Judicial error compensation claim: nullity of cassation for failure to substantiate jurisdiction and composition defects

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la 10 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să constate că în cadrul preoceduri judiciare în faţa instanţelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi să oblige pârâtul la plata sumei de 2.500.000 euro cu titlu de statisfacţie pentru repararea prejudiciului moral.

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 12 octombrie 2023, Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă a constatat necompetenţa funcţională a secţiei a II-a civilă a acestei instanţe şi a dispus trimiterea dosarului către secţia I civilă a Tribunalului Constanţa, spre competentă soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 957 din 22 martie 2024, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Gorj.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 114 din 26 aprilie 2024, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca inadmisibilă.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în apel:

Prin decizia civilă nr. 332 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 114 din 26 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, ca nefondat; a aplicat apelantei-reclamante amendă judiciară în cuantum de 500 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 332 din 10 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 17 decembrie 2024, sub nr. x/2023*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 19 decembrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. în temeiul dispoziţiilor art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-reclamantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1 Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, inclusiv a celei pronunţate de instanţa de fond, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanta, secţia a II-a civilă şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum este de 40 000 RON, generate de judecata cauzei în fond, apel şi recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului în etapele procesuale anterioare, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei materiale de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Sub acest aspect, a susţinut că, în apel, a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului nespecializat în a judeca cauze maritime/poştale şi fluviale, apreciind că prin aplicarea timbrului poştal pe cererea de chemare în judecată aceasta a devenit o cauză maritimă/poştală, în conformitate cu dreptul internaţional şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Astfel, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează competenţa materială procesuală specializată a instanţei de judecată instituită prin acte normative de ordine publică, nesocotind, în acelaşi timp, şi decizia nr. 17/17.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, opozabilă erga omnes, încălcarea acestor norme putând fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanţa de judecată, din oficiu, în orice fază a procesului, inclusiv în recurs.

Cum în cadrul Curţii de Apel Craiova nu funcţionează completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale, potrivit adresei nr. x/20.10.2023 a acestei instanţe, completul C5A CIV este necompetent să judece cauze maritime/poştale şi fluviale, fapt ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a deciziei recurate, în conformitate cu dispoziţiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut nelegala compunere a completului C5ACIV în condiţiile în care judecătorii C. şi D. nu au specializarea necesară pentru a judeca cauze maritime/poştale, raportându-se la decizia nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale, care a consacrat dreptul justiţiabililor la o instanţă stabilită prin lege, precum şi că nelegala compunere a instanţei reprezintă o nulitate absolută.

Cum normele care reglementează compunerea completurilor de judecată sunt norme de organizare judiciară de ordine publică a căror încălcare este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului C5ACIV, ce atrage nulitatea absolută a deciziei atacate, potrivit art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

A menţionat că instanţa a violat principiile statului de drept, legalităţii şi competenţei profesionale, iar refuzul judecătorilor de a aplica în mod prioritar normativele internaţionale a decredibilizat statul de drept şi prestigiul sistemului judiciar. Judecătorii şi-au exercitat în mod abuziv dreptul de apreciere şi au emis decizia printr-un raţionament rezultat al unei greşite interpretări şi aplicări a legii, aspecte care au creat prejudiciu de imagine şi afectarea credibilităţii sistemului judiciar.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa era datoare să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care a înlăturat cererile părţii, pentru ca instanţa ierarhic superioară să poată aprecia asupra legalităţii hotărârii.

Dispoziţia legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, în întărirea încrederii justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi pentru a da instanţei superioare posibilitatea exercitarii controlului judiciar. Motivarea hotărârii trebuia să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile şi apărările formulate recurenta-reclamantă şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. În acest sens în practica judiciară s-a statuat că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În concret, a arătat că hotărârea nu este motivată referitor la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a tratatelor internaţionale la care România cu privire la drepturile fundamentale ale omului, încălcarea dreptului la un proces echitabil prin încălcarea legii în materie, excepţia necompetenţei materiale procesuale şi teritoriale invocate în faţa ambelor instanţe, întrucât la respingerea excepţiei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu ignorarea celor ale art. 40 şi art. 47 din Legea nr. 304/2022, precum şi a deciziilor nr. 17/17.09.2018 şi nr. 4/24.04.2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorii şi opozabile erga omnes.

De asemenea, hotărârea nu este motivată în ceea ce priveşte excepţia lipsei repartizării aleatorii a cauzei în sistemul informatic ECRIS, care face obiectul dosarului nr. x/2023, către completul de fond, întrucât raţionamentul instanţei de apel s-a rezumat la o simplă afirmaţie neconformă cu realitatea, deşi trebuiau ataşate rezoluţia tipizată prin care s-a dispus repartizarea semnată de preşedintele scţiei ori de judecătorul desemnat, cu menţionarea în întregime a numelui şi prenumelui, lista cauzelor repartizate în ziua respectivă generată de programul Ecris, cât şi orice alte înscrisuri referitoare la aspecte ulterioare procesului de repartizare aleatorie.

Hotărârea nu este motivată nici în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al mandatarului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, întrucât instanţa de apel în mod eronat a invocat H.G. nr. 34/2009 şi H.G. nr. 520/2013, reţinând că Ministerul Finanţelor Publice poate fi reprezentat în cauzele în care este parte Statul Român de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, deşi dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 sunt de strictă interpretare, iar Legea nr. 303/2022 derogă de la dreptul comun, respectiv H.G. nr. 34/2009 şi H.G. nr. 520/2013, cu ignorarea deciziei nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., şi nesocotirea principiului potrivit căruia legea specială derogă de la dreptul comun, nu invers.

În consecinţă, a solicitat admiterea acestor excepţii şi aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 176 pct. 2, 3, 4 şi 6 C. proc. civ., întrucât este lipsită de suport probatoriu şi pronunţată cu nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aspect ce face imposibilă analiza legalităţii sale pe fond în cadrul recursului, nemotivarea hotărârii echivalând cu necercetarea fondului pricinii.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că hotărârea atacată i-a fost comunicată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 176 pct. 2-4, pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3) şi art. 425 alin. (1) lit. c), alin. (3) teza finală C. proc. civ.

În concret, cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 8 şi art. 211 C. proc. civ., a învederat situaţia discriminatorie generată de modul în care s-a produs comunicarea hotărârii, iar instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe argumente străine de natura pricinii lăsând nesoluţionat fondul cauzei, achiesând la motivarea instanţei de fond.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală C. proc. civ., a precizat că dispozitivul hotărârii recurate nu conţine codul numeric personal al acesteia, codul unic de înregistrare şi numărul de înregistrare în Registrul Comerţului al intimatului-pârât, soluţiile date cererilor privind excepţia lipsei repartizării aleatorii în sistem informatizat Ecris şi cea a nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 114/26.04.2024, precum şi semnăturile judecătorilor C. şi D..

În ceea ce priveşte incidenţa motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 21 şi 47 din CDFUE, art. 14, art. 16 şi 26 din Pactul Internaţional de la New York 1966 cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 4, art. 5 şi art. 193 alin. (2) C. civ., art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 şi art. 40 şi art. 47 din Legea nr. 304/2022.

În referire la încălcarea dispoziţiilor art. 193 alin. (2) C. civ., a arătat că instanţa de apel a invocat împotriva sa calitatea de subiect de drept al persoanei juridice A. şi/sau A., care a fost creată artificial de către Statul Român, prin această fraudă inducând debitorul în eroare în a semna instrumentul fără nicio posibilitate rezonabilă de a cunoaşte caracterul sau termenii şi condiţiile esenţiale ale acestuia. UCC 3-305, în ceea ce priveşte creanţa în recuperare, este singurul act comercial care dovedeşte modul în care au fost induşi în eroare părinţii săi prin schimbarea certificatului constatator al naşterii recurentei-reclamatei cu certificatul persoanei juridice A., instanţa de apel, în mod deliberat, ignorându-i dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică în condiţiile în care a specificat clar şi fără echivoc faptul că este o persoana reprezentată legal de curator, admnistrator şi beneficiarul executor.

A precizat că, prin decizia atacată, completul C5CIV i-a ignorat dreptul său la un proces echitabil, în condiţiile în care instanţa de apel nu a analizat argumentele prin care a solicitat aplicarea directă a dreptului internaţional şi comunitar şi incidenţa acestora asupra dezlegărilor în drept a problemelor supuse judecăţii, făcând trimitere la considerentele hotărârii care susţin acest argument.

A susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod abuziv art. 40 şi art. 47 din

Legea nr. 304/2022, art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 şi a ignorat, în mod deliberat, deciziile nr. 17/17.09.2018 şi nr. 4/24.04.2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorii şi opozabile erga omnes.

Or, prin interpretarea şi aplicarea greşită a acestor articole, instanţa de apel a conturat o paradigmă juridică ce acordă un loc central al interpretării normelor în detrimentul conţinutului normativ al acestora ceea ce a dus la subordonarea în mod vădit a normelor şi la încălcarea autorităţii acestor acte normative, o astfel de poziţionare a instanţei de apel afectând rolul şi voinţa legiuitorului în mod grobian.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinările:

Prin întâmpinarea formulată la 26 februarie 2025, prin poştă, în termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea deciziei atacate ca temeinică şi legală.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a arătat că instanţa de apel a reţinut că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată de prevederile art. 268 alin. (1)-(6) din Legea nr. 303/2002 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar procedura specială în ceea ce priveşte repararea pagubei în caz de eroare judiciară este reglementată de art. 538 -5391 C. proc. pen., care prevăd răspunderea statului pentru erorile judiciare cauzate în cazul condamnării ori al privării de libertate/al restrângerii de libertate în mod ilegal.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 268 alin. (6) din Legea nr. 303/2022 cu cele ale art. 538 -539 C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că, în materie penală, legiuitorul a reglementat concret ipotezele specifice în care se poate solicita repararea pagubei, iar reclamanta nu se încadrează în niciuna din situaţiile reglementate expres de art. 538 -5391 C. proc. pen., câtă vreme, prin acţiunea formulată, a precizat că prejudiciul solicitat derivă din eroarea pretins săvârşită în dosarul penal nr. x/2013 al Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, eroare constând în omisiunea examinării excepţiei necompetenţei materiale a acestei instanţe, pe latură civilă.

Cu privire la lipsa calităţii de reprezentant a intimatului-pârât, a făcut referire la alin. (1) şi (4) din O.M.F.P. nr. 1055/2013, precum şi la prevederile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor şi H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF, potrivit cărora Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa fost mandatată să reprezinte interesele Ministerului Finanţelor, chemat în judecată în calitate de reprezentant al statului, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În măsura în care se va trece peste excepţia inadmisibilităţii acţiunii, intimatul-pârât a arătat că înţelege să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în raport de dispoziţiile art. 2517 şi art. 253 alin. (4) C. civ., faţă de data introducerii acţiunii (10 octombrie 2023) şi data soluţionării dosarului penal nr. x/2013 prin decizia penală nr. 1064 din 14 iulie 2015, când a reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului.

Prin întâmpinarea depusă la 18 martie 2025, prin poştă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, a invocat, în principal, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât motivele expuse în cererea de recurs vizează reaprecierea probelor şi expunerea pe scurt a stării de fapt a cauzei, care nu pot fi cenzurate de către instanţa de recurs, şi nu se indică care sunt normele de drept material încălcate de către instanţa de apel.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, considerând că soluţia pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală.

Referitor la critica recurentei-reclamante prin care a invocat nerespectarea dispoziţiile legale privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, a arătat că instanţa de apel în mod întemeiat a pronunţat decizia atacată, luând in considerare toate aspectele de fapt şi de drept invocate, cu indicarea în concret a temeiului legal.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 304/2022 ce stabilesc circumscripţiile tribunalelor Constanţa şi Galaţi în cauzele maritime şi fluviale şi nici statuările din cuprinsul deciziei RIL nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Cu privire la motivul de recurs privind răspunderea statului pentru erori judiciare, în mod corect, instanţa a reţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 268 alin. (2)-(5) din Legea nr. 303/2022 privind răspunderea statului pentru erori judiciare.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, depus la 24 martie 2025, prin poştă electronică, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor invocate de intimată pe fondul cauzei, ca neîntemeiate.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, pe care partea adversă nu a motivat-o, a precizat că a argumentat pe larg motivele de recurs prevăzute, în mod limitativ, de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că a chemat Statul Român în judecată în condiţiile în care hotărârea nr. 1/08.01.2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă în urma respingerii apelului, pe latură civilă, de către Curtea de Apel Craiova, care a menţinut hotărârea apelată, deşi Judecătoria Târgu-Cărbuneşti nu era competentă să judece daunele morale în cuantum de 2.100.000 euro, întrucât judecătoriile judecă în primă instanţă orice cereri evalubile în bani în valoare de 200.000 RON, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., hotărârea apelată fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, cu consecinţa sancţionării cu nulitatea absolută a întâmpinării, potrivit art. 176 pct. 2 C. proc. civ., întrucât Statul Român poate fi reprezentat numai prin Ministerul Finanţelor, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi deciziei nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, depus la 12 mai 2025, prin poştă electronică, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi cea a prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi a apărărilor invocate de intimat pe fondul cauzei, ca neîntemeiate.

Astfel, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta-reclamantă a susţinut că, potrivit principiilor specialia generalibus derogant şi ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemos, norma specială a art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 se aplică cu prioritate faţă de art. 253 alin. (4) C. civ., iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pe care partea adversă nu a motivat-o, a precizat că a argumentat pe larg motivele de recurs care se regăsesc, în mod limitativ, în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A învederat incidenţa dispoziţiilor art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, întrucât sentinţa penală nr. 1/08.01.2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă prin decizia nr. 1064/14.07.2015 a Curţii de Apel Craiova, ca urmare a respingerii apelului, pe latură civilă, hotărârea apelată fiind nelegală, întrucât Judecătoria Târgu-Cărbuneşti nu avea competenţa să se pronunţe asupra cererii de desdăunare în valoare de 2.100.000 euro, câtă vreme judecătoriile judecă în primă instanţă orice cereri evalubile în bani în valoare de 200.000 RON, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., hotărârea apelată fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, cu consecinţa sancţionării cu nulitatea absolută a întâmpinării, potrivit art. 176 pct. 2 C. proc. civ., întrucât Statul Român poate fi reprezentat numai prin Ministerul Finanţelor, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi decizia nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 10 octombrie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 10 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la care instanţa a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, pe excepţia nulităţii recursului invocată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, prin întâmpinarea formulată în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, prin întâmpinare, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aplicabil în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia părţii recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea unor nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu se sancţionează cu nulitatea recursului, însă invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul soluţionării cauzei în cele două etape procesuale cu nesocotirea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa materială a instanţei/completului nespecializat în judecarea cauzelor maritime/poştale, apreciind că prin aplicarea timbrului poştal pe cererea de chemare în judecată, aceasta a devenit o cauză maritimă/poştală.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, în evaluarea acestei critici, pe care, de altfel, a înlăturat-o, a reţinut că persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în considerarea dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, pentru repararea prejudiciului cauzat prin erorile judiciare, iar competenţa soluţionării acţiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

Ţinând cont că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat angajarea răspunderii Statului Român pentru săvârşirea unei erori judiciare în dosarul penal nr. x/2013, în aprecierea instanţei, competenţa materială în primă instanţă revine Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

Aceleaşi considerente au stat la baza constatării caracterului nefondat al criticii prin care s-a reclamat nelegala compunere a completului de judecată, ca urmare a nespecializării în judecarea cauzelor maritime/poştale, în sensul că soluţionarea cauzei s-a făcut în mod corect de către un complet civil, infirmând, astfel, susţinerile apelantei-reclamante cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 304/2022, care stabilesc circumscripţiile tribunalelor Constanţa şi Galaţi în cauzele maritime şi fluviale şi a statuărilor din cuprinsul deciziei RIL nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131,art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează situaţia când "hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a alte instanţe, invocată în condiţiile legii", Înalta Curte constată că acesta a fost invocat la nivel formal din moment ce prin criticile formulate în recurs nu sunt combătute, în substanţa lor, aceste dezlegări juridicţionale, ci sunt reluate susţinerile ce au făcut obiectul motivelor de apel cu care a fost învestită instanţa anterioară.

Prin reiterarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a argumentelor îndreptate împotriva sentinţei apelate, cu toate că legea recunoaşte dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia din apel a menţinut hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv hotărârea instanţei de prim control judiciar ce constituie obiectul al căii de atac deduse judecăţii.

Cum accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestor imperative legale, argumentele expuse în apel şi reluate ad litteram prin cererea de recurs nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, cu ignorarea considerentelor deciziei recurate.

Pe de altă parte, în dezacord cu cele afirmate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cazul în care excepţia a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., însă prima instanţă a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra ei, excepţia va putea fi invocată prin motivele de apel, iar, dacă o apreciază a fi întemeiată, instanţa de apel va anula sentinţa şi, după caz, va judeca pe fond sau va trimite cauza spre judecare instanţei competente.

În ceea ce priveşte soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte în recurs, art. 497 C. proc. civ. prevede că:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii."

Soluţia trimiterii cauzei spre judecare instanţei competente este valabilă şi în cazul recursului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 497 din acelaşi act normativ, la care acesta face trimitere, casarea hotărârii pronunţate de către o instanţă necompetentă absolut dispunându-se doar dacă excepţia cu acest obiect a fost invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 488 alin. (2) C. proc. civ., anterior redate.

Totodată, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 C. proc. civ., a statuat că competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac; în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).

În considerentele deciziei menţionate, s-au statuat următoarele:

"119. (...) în ipoteza în care litigiul a fost soluţionat în fond de o/un instanţă/secţie/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), în cadrul verificărilor privind competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanţe, care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac, fiind depăşit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competenţa materială procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

120. În cea de-a doua ipoteză analizată, a învestirii instanţei de control judiciar cu soluţionarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de fond care nu este structurată în formaţiuni de judecată specializate, verificarea competenţei materiale procesuale în calea de atac va avea în vedere obiectul şi natura pricinii, astfel cum au fost determinate de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii atacate, soluţia impunându-se în considerarea rolului excepţiilor în procesul civil şi a circumstanţelor în raport cu care acestea pot fi în mod obiectiv formulate."

O solicitare în sensul verificării propriei competenţe de soluţionare a căii de atac a apelului, potrivit celor statuate prin decizia anterior evocată, nu a fost formulată de către recurenta-reclamantă în faţa curţii de apel, la primul termen de judecată din 10 octombrie 2024, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, având în vedere că nu au fost alte solicitări din partea părţilor, în afara celor privind judecarea cauzei în lipsă şi a probei cu înscrisuri noi în apelul declarat de reclamantă, în legătură cu această probă constatând că nu a fost ataşat niciun înscris nou, iar cele deja administrate sunt câştigate cauzei.

În atare circumstanţe, Înalta Curte constată că necompetenţa materială a curţii de apel a fost invocată de recurenta-reclamantă direct în etapa procesuală a recursului, cu nesocotirea dispoziţiilor legale mai sus evocate şi, ca atare, nu poate face obiect al analizei prezentei instanţe prin intermediul excepţiei şi nici pe calea unui motiv de recurs susţinut omisso medio.

În privinţa criticii ce aduce în discuţie incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte observă că argumentele ce o susţin sunt similare celor expuse în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., aspect ce configurează caracterul său formal.

Relativ la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nemotivarea hotărârii derivată din lipsa analizei unor chestiuni invocate în apel, precum: jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a tratatelor internaţionale la care România este parte cu privire la drepturile fundamentale ale omului; încălcarea dreptului la un proces echitabil prin încălcarea legii în materie; necompetenţa materială şi teritorială a instanţei de apel prin raportare la dispoziţiile art. 40 şi art. 47 din Legea nr. 304/2022 şi deciziile nr. 17/17.09.2018 şi nr. 4/24.04.2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; excepţia lipsei repartizării aleatorii a cauzei în sistemul informatic ECRIS; excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al mandatarului Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi-Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa; excepţia nulităţii sentinţei apelate.

Înalta Curte observă că, în aprecierea caracterului nefondat al acestor critici, într-o altă ordine decât cea evocată de recurenta-reclamantă, cu aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor şi a celor ale H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instanţa de apel a reţinut că Ministerul Finanţelor Publice poate fi reprezentat în cauzele în care parte este Statul Român de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi-Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

De asemenea, a prezentat considerentele pentru care a apreciat că repartizarea cauzei s-a realizat în mod aleatoriu, în sistem informatizat, completului CIV D02, cel care a pronunţat hotărârea supusă apelului, concluzie fundamentată pe dispoziţiile art. 13 şi art. 58 din Legea nr. 304/2022, reliefând rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Ministerului Justiţiei, în exercitarea dreptului de apreciere, de a conferi normelor administrative de organizare a instanţelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiţiei, care este guvernat de o serie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, consacrate în instrumente juridice interne şi internaţionale, printre care se numără şi termenul rezonabil.

În privinţa neîndeplinirii exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu privire la lipsa din dispozitivul hotărârii primei instanţe a codului numeric personal al reclamantei şi codului unic de înregistrare şi numărul de înregistrare în Registrul Comerţului al intimatului-pârât, instanţa de apel a apreciat că nu operează nulitatea acesteia în condiţiile prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme apelanta-reclamantă nu a invocat şi dovedit existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei apelate.

A menţionat, de asemenea, că în dispozitivul sentinţei apelate este indicată soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de chemare în judecată, iar în cuprinsul considerentelor sunt enunţate argumentele în temeiul cărora tribunalul a apreciat inadmisibilă cererea, fiind analizate condiţiile în care poate fi angajată răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare şi indicate motivele pentru care s-a reţinut că cererea reclamantei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile reglementate expres de dispoziţiile art. 538-5391 C. proc. pen.

Referitor la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa în cuprinsul dispozitivului sentinţei asupra excepţiilor necompetenţei materiale, a necompetenţei teritoriale şi lipsei calităţii de reprezentant a Administraţiei Finanţelor Publice Constanţa, instanţei de apel a constatat că nu este de natură să conducă la anularea hotărârii apelate, în contextul în care această omisiune a fost complinită în această etapă procesuală, în temeiul efectului devolutiv al apelului, prin analizarea excepţiilor invocate.

Mergând mai departe, a constatat că aspectele învederate de apelanta-reclamantă, ce constituie aprecieri personale cu privire la conduita magistratului fondului şi cu privire la sistemul judiciar în ansamblu, nu pot forma obiectul cenzurii instanţei de apel, întrucât nu au legătură cu legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate.

Înalta Curte reţine că viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Ipoteza nemotivării hotărârii reclamată de recurentă ar fi presupus evidenţierea aspectelor esenţiale invocate şi care nu şi-au găsit răspuns în considerentele deciziei instanţei de apel sau cu privire la care analiza instanţei a fost insuficientă, însă întreaga argumentaţie a părţii se sprijină pe aceleaşi chestiuni deduse judecăţii apelului, nefiind relevate în concret critici de nelegalitate cu privire la raţionamentul expus de instanţa de prim control judiciar în soluţionarea apelului.

În plus, trimiterile punctuale la înscrisurile menite a clarifica situaţia repartizării aleatorii a cauzei nu configurează vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, ci tind la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa anterioară, împrejurare ce contravine dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu netemeinicia acesteia.

Trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt deja constatată. Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu poate constitui motiv de recurs.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate drept temei al nelegalităţii deciziei atacate, vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 175 C. proc. civ., nulitatea reprezentând principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Astfel, recurenta-reclamantă a pretins încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 176 pct. 2-4 şi pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza finală C. proc. civ. în legătură cu comunicarea hotărârii, în sensul că aceasta nu conţine codul numeric personal al apelantei-reclamante, codul unic de înregistrare în registrul comerţului al intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, soluţiile cererilor deduse judecăţii cu privire la excepţiile lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatizat Ecris şi a nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 114/26.04.2024, precum şi semnătura judecătorilor care au pronunţat hotărârea recurată.

Ca atare, critica în forma expusă, cu un conţinut aproape similar celei deduse judecăţii apelului, se circumscrie unui caz de nulitate absolută condiţionat de existenţa unei vătămări produsă recurentei-reclamante care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului încheiat cu nerespectarea cerinţelor de formă prescrise expres de lege, conform art. 174 alin. (2) coroborat cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza motivului de casare invocat relevă faptul că partea se mărgineşte exclusiv la a invoca formal incidenţa nulităţii fără a face dovada vreunei vătămări a intereselor procesuale determinată de omisiunea inserării în dispozitivul hotărârii atacate a codului său numeric personal, precum şi a codului unic de înregistrare în Registrul Comerţului al intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Cât priveşte omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa pe toate cererile deduse judecăţii, care să se reflecte în dispozitivul deciziei recurate, se constată că această critică vizează considerentele hotărârii cu privire la care partea a formulat critici distincte a căror analiză a fost expusă în cele ce preced. În schimb, dispozitivul hotărârii instanţei de apel reflectă soluţia de respingere a apelului pronunţată prin raportare la considerentele expuse în cuprinsul acesteia.

În plus, Înalta Curte reţine că regula prevăzută de art. 426 alin. (3) C. proc. civ. (hotărârea va fi semnată de membru completului de judecată şi de către grefier) se limitează numai la semnarea originalelor hotărârii, iar nu şi la copiile care se trimit părţilor cu menţiunea conformă cu originalul aplicată de grefa instanţei. Originalele hotărârii, în număr de două exemplare, se ataşează unul în dosarul cauzei şi celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei [conform art. 426 alin. (6) C. proc. civ..]. De altfel, decizia atacată aflată la dosarul cauzei este semnată de membrii completului de judecată.

Printr-o altă critică de nelegalitate a deciziei atacate susceptibilă de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nu în cel prevăzut de pct. 5 al aceluiaşi articol, cum a fost indicat de recurenta-reclamantă, expunând propriile aprecieri legate de conţinutul art. 8 şi art. 211 C. proc. civ., partea susţine că instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe argumente străine de natura pricinii lăsând nesoluţionat fondul cauzei şi achiesând automat la motivarea hotărârii primei instanţe.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, validând raţionamentul primei instanţe, a reţinut că apelanta-reclamantă nu a invocat niciuna dintre situaţiile premisă de eroare judiciară reglementate concret de legiuitor în materie penală, prin dispoziţiile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 coroborat cu cele ale art. 538, art. 539 şi art. 5391 C. proc. pen., din moment ce obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la repararea prejudiciului cauzat prin omisiunea examinării, în cadrul dosarului penal nr. x/2013 al Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, a excepţiei necompetenţei materiale a acestei instanţe, sub aspectul laturii civile, în raport de suma solicitată.

Or, ignorând acest raţionament, trimiterea formală, cu caracter general, la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanţa de recurs, în lipsa unor argumente prin care să se indice explicit pretinsele motive străine de pricină ce presupun că integralitatea considerentelor hotărârii este lipsită de legătură cu cauza.

În aceeaşi manieră, formală, a fost dedus judecăţii şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 21 şi 47 din CDFUE, art. 14, art. 16 şi 26 din Pactul Internaţional de la New York 1966 cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (2), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 4, art. 5 şi art. 193 alin. (2) C. civ., art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 şi art. 40 şi art. 47 din Legea nr. 304/2022, întrucât argumentele ce îl susţin se constituie într-o înşiruire de aprecieri personale străine de raţionamentul instanţei de apel, fără valenţa unei critici de nelegalitate, plasându-se în afara limitelor în care instanţa de recurs poate proceda la examinarea legalităţii actului jurisdicţional atacat, relevând, în realitate, doar nemulţumirea recurentei-reclamante faţă de soluţia dată de instanţa de apel.

În considerarea argumentelor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că, în ansamblu, pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă A. nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, apte a susţine incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), precum şi la art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 332 din 10 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 10 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2025.