Recourse inadmissible against appellate decision in public procurement supervision contract dispute governed by exclusive finality of Law No. 101/2016

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 21.09.2021, sub nr. x/2021, şi declinată în favoarea Tribunalului Argeş, reclamanta U.A.T. Oraşul Topoloveni, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca, instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe aceasta să emită factura storno pentru suma de 19264,28 RON, fără TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor aferente lucrărilor neexecutate.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1170, 1270 1272, 1516, 1528 C. civ., art. 906 C. proc. civ., art. 330 alin. (1) lit. b) Codul fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 3404/30.05.2022, Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 627 din 13 decembrie 2022, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Toploloveni, ca nefondată.

A admis cererea reconvenţională formulată de către S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Toploloveni.

A obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamantă suma de 30.047,50 RON, contravaloare servicii prestate şi neachitate, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,10% pe zi de întârziere de la data scadenţei facturilor şi până la plata efectivă.

A obligat aceeaşi reclamantă-pârâtă să plătească şi suma de 1506,42 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei, în termen, a formulat apel reclamanta U.A.T. Oraş Topoloveni, prin primar, apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, la data de 8.02.2023, sub acelaşi număr.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin încheierea din data de 30.05.2023, secţia I civilă a Curţii de Apel Piteşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii, excepţie pe care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti.

Prin încheierea din 14.09.2023 în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a acestei secţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi a fost trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Prin decizia nr. 2462/21.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă la data de 29.02.2024 sub nr. x/2021.

Prin decizia nr. 4620 din 5 noiembrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în complet de divergenţă, cu majoritate, a admis apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Topoloveni, prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 627/13 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2021, intimată fiind pârâta S.C A. S.R.L.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale, cu consecinţa obligării reclamantei pârâte la plata sumei de 22.924,5 RON, în loc de 30.047,50 RON.

A menţinut în rest sentinţa.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 4620/2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în complet de divergenţă, la data de 5 noiembrie 2024, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamanta UAT Oraş Topoloveni, prin Primar.

Recurenta a arătat că, prin hotărârea atacată, s-a admis în parte apelul formulat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 627 din 13 decembrie 2022, în sensul schimbării în parte a sentinţei apelate, prin admiterea în parte a cererii reconvenţionale formulate de pârâta S.C. A. S.R.L. şi obligarea recurentului la plata sumei de 22.924,5 RON, în loc de suma de 30.047,50 RON, menţinându-se în rest dispoziţiile sentinţei.

S-a menţionat că, în completul de divergenţă, doamna preşedintă a completului de apel, judecător B., a exprimat opinie separată, în sensul admiterii apelului formulat de UAT Oraş Topoloveni, schimbării sentinţei apelate, admiterii în parte a acţiunii şi respingerii cererii reconvenţionale formulate de pârâta S.C. A. S.R.L. privind obligarea recurentului la plata sumei de 30.047,50 RON şi a obligării la emiterea facturii de storno.

Recurenta a arătat că opinia majoritară a completului nu a ţinut seama de întreg materialul probator administrat şi de toate susţinerile formulate, motiv pentru care se raliază opiniei separate, ce a avut în vedere toate apărările părţii şi a constatat nelegalitatea hotărârii de fond şi lipsa caracterului datorat al sumelor reţinute în sarcina sa.

De asemenea, a mai invocat că, în raport de criticile formulate în apel, în motivele de apel, precum şi în concluziile scrise depuse la dosar, opinia separată exprimă în mod just că hotărârea de fond a fost nelegală, iar sumele stabilite ca datorate de către reclamant sunt nejustificate şi nereale.

Astfel, recurenta a solicitat Înaltei Curţi ca, analizând decizia atacată prin prisma dispoziţiilor art. 483-488 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei competente.

Totodată, recurenta a arătat că, aşa cum rezultă şi din opinia separată, probatoriul administrat în cauză demonstrează culpa contractuală a prestatorului serviciilor de supraveghere.

De asemenea, a susţinut că, în procedura prevăzută de art. 399 alin. (2) C. proc. civ., completul de apel a dispus administrarea de noi dovezi şi suplimentarea probatoriului cu înscrisuri referitoare la oferta de licitaţie privind achiziţia serviciilor de supraveghere de şantier, exclusiv în privinţa modului de fundamentare a preţului contractului, respectiv oferta de achiziţie, pentru verificarea elementelor componente ale ofertei din perspectiva preţului.

Recurenta a arătat că instanţa de apel a verificat toate documentele depuse pentru suplimentarea probatoriului referitor la fundamentarea preţului rezultat din procedura de achiziţie simplificată, însă, contrar susţinerilor intimatei, potrivit cărora contractul ar fi avut o valoare globală, trebuie să se ţină seama de fundamentarea economică a preţului, de modul de urmărire financiară a acestuia şi de elementele care îl compun.

Totodată, recurenta a solicitat să se reţină, în motivarea recursului, incidenţa răspunderii contractuale a intimatei, întrucât aceasta nu a urmărit îndeaproape desfăşurarea lucrărilor, nu a asigurat prezenţa efectivă în şantier, iar serviciile de supraveghere prestate prin cei doi diriginţi de şantier au fost deficitare şi necorespunzătoare. Această conduită a condus la lipsa unei supravegheri corespunzătoare a calităţii lucrărilor executantului şi la imposibilitatea remedierii deficienţelor în timp util, generând riscul real de compromitere a finalizării contractului şi de pierdere a finanţării europene.

În continuare, recurenta a precizat că instanţa a luat act de faptul că acel contract de execuţie nu a fost îndeplinit integral, o parte dintre lucrări fiind abandonate (aspect necontestat de pârâtă) şi că, pe baza actelor depuse în probatoriu, diriginţii de şantier au semnat notele de renunţare, consemnate în dispoziţiile de şantier şi în raportul diriginţilor, asumat prin semnătură şi ştampilă.

A mai susţinut că, aşa cum s-a demonstrat şi s-a reţinut de instanţă, presupusele operaţiuni de măsurare a suprafeţelor pentru care nu s-au mai executat lucrări nu aveau cum să fie efectuate în cadrul contractului de prestare de servicii de dirigentare, întrucât schelele nu se mai aflau pe şantier şi, mai mult, aceste suprafeţe fuseseră deja determinate cantitativ în cadrul contractului de execuţie a lucrărilor.

S-a arătat că, în mod corect, prin opinia separată s-a reţinut că pârâtul nu poate fi exonerat de răspundere pentru faptul că, anterior recepţiei şi în apropierea finalizării lucrărilor, au fost constatate deficienţe şi defecte de execuţie, ceea ce a determinat suspendarea lucrărilor. Acest aspect a fost dovedit prin notele de constatare întocmite la faţa locului, la solicitarea proprietarilor locuinţelor.

De asemenea, a criticat soluţia instanţei de fond pentru reţinerea prezumţiei potrivit căreia, la momentul recepţiei şi al finalizării lucrărilor, nu ar fi putut exista lucrări neexecutate. Recurenta a subliniat că, dimpotrivă, probatoriul administrat demonstrează că diriginţii de şantier au semnat notele de renunţare la părţi din lucrările contractate iniţial, ceea ce a condus la diminuarea valorii finale a lucrărilor achitate executantului.

Totodată, recurenta a solicitat a se reţine, în motivarea recursului, că în cauză operează răspunderea contractuală a intimatei, întrucât aceasta nu a urmărit îndeaproape desfăşurarea lucrărilor, nu a asigurat prezenţa efectivă în şantier, iar calitatea serviciilor de supraveghere oferite prin cei doi diriginţi de şantier a fost deficitară şi necorespunzătoare. Această conduită a determinat nesupravegherea calităţii lucrărilor executantului şi imposibilitatea remedierii deficienţelor în timp util, existând riscul real de compromitere a finalizării contractului şi de pierdere a finanţării europene.

Recurentul a mai arătat că, în opinia separată, s-a reţinut corect că acesta a invocat răspunderea contractuală a S.C. A. S.R.L. atât în susţinerea acţiunii, cât şi ulterior, în motivarea apelului, în concluziile şi notele scrise depuse la dosar.

S-a făcut trimitere la dispoziţiile imperative ale art. 8.5-12 din contractul de servicii nr. x/27.04.2020, potrivit cărora "Prestatorul răspunde conform prevederilor legale în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în prezentul contract şi în cazul neasigurării, din culpa sa, a realizării nivelului calitativ al lucrărilor prevăzute în proiect, caiete de sarcini, reglementările tehnice în vigoare şi în contract".

Recurenta a subliniat că, aşa cum s-a probat, inclusiv prin suplimentarea probatoriului, la o parte dintre lucrările contractate iniţial s-a renunţat, astfel că nu era posibilă facturarea de servicii pentru lucrări neexecutate.

Pe fond, instanţa a reţinut chiar că nerespectarea termenelor de execuţie constituie o formă de neglijenţă în supravegherea lucrărilor de către pârâtă. Aceste aspecte au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că au existat vicii, defecte şi o supraveghere deficitară a execuţiei lucrărilor, acestea fiind suspendate, iar în timpul execuţiei şi chiar după recepţie au fost necesare remedieri şi intervenţii repetate pentru lucrări nesupravegheate corespunzător.

S-a mai arătat că, în considerentele opiniei separate, s-a reţinut corect că instanţa fondului a omis să observe că pârâta a prestat lucrări de specialitate de dirigenţie de şantier, încredinţate şi plătite de către recurent, iar aceste lucrări de supraveghere trebuiau realizate pe baza competenţelor profesionale ale diriginţilor de şantier. Întrucât pârâta era reprezentantul recurentului în relaţia contractuală cu executantul, aceasta trebuia cu atât mai mult să depună diligenţele necesare pentru respectarea graficelor de execuţie şi a calităţii lucrărilor, în concordanţă atât cu finanţarea europeană, cât şi cu contractul de finanţare.

Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond care, în mod greşit, a reţinut că recepţia lucrărilor sub beneficiul renunţării la o parte din acestea impune plata integrală a contractului de dirigenţie de şantier, chiar dacă s-a admis că o parte dintre lucrări nu au fost executate. Singurul argument invocat de instanţa fondului pentru a justifica lipsa reducerii valorii contractului proporţional cu valoarea lucrărilor supravegheate a fost inexistenţa unui act adiţional între părţi prin care să fie modificate clauzele contractuale.

De asemenea, a precizat că tribunalul a omis în mod constant să se pronunţe asupra invocării răspunderii pentru neexecutarea contractului. Astfel, s-a reţinut doar că pârâta ar fi refuzat să primească valoarea lucrărilor efectuate şi să semneze un act adiţional în acest sens, fără a lua în considerare celelalte argumente esenţiale pentru care s-a solicitat instanţei să constate că sumele pretinse nu sunt datorate. Tribunalul a ignorat obiectul contractului de supraveghere a lucrărilor, respectiv obligaţia principală a pârâtei de a supraveghea calitatea şi graficele de execuţie. În acest sens, recurentul a invocat art. 4.1 din contract şi art. 2 - definiţii, potrivit cărora obligaţia de supraveghere revenea pârâtei, şi nu atribuţia de a influenţa ritmul de execuţie.

Totodată, a arătat că, potrivit definiţiei "preţului contractului" din contractul de supraveghere, acesta reprezintă preţul plătibil prestatorului de către achizitor pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract, atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ. În justificarea preţului, pe lângă probele depuse de recurent conform documentaţiei de licitaţie, pârâta însăşi a arătat în mod expres că preţul este proporţional cu valoarea contractului de execuţie atribuit.

Or, voinţa comună a părţilor, reflectată în definiţiile contractului, a fost aceea ca preţul să fie plătit doar pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate, respectiv pentru supravegherea integralităţii lucrărilor de reabilitare. Instanţa de fond nu a verificat proporţia lucrărilor nesupravegheate şi neexecutate şi nici modul în care acestea se reflectă în preţul iniţial al contractului.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului declarat de recurenta UAT Oraş Topoloveni, ca fiind nemotivat, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ. şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 4620/2024 a Curţii de Apel Piteşti, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a arătat că relaţiile contractuale dintre părţi au fost guvernate de contractul de servicii încheiat în anul 2020, având ca obiect supravegherea execuţiei lucrărilor prin diriginţi de şantier, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Preţul contractului a fost unul fix, stabilit independent de volumul lucrărilor executate de antreprenor, iar A. şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate. Până în luna decembrie 2020, recurentul a achitat facturile emise, însă ulterior a încetat plata, rămânând restante două facturi emise la 21.12.2020 şi 29.06.2021, care au făcut obiectul cererii reconvenţionale admise de instanţele de fond şi de apel.

A subliniat că solicitarea recurentei de emitere a unei facturi storno în valoare de 19.264,28 RON este lipsită de temei, întrucât contractul nu prevede un mecanism de ajustare a preţului în funcţie de lucrările efectiv executate, iar rolul dirigintelui de şantier se menţine chiar şi în ipoteza renunţării la anumite lucrări. Verificarea notelor de renunţare şi întocmirea documentaţiei aferente constituie activitate efectivă prestată de A.. În plus, recepţia lucrărilor, realizată fără obiecţiuni, confirmă îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

În drept, intimata a invocat dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că recursul este nul pentru lipsa motivării corespunzătoare, întrucât criticile formulate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi reprezintă doar o reiterare a nemulţumirii recurentului faţă de soluţia instanţei de apel.

Pe fond, intimata a susţinut că recursul este vădit neîntemeiat, întrucât instanţele de fond şi de apel au reţinut în mod corect şi motivat că UAT Topoloveni nu şi-a dovedit pretenţiile. Invocarea opiniei separate nu poate fundamenta motive de nelegalitate, iar diminuarea volumului lucrărilor executate de antreprenor nu are legătură juridică cu obligaţiile prestatorului de dirigenţie.

De asemenea, refuzul A. de a semna un act adiţional pentru reducerea preţului nu poate fi calificat drept neexecutare contractuală, întrucât modificarea clauzelor contractuale se putea realiza numai prin acordul ambelor părţi, în scris.

Intimata a mai arătat că a emis facturile pentru serviciile efectiv prestate, în conformitate cu rapoartele de activitate, iar neplata acestora atrage obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere prevăzute expres în contract (art. 9.2), în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, clauză întemeiată şi pe dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ.

Pentru aceste motive, intimata a solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată

A fost depus răspuns la întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (04 august 2022), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 05 iunie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel, se reţine că obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenţiile formulate de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Topoloveni, prin primar, având ca temei contractul de achiziţie publică nr. x din 27 aprilie 2020, contract de servicii depus în copie conformă cu originalul la dosarul instanţei de fond, respectiv Judecătoria Brăila.

Conform acestui contract, încheiat în baza unei proceduri de achiziţie publică desfăşurate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, părţile au convenit prestarea de către S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator, a serviciilor de dirigenţie de şantier aferente proiectului finanţat din fonduri europene "Eficientizarea energetică a clădirilor rezidenţiale aflate în zona Calea x din oraşul Topoloveni".

Înalta Curte constată că natura juridică a contractului, astfel cum rezultă din clauzele sale, este aceea de contract administrativ de achiziţie publică, în sensul art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, întrucât una dintre părţi este o autoritate contractantă - U.A.T. Oraşul Topoloveni - iar cealaltă este un operator economic privat, selectat în urma unei proceduri de achiziţie derulate conform normelor imperative ale acestei legi.

Prin urmare, deşi drepturile şi obligaţiile contractuale se analizează, în substanţa lor, potrivit dispoziţiilor dreptului civil, sub aspect procedural regimul juridic al raportului dintre părţi, inclusiv competenţa instanţelor şi căile de atac incidente, este guvernat de legea specială - Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materia atribuirii contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a concesiunilor de lucrări şi servicii.

Această lege, în forma aplicabilă la data încheierii contractului (27.04.2020), conţine dispoziţiile speciale referitoare la soluţionarea litigiilor decurgând din executarea contractelor de achiziţie publică, reglementate prin art. 531, introdus prin Legea nr. 212/2018, text de lege potrivit căruia:

"(1) Litigiile privind executarea, modificarea, denunţarea, rezilierea sau încetarea contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale ori a acordurilor-cadru se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul autorităţii contractante.(2) Hotărârile pronunţate de tribunal pot fi atacate cu apel la curtea de apel.(3) Hotărârile pronunţate de curtea de apel sunt definitive."

În consecinţă, deşi Legea nr. 98/2016 reglementează cadrul substanţial aplicabil contractelor de achiziţii publice (condiţiile de atribuire, derularea şi validitatea contractelor), dispoziţiile de procedură privind competenţa şi căile de atac sunt cele ale Legii nr. 101/2016, care, în calitate de lege specială, prevalează asupra dreptului comun prevăzut de C. proc. civ.

De altfel, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres că:

"Prezenta lege stabileşte măsurile de remediu şi căile de atac în materia atribuirii contractelor de achiziţie publică, precum şi regulile procedurale aplicabile litigiilor apărute în legătură cu executarea acestor contracte."

Prin urmare, instanţa constată că litigiul de faţă (izvorât din executarea contractului de achiziţie publică) se încadrează în sfera de aplicare a Legii nr. 101/2016, care constituie lex specialis în raport cu Legea nr. 98/2016 şi cu dispoziţiile C. proc. civ.

Aplicarea acestei legi determină, în mod direct, caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate în apel, conform art. 531 alin. (3) din actul normativ de referinţă, ceea ce conduce la concluzia că decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă - este definitivă, iar recursul exercitat împotriva acesteia este inadmisibil.

În sprijinul acestei interpretări, Înalta Curte reţine că jurisprudenţa sa constantă (Deciziile nr. 40/18.05.2020, nr. 25/15.11.2021 şi nr. 45/19.09.2022) a confirmat că litigiile privind executarea contractelor de achiziţie publică intră sub incidenţa Legii nr. 101/2016, iar deciziile pronunţate în apel în această materie au caracter definitiv.

De asemenea, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei, potrivit cărora prezenta cauză nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 101/2016, ci a Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, "prin litigii în materia achiziţiilor publice se înţelege inclusiv cele privind executarea, modificarea, rezilierea, denunţarea unilaterală sau încetarea contractelor de achiziţie publică ori a acordurilor-cadru".

Prin urmare, legiuitorul a stabilit expres că dispoziţiile acestei legi se aplică nu numai fazei de atribuire, ci şi fazei de executare a contractelor de achiziţie publică, având ca scop instituirea unui regim procedural unitar şi derogator de la dreptul comun, în considerarea caracterului special al acestor contracte.

De asemenea, prin Legea nr. 212/2018 a fost introdus în cuprinsul Legii nr. 101/2016 art. 531, care, în forma aplicabilă la data încheierii contractului din speţă (27 aprilie 2020), reglementează competenţa şi căile de atac pentru litigiile ce decurg din executarea contractelor de achiziţie publică, consacrând, totodată, caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate de curţile de apel în asemenea litigii, legiuitorul stabilind în mod expres că apelul reprezintă singura cale devolutivă de atac, fără posibilitatea exercitării recursului.

Susţinerea recurentei potrivit căreia Legea nr. 98/2016 ar constitui temeiul procedural al cauzei nu poate fi primită. Această lege reglementează, într-adevăr, regimul substanţial al contractelor de achiziţii publice (condiţiile de atribuire, derularea procedurii, drepturile şi obligaţiile părţilor), însă nu conţine norme de competenţă sau de procedură judiciară referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor instanţelor.

În aceste condiţii, invocarea Legii nr. 98/2016 ca temei procedural este lipsită de suport, întrucât aceasta nu reglementează calea de atac a recursului şi nu poate deroga de la prevederile exprese ale Legii nr. 101/2016, lege specială în materia contenciosului achiziţiilor publice.

Nici argumentul referitor la durata procesului şi la complexitatea cauzei (invocate de recurentă pentru a susţine că recursul ar constitui "calea legală de atac, dat fiind caracterul excepţional al situaţiei") nu poate fi primit. Regimul căilor de atac nu se determină în funcţie de durata sau particularităţile faptice ale litigiului, ci exclusiv în temeiul legii aplicabile.

De altfel, potrivit art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.."Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. Menţiunea inexactă privind calea de atac în dispozitiv nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Rezultă că menţiunea eronată inserată în dispozitivul hotărârii de apel ("cu drept de recurs") nu conferă un drept procesual inexistent, legea fiind singura care stabileşte căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti.

În consecinţă, susţinerile recurentei potrivit cărora în cauză ar fi aplicabil exclusiv cadrul normativ al Legii nr. 98/2016 şi că recursul ar constitui o cale legală de atac sunt neîntemeiate, întrucât dispoziţiile Legii nr. 101/2016, în vigoare la data încheierii contractului, derogă de la dreptul comun, limitând gradul de jurisdicţie la două instanţe - tribunalul şi curtea de apel.

Prin urmare, recursul exercitat de reclamanta-recurentă este inadmisibil, întrucât a fost formulat împotriva unei hotărâri care, prin efectul legii speciale, nu este susceptibilă de recurs.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recurenta a căzut în pretenţii prin promovarea unei căi de atac inadmisibile, Înalta Curte urmează să o oblige pe aceasta la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativă Teritorială Oraşul Topoloveni, prin primar împotriva deciziei nr. 4620/2024 din 5 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Obligă pe recurenta-reclamantă Unitatea Administrativă Teritorială Oraşul Topoloveni, prin primar la plata sumei de 8 000 de RON către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.