Appeal declared null for unmotivated grounds; collecting society's remuneration award for restaurant's public phonogram use upheld.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 27 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.004.15 RON cu TVA reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2019 - 30.06.2022; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 829,92 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei solicitate pe capătul 1 calculate până la data de 25.02.2022 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remuneraţiei de mai sus; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1166, art. 1350 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019.

La termenul din 04 aprilie 2023, reclamanta a depus precizări prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.004,15 RON cu TVA reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2019 - 30.06.2022, obligarea pârâtei penalităţilor de întârziere în cuantum de 829.92 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei solicitate pe capătul 1 calculate până la data de 25.02.2022 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remuneraţiei de mai sus, obligarea pârâtei cheltuielilor de judecată, în cuantum de 920 RON (onorariu avocaţial 800 RON şi taxa de timbru 100 RON) conform art. 453 C. proc. civ.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 390 din 04 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea reclamantei CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.004,15 RON (TVA inclus), reprezentând remuneraţie aferentă perioadelor 01.07.2019- 31.12.2019, 01.07.2020-30.06.2022 şi suma de 829,92 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 25.02.2022 precum şi în continuare, penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, până la data plăţii integrale a remuneraţiei şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 920 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, taxă extras ONRC).

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 390 din 04 aprilie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat; a obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 09 ianuarie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 15 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

II.1 Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate şi, rejudecând fondul, să se pronunţe o nouă hotărâre judecătorească prin care să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a analizat şi interpretat în mod eronat probatoriul administrat în cauză.

Astfel, a menţionat că are ca obiect de activitate principal CAEN 561 - Restaurante şi CAEN 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, iar în perioada cuprinsă între 15.03.2020 -15.05.2020, restaurantul a fost complet închis şi a încetat desfăşurarea oricărei activităţi economice, având în vedere prevederile Decretului emis de către Preşedintele României la 16 martie 2020, precum şi a celor ale Ordonanţei Militare emise la 17 martie 2020.

A precizat că restaurantul a funcţionat numai în regim de livrări la domiciliu până în iunie 2021, ulterior, reluându-şi activitatea, a permis accesul clienţilor în incinta acestuia în perioada 01.06.2021 -31.08.2021, pentru ca începând cu 01 septembrie 2021, restaurantul să funcţioneze exclusiv prin intermediul livrărilor la domiciliul clienţilor, situaţie ce a durat până la finalul lunii martie 2022, când spaţiul a intrat în renovare, fiind deschis la 01 mai 2022.

În atare circumstanţe, neexistând o comunicare publică a vreunei prestaţii artistice în scop ambiental din moment ce restaurantul nu a avut clienţi prezenţi în incinta acestuia, acţiunea reclamantei este doar parţial întemeiată, respectiv pentru sumele aferente perioadei în care pârâta a funcţionat în spaţiul comercial din Calea x, terasă şi restaurantul care au fost deschise publicului consumator în perioada 01.07.2019-14.03.2020, 01.06.2021-31.08.2021 şi 01.05.2022-30.06.2022.

Contrar celor reţinute de instanţa de judecată, prin documentele înaintate la dosarul cauzei şi raportul de expertiza extrajudiciară, a făcut dovada că în perioada de referinţă activitatea societăţii a fost afectată de urmările pandemiei, operaţiunile desfăşurate fiind restrânse pe durate lungi de timp şi adeseori chiar sistate, înregistrând pierderi semnificative în contabilitate, ceea ce impune restrângerea în mod corespunzător a cuantumului penalităţilor de întârziere pretinse de intimată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., sumele stabilite cu titlu de onorariu avocat contravin prevederilor art. 127 din Statutul Profesiei de avocat, fiind disproporţionate faţă de valoarea, complexitatea cauzei şi activitatea efectiv desfăşurată în cauză.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată la 03 martie 2025, prin poştă, în termen legal, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat ca instanţa să constate, în principal, că recursul este nul, iar, în subsidiar, să respingă calea de atac, ca nefondată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, cu privire la nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că partea adversă nu a argumentat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat pur formal din moment ce memoriul de recurs nu prezintă argumente care să corespundă în drept exigenţelor impuse de legiuitor, respectiv care sunt dispoziţiile de drept material încălcate de către instanţa de apel.

A considerat că, în speţă, nu se poate realiza un control al legalităţii deciziei pronunţate de instanţa de apel, întrucât sunt aduse în discuţie aspecte care ţin de fondul cauzei şi care au fost dezlegate în calea ordinară de atac promovară, fiind respinse ca neîntemeiate.

Astfel, fără a combate argumentele recurentei legate de chestiunile de fond invocate, întrucât acestea au fost deja analizate în celelalte etape, respectiv cele cu privire la calculul efectuat în temeiul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de apel a aplicat în mod legal toate dispoziţiile aplicabile perioadei pentru care au existat restricţii, precum şi perioadei pentru care recurenta nu a avut activitate. În acest sens, raportându-se la înscrisurile depuse de către apelantă, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în fiecare lună aceasta a desfăşurat activitatea potrivit actului constitutiv.

De asemenea, din înscrisurile anexate rezultă că activitatea de catering invocată de apelantă a existat în următoarele zile: 28.05.2020, 01.06.2020, 01.07.2020, 01.08.2020, 07.08.2020, 21.10.2020, 25.11.2020, 01.05.2021, 18.06.2021, 01.10.2021, 01.11.2011 şi 18.11.2021. Această activitate este sporadică şi nu este în măsură să conducă la excluderea unei luni întregi din remuneraţia datorată, aspect care a fost avut în vedere la recalcularea sumeleor, chestiune reţinută în mod corect de către instanţa de apel.

Totodată, a susţinut că, potrivit dispoziţiilor metodologiei aplicabile pe sursa comunicare publică în scop ambiental, remuneraţiile datorate artiştilor interpreţi sau executanţi sunt în cuantum fix, stabilite lunar. Astfel, calculul nu poate fi refăcut în condiţiile în care apelanta nu a făcut dovada faptului că nu există activitate sau că ar fi existat exclusiv activitate de catering pentru o lună întreagă şi nu doar pentru o zi din lună, însă chestiunile relevate nu mai pot fi discutate la acest moment procesual.

În ceea ce priveşte criticile privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, intimata-reclamantă a făcut trimitere la decizia nr. 3/20.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi la faptul că proporţionalitatea cuantumului cheltuielilor de judecată nu poate face obiectul recursului.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 27 iunie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 21 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul reprezintă o cale de atac nedevolutivă, controlul exercitat fiind doar unul de legalitate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fără a se realiza o nouă judecată în fond a cauzei.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 457 C. proc. civ., care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea argumentelor pe temeiul tezei de casare indicate de recurent sau încadrate de către instanţă, pentru situaţia în care criticile dezvoltate sunt apte a susţine un alt caz de casare decât cel invocat de recurent.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se enunţă nemulţumiri legate de situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel, precum cele invocate de recurenta-pârâtă, fără a se critica, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanţa anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecăţii în calea de atac (obligarea la plata remuneraţiilor aferente perioadei 01.07.2019-31.12.2019 şi 01.07.2020-30.06.2020).

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinarea situaţiei de fapt nu este atributul instanţei de recurs, întrucât aceasta nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanţei de apel.

Or, în speţă, recurenta-pârâtă a invocat la nivel formal motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. câtă vreme nu a arătat care ar fi dispoziţiilor legale incidente şi în ce ar consta o eventuală încălcare a acestora săvârşită la judecata în apel, argumentaţie care este deosebit de relevantă în contextul cazului de casare invocat. Invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune pe lângă prezentarea normei de drept material în mod punctual şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

Prin decizia civilă nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 390 din 04 aprilie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM; a obligat apelantul la plata către intimat a sumei de 1.200 RON cheltuieli de judecată în apel.

În fundamentarea acestei soluţii, analizând apelul formulat prin prisma criticilor aduse sentinţei atacate, în condiţiile prevăzute de art. 477 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut caracterul nefondat al primei critici prin care apelanta-pârâtă A. S.R.L. a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a obligat-o la plata remuneraţiilor aferente perioadei 01.07.2019-31.12.2019 şi 01.07.2020-30.06.2022, având în vedere activitatea prestată în aceste perioade ori lipsa activităţii.

În analiza acestei critici, curtea de apel a avut în vedere motivarea hotărârii primei instanţe şi a cererii de chemare în judecată din care rezultă că reclamanta nu a formulat pretenţii cu privire la perioada stării de urgenţă, această durată fiind exclusă prin precizarea formulată de către reclamantă la data de 29 noiembrie 2022, prin care şi-a restrâns pretenţiile formulate, în calculul remuneraţiei pretinse nefiind incluse perioadele respective.

Totodată, a apreciat că susţinerile apelantei-pârâte referitoare la lipsa activităţii sau existenţa activităţii restrânse au fost formulate la nivel general, fără a fi însoţite de dovezi concludente (registre de cazare, evidenţe contabile) care să reflecte aspectele evidenţiate de parte în legătură cu limitarea activităţii la câteva luni, probe ce trebuiau propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a reţinut că expertiza extrajudiciară nu este de natură să valideze argumentele apelantei conform cărora în perioada 01.07.2019-31.12.2019 şi 01.07.2020-30.06.2022, activitatea acesteia a fost una restrânsă din moment ce a desfăşurat doar activitate de catering şi s-a aflat în curs de renovare neefectuând, astfel, acte de comunicare, iar din situaţiile contabile a reieşit că veniturile realizate au înregistrat o scădere în perioada la care a făcut referire, însă aceste împrejurări, în aprecierea instanţei, nu au fost în măsură a înlătura obligaţiile asumate prin încheierea autorizaţiei menţionate în cauză.

Totodată, instanţa de apel a constatat din situaţia depusă la dosar că activitatea de catering a fost limitată doar la un număr limitat de zile, respectiv: 28.05.2020, 01.06.2020, 01.07.2020, 01.08.2020, 07.08.2020, 21.10.2020, 25.11.2020, 01.05.2021, 18.06.2021, 01.10.2021 şi 18.11.2021), însă, potrivit dispoziţiilor metodologiei, remuneraţiile sunt stabilite lunar, acestea având un cuantum fix, iar pe temeiul tabelelor anexă la metodologie se poate verifica în concret corectitudinea calculului debitului principal efectuat de către intimata-reclamantă, care s-a dovedit a fi în concordanţă cu metodologia.

Aceste dezlegările jurisdicţionale date de instanţa de apel în privinţa criticilor deduse judecăţii apelului prin care s-a pretins nelegalitatea hotărârii primei instanţe cu privire la obligarea pârâtei la plata remuneraţiei şi a penalităţilor aferente perioadelor 01.07.2019-31.12.2019 şi 01.07.2020-30.06.2022, au fost combătute de către recurentă doar sub aspectul modului de interpretare şi apreciere de către instanţa de apel a mijloacelor de probă în contradicţie evidentă cu circumstanţele factuale deduse judecăţii în apel, reiterate, de altfel, şi în recurs, apreciere ce reprezintă prerogativa exclusivă a instanţelor fondului.

Înalta Curte constată că motivele recursului formulate în cauză reprezintă critici de netemeinicie a deciziei pronunţate în calea de atac a apelului, a căror cercetare presupune o analiză a unor aspecte de fapt, a unor circumstanţe apte a contura situaţiile clamate de recurenta-pârâtă, cu toate că pentru a ajunge la un deznodământ judiciar, instanţa trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Din moment ce recurenta-pârâtă nu a indicat în concret critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv nu a arătat o omisiune concretă ori prevedere legală care să fi fost încălcată sau aplicată greşit de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că recursul trebuie considerat nemotivat, prin raportare la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aspect ce reclamă sancţiunea nulităţii căii de atac.

De altfel, această sancţiune nu intervine doar în situaţia în care motivarea cererii lipseşte cu desăvârşire, ci şi atunci când recurenta-pârâtă se limitează la a relua susţinerile şi apărările formulate în etapa procesuală anterioară legate de situaţia de fapt reţinută în mod eronat de prima instanţă la care a adăugat semnificaţia dată probelor administrate în cauză de către instanţa de apel a căror încadrare în unul din motivele de casare prevăzute de lege nu este posibilă.

Nici aspectele sesizate cu privire la caracterul disproporţionat al cheltuieilor de judecată acordate de instanţa de apel, în raport de criteriile la care fac referire dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu pot avea natura unor critici care să privească legalitatea hotărârii recurate, ele vizând chestiuni de temeinicie care excedează limitelor în care instanţa de recurs poate analiza hotărârea atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune analiza unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a avocatului, şi raportarea în permanenţă la circumstanţele cauzei, ceea ce înseamnă că evaluarea şi stabilirea în concret a cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe interpretarea normei juridice evocate.

Această concluzie este în acord cu cele statuate prin decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care instanţa supremă a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În raport de aceste argumente şi de caracterul obligatoriu al deciziei nr. 3/2020, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., susţinerile recurentei-pârâte prin care tinde la repunerea în discuţie a chestiunii proporţionalităţii onorariului de avocat cu complexitatea cauzei şi cu munca depusă de avocat nu pot fi analizate întrucât nu se circumscriu cadrului legal în limitele căruia poate fi exercitat controlul judiciar în recurs.

Aşa fiind, reţinând că modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie încadrarea chestiunilor sesizate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, potrivit extrasului bancar nr. 37751 din 05 martie 2025, eliberat de B. Sucursala Bucureşti, aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1138A din 06 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 RON, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2025.