nu există nici un element de natură a determina concluzia că judecătorii recuzaţi nu sunt imparţiali".

Înalta Curte reţine că rezolvarea anumitor cereri, în conformitate cu exigenţele C. proc. civ., nu poate conduce la concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona cauza sau că există alte elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. Măsura procesuală constând în respingerea cererii de suspendare întemeiate pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu indică, prin ea însăşi, lipsa de imparţialitate, nefiind de natură să atragă incidenţa motivului prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

În altă ordine de idei, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că motivarea încheierii atacate este formală şi superficială, întrucât cuprinde pe larg argumente extrase din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la imparţialitate şi doar câteva considerente referitoare la circumstanţele concrete ale cauzei.

Obligaţia legală privind motivarea hotărârilor judecătoreşti a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în actul de justiţie şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţă. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (cauza Albina c. României).

Contrar susţinerilor recurentei, încheierea recurată satisface exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce considerentele sale cuprind, într-o manieră clară şi concisă, motivele de fapt şi de drept care au condus la respingerea cererii de recuzare. Se constată că încheierea recurată nu cuprinde doar aspecte teoretice preluate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ci şi analiza concretă a motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., prin prisma argumentelor invocate de către petentă.

Motivarea clară şi accesibilă a instanţei răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Înalta Curte aminteşte faptul că eventuala nemulţumire a recurentei cu privire la dispoziţiile completului de judecată iniţial învestit sau la modul de soluţionare a cauzei poate face obiectul unor critici formulate în cadrul căilor de atac reglementate de lege împotriva deciziei civile nr. 147 din 27 iunie 2024 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă sau împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii, recuzarea nereprezentând o cale de atac susceptibilă a permite verificarea legalităţii şi/sau a temeiniciei măsurilor procesuale dispuse de instanţa recuzată, cu atât mai puţin în cadrul prezentului recurs ce vizează soluţia dată cererii de recuzare formulate de petentă.

În plus, Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de recuzare existente la dosar, a rezultat că motiv al recuzării l-a reprezentat soluţia de respingere a cererii de suspendare şi nu argumentele instanţei în adoptarea respectivei soluţii, astfel încât nici din această perspectivă critica din prezentul recurs referitoare la omisiunea instanţei de verificare a imparţialităţii prin prisma considerentelor soluţiei de respingere a cererii de suspendare, nu poate fi primită.

În cadrul memoriului de recurs petenta a pretins şi o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (7) C. proc. civ., cu privire la "modalitatea magistraţilor de soluţionare a cererii de suspendare".

Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs de asemenea, nu poate fi reţinut, întrucât într-o corectă aplicare a legii, aprecierea probelor şi a situaţiei de fapt constituie aspecte ce dau conţinut însăşi activităţii de judecată desfăşurată de instanţă, în limitele atribuţiilor sale legale, iar reevaluarea acestora depăşeşte - astfel cum de altfel, s-a expus supra - prezentul cadru procesual limitat la verificarea legalităţii încheierii de respingere a cererii de recuzare.

Pe de altă parte, nu poate fi reţinută nici alegaţia recurentei în sensul că altor justiţiabili în situaţii similare le-ar fi fost admise cererile de suspendare, întrucât dezlegarea aceleiaşi probleme de drept nu denotă prejudecata ori părtinirea magistratului, de natură să fundamenteze incidenţa situaţiei de incompatibilitate invocate în susţinerea cererii de recuzare, întrucât dezlegările date unei probleme de drept în raport de circumstanţele fiecărei cauze nu reprezintă o prejudecată sau o părtinire, ca elemente care aduc atingere imparţialităţii instanţei, astfel cum de altfel, s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Micallef contra Maltei, par. 93).

Faţă de aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 53 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petentă D. în nume propriu şi în calitate de moştenitor al defunctei G., împotriva încheierii din 19 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii F., H. prin reprezentant legal F., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al defunctei G., I., în calitate de moştenitor al defunctei G. şi E., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al defunctei G..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.