Territorial jurisdiction in forced execution contestation where prosecution unit is party

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 22.09.2023, sub nr. x/2023, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite începute de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti B. şi Asociaţii în dosarul execuţional nr. x/2023, contestând somaţia, încheierea privind stabilirea sumelor datorate şi încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare, acte emise la data de 22.08.2023, precum şi încheierea de încuviinţare a executării silite.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 30.607 din 8 octombrie 2024, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2023, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Craiova. Instanţa a reţinut că, având în vedere calitatea intimatei de procuror şi dispoziţiile art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 127 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, este incidentă norma specială care derogă de la regulile generale privind competenţa teritorială în materie de executare silită. Astfel, soluţionarea cauzei revine unei instanţe de acelaşi grad, situată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Prin sentinţa civilă nr. 4484 din 10 aprilie 2025, pronunţată de Judecătoria Craiova în acelaşi dosar, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara. Instanţa a reţinut că, deşi Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 extinde aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. la situaţia în care o instanţă de judecată are calitatea de parte, această normă nu poate fi extinsă şi aplicată în cazul unei unităţi de parchet. Prin urmare, instanţa a considerat că excepţia invocată de Judecătoria Timişoara nu era incidentă, competenţa revenind astfel Judecătoriei Timişoara.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Craiova a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara.

În speţă, conflictul negativ de competenţă a fost generat de interpretarea diferită dată de instanţele sesizate prevederilor art. 127 din C. proc. civ., în contextul unei contestaţii la executare formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în contradictoriu cu o persoană având calitatea de procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet.

Articolul 127 din C. proc. civ. instituie norme speciale de competenţă teritorială cu caracter derogatoriu, aplicabile în procesele civile în care sunt părţi judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, după distincţiile reglementate în acest articol.

Prin Decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a României a extins aplicarea art. 127 C. proc. civ., statuând că raţiunea acestei reglementări constă tocmai în garantarea imparţialităţii obiective şi eliminarea oricărei suspiciuni privind imparţialitatea procesului atunci când una dintre părţi este judecător ori instanţă judecătorească.

Curtea Constituţională a clarificat că noţiunea de "judecător" utilizată în acest context are un caracter sui generis, incluzând atât persoana fizică a magistratului, cât şi instanţele judecătoreşti, în sens instituţional.

În speţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara este instanţa competentă.

Astfel, în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte consideră că Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 nu este aplicabilă, situaţia analizată în această decizie fiind cea în care o instanţă de judecată are calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Or, dispoziţiile art. 127 alin. (1) fiind unele de excepţie acestea sunt de interpretarea strictă, restrictivă, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere explicit de textul legal.

Totodată, modificările aduse C. proc. civ. urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018 au în vedere doar ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, (în acest sens fiind dispoziţiile art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), nu şi o unitate de parchet.

De asemenea, prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. se referă expres la dispoziţiile alin. (1) şi (2), în sensul că aceste din urmă prevederi se aplică în mod corespunzător doar în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, neputând fi extinse şi la situaţia în care o unitate de parchet are calitatea de reclamant.

Pe de altă parte, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". De asemenea, conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se soluţionează de către instanţa de executare astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile menţionate anterior.

Astfel, raportat la prevederile art. 651 şi art. 714 din C. proc. civ. şi având în vedere Decizia RIL nr. 20/2021, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara are calitatea de instanţă de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., stabileşte că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.