Recourse for nullity of absolute contract defect barred by lack of procedural interest and res judicata on standing

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Primul ciclu procesual:

I.1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, secţia civilă la 07 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09 februarie 2018 la Societatea Profesională Notarială "B.", încheiat între C. S.A., în calitate de vânzător, şi pârâta A. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1568 din 13 martie 2019, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 11 iunie 2019, Tribunalul Argeş, secţia civilă a declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeş.

Prin sentinţa civilă nr. 873 din 17 octombrie 2019, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de intervenientă, şi a declinat în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei; a constatat ivit conflict negativ de competenţă; a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa nr. 375/F- C. civ. din 06 decembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2018*.

I.1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 444 din 02 decembrie 2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtă, şi, în consecinţă, a respins, ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes, acţiunea privind pe reclamantul Municipiul Pitesti, prin primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de C. S.A.

I.1.3. Decizia şi încheierea pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, de declinare a competenţei:

Prin decizia nr. 350/A-Cont din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat, în favoarea secţiei I civile.

Prin încheierea de şedinţă din 09 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, invocată din oficiu; a declinat, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării apelului declarat de reclamantul Municipiul Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018; a constatat că există conflict negativ de competenţă şi a trimis cauza pentru a soluţiona conflictul de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

I.1.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă:

Prin decizia nr. 2773 din 14 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

I.1.5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în apel:

Prin decizia nr. 2814 din 30 mai 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă în dosarul nr. x/2018; a anulat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

1.1.6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs:

Prin decizia nr. 1112 din 13 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de pârâta A. S.R.L. şi de chemata în garanţie C. S.A. împotriva deciziei nr. 2814 din 30 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

1.2. Al doilea ciclu procesual:

1.2.1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în apel, în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2001, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă în dosarul nr. x/2018, ca nefondat; a obligat pe apelant la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 3.190 RON, respectiv către intimata C. S.A. a sumei de 4500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 21 octombrie 2024, sub nr. x/2018*, fiind repartizată computerizat în mod aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 9, compus din doamnele judecător D., E. şi F., care, la 24 octombrie 2024, au formulat cerere abţinere de la soluţionarea recursului, având în vedere că au pronunţat, în recurs, în primul ciclu procesual, decizia civilă nr. 1112 din 13 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 06 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de abţinere formulată de membrii completului de judecată nr. 9, iar, ulterior, dosarul a fost repartizat aleatoriu, conform art. 109 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, după blocarea de la repartizarea aleatorie a completului de judecată nr. 9.

În urma repartizării aleatorii, dosarul a fost distribuit completului de judecată nr. 2, care, prin rezoluţia din 25 noiembrie 2024, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea formulată de petentul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant Municipiul Piteşti, prin primar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în condiţiile art. 497 C. proc. civ., având în vedere faptul că aceasta a fost soluţionată pe cale de excepţie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., întrucât a reţinut că reclamantul trebuie să justifice un interes în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, nefiind posibilă promovarea unei acţiuni de către orice persoană terţă faţă de actul încheiat, chiar şi de către terţi fără interes în cauză.

A mai reţinut instanţa de apel că una dintre cele patru condiţiile de exercitare a acţiunii civile rezidă din justificarea unui interes, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ.

Astfel, a considerat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi primită susţinerea reclamantului prin care a arătat că justifică un interes în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare, autentificat sub nr. x din 09 februarie 2018 la Societatea Profesională Notarială "B." privind imobilul construcţie (Magazinul x, situat în Piteşti, cartier Tirvale, în piaţa alimentară din spatele Complexutului Comercial nr. 1, judeţul Argeş, având suprafaţa utilă totală de 44,79 mp, identificată cu numărul cadastral x intabulat în Cartea Funciară nr. x a municipiului Piteşti).

Cu privire la motivarea în fapt a soluţiei de menţinere a celei date de către instanţa de fond constând în admiterea excepţiei lipsei de interes, recurentul-reclamant a susţinut că interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, este definit ca folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare respective, iar potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: să fie determinat, să fie legitim, să fie personal, născut şi actual.

Conform prevederilor art. 1246-1248 C. civ., care reprezintă dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale, nulitatea este definită ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul juridic încheiat cu încalcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, dacă prin lege nu se stabileşte o altă sancţiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 1250 C. civ., care definesc cauzele de nulitate absolută, contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, cu privire la aplicarea prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ., recurentul-reclamant a considerat că nulitatea absolută, pentru motivele expuse în cererea de chemare în judecată, poate fi invocată de orice persoană interesată. Totodată, interesul în formularea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare poate fi justificat de persoana căreia îi profită admiterea cererii, respectiv lipsirea de efecte a înstrăinării ce priveşte un bun aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale.

Astfel, interesul în anularea vânzării bunului priveşte unitatea administrativ-teritorială, chiar dacă este terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, în condiţiile în care se invocă şi se doreşte să se dovedească cu înscrisurile prezentate un drept de proprietate asupra bunului.

Or, în speţa de faţă, instanţa de apel trebuia să constate faptul că a invocat şi a dovedit existenţa interesului, fiind o persoană care susţine că are un drept de proprietate asupra bunului construcţie în litigiu.

Este greşită constatarea instanţei de apel referitoare la excluderea de plano a existenţei interesului unui terţ faţă de contract de a formula acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului, cu motivarea că, şi în situaţia în care ar fi admisă acţiunea, părţile contractante vor fi repuse în situaţia anterioară, deci bunul în litigiu se va întoarce în patrimoniul vânzătoarei şi nicidecum în al său.

O astfel de soluţie contravine dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., în sensul în care ar restrânge nejustificat sfera persoanelor care ar putea invoca nulitatea absolută a unui contract doar la părţile contractante, fiind eliminaţi terţii.

Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere faptul că a făcut dovada existenţei unui interes legitim, născut şi actual în patrimoniul său, ţinând cont de faptul că este o persoană juridică care are legătură juridică directă sau indirectă cu obiectul litigiului şi, mai mult decât atât, în cauză, a justificat o astfel de legătură prin invocarea calităţii de proprietar al bunului. Împrejurarea că este sau nu proprietarul bunului din prezenta cauză reprezintă o chestiune ce ţine de fondul pricinii şi nu poate fi avută în vedere la analiza excepţiei lipsei interesului.

Mai mult decât atât, nu există nici o ierarhie, condiţionare sau raport de subsidiaritate între acţiunea în revendicare şi acţiunea în constatarea nulităţii absolute, ambele fiind acţiuni în realizare, cu efecte juridice distincte, alegerea demersului judiciar fiind opţiunea reclamantului.

Este greşită soluţia pronunţată de către instanţa de apel în sensul respingerii apelului şi menţinerii soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin care a fost admisă excepţia lipsei de interes în formularea prezentei acţiuni, având în vedere faptul că în dovedirea demersului său, recurentul-reclamant a pretins că este titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei, în baza unui act juridic, făcând dovada interesului în formularea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a bunului.

Nu în ultimul rând, a considerat că nu pot fi avute în vedere, ca mod de preluare în proprietate a spaţiului ce face obiectul prezentului litigiu, protocoalele încheiate, diferitele reorganizări şi fuziunile care au avut loc în timp ale societăţii vânzătoare, C., întrucât, chiar dacă acest spaţiu apare în diferite documente contabile, niciuna dintre aceste entităţi comerciale nu au avut în proprietate respectivele spaţii, ci doar folosinţa, din moment ce, la nivelul anului 1996, acestea au trecut fără nicio excepţie în proprietatea municipiului Piteşti, neexistând, până în prezent, niciun act care să ateste ieşirea din patrimoniul acestuia.

În atare condiţii, a considera că Municipiul Piteşti nu are interes în prezenta cauză constituie o gravă eroare, având în vedere că acesta este singurul proprietar al imobilelor din anul 1996, iar prin constatarea nulităţii actului de proprietate se deschide în fapt şi în drept posibilitatea efectivă a instituţiei de a-i fi recunoscut dreptul de proprietate.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1 Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată la 16 decembrie 2024, prin poştă, intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, în referire la parcursul litigiului în primul şi al doilea ciclu procesual, a arătat că hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, apelanta nejustificând un interes în anularea contractului de vânzare.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în cazul constatării nulităţii absolute a contractului, efectul admiterii acţiunii constă în revenirea în patrimoniul vânzătoarei a imobilului respectiv, nicidecum în patrimoniul recurentului-reclamant.

Instanţa de apel nu a exclus de plano existenţa interesului unui terţ la constatarea nulităţii, ci a reţinut în concret lipsa interesului recurentului-reclamant în cauză, ţinând cont că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., una din condiţiile exercitării acţiunii civile o constituie justificarea unui interes, iar, din conţinutul prevederilor art. 33 C. proc. civ., rezultă că existenţa interesului de a acţiona este obţinerea unui folos propriu, dacă acţiunea ar fi admisă.

Or, în speţă, acest interes lipseşte din moment ce recurentul-reclamant este terţ faţă de contract, aşa încât o eventuală admitere a acţiunii ar conduce la desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în conformitate cu art. 1254 alin. (3) C. civ., vânzătorul redevenind proprietarul spaţiului vândut, ceea ce nu i-ar aduce niciun folos recurentului-reclamant.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în cazul nulităţii absolute a contractului evocat, efectul admiterii acţiunii constă în revenirea în patrimoniul vânzătoarei a imobilului respectiv, nicidecum în patrimoniul reclamantului.

Intimata-pârâtă a precizat că autorul său a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului vândut prin H.G. nr. 391/1995, în baza căreia a dispus transferul dreptului de proprietate asupra magazinului către S.C. G. S.A., iniţial acesta aflându-se în patrimoniul S.C. H. S.R.L., făcând trimitere la circumstanţele factuale în care a operat acest transfer, iar prin H.G. nr. 1280/1996, invocată de partea adversă, ca titlu de proprietate, s-a transferat către Municipiul Piteşti ce s-a mai găsit în patrimoniul H., ceea ce nu includea Magazinul nr. 91.

Faţă de susţinerile părţii adverse cu privire la aplicarea greşită a art. 1247 alin. (2) C. civ., a precizat că excepţia lipsei de interes a fost analizată de către instanţa de apel odată cu fondul, iar recurentul-reclamant Municipiul Piteşti nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra Magazinului nr. 91.

A precizat că, prin sentinţa civilă nr. 73 din 03 octombrie 1994, pronunţată de în dosarul nr. x/1994, Curtea de Apel Piteşti a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 15 iulie 1993 privind terenul în suprafaţă totală de 79.610 m.p., emis de Prefectura Argeş în favoarea H. S.R.L., însă nu s-a dispus nimic în privinţa construcţiilor.

A menţionat că acţiunea în rectificarea cărţii funciare este prescrisă. În ipoteza în care recurentul-reclamant Municipiul Piteşti ar fi fost adevăratul proprietar al spaţiului comercial, acesta a pierdut dreptul de proprietate prin efectul legii, respectiv a art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare până la 01 octombrie 2011.

Primul dobânditor al imobilului a fost S.C. H., iar S.C. G. S.A. a avut calitatea de subdobânditor. La 21 februarie 2006 (al doilea subdobânditor al fost I. S.A., care a absorbit Societatea comercială G. S.A. şi şi-a intabulat dreptul de proprietate la data de 21 februarie 2003) s-a împlinit termenul de 3 ani în care Municipiul Piteşti, invocând calitatea sa de proprietar, putea formula în termen o acţiune în rectificarea cărţii funciare, după cum nu a cerut rectificarea cărţii funciare nici după ce C. S.A. şi-a intabulat propriul drept.

A menţionat că este dobânditor de bună-credinţă, cu titlu oneros al imobilului, sens în care o eventuală desfiinţare a titlului înstrăinătorului nu ar putea avea niciun efect în privinţa sa, potrivit art. 901 alin. (1) şi (2) C. civ.. Recurentul-reclamant nu şi-a intabulat pretinsul drept în cartea funciară şi nici nu a notat vreo acţiune, din cuprinsul cărţii funciare nerezultând nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea Municipiului Piteşti şi nici nu a cunoscut pe alte căi cele susţinute de partea adversă.

Prin întâmpinarea formulată la 09 decembrie 2024, prin firma de curierat J. S.R.L., în termen legal, intimata-intervenientă C. S.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. soluţionarea, cu prioritate, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerea recursului, ca inadmisibil, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei pricini, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Intimata-intervenientă a susţinut că recurentul-reclamant, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, a readus în discuţie aspecte care au fost deja tranşate în mod definitiv prin decizia civilă nr. 1112/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, regăsite în paginile 3-4 din memoriul de recurs, care sunt obligatorii inclusiv pentru instanţa de recurs învestită ca urmare a rejudecării cauzei, în apel, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Amurăriţei contra României, din 23 septembrie 2008,) şi cea naţională (decizia nr. 309/2013 a Curţii de Apel Timişoara).

A precizat că art. 1247 C. civ. reprezintă sediul legal al nulităţii absolute, reglementând aspecte referitoare la criteriul de evidenţiere a nulităţii absolute, persoanele care o pot invoca, modalităţile de invocare şi interdicţia confirmării de principiu a contractelor lovite de nulitate absolută, însă dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. nu se pot interpreta prin prisma acestui text de lege, întrucât este prohibită interpretarea legii procedurale prin raportare la legea materială.

Or, dreptul material la acţiune este întotdeauna subscris dreptului procesual la acţiune, iar imposibilitatea procesuală de a acţiona nu poate fi extinsă motivat de faptul că ar exista totuşi o normă de drept material care ar trebui valorificată.

Făcând trimitere la conţinutul art. 32 C. proc. civ., doctrina şi practica de specialitate, interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală iar pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

A menţionat că, prin art. 33 C. proc. civ., legiuitorul român a condiţionat existenţa interesului de a acţiona de obţinerea unui folos propriu, în cazul în care acţiunea ar fi admisă, motivul fiind acela că este lipsit de orice raţiune pertinentă să se lase la dispoziţia părţilor dreptul de a iniţia şi continua proceduri judiciare în finalul cărora soluţia pronunţată, indiferent de natura acesteia, să nu producă nici un avantaj practic părţii respective.

A considerat că, în mod corect, Înalta Curte, în considerentele deciziei civile nr. 1112/2023, a reţinut următoarele:

"Înalta Curte mai reţine că, deşi reclamantul, prin cererea de apel, indică drept folos material pe care l-ar putea obţine în urma constatării absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.02.2018 la SPN "B." reîntoarcerea bunurilor Imobile la care se face referire în dosar în proprietatea Mun. Piteşti, finalitatea demersului juridic nu este cea indicată de acesta, desfiinţarea vânzării atacate putând fi urmată numai de revenirea bunului imobil respectiv în patrimoniul vânzătoarei. Într-adevăr, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, însă această caracteristică a sancţiunii civile nu înlătură condiţia acţiunii civile care priveşte că doar o persoană care are interes poate să o promoveze. În acest context configurat de elementele particulare ale cauzei, anterior ilustrate (inexistenţa unui folos practic exhibat de reclamant), instanţa de recurs apreciază fondate criticile recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate, iar cazurile de casare incidente sunt atât cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - cât şi pct. 8 C. proc. civ. - ce derivă din greşita interpretare a art. 1247 alin. (2) C. civ..", în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa naţională.

A susţinut că dispoziţiile art. 1247 alin. (1) nu conferă, per se, un drept material la acţiune, ci recunoaşte dreptul oricărei persoane de a invoca nulitate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. Acest lucru înseamnă că este posibil ca, în funcţie de circumstanţe, unele persoane să poată invocă nulitatea numai pe cale de acţiune, alte persoane să o poată invoca numai pe cale de excepţie şi, în fine, doar o anumită categorie de persoane să poată invoca nulitatea atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie.

Faptul că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată reprezintă tocmai o aplicare a caracterului de interes public al normei protejate printr-o astfel de sancţiune. Acest lucru nu exclude însă necesitatea ca persoana care introduce acţiunea să-şi dovedească şi interesul legitim, personal şi explicit determinat în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.

În concluzie, faţă de aspectele învederate în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, la 18 martie 2025, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat de completul filtru, fiind comunicat părţilor, la 25 martie 2025 şi 26 martie 2025, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, care nu au depus punct de vedere.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 12 mai 2025, completul filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la 03 iunie 2025, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării în principiu a recursului declarat în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând recursul din perspectiva excepţiei nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 495 alin. (3) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea interesată numai pentru motive de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.

Cu alte cuvinte, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menţionat, normă de ordine publică.

Aceste cerinţe nu sunt satisfăcute de conţinutul cererii de recurs deduse judecăţii, câtă vreme criticile formulate nu au legătură cu soluţia şi argumentaţia logico-juridică avută în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În ipoteza de casare prevăzută de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu motivul de nelegalitate invocat prin prisma aplicării greşite a prevederilor art. 1247 alin. (2) C. civ. şi considerentele reţinute de instanţă, în rejudecarea apelului, care au dus la respingerea căii de atac promovate de acesta împotriva hotărârii primei instanţe.

Din expunerea motivelor evocate în memoriul de recurs rezultă că partea a înţeles să preia raţionamentul instanţei de apel prin care a valorificat propriile critici cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea excepţiei lipsei de interes, în circumstanţele factuale descrise, în primul ciclu procesual, regăsit şi în conţinutul apărărilor formulate în cadrul întâmpinării depuse în faţa instanţei de recurs, în al doilea ciclu procesual.

Or, în evaluarea criticilor de nelegalitate a primei hotărâri a instanţei de apel, deduse judecăţii recursurilor părţilor adverse, prin decizia de casare, instanţa de recurs a tranşat în mod definitiv chestiunea lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare evocat în cauză, hotărâre care se opune cu forţă obligatorie analizei nelegalităţii deciziei atacate din perspectiva urmărită de recurentul-reclamant în această etapă procesuală.

În acest punct, Înalta Curte reţine că, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 2814 din 30 mai 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, cu consecinţa anulării sentinţei şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut caracterul fondat al criticii ce vizează aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale privind soluţionarea excepţiei lipsei de interes, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, a împrejurărilor invocate şi dovedite de către apelantului-reclamant cu privire la existenţa interesului în formularea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare a bunului-construcţie ce aparţine domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, în baza H.G. nr. 1280/22.11.1996, dar şi a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., art. 1247 alin. (2) şi art. 1250 C. civ.

Prin decizia nr. 1112 din 13 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. şi recurenta-chemată în garanţie S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2814 din 30 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Pentru a hotărî astfel, găsind fondată critica recurentei-pârâte, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., cu privire la greşita evaluare a condiţiei de a acţiona a interesului, reglementată de art. 33 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare a art. 1247 alin. (2) C. civ., instanţa supremă a apreciat, pe de o parte, că nu s-a indicat în ce fel foloseşte reclamantului constatarea nulităţii absolute a unui act încheiat între doi terţi şi, pe de altă parte, că s-a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ., care menţionează că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau excepţie, însă în cauză interesul nu a fost individualizat, cu atât mai mult cu cât, prin desfiinţarea retroactivă a contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a solicitat, părţile ar fi puse în situaţia anterioară, potrivit dispoziţiilor art. 1254 alin. (3) C. civ., vânzătoarea C. S.R.L. redevenind proprietara spaţiului vândut, situaţie fără consecinţe cu privire la reclamant, căruia nu i s-ar aduce niciun folos material sau moral concret.

Invalidând raţionamentul instanţei anterioare, Înalta Curte a apreciat că nemenţionarea concretă a avantajului a fi obţinut prin anularea actului de vânzare reclamat în cauză nu duce la evidenţierea sa prin simpla invocare de către reclamant a unui drept de proprietate asupra bunului construcţie în litigiu, câtă vreme interesul ocrotit prin norma juridică încălcată nu a fost susţinut de către reclamantul Municipiul Piteşti, prin cererea de chemare în judecată, şi nici nu a fost relevat de către instanţa de apel în admiterea căii de atac a reclamantului.

Finalitatea demersului juridic nu este cea indicată de reclamant, prin cererea de apel, respectiv reîntoarcerea bunurilor imobile în proprietatea Municipiului Piteşti, în urma constatării absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.02.2018 la Societatea Profesională Notarială "B.", de vreme ce desfiinţarea vânzării atacate poate fi urmată numai de revenirea bunului imobil respectiv în patrimoniul vânzătoarei.

Deşi nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană, această caracteristică a sancţiunii civile nu înlătură condiţia acţiunii civile care priveşte că doar o persoană care are interes poate să o promoveze.

Cu privire la recursul promovat de recurenta-chemată în garanţie S.C. C. S.A., instanţa supremă a apreciat că nu se mai impune cercetarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât criticile formulate sunt similare celor expuse de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., analizate deja, în schimb a validat critica ce reclama incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în ceea ce priveşte motivarea hotărârii recurate, cu nerespectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că nu conţine raţionamenmtul în baza căruia instanţa de apel a ajuns la concluzia potrivit căreia este evident care este avantajul, folosul practic la care speră reclamantul.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 3613 din 11 septembrie 2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar împotriva sentinţei civile nr. 444 din 02 decembrie 2020 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, şi a obligat pe apelant la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 3.190 RON, respectiv către intimata C. S.A. a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, rejudecând apelul în coordonatele stabilite în decizia de casare, după expunerea chestiunilor de ordin teoretic privitoare la interes, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii civile, şi a conţinutului dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) şi art. 1254 alin. (1) C. civ. şi a celor ale art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut, faţă de raţionamentul pe care apelantul-reclamant l-a înfăţişat în memoriul de apel, că acesta contestă, în realitate, existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul vânzatoarei, aspect ce poate face obiectul unei eventuale acţiuni în revendicare.

Totodată, având în vedere că demersul judiciar, în caz de admitere, are ca efect modificarea patrimoniilor părţilor contractante, în sensul că imobilul magazin revine în patrimoniul vânzătoarei, iar corelativ părţile îşi vor restitui pretenţiile efectuate, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1254 alin. (3) C. civ., instanţa de apel a apreciat că nu se justifică folosul practic ce defineşte existenţa interesului reclamantului în promovarea acţiunii în anulare câtă vreme efectele juridice ale constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare se produc doar între părţile contractante, iar finalitatea dorită de reclamant, aceea de a redobândi un drept de proprietate, nu se poate fi obţine prin acest demers judiciar.

De asemenea, ţinând cont de principiul disponibilităţii şi maniera în care a procedat apelantul-reclamant, prezentând în memoriul de apel o succesiune a unor acte emise de autorităţile publice în baza cărora a susţinut că vânzătoarea nu este titulara unui drept de proprietate, ci deţine doar folosinţa imobilului în discuţie, aceeaşi instanţă a considerat că aceste susţineri excedează cadrului procesual stabilit apelant prin cererea de chemare în judecată.

Cum anularea unui contract de vânzare-cumpărare nu produce prin ea însăşi o dovadă a dreptului de proprietate în favoarea terţului Municipiul Piteşti, instanţa a subliniat că posibilitatea efectivă a acestuia de a-i fi recunoscut dreptul de proprietate poate fi realizată în condiţiile specifice acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor reclamate de părţi. Şi în ipoteza unei eventuale vânzări a bunului altuia, raportat la convenţia a cărei nulitate se solicită prin acţiunea reclamantului, în aprecierea instanţei, un astfel de contract este valabil, potrivit art. 1683 alin. (1) C. civ., iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător.

Însă acestor dezlegări juridicţionale recurentul nu propune un raţionament care să invalideze aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, în rejudecarea căii de atac, ci urmăreşte, în realitate, o reevaluare care se sprijină pe analizarea unei chestiuni asupra căreia s-a statuat în mod definitiv prin decizia de casare, cea a lipsei interesului reclamat în cauză, dezlegarea dată problemei de drept ce a făcut obiectul controlului judiciar, în ciclu procesual anterior, nemaiputând fi repusă în discuţie, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, autoritate care se constituie într-un obstacol în calea unei încercări repetitive de readucere în atenţia instanţei de control judiciar a aceleiaşi chestiuni de drept.

Cum recursul nu se poate limita doar la indicarea ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerinţa legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate prevăzute de lege, rezultă că motivul de casare reglementat de pct. 8 al normei de drept menţionate a fost invocat doar la nivel formal, din moment ce nu prezintă în dezvoltarea sa veritabile critici de nelegalitate prin care să fie expuse pe lângă norma încălcată şi maniera în care aceasta trebuie interpretată şi aplicată în mod corect de către instanţa de apel, precum şi argumentele pentru care soluţia recurată nu corespunde acestor exigenţe conturate în prealabil.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, întrucât partea nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, neconstatându-se existenţa unor motive de casare de ordine publică, din oficiu, în conformitate cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 3613 din 11 septembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2025.