Determination of execution court competence: de facto residence versus registered residence in forced execution proceedings

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă, la data de 04 martie 2025, sub nr. x/2025, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat la cererea creditorului B., încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x din 26 aprilie 2021, prin toate formele de executare silită prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pentru realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin încheierea civilă nr. 3794 C. civ. din 20 martie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta.

În fundamentarea acestei soluţii, raportându-se la dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că, în perioada 09 septembrie 2024-08 septembrie 2025, debitorul figurează cu reşedinţa în judeţul Bihor, potrivit extrasului din baza de date D.E.P.A.B.D. depus la dosar, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Salonta.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Salonta, prin încheierea nr. 682 din 09 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, având în vedere dispoziţiile art. 87, art. 88, art. 90 alin. (1) C. civ., art. 651 alin. (1) şi art. 652 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa a apreciat că instanţa de executare este cea de la domiciliul debitorului, ca locuinţă principală, respectiv Cluj-Napoca, str. x, nr. 15/17, judeţul Cluj, potrivit evidenţelor D.E.P.A.B.D., reşedinţa persoanei fizice putând fi avută în vedere doar atunci când legiuitorul a făcut trimitere în mod expres la această noţiune [art. 108 şi art. 114 alin. (1) C. proc. civ..].

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. s-a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr. x din 26 aprilie 2021, la cererea creditorului B., prin toate formele de executare silită prevăzute de lege, simultan sau succesiv până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu.

Instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cererii apreciind în mod diferit incidenţa art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce priveşte noţiunea "domiciliul" debitorului.

Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că reşedinţa poate constitui reper pentru determinarea instanţei de executare, pe când Judecătoria Salonta a dat prevalenţă locuinţei principale.

Dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., la alin. (1), stipulează în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Din punct de vedere procesual, acest text de lege, vizând domiciliul debitorului, trebuie interpretat în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 153 şi urm. C. proc. civ., acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

De altfel, conform art. 87 C. proc. civ., "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". În acelaşi sens, al locuinţei declarate ca locuinţă principală a fost modificată şi norma ce defineşte noţiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Totodată, deşi potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., dovada domiciliul sau a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, prin raportare la alin. (2) al art. 91 C. civ., stabilirea sau schimbarea domiciliului la o altă adresă decât cea din actul de identitate poate fi opusă persoanei care a cunoscut-o prin alte mijloace.

Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiţia domiciliului din C. civ. cu locuinţa principală nu semnifică o îndepărtare de concepţia domiciliului ca locuinţă "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situaţie de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă şi lăsată la aprecierea instanţei.

În acest context al analizei, Înalta Curte reţine că menţiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidenţă a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuinţa sa statornică şi principală, locuinţa în fapt, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înţeles, interesează în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiul, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina şi în practica judiciară, potrivit căruia noţiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.

Or, conform dovezii interogării D.E.P.A.B.D., efectuată la 07 martie 2025, aflată la dosarul nr. x/2025 al Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă, debitorul C. figurează cu reşedinţa în judeţul Bihor, în perioada 09.09.2024-08.09.2025, adică şi la data sesizării organului de executare (06 martie 2025), împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare.

De altfel, raţiunile pentru care legiuitorul a legat competenţa teritorială a instanţelor de executare de adresa de domiciliu sau de reşedinţa debitorului, privesc o mai bună administrare a probelor, respectiv faptul că, de cele mai multe ori, bunurile pe care debitorul le deţine, se regăsesc la locul unde acesta îşi are locuinţa stabilă, adică domiciliul de fapt, cum este în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că, la data sesizării organului de executare de către creditor, debitorul figura cu reşedinţa în comuna Cociuba Mare, judeţul Bihor, localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Salonta, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătorilor şi parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub nr. x/07.12.2023, aceasta este instanţa de executare competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii, în sensul dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., urmează a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Salonta.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2025.