Jurisdictional conflict: Autonomous civil delictual damages claim excluded from administrative court competence despite procedural linkage to act annulment

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice la data de 20.10.2023, sub nr. x/2023, astfel cum a fost modificată prin cererea adiţională depusă la data de 18.01.2024, reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate: în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 25929/21.03.2023 privind proiectele "Extinderea capacităţii de răspuns medical în cazul epidemiilor, pandemiilor şi evenimentelor cu victime multiple" cod SMIS2014: 140372, 140379, precum şi a Deciziei nr. 65019/24.04.2023 privind soluţionarea contestaţiei formulate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, înregistrată la sediul MIPE sub nr. x/23.03.2023, emisă de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin Direcţia Generală Program Dezvoltare Durabilă, cu consecinţa restituirii valorilor reţinute de la rambursare; în subsidiar, obligarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecţie financiară în procent de 25% din valoarea acordului-cadru nr. 1869/17.03.2020 şi a contractului subsecvent.

Prin încheierea din data de 16.02.2024, în temeiul prevederilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a dispus disjungerea pretenţiei formulate de reclamant prin cererea adiţională (obligarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecţie financiară în procent de 25% din valoarea acordului-cadru nr. 1869/17.03.2020 şi a contractului subsecvent), în vederea cercetării şi soluţionării separate a acestei pretenţii, fiind format astfel prezentul dosar (nr. x/2024).

Pentru a lua măsura disjungerii, Curtea a reţinut că pretenţia cercetată în prezentul dosar reprezintă un capăt principal de cerere, întemeiat pe o cauză diferită şi nelegată strâns de cauza capătului principal de cerere în anulare, rămas spre soluţionare în dosarul nr. x/2023. Astfel, capătul de cerere în anulare are ca fundament eventuale vicii de nelegalitate ale actelor administrative atacate, ce decurg din motivele prezentate în cererea de chemare în judecată, competenţa ratione materiae revenind curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ, prin raportare la natura şi obiectul capătului de cerere (care vizează cenzurarea unui act administrativ referitor la finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, în cuantum mai mare de 3.000.000 RON), conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, capătul de cerere privind obligarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON are la bază răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 din C. civ., invocate expres de către reclamantă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 14 din data de 16.02.2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecţie financiară în procent de 25% din valoarea acordului-cadru nr. 1869/17.03.2020 şi a contractului subsecvent, în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti. Instanţa a reţinut că pretenţia formulată este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, fiind un capăt de cerere pur patrimonial şi esenţialmente civil, fără legătură strânsă cu cererea principală formulată în anularea actelor administrative, motiv pentru care competenţa materială aparţine unei instanţe civile şi nu secţiei specializate în contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 525 din data de 10.04.2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis la rândul său excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice. Tribunalul a reţinut că cererea privind obligarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate la plata sumei menţionate are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere în anulare a actelor administrative, întrucât pretenţia patrimonială depinde în mod direct de soluţia dată asupra cererii principale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 123 C. proc. civ., competenţa materială revine instanţei competente să judece cererea principală, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice. Tribunalul Bucureşti a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice şi Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, din următoarele considerente:

În prezenta cauză, reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a formulat o cerere principală în materia contenciosului administrativ având ca obiect anularea unor acte administrative (nota de constatare a neregulilor şi decizia privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei note), solicitând subsidiar şi obligarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecţie financiară aferentă acordului-cadru şi contractului subsecvent încheiate.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a admis în mod corect excepţia necompetenţei materiale argumentând întemeiat că acest capăt de cerere nu este accesoriu cererii de anulare a actelor administrative, ci constituie un capăt principal distinct, având un fundament juridic propriu, întemeiat exclusiv pe răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 din C. civ., invocate expres de către reclamantă. În mod judicios, Curtea de Apel a subliniat că pretenţia patrimonială formulată nu este generată direct de eventualele vicii de nelegalitate ale actelor administrative atacate, ci îşi găseşte fundamentul într-o pretinsă faptă ilicită distinctă şi autonomă a pârâtului Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate. Astfel, în mod corect, Curtea de Apel a apreciat că litigiul excede sferei contenciosului administrativ, care implică doar litigii privind acte administrative şi efectele directe ale nelegalităţii acestora, conform art. 2 alin. (1) lit. c), c)1), f), h), i) şi alin. (2), coroborat cu art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, şi a declinat competenţa materială în favoarea unei secţii civile a Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sesizat ca urmare a declinării, a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, invocând în mod eronat caracterul accesoriu al cererii în despăgubire faţă de cererea de anulare a actelor administrative, susţinând că despăgubirile ar depinde de soluţia dată asupra cererii în anulare.

Înalta Curte reţine însă că simplul fapt că cererea subsidiară a fost formulată într-o relaţie condiţionată procedural faţă de cererea principală (în eventualitatea respingerii cererii de anulare) nu conferă acesteia caracter accesoriu în sens juridic şi nu îi modifică temeiul juridic distinct, de drept civil delictual. Astfel, chiar dacă soluţia pe cererea în despăgubiri ar putea fi influenţată procedural de rezultatul primei cereri, fundamentul juridic al pretenţiei patrimoniale rămâne unul autonom, derivând exclusiv din răspunderea civilă delictuală, fapt care exclude competenţa instanţei de contencios administrativ.

Necompetenţa secţiei specializate în contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel este una de ordine publică, conform art. 136 alin. (1) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar potrivit art. 176 pct. 3 C. proc. civ., actele de procedură realizate de judecătorul necompetent sunt lovite de nulitate absolută, această nulitate nefiind condiţionată de producerea vreunei vătămări, ci fiind suficientă apartenenţa actului la o instanţă necompetentă.

De altfel, jurisprudenţa Înaltei Curţi şi doctrina sunt constante în sensul că acţiunile având ca obiect repararea prejudiciilor rezultate din fapte ilicite autonome ale unei autorităţi publice, chiar dacă sunt corelate procedural cu cereri în contencios administrativ, nu pot fi soluţionate de instanţele specializate în contencios administrativ, competenţa revenind instanţelor civile de drept comun, potrivit art. 10 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 94 şi 95 din C. proc. civ.

În concluzie, atunci când într-un proces se formulează concomitent o cerere principală de contencios administrativ (anularea unui act) şi o cerere de despăgubiri, instanţa va verifica natura şi cauza fiecărei pretenţii. Dacă cererea de despăgubiri este strâns legată de actul administrativ contestat (accesorie contenciosului) şi derivă direct din nelegalitatea acelui act, instanţa de contencios administrativ poate soluţiona ambele capete de cerere împreună, în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 (instanţa competentă fiind stabilită conform art. 10 din lege, de exemplu tribunalul sau curtea de apel în funcţie de emitentul actului şi valoarea în litigiu).

În schimb, dacă cererea de despăgubiri are un fundament delictual autonom, nefiind condiţionată juridic de anularea prealabilă a unui act administrativ (sau nefiind formulată concomitent cu o asemenea cerere principală), atunci nu ne aflăm într-un litigiu de contencios administrativ în sensul legii speciale, ci într-un litigiu civil obişnuit.

Având în vedere aceste argumente, pentru respectarea principiului legalităţii şi delimitării clare a competenţelor materiale între instanţe, conform dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă este instanţa competentă material să judece cererea subsidiară având ca obiect plata despăgubirilor solicitate, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.