Negative jurisdictional conflict resolved: enforcement court's exclusive venue prevails over Article 127 in suspension request

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşţi, în data de 04 aprilie 2025, sub nr. x/2025/a2, contestatorul Tribunalul Giurgiu a solicitat suspendarea provizorie a executării silite pornite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2025 al A., până la soluţionarea cererii de suspendare.

În drept, a invocat prevederile art. 719 C. proc. civ., precum şi art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 825 din 4 aprilie 2025, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, şi, pentru că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Giurgiu, a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Giurgiu, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1499/2025 din 11 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Găeşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că nu este incidentă Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, iar contestatorul a sesizat Judecătoria Găeşti care se află în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, astfel cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

A mai reţinut că, în situaţia de speţă, art. 127 C. proc. civ. interzice ca instanţa ce este parte litigantă într-o cerere de chemare în judecată, indiferent de obiectul ei, să se "autosesizeze" cu o cerere care o priveşte sau, în situaţia în care este instanţă superioară instanţei ce ar avea în mod abstract competenţa să soluţioneze cererea, să sesizeze instanţa inferioară, cu cererea care o priveşte.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când a oferit interpretarea obligatorie din cuprinsul Deciziei nr. 20/2021, nu a analizat o situaţie premisă care să implice incidenţa art. 127 din C. proc. civ., pentru a se ajunge la concluzia că interpretarea dată în această decizie poate înlătura aplicarea acestui text de lege care, în cauză, este incident.

Având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (21) din C. proc. civ., reţinând că aceste norme au caracter imperativ, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Giurgiu invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect suspendare provizorie a executării silite, formulată de contestatorul Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Găeşti, care se află în circumscripţia unei curţi de apel învecinate şi care a fost sesizată de către contestatorul Tribunalul Giurgiu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei deduse judecăţii îl constituie cererea prin care contestatorul Tribunalul Giurgiu a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 37/2025 al A. până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul aceluiaşi dosar de executare.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Găeşti şi Judecătoria Giurgiu şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, iar cea de-a doua instanţă reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea, suspendarea putându-se solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată, iar potrivit alin. (7), dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Din analiza textelor de lege anterior menţionate, rezultă că atât suspendarea executării silite, cât şi suspendarea provizorie a acesteia, chiar dacă sunt solicitate prin cereri separate, se soluţionează de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare, având în vedere caracterul incidental al acestor cereri faţă de acţiunea principală reprezentată de contestaţia la executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.:

"instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.", iar potrivit alin. (3) revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În speţă devin incidente dezlegările obligatorii cuprinse în Decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că, în contextul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, prin care a fost stabilită instanţa competentă material să soluţioneze contestaţia la executare, respectarea dezlegării date prin această decizie impune instanţei învestite cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite obligaţia de a-şi verifica competenţa pentru a se asigura respectarea principiului unicităţii instanţei de executare (par. 74).

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a statuat în sensul că procedura încuviinţării executării silite are caracter graţios, fiind aplicabile dispoziţiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispoziţiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar şi în ipoteza în care necompetenţa teritorială a instanţei de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanţa este ţinută de invoce din oficiu necompetenţa (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanţă ar fi desemnată drept instanţă de executare rezultă şi din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluţiona cererea, situaţie în care aceasta este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare (par. 69).

Aşadar, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererii de suspendare provizorie, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Giurgiu prin încheierea nr. 704/04.02.2025 pronunţată în dosarul nr. x/2025 (aflată la fila x verso în dosarul Judecătoriei Găeşti), competenţa de soluţionare a cererii de suspendare provizorie revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speţă se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conţinute în Deciziile în interesul legii nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 ale instanţei supreme.

Totodată se reţine că în dosarele nr. x/2025 (având ca obiect contestaţie la executare), respectiv nr. 1851/232/2025/a1 (având ca obiect suspendare executare silită), nu a fost stabilită în mod definitiv competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă sesizată, respectiv Judecătoria Găeşti, declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Giurgiu, unde dosarele sunt în procedura prealabilă la acest moment.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.