Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1243/2025 AI generated

Territorial jurisdiction in forced enforcement: "domicile" under Art. 651 CPC encompasses registered residence for establishing the competent court.

Case Number Decizia nr. 1243/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering that the Beiuș Court is the competent authority to hear the case, ruling against the initial declination of the Baia Mare Court. The dispute arose from a request for authorization of indirect enforcement based on a civil judgment, where the Baia Mare Court initially declined jurisdiction favoring Beiuș because the debtor's registered residence was in Bihor County, whereas the Beiuș Court subsequently declined favoring Baia Mare by arguing that the statutory criterion of "domicile" refers strictly to the primary residence (Baia Mare) rather than the registered secondary residence. The decisive legal basis was the interpretation of Article 651(1) of the Civil Procedure Code in conjunction with Articles 87, 89, and 91 of the Civil Code, where the Court held that the concept of "domicile" for determining the competent court of enforcement encompasses the debtor's effective residence and that the registered residence provides opposability to third parties, ensuring proximity for efficient enforcement measures; consequently, since the debtor had a registered residence in Bihor County at the time of the enforcement request, the Beiuș Court was designated as competent.

Legislator headnote

AI generated

art. 666 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 88 C. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ; Territorial jurisdiction in forced enforcement: "domicile" under Art. 651 CPC encompasses registered residence for establishing the competent court: În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 529 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că, în speţă, competenţa va fi stabilită prin raportare la domiciliul debitorului.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction domicile negative conflict of jurisdiction Civil Procedure Code enforcement statutory basis

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, secţia civilă, în data de 21 martie 2025, sub nr. x/2025, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. (din circumscripţia Curţii de Apel Cluj), a solicitat încuviinţarea executării silite indirecte prin toate formele, simultan sau succesiv, poprire asupra sumelor de bani, veniturilor, titlurilor de valoare, asupra bunurilor mobile, asupra bunurilor imobile, în dosarul execuţional nr. x/2025, la cererea creditoarei B., împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15122/12.11.2024 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2024, definitivă la data de 20 ianuarie 2025, pentru realizarea obligaţiei de plată stabilită prin titlul executoriu şi cheltuieli de executare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3160/2025 din 25 martie 2025, Judecătoria Baia Mare, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Beiuş.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 529 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că, în speţă, competenţa va fi stabilită prin raportare la domiciliul debitorului.

Potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, instanţa a constatat că cererea creditoarei B. a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 17 martie 2025 sub nr. x/2025, iar la acel moment debitorul C. figura, de la data 25 martie 2024 până la data de 24 martie 2025, cu reşedinţa în oraş Ştei, judeţ Bihor, în raza de competenţă a Judecătoriei Beiuş.

Astfel, s-a reţinut că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite formulate de petent este Judecătoria Beiuş şi nu Judecătoria Baia Mare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Beiuş, prin încheierea nr. 996/2025 din 10 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. vizează drept criteriu de determinare a instanţei de executare strict domiciliul debitorului, nu şi reşedinţa acestuia, norma fiind de strictă interpretare, iar acolo unde s-a dorit ca raportarea să se facă la reşedinţă, legiuitorul a prevăzut în mod expres.

Instanţa a reţinut că, din cuprinsul verificărilor efectuate în baza de date DEPABD din oficiu de către instanţă, reiese că debitorul C. are domiciliul în mun. Baia Mare, Bd. x, jud. Maramureş. Cu toate acestea, prima instanţă învestită, respectiv Judecătoria Baia Mare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş, deoarece debitorul are reşedinţa în Oraşul Ştei, str. x, jud. Bihor.

Astfel, instanţa a reţinut că înregistrarea reşedinţei la organele administrative competente asigură exclusiv opozabilitatea faţă de terţi a locuinţei secundare, cu regimul aferent acesteia, nereprezentând dovada domiciliului în fapt, ca locuinţă principală.

Având în vedere dispoziţiile art. 87 şi art. 88 C. civ., instanţa a apreciat că instituirea regulilor de competenţă în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilităţi a instanţei de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuinţă principală.

Ca atare, împrejurarea că debitorul are reşedinţa pe raza teritorială a Judecătoriei Beiuş nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanţei competente teritorial a soluţiona cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

Ţinând cont de domiciliul activ al debitorului, s-a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Judecătoria Baia Mare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată reciproc între Judecătoria Baia Mare şi Judecătoria Beiuş, cele două instanţe considerându-se deopotrivă necompetente să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale acestora cu privire la interpretarea noţiunii de domiciliu din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar, petentul BEJ A., la cererea creditoarei B., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitoarului C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 15122/12.11.2024 a Judecătoriei Baia Mare, pentru realizarea obligaţiei de plată stabilită prin titlul executoriu şi cheltuielile de executare.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, schimbarea domiciliului sau sediului debitorului, ori după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea dedusă judecăţii trebuie făcută prin raportare la noţiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, aşa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile este acolo unde aceasta declară că-şi are locuinţa principală."

Dispoziţiile art. 89 din acelaşi act normativ prevăd că:

"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 87 şi ale art. 89 C. civ., reiese că noţiunea de "domiciliu", inserată în dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina şi în practica judiciară, potrivit căreia noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.

Totodată, art. 91 C. civ. reţine că "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni, sau când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Potrivit acestui text legal, se reţine că, prin înscrierea în evidenţele oficiale, legiuitorul a acordat reşedinţei opozabilitate faţă de terţi.

De asemenea, se reţine că scopul normelor care guvernează procesul civil, constând în asigurarea cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, poate fi atins numai prin stabilirea competenţei în favoarea instanţei în a cărei rază debitorul îşi are reşedinţa, proximitatea acesteia faţă de instanţa de executare facilitând debitorului accesul efectiv la justiţie şi concurând la o eficientizare a măsurilor de executare silită faţă de bunurile sale mobile şi, după caz, imobile.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 24 martie 2025 în urma verificărilor efectuate cu privire la debitorului C. în baza de date DEPABD, rezultă că acesta, la data sesizării organului de executare (17 martie 2025, cererea de executare silită fiind la dosarul primei instanţe sesizate), avea domiciliul în mun. Baia Mare, jud. Maramureş, iar reşedinţa în oraş Ştei, jud. Bihor, în perioada 25 martie 2024-24 martie 2025, împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitorul avea reşedinţa în oraş Ştei, judeţul Bihor, se reţine că Judecătoria Beiuş este instanţa de executare competentă să judece cauza, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere cele anterior arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.