Territorial jurisdiction for enforcement is fixed at first seizure under Article 651 CPC; Sector 6 Bucharest Court prevails.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti, A. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite declanşate la cererea creditoarei B.. împotriva debitorului C., pentru recuperarea sumei datorate, rezultată din titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din data de 27.06.2023, emis de D.. S.A.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 2701 din 23 aprilie 2025, pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2025, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect încuviinţarea executării silite formulată de petenta A., privind pe creditoarea B.. şi pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. În motivare, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, iar din actele dosarului a rezultat că debitorul avea domiciliul în municipiul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 3593 din 8 mai 2025, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în acelaşi dosar, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei înapoi către Judecătoria Ploieşti. Instanţa a reţinut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare se stabileşte în funcţie de domiciliul debitorului, iar dacă acesta nu mai are domiciliul în România, competenţa revine judecătoriei în circumscripţia căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc sesizat. În speţă, instanţa a constatat că debitorul nu mai avea domiciliu înregistrat în România, iar creditoarea avea sediul în afara ţării. Prin urmare, s-a aplicat criteriul subsidiar al sediului executorului judecătoresc, care este situat în circumscripţia Judecătoriei Ploieşti. În aceste condiţii, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin cererea de încuviinţare a executării silite, petenta A. a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C., la cererea creditoarei B.., în temeiul contractului de credit nr. x/27.06.2023. Cererea a fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2701/2025, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, iar la data respectivă debitorul figura cu domiciliul în municipiul Bucureşti.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, cererea a fost înregistrată sub acelaşi număr. Prin sentinţa civilă nr. 3593/2025, această instanţă a admis la rândul său excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Motivarea instanţei a fost fundamentată pe faptul că, ulterior înregistrării cererii, debitorul C. nu mai avea domiciliul înregistrat în România, iar creditoarea B.. avea sediul în afara ţării. În aceste condiţii, instanţa a considerat aplicabil al treilea criteriu subsidiar de competenţă, respectiv sediul biroului executorului judecătoresc sesizat, situat în circumscripţia Judecătoriei Ploieşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare. În cazul în care domiciliul debitorului nu se află în ţară, se aplică subsidiar criteriul sediului creditorului sau, în lipsa acestuia în ţară, cel al sediului executorului judecătoresc sesizat.

În speţă, însă, Înalta Curte constată că din înscrisurile aflate la dosar şi din evidenţele autorităţilor publice rezultă clar că, la momentul sesizării organului de executare, debitorul C. avea domiciliul stabil în municipiul Bucureşti. Totodată, instanţa nu poate presupune că debitorul nu mai locuieşte în ţară şi că a plecat din România doar pentru că nu mai are înregistrată în baza de date DEPAB o adresă de locuit activă, ci doar că adresa la care locuia la momentul sesizării organului de executare nu mai este valabilă în evidenţele autorităţilor publice. Astfel, în mod greşit Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a aplicat criteriile subsidiare prevăzute de art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (exemplificată prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată în recurs în interesul legii) subliniază explicit că momentul determinant pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare îl constituie data sesizării organului de executare şi nu modificările ulterioare ale domiciliului debitorului. Orice altă interpretare ar putea conduce la insecuritate juridică şi ar oferi debitorului posibilitatea de a eluda competenţa instanţei, prin simpla schimbare sau radiere a domiciliului după începerea executării silite.

De asemenea, determinarea competenţei teritoriale în materia executării silite se face exclusiv prin raportare la domiciliul debitorului la momentul sesizării iniţiale a executorului judecătoresc, aplicându-se criteriile subsidiare numai dacă la acel moment debitorul nu avea domiciliul în România.

Totodată, schimbarea domiciliului sau lipsa acestuia după momentul sesizării organului de executare nu influenţează competenţa iniţial determinată, care rămâne fixată la instanţa domiciliului debitorului existent la data sesizării organului de executare.

Prin urmare, luând în considerare toate argumentele menţionate anterior, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie se afla domiciliul debitorului C. la momentul sesizării organului de executare.

Pentru aceste considerente, conflictul negativ de competenţă se soluţionează stabilind că Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti este competentă să judece cererea privind încuviinţarea executării silite formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.