Competence for attachment validation lies with the enforcement court that authorized execution, per the single-enforcement-court principle.

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă, la data de 19 iulie 2023, sub nr. x/2023, creditoarea A. a solicitat validarea popririi înfiinţate în dosarul execuţional nr. x/2014 al BEJ B., în contradictoriu cu debitorul C. şi cu terţul poprit D. S.R.L., arătând că a solicitat executarea silită a debitorului, pentru recuperarea creantei în sumă de 3.626,65 de RON plus cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de card nr. x/03.07.2008.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 790 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6692 din 6 noiembrie 2024, Judecătoria Buzău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 790 şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., arătând că la data sesizării organului de executare, respectiv 06.05.2014, debitorul avea domiciliul pe raza mun. Sibiu, Str. x, iar instanţa de executare este Judecătoria Sibiu, chiar în condiţiile în care executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Buzău, câtă vreme de lege lata, determinarea corectă a instanţei de executare nu se raportează la instituţia care a încuviinţat executarea silită, ci la criteriul legal imperativ stabilit de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel.

A mai reţinut şi faptul că încheierea dispusă în procedura de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată într-un cadru procesual necontencios, fără citarea părţilor şi fără a-i fi astfel ataşat efectul autorităţii de lucru judecat, iar în cuprinsul cererii de încuviinţare, s-a indicat un domiciliu eronat al debitorului, respectiv care nu mai era de actualitate.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1534/2025 din 25 martie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând cauza, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată în recurs în interesul legii, competenţa de soluţionare a cererii revenind Judecătoriei Buzău, care a reţinut calitatea sa de instanţă de executare în momentul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2014.

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., a reţinut că puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) din cod, este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare poprire, formulată de petentul B.E.J. B. la cererea creditoarei A. S.A., în contradictoriu cu debitorul C. şi terţul poprit poprit D. S.R.L..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Buzău şi Judecătoria Sibiu şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe a apreciat că instanţa de executare este instanţa în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul (mun. Sibiu, str. x), în timp ce Judecătoria Sibiu a reţinut incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparţine instanţei de executare.

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că, încă din momentul încuviinţării executării silite, este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererii privind validarea popririi formulată de petentul BEJ B., din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul prezentei cauze.

Prin încheierea din 13 mai 2014 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia civilă în dosarul nr. x/2014 a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/03.07.2008, prin toate formele de executare prevăzute de lege, până la concurenţa sumei de 3626,65 RON plus dobânzile calculate de la data de 17.04.2014 până la achitarea integrală a debitului şi a cheltuielilor de executare.

Cum în speţă se solicită obligarea terţului poprit D. S.R.L. la înfiinţarea popririi asupra veniturilor datorate debitorului, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înfiinţării popririi a cărei validare se solicită, şi anume Judecătoria Buzău, ca instanţă de executare.

În dezlegarea acestor aspecte se dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aşadar, câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.