Recourse annulled for failure to develop casation grounds in civil action to annul criminalistic expert report

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, la 07 octombrie 2021, în dosarul cu nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., expert criminalist în cadrul laboratorului interjudeţean de expertize criminalistice din cadrul I.N.E.C. Bucureşti, pentru ca, prin sentinţa civilă ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea totală a înscrisului intitulat "Raport de Expertiză Criminalistică nr. x din 17 iunie 2013 întocmit în dosar nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal de expert criminalist B.", expertiză contestată din iulie 2013 şi pentru care s-a efectuat şi se efectuează urmărire penală sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., însă procesul penal este tergiversat, inclusiv latura civilă a acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 3029 din 07 aprilie 2022, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii B. şi Institutul National de Expertize Criminalistice în favoarea Tribunalului Bucureşti.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 579 din 08 mai 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, ca inadmisibilă.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 579 din 08 mai 2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 16 ianuarie 2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 20 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, precizând că motivul respingerii apelului l-a constituit neaplicarea dispoziţiilor art. 308 C. proc. civ. (cercetarea falsului de către instanţa civilă), deşi s-a dovedit printr-o hotărâre judecătorească că înscrisul respectiv nu corespunde realităţii.

Sub aspectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menţionat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1246 şi urm. şi art. 1386 alin. (1) C. civ., raportat la art. 308 C. proc. civ. (cercetarea falsului şi desfiinţarea înscrisului de către instanţa civilă atunci când pentru infracţiunea de fals intelectual a intervenit prescripţia răspunderii penale sau inscrisul a fost redactat necorespunzător realităţii din culpă).

În continuare, recurentul-reclamant a redat conţinutul art. 1246 şi art. 1386 alin. (1) C. civ. şi opinii doctrinare cu privire la aplicabilitatea acestor dispoziţii legale.

II.2 Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea înregistrată la 25 februarie 2025, în termen legal, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei atacate.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că instanţa de apel a statuat în fapt şi în drept procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant. Astfel, în acord cu prima instanţă, curtea de apel a apreciat că dispoziţiile art. 308 C. proc. civ. nu pot fi reţinute ca temei de drept în judecarea cauzei, întrucât sunt dispoziţii de drept procesual şi nu pot fi invocate în cererea pentru desfiinţarea raportului de expertiză.

Totodată, în mod corect, a reţinut că nici dispoziţiile art. 1246 şi urm. C. civ. nu pot fi incidente în prezenta cauză, fiind vorba de temeiuri de drept substanţial, raportul de expertiză criminalistică reprezentând un mijloc de probă prin care se stabileşte existenţa ori inexistenţa unor fapte, cu valoare probantă doar în cadrul procesului în care au fost încuviinţat. Astfel, nu există un raport direct între partea din proces şi expertul căruia instanţa i-a dispus efectuarea expertizei, prin urmare nu au fost create raporturi juridice pe plan substanţial.

A mai susţinut că recurentul nu a adus argumente în susţinerea recursului, ci a solicitat anularea raportului de expertiză criminalistică pe motiv că s-a constatat nelegalitatea raportului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, deşi o dovadă în sensul celor afirmate nu există la dosar.

În realitate, prin încheierea de şedinţă dată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2020, la care se face referire, a fost admisă plângerea la soluţia de neurmărire, cauza fiind trimisă la procuror în vederea completării cercetărilor, astfel că nicio instanţă de judecată nu a constatat nelegalitatea raportului de expertiză nr. x/2013 întocmit în cadrul Laboratorului de Expertiză Criminalistică Bucureşti.

Prin întâmpinarea formulată la 28 februarie 2025, prin poştă, în termen legal, intimatul-pârât Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând, totodată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia în raport cu cele susţinute de recurentul-reclamant în cererea de recurs.

În susţinerea excepţiei invocate, intimatul-pârât a arătat că recurentul nu a indicat elementele care să determine calitatea procesuală pasivă în recurs din moment ce hotărârea atacată nu face nicio referire la acesta, iar expertiză criminalistică, conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 368/1998 reprezintă obiectul de activitate al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, dispusă conform legii, de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012.

A precizat că expertiza criminalistică a fost efectuată de către un expert criminalist independent în formularea opiniilor exprimate în conţinutul raportului de expertiză criminalistică, conform art. 891 din Legea nr. 567/2004, desemnat de conducerea C. cu respectarea tuturor prevederilor legale şi cerinţelor standardului internaţional de calitate ISO:CEI 17025/2018.

Concluzia raportului de expertiză criminalistică a exprimat convingerea expertului cu privire la obiectivul stabilit de instanţă şi a demonstrat că materialele avute la dispoziţie (litigiu şi comparaţie) au îndeplinit criteriile cantitativ şi calitativ necesare pentru efectuarea expertizei.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La 17 martie 2025, prin poştă electronică, în termen legal, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi B. şi Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.

În referire la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B., a susţinut că prin încheierea din 07 aprilie 2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul penal nr. x/2020, hotărâre definitivă, s-a constatat nelegalitatea raportului de expertiză grafologică întocmit de intimata-pârâtă, prin care s-a stabilit că, din punct de vedere ştiinţific, nu se poate pronunţa dacă scrisul şi semnătura de pe angajament şi notele din 1985 îi aparţin, în lipsa unor documente scrise şi semnate de recurent în perioada 1980-1990, totuşi s-a pronunţat în baza probelor de scris luate în 2012, stabilind că notele informative din anul 1986 sunt scrise şi semnate de acesta.

A precizat că expertul criminalist autorizat în domeniul expertiză grafică şi tehnică a documentelor, D., a concluzionat prin raportul de expertiză nr. x din 27 octombrie 2014 că semnătura în partea inferioară a documentului xerografiat intitulat "Angajament" din 21 martie 1986, purtând parafa C.N.S.A.S. din 07 septembrie 2012, nu a fost executată de recurent.

A menţionat că prin încheierea anterior menţionată s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă a doamnei expert B., ţinând cont de faptul că doar expertiza întocmită de expertul D. a avut în vedere înscrisuri din perioada 1980-1990.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de recurent împotriva soluţiei de clasare din 25 august 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a desfiinţat această soluţie dispusă prin ordonanţa din 09 februarie 2020 şi a trimis cauza la procuror în vederea completării cercetărilor, sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă.

A susţinut că soluţia de respingere a plângerii împotriva ordonanţei nr. 230/II/-2/2021 de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu i-a fost comunicată şi că nu mai exista posibilitatea constatării infracţiunii printr-o hotărâre penală, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual al expertizei aşa încât singura posibilitate de a afla adevărul din punct de vedere procedural este cercetarea falsului de către instanţa civilă, făcând referire pe larg la circumstanţele efectuării expertizei în discuţie.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 08 octombrie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 13 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care instanţa a reţinut cauza spre soluţionare, pe aspectul încadrării criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (2) şi ale 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, în ceea ce priveşte argumentele expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus de către recurentul-reclamant cu privire la fondul recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să analize doar acele critici care îşi găsesc corespondent în cele invocate în cuprinsul cererii de recurs iniţiale.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. dispun că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, astfel că în cazul neindicării motivelor de casare, din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Aceeaşi sancţiune intervine, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aceasta întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, care nu se poate exercita pentru orice fel de critici, ca în cazul apelului, ci doar în cazurile expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, prin decizia civilă nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 579 din 08 mai 2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2021.

În fundamentarea acestei soluţii, în acord cu prima instanţă, curtea de apel a apreciat că faptele deduse judecăţii nu pot fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 308 C. proc. civ., norme de drept procesual ce nu pot constitui temei de drept substanţial al unei cereri de chemare în judecată şi nici nu pot susţine scopul urmărit de reclamant, respectiv desfiinţarea unui mijloc de probă anterior valorificat într-un alt litigiu.

Totodată, a avut în vedere faptul că între reclamant şi pârâtă nu a existat un raport direct, încheiat cu intenţia de a produce efecte pe plan substanţial, din moment ce pârâta a fost desemnată să întocmească o lucrare utilizată ulterior ca probă într-un litigiu, a cărei părere avizată era necesară în legătură cu faptul care trebuia probat, iar reclamantul nu a manifestat o participare subiectivă activă în desemnarea expertului şi în întocmirea actului, cel puţin nu în sensul consimţământului dat cu ocazia încheierii unui act juridic civil.

Drept urmare, temeiul de drept principal invocat de apelantul-reclamant nu poate susţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului, dar nici calea procesuală aleasă nu este specifică modului în care este conceput procesul civil în general.

Instanţa de apel a apreciat şi asupra lipsei incidenţei dispoziţiilor art. 1246 şi urm. C. civ., indicate ca fundament al cererii reclamantului, reţinând că actul juridic privit ca negotium nu poate include şi expertiza a cărei nulitate se invocă din moment ce nu reprezintă rezultatul unui acord de voinţe, premisă neîntrunită în cauză.

De asemenea, a reţinut existenţa unei căi pentru ca reclamantul să obţină desfiinţarea actului contestat, respectiv în litigiul în care este întocmită expertiza, prin instituţiile puse la dispoziţie de art. 338 C. proc. civ., pe de o parte, şi de art. 174 şi urm. C. proc. civ. (nulitatea actului de procedură), pe de altă parte, după cum pot fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., căi prevăzute de C. proc. civ. tocmai pentru a sancţiona ipoteza afirmată de apelantul- reclamant, aceea de încălcare de către expert a dispoziţiilor legale incidente în cazul participării sale la proces.

Astfel, existenţa acestor căi procedurale nu mai permite şi un mecanism de desfiinţare a actului, de drept comun, motivul unei astfel de aparente restrângeri a dreptului de acces la instanţă fiind strâns legat de natura de mijloc de probă a raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este de observat că acest caz de casare vizează aspecte precum aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea sau restrângerea nejustificată a ipotezelor în care se aplică o lege, încălcarea principiilor generale de drept sau unei norme cu forţă superioară, etc.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a indicat doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme nu a procedat la dezvoltarea criticilor sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1246 şi urm. C. civ. şi ale art. 1386 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la cele ale art. 308 C. proc. civ., argumentaţie care este relevantă în contextul cazului de casare evocat. Invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu prin decizia recurată.

Redarea conţinutului art. 1246 C. civ. cu privire la nulitatea contractului, a celui al art. 1386 alin. (1) C. civ., care reglementează forma de reparaţie a prejudiciului, dar şi a opiniilor doctrinare ce ţin de modul de interpretare a acestor dispoziţii legale nu reflectă reale critici în legătură cu raţionamentul instanţei de apel prezentat în cele ce preced, pretinsele nemulţumiri ale părţii neraportându-se în niciun fel la considerentele deciziei atacate.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea atacată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii şi permit exercitarea unui control eficient de către instanţa învestită cu judecarea recursului.

Formularea unei cereri lipsite de orice pretenţie concretă care să poată fi dedusă judecăţii şi în raport de care instanţa să se poată pronunţa, limitată la invocarea unor dispoziţii legale fără o transpunere a acestora la cauza pendinte, fără o argumentare a pretinsei incidenţe a acestora în speţa dedusă judecăţii, cerere privată de elementele de fapt şi de drept necesare şi esenţiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate fi reţinută ca fiind o motivare a căii de atac în sensul prevăzut de lege.

Aşa fiind, reţinând că modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie încadrarea chestiunilor sesizate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, neexistând motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135A din 06 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2025.