Cancelling a registered trademark under Article 6(1)(b) of the Trademark Law due to a likelihood of confusion arising from similar signs and identical services

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, sub nr. x/2022, reclamanta Parc Hotels S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. şi pe pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunţată:

a) să se constate faptul că marca înregistrată sub nr. x - V A., având ca titular societatea A. S.R.L., nu îndeplineşte condiţiile legale de înregistrare prevăzute de Legea nr. 84/1998, în raport cu drepturile anterioare ale reclamantei;

b) să se dispună anularea înregistrării mărcii menţionate pentru toate serviciile din clasa 44:

"Servicii de frumuseţe, tratamente medicale, aromoterapie şi masaj, oferite de un centru SPA cu specific asiatic" şi operarea acestei modificări de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; şi

c) să i se interzică pârâtei utilizarea şi să fie obligată la îndepărtarea oricărui element în care apare denumirea de Vitality, incluzând dar fără a se limita la logo, firma luminoasă/neluminoasă, documente ale societăţii.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1658 din 02 noiembrie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta Parc Hotels S.A., în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:

Prin decizia civilă nr. 628A din 03 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Parc Hotels S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1658 din 02 noiembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a admis cererea; a dispus anularea mărcii înregistrate sub nr. x V A., pentru serviciile din clasa 44; a dispus radierea mărcii din registrul mărcilor, la rămânerea definitivă a hotărârii; a interzis pârâtei folosirea şi a obligat-o, totodată, la îndepărtarea oricărui element în care apare semnul Vitality, incluzând, dar fără a se limita la logo, firma luminoasă/neluminoasă, documentele comerciale sau pentru publicitate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 628A din 03 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 19 decembrie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 09 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 raportat la art. 13 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-pârâtă datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

II.2. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv onorariile avocaţiale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după ce a prezentat parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod eronat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (b) din Legea nr. 84/1998, în ceea ce priveşte existenţa unui risc de confuzie în rândul consumatorilor.

Similaritatea a fost greşit analizată şi aplicată, ignorând faptul că elementul care ar fi fost în conflict (Vitality) este unul fără distinctivitate sau cu o distinctivitate redusă, existând un număr semnificativ de alte mărci care conţin elementul Vitality şi care coexistă.

Totodată, instanţa de apel a considerat, de plano, că serviciile sunt similare, fără să observe specializarea lor şi specificul în care îşi desfăşoară activitatea cele două societăţi, acestea nefiind în concurenţă, adică exact perspectiva comercială a fost exclusă.

Cât priveşte riscul de confuzie în rândul consumatorilor şi în mediul de afaceri, acesta a fost aproape ignorat în analiză de către instanţa de apel care, într-o manieră foarte simplistă şi fără a avea în vedere condiţiile pieţei relevante, a conchis că, existând o asemănare între semne şi servicii, automat există şi un risc de confuzie.

În concret, recurenta susţine că riscul de confuzie este inexistent ceea ce face ca art. 6 lit. (b) din Legea nr. 84/1998 să fie inaplicabil, decizia atacată fiind, din această perspectivă, nelegală.

În acest sens, a arătat că marca - B. este înregistrată şi oferă protecţie pentru clasele de servicii 41, 43 şi 44, în timp ce marca - V A. este înregistrată şi oferă protecţie doar pentru o parte din serviciile din clasa 44, anume, pentru servicii de frumuseţe, tratamente medicale, aromoterapie şi masaj, oferite de un centru SPA cu specific asiatic.

Prin urmare, este vorba de o listă de servicii clar determinate, foarte specifică, având în vedere obiectul de activitate al societăţii pârâte, în timp ce partea adversă oferă o gamă mai largă de servicii, printre care şi cazare, servicii de alimentaţie şi bar, activităţi de instruire şi educaţie, activităţi sportive, precum şi saloane de coafură, servicii de igienă, serviciile de masaj fiind doar o mică parte din serviciile oferite de aceasta. Totodată, serviciile de masaj oferite de reclamantă nu sunt cu specific asiatic cum sunt serviciile recurentei.

În aceste circumstanţe, recurenta consideră că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că există o puternică similaritate între serviciile pentru care sunt înregistrate cele două mărci, serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei fiind, practic, incluse în serviciile pentru care este înregistrată marca reclamantei, şi că ambele societăţi au acelaşi obiect de activitate în asociere cu marca, prestând aceleaşi servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta susţine că societăţile nu au acelaşi obiect de activitate din moment ce recurenta oferă strict servicii de masaj într-un centru spa cu specific asiatic, pe când reclamanta oferă o multitudine de servicii diversificate, specifice unui centru spa, precum piscină, saună, tenis, salină şi jacuzzi, servicii care nu ar putea fi oferite de recurentă, având în vedere spaţiul limitat specific unui salon de masaj şi publicul căruia i se adresează.

Cu referire la publicul consumator, recurenta susţine că, pornind de la premisa greşită că cele două mărci în litigiu sunt aplicate pentru aceleaşi servicii, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că un consumator mediu, observând elementul dominant Vitality al celor două mărci, aplicat pe aceleaşi servicii, va constata, fie că cele două mărci aparţin aceluiaşi titular, că aceeaşi societate le deţine şi se foloseşte de ele, fie că acestea aparţin unor întreprinderi legate între ele.

În realitate, publicul căruia li se adresează cele două societăţi este diferit, în sensul că publicul reclamantei este reprezentat de clienţii hotelului din care face parte precum şi de persoanele care caută servicii premium de fitness şi wellness (clubul oferă acces la o piscină semi-olimpică, sală de fitness modernă, saune, precum şi programe de aerobic precum Yoga, Spinning sau Zumba, conduse de antrenori experimentaţi), în timp ce publicul căruia i se adresează recurenta este nişat, serviciile acesteia fiind destinate persoanelor care apreciază masajul asiatic şi tehnicile specific acestuia, fiind format în principal din persoane care caută o experienţă autentică de relaxare şi revitalizare într-un mediu inspirat de tradiţiile asiatice. Acest spa oferă o gamă variată de masaje şi terapii, incluzând masaje balineze, Shiatsu, reflexoterapie, şi tratamente anticelulitice, accesibile unui public cu venituri medii şi mari.

De asemenea, specificul aparte al serviciilor prestate este acela că Spa-urile asiatice sunt operate în centre comerciale, sens în care clienţii evident că sunt diferiţi de cei ai unui hotel.

Referitor la percepţia publicului consumator asupra serviciilor oferite, recurenta susţine că, atât timp cât segmentele de public consumator sunt diferite, confuzia între cele două mărci este imposibil să fie produsă.

Astfel, B. se axează pe un mix de fitness, wellness şi sport, cu servicii precum piscină semi-olimpică, sală de fltness şi masaj terapeutic, fiind dedicat unui stil de viaţă activ şi unui public variat, dar sofisticat, pe când A. este concentrat exclusiv pe masaje asiatice tradiţionale şi o atmosferă inspirată de cultura wellness a Asiei, atrăgând persoane interesate de relaxare holistică şi experienţe de tip Spa asiatic.

Mai mult, C. este localizat în cadrul unui singur hotel D., fiind preferat de turişti, rezidenţi şi persoane din proximitate care caută facilităţi variate într-un mediu exclusivist, în schimb A. Spa este situat în mall-uri, precum Promenada şi Băneasa, având un public nişat, format din consumatori ai centrelor comerciale şi iubitori de wellness de inspiraţie asiatică.

În plus, C. oferă servicii complexe pentru cei interesaţi de sănătate şi sport, ceea ce îl face atractiv pentru un public divers, dar mai larg, pe când A. Spa are un focus limitat la masaje şi produse premium, ceea ce îl face atractiv doar pentru cei care caută o experienţă specifică.

O persoană interesată strict de un masaj asiatic, care să respecte tradiţiile asiatice, nu va contracta serviciile oferite de reclamantă din eroare, aceasta fiind bine informată şi ştiind precis ce servicii doreşte şi unde îi pot fi oferite. Totodată, o persoană care vrea sa se relaxeze prin înot în piscina oferită de B. nu va contracta serviciile recurentei.

Aşadar, în opinia recurentei riscul de confuzie este inexistent. Fiecare spaţiu promovează o imagine distinctă: C., ca fiind un centru modern de fitness şi sănătate, iar A. Spa, ca o destinaţie de relaxare exotică, lucru care reduce riscul confuziei.

II.3 Apărările formulate în cauză:

II.3.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea înregistrată la 10 aprilie 2025, în termen legal, intimata-reclamantă Parc Hotels S.A. a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiate, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea căii de atac.

În esenţă, în susţinerea excepţiei nulităţii, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că partea a invocat în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât motivarea recursului, deşi face referiri la un text de lege, se bazează pe susţineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate normele de drept material, precum şi pe argumente invocate omisso medio, fără să fi fost deduse judecăţii, în prealabil, în calea de atac a apelului.

Astfel, a solicitat să se constate că prima instanţă a reţinut similaritatea celor două mărci în litigiu, din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual, iar pârâta nu a înţeles să declare apel împotriva hotărârii Tribunalului astfel că, sub acest aspect, dezlegările instanţei de fond au intrat sub autoritatea lucrului judecat, nefiind susceptibile de critică pe calea extraordinară de atac a recursului.

În aceste circumstanţe, susţinerile privind greşită aplicare a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, sub aspectul celor trei condiţii, nu pot fi reţinute spre analiză de către instanţa de recurs, fiind invocate cu încălcarea principiului non omisso medio. Singurul aspect care poate face obiectul unor critici priveşte situaţia de fapt adusă în discuţie în faţa instanţei de apel, respectiv dacă reclamanta îşi concentrează activitatea pe oferirea unui confort ridicat persoanelor cazate în cadrul hotelului, însă, în opinia intimatei, nici acesta nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme vizează situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel bazată pe probele administrate în fond.

Cu privire la lipsa motivării recursului, intimata-reclamantă a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 486 alin. (3) raportat la cele ale art. 486 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (1) din acelaşi cod, susţinând că recurenta-pârâtă s-a limitat doar la prezentarea în mod formal a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi reiterarea aspectelor care au fost deja tranşate în mod definitiv de către prima instanţă. Mai mult decât atât, nu a prezentat care sunt normelor de drept materiale încălcate şi cum ar trebui analizate, nu a prezentat o relaţie între afirmaţiile făcute şi probele administrate în fond, încearcând să prezinte o situaţie de fapt trunchiată, care nu are legătură cu realitatea.

În concluzie, având în vedere că prin cererea de recurs nu s-au adus în mod concret critici de nelegalitate hotărârii atacate, intimata-reclamantă consideră că se impune admiterea excepţiei nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, anularea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

A arătat că instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod corect toate dispoziţiile legale incidente în cauză şi nu a încălcat nicio regulă de procedură, a reţinut în mod corect atât incidenţa autorităţii de lucru judecat prin raportare la similaritatea mărcilor în discuţie, cât şi situaţia de fapt, raportându-se la întregul material probator administrat în fond şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene aplicabile în cauză, judecând în limitele învestirii şi concluzionând că ambele societăţi oferă servicii de îngrijire ca activitate principală, într-un mediu deschis şi accesibil publicului larg, existând riscul de confuzie al mărcilor, contrar criticilor recurentei-pârâte expuse în motivarea recursului, la paginile 3 (par. 4-6), pagina 4 (par. 1, 2 şi 4), pagina 5 (par. 3 şi 7), pagina 6 (par. 4 şi 5), pagina 7 (par. 3, 4 şi 8), pagina 8 (par. 1).

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare:

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 27 martie 2025, prin poştă electronică, în termen legal, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a tuturor argumentelor invocate de intimată, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, şi obligarea părţii adverse la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv onorarii avocaţiale.

În referire la excepţia nulităţii căii de atac, a arătat că recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma cărora a invocat greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. b) Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, asupra existenţei riscului de confuzie, care trebuia apreciat în concret în funcţie de particularităţile cazului, condiţie esenţială în lipsa căreia instanţa de apel nu ar fi hotărât că sunt îndeplinite condiţiile legale necesare anulării mărcii recurentei.

În privinţa omisiunii de a deduce motivele invocate în recurs spre analiza instanţei de apel, a precizat că nu a declarat apel înpotriva hotărârii primei instanţe, întrucât soluţia i-a fost favorabilă, acţiunea promovată de reclamantă fiind respinsă, iar criticile deduse judecăţii de aceasta din urmă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, prin decizia recurată, au vizat soluţia primei instanţe sub aspectul reţinerii inexistenţei riscului de confuzie.

Cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, recurenta-pârâtă a reiterat susţinerile formulate prin cererea de recurs cu privire la greşita apreciere asupra existenţei riscului de confuzie.

II.4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 31 ianuarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 21 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului declarat în cauză.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

II.5.1. Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., argumentată de intimata reclamantă prin prisma neîncadrării criticilor formulate de recurenta pârâtă în cazurile de casare reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. dar şi a invocării unor critici omisso medio, fără să fi fost deduse judecăţii, în prealabil, în calea de atac a apelului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit aliniatului (3) al aceluiaşi articol, menţiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 din C. proc. civ. instituie sancţiunea nemotivării recursului, stabilind, la alin. (2), că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

De principiu, sancţiunea nulităţii priveşte calea de atac în ansamblul său, ceea ce înseamnă că aceasta nu va opera în măsura în care cel puţin unul dintre motivele invocate prin cererea de recurs reprezintă o critică de nelegalitate adusă deciziei atacate, susceptibilă de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., urmând a nu fi primite şi analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmăreşte schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, criticile care nu se raportează la decizia atacată şi nici criticile care au fost invocate cu nerespectarea regimului juridic instituit de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că:

"Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Examinând cererea de recurs formulată de pârâta A. S.R.L., din perspectiva respectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi în cuprinsul acesteia se regăsesc şi susţineri care vizează situaţia de fapt, care, în mod evident, nu pot face obiect de analiză pentru instanţa învestită cu soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, există şi critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, recurenta a invocat încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept material cuprinse în dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, din perspectiva nerespectării etapelor analizării riscului de confuzie între marca intimatei reclamante şi marca a cărei anulare se solicită şi a modului în care a procedat la aplicarea criteriilor legale în aprecierea acestuia, pentru a ajunge la concluzia că au fost încălcate drepturile reclamantei rezultate din înregistrarea mărcii, astfel de susţineri putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cât priveşte criticile în raport cu care intimata susţine că, fiind invocate pentru prima dată în calea de atac a recursului, se impune constatarea nulităţii căii de atac din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, fără a analiza, în concret, la acest moment, temeinicia afirmaţiilor intimatei, reţine că, şi în situaţia în care ar constata că respectivele critici au fost formulate omisso medio, excepţia nulităţii recursului nu poate opera câtă vreme, potrivit celor anterior arătate, cererea de recurs cuprinde şi critici de nelegalitate susceptibile de analiză în recurs, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea acestor aspecte, reţinând că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici ce se subsumează motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi pe cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, aceasta fiind incidentă numai în situaţia în care niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speţa de faţă.

II.5.2. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă, prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Recurenta a circumscris criticile aduse deciziei instanţei de apel motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., dispoziţie normativă care are în vedere situaţia în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În esenţă, aceasta susţine că, reţinând în mod eronat aplicabilitatea art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel a constatat în mod greşit existenţa riscului de confuzie în rândul consumatorilor, analizând într-o manieră simplistă condiţiile în care acesta poate fi reţinut, a verificat şi a constatat în mod greşit similaritatea dintre cele două mărci aflate în litigiu, ignorând faptul că elementul care ar fi în conflict, respectiv, Vitality, este unul fără distinctivitate sau, în cel mai bun caz, cu o distinctivitate redusă, şi, tot în mod greşit, a considerat, de plano, că serviciile protejate de cele două mărci aflate în conflict sunt similare, fără să observe specializarea lor şi specificul în care îşi desfăşoară activitatea cele două societăţi, acestea nefiind în concurenţă.

În continuare, pentru a demonstra inexistenţa riscului de confuzie, recurenta a prezentat elementele esenţiale în raport cu care consideră că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze mărcile în litigiu, anume, serviciile aflate sub protecţia acestora, publicul relevant căruia îi sunt adresate serviciile respective şi percepţia pe care acesta o are asupra mărcilor aflate în conflict, aspecte care, în opinia sa, ar fi condus către o concluzie diametral opusă celei la care a ajuns instanţa devolutivă.

Astfel formulate, criticile recurentei tind să releve omisiunea analizării cauzei sub toate aspectele, analiză care, raportat la obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii, impunea parcurgerea riguroasă a unor etape şi aplicarea unor criterii clar stabilite în jurisprudenţă, în scopul de a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru ca incidenţa art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 să poată fi reţinută, având ca finalitate, deci, verificarea modului de aplicare a legii de către instanţa de apel.

Criticile sunt neîntemeiate.

Preliminar, Înalta Curte reţine că, prin acţiunea dedusă judecăţii, solicitând anularea mărcii individuale combinate V A., aparţinând pârâtei A. S.R.L., din perspectiva dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. b), art. 57 şi art. 90 coroborate cu cele ale art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, reclamanta a susţinut că aceasta este similară mărcii B., al cărei titular este, că există identitate sau similitudine între produsele şi serviciile pe care cele două mărci le desemnează, precum şi risc de confuzie, inclusiv risc de asociere cu marca anterioară, în percepţia publicului.

Respingând acţiunea, prima instanţă a apreciat că, în cauză, nu este incident cazul de anulare reglementat de art. 56 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. b), întrucât, deşi cele două mărci sunt similare din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual, nu există risc de confuzie în percepţia consumatorilor.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a analizat comparativ semnele în conflict şi prin raportare la produsele pe care acestea le protejează, reţinând că analiza similarităţii vizuale, fonetice sau conceptuale a mărcilor în discuţie trebuie să aibă în vedere impresia generală dată de mărci, ţinând cont, în special, de componentele lor distinctive şi dominante şi de faptul că "trebuie evaluată importanţa fiecărui tip de similitudine, respectiv, vizuală, fonetică şi conceptuală, ţinând cont de categoria de produse sau servicii în cauză şi de modalitatea de comercializare.

Aplicând aceste principii generale la speţa dedusă judecăţii, instanţa a constatat că, din punct de vedere vizual, deşi mărcile nu prezintă identitate, oferă un impact similar câtă vreme nucleul central al ambelor construcţii grafice constă în litera "V", plasată în mod central în reprezentarea ambelor semne, însoţită de un element distinctiv principal, similaritatea fiind dată de prezenţa elementului grafic "Vitality", dar şi de impactul pe care elementul grafic "V" îl are.

Din punct de vedere fonetic, instanţa a constatat că, deşi fiecare dintre cele două denumiri conţine elemente multiple şi distincte, prezenţa termenului "Vitality" în pronunţia ambelor mărci, ca element principal, este suficientă pentru a sprijini argumentul privind similaritatea, întrucât utilizatorii sau publicul ţintă al mărcii, în majoritatea cazurilor, vor reţine şi vor asocia produsele şi serviciile furnizate de un anumit comerciant cu doar una dintre denumirile acestuia.

În sfârşit, din punct de vedere conceptual, tribunalul a reţinut că "B." este similar cu "V A.", întrucât ambele concepte au semnificaţia unui loc capabil să ofere bunăstare, vitalitate, armonie fizică şi relaxare.

Cu toate că a stabilit similaritatea elementelor analizate anterior, instanţa de fond a constatat că nu există risc de confuzie între cele două mărci câtă vreme reclamanta îşi desfăşoară activitatea într-un mediu mai restrâns, concentrându-se în special pe oferirea unui confort ridicat pentru persoanele cazate în cadrul hotelului, în timp ce pârâta operează într-un cadru comercial deschis, adresându-se unui public divers şi mai larg, neputându-se prezuma că un consumator mediu care a beneficiat de serviciile reclamantei a asociat semnul verbal cu un anumit comerciant, serviciile fiind asociate cu serviciile de cazare, în primul rând, iar nu cu un comerciant care oferă servicii de îngrijire ca activitate principală. Fiind asociat intrinsec serviciului de cazare, serviciul oferit de reclamantă se identifică prin denumire în mod secundar, nefiind dovedit că semnul "Vitality" s-a impus în conştiinţa publică ca identificator al unor servicii cu caracteristici anume. Alegerea clienţilor în căutarea serviciilor oferite de un centru de sănătate este determinată de caracteristicile clubului respectiv, fiind dificil de argumentat că alegerea ar putea fi determinată de denumirea clubului - singurul cu aceasta denumire din Bucureşti, denumire care ar putea fi motivaţia alegerii serviciilor pârâtei.

Declarând apel împotriva hotărârii astfel pronunţate, reclamanta a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul reţinerii inexistenţei riscului de confuzie, în condiţiile în care produsele şi serviciile sunt similare, semnele au un grad ridicat de similaritate sub toate aspectele, vizual, fonetic şi conceptual, iar publicul ţintă este acelaşi, apreciind că instanţa de fond a constatat în mod greşit că B. este destinat exclusiv persoanelor cazate în hotel şi că un consumator asociază în mod direct activitatea desfăşurată de acesta cu persoanele cazate în hotel.

Instanţa de apel a admis calea de atac promovată de reclamantă şi, schimbând tot sentinţa atacată, a admis acţiunea, a dispus anularea mărcii înregistrate sub nr. x V A., pentru serviciile din clasa 44 şi radierea acesteia din registrul mărcilor, interzicându-i pârâtei folosirea oricărui element în care apare semnul VITALITY.

Reţinând că statuările instanţei de fond cu privire la similaritatea vizuală, fonetică şi conceptuală existentă între mărcile aflate în conflict au intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a neapelării sentinţei pe aceste chestiuni, instanţa devolutivă a analizat condiţia riscului de confuzie în percepţia publicului, subliniind că, în raport cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, (Sabel, C-251/95, para 22, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C 342/97, para 18, Matratzen Concord/OAPI, C 3/03 P, para 28, Medion, C 120/04, para 27, OAPI/Shaker, C 334/05 P, para 34) aceasta presupune o evaluare globală a mai multor factori relevanţi şi interdependenţi, printre care: similaritatea produselor şi serviciilor, similaritatea semnelor, elementele distinctive şi dominante ale semnelor aflate în conflict, caracterul distinctiv al mărcii anterioare şi publicul relevant.

În aceste repere, Curtea de apel a reţinut că, în ceea priveşte cerinţa ca mărcile să poată fi considerate similare, prima instanţă a conchis deja în sensul similarităţii mărcilor, pe toate cele trei planuri, vizual, fonetic şi conceptual, iar acest aspect nu mai poate fi repus în discuţie câtă vreme nu a fost criticat pe calea apelului. Suplimentar, Curtea a reţinut că, fiind vorba despre o marcă înregistrată şi neanulată, marca reclamantei se bucură de distinctivitate intrinsecă şi că, în raport cu limitele învestirii instanţei de apel, apărarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, în sensul că, de fapt, elementul comun "Vitality" ar fi unul non distinctiv, poate fi analizată doar din perspectiva condiţiei referitoare la riscul de confuzie, în contextul unei mărci cu un pretins caracter slab distinctiv, fără a se mai putea face aprecieri cu privire la existenţa similarităţii semnelor în conflict.

În acest sens, Curtea a arătat că împrejurarea că o marcă ar avea un caracter slab distinctiv nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor şi a produselor sau a serviciilor vizate. Or, din această perspectivă, dat fiind faptul că serviciile pentru care sunt înregistrate cele două mărci sunt similare, serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei fiind incluse aproape în totalitate în cele pentru care este înregistrată marca reclamantei, ambele societăţi având, practic, acelaşi obiect de activitate în asociere cu marca, în sensul că prestează aceleaşi servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, instanţa a concluzionat că există risc de confuzie între cele două mărci.

Referindu-se, apoi, la percepţia publicului, Curtea de apel a reţinut că este necesar să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal informat şi suficient de atent şi de avizat, ţinând cont, totodată, şi de faptul că nivelul de atenţie al consumatorului mediu poate varia în funcţie de categoria de produse sau de servicii în cauză.

Astfel, având în vedere că în ceea ce priveşte clasa 44 în care se regăsesc serviciile de Spa/wellness/masaj prestate în cauză, accesarea acestora reprezintă o activitate uzuală pentru consumatorul mediu, astfel că nu necesită un grad foarte ridicat de atenţie şi diligenţă, dată fiind similaritatea semnelor şi cvasiidentitatea serviciilor protejate, Curtea a apreciat că un consumator mediu, observând elementul dominant, cuvântul "Vitality" al celor două mărci B. şi V A., aplicat pentru aceleaşi servicii, va constata fie că cele două mărci aparţin aceluiaşi titular, că aceeaşi societate le deţine şi se foloseşte de ele, fie că acestea aparţin unor întreprinderi legate între ele.

Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, Curtea a reţinut că ambele societăţi oferă servicii de îngrijire ca activitate principală, într-un mediu deschis şi accesibil publicului larg, clientela dominantă a centrului de wellness fiind compusă atât din persoane juridice, prin abonamente adresate angajaţilor acestora, cât şi din persoane fizice, prin acces direct şi abonamente, aceste categorii alegând salonul reclamantei prin prisma însuşirilor intrinseci ale acestuia, precum calitatea serviciilor livrate, iar nu, astfel cum a reţinut tribunalul, în corelaţie cu serviciile oferite de hotelul localizat în aceeaşi incintă.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că, demersul instanţei de apel de a evalua situaţia concretă a părţilor din litigiu, în scopul de a stabili dacă au fost încălcate drepturile reclamantei rezultate din înregistrarea mărcii, a fost unul corect şi complet, corespunzător criteriilor şi etapelor analizei riscului de confuzie/asociere statuate de jurisprudenţa CJUE, la care a făcut referiri exprese şi pe care le-a aplicat în mod judicios la situaţia de fapt rezultată din probe, concluzia dedusă la capătul acestei analize, în sensul existenţei riscului de confuzie între cele două mărci aflate în litigiu, ca urmare a similarităţii acestora şi a serviciilor pe care le desemnează, punând în evidenţă corecta aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Analiza comparativă, în vederea determinării similarităţii între mărci şi a riscului de confuzie impune, de principiu, analiza şi interpretarea situaţiei de fapt şi a probelor, ceea ce înseamnă că instanţa de recurs nu poate cenzura însuşi rezultatul comparării, dat fiind că atribuţiile sale, ca instanţă de control judiciar, sunt circumscrise verificării exclusiv a legalităţii deciziei recurate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu şi a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situaţiei de fapt.

Prin urmare, faţă de invocarea, prin motivele de recurs, a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, Înalta Curte poate verifica doar criteriile aplicate de către instanţa de apel în examinarea comparativă a celor două mărci pentru determinarea similarităţii şi a riscului de confuzie, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

În cauza Sabel/Puma (C-251/95, Sabel, EU:C:1997:528, § 22), Curtea de Justiţie a statuat că riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, luând în considerare toţi factorii relevanţi în cauză; aprecierea depinde de mai multe criterii, precum gradul de cunoaştere a mărcii pe piaţă, asocierea pe care publicul ar putea să o facă între marcă şi semnul folosit de un terţ şi gradul de similaritate dintre semne, respectiv dintre bunuri şi servicii.

Evaluarea riscului de confuzie implică o relaţie de interdependenţă reţinută în jurisprudenţa constantă a Curţii, potrivit căreia un grad mai mic de asemănare între semne poate fi compensat de o asemănare mai puternică între bunuri şi servicii (pentru care este marca înregistrată, pe de-o parte, şi pentru care este utilizat semnul, pe de altă parte) sau invers 29/09/1998, C-39/97, Canon, EU:C:1998:442, § 17).

În ceea ce priveşte aprecierea asupra similarităţii semnelor, aceasta trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de cele două mărci în percepţia consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot şi nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunţate în Cauzele C - 251/97 Sabel, C- 193/06 Nestlé, C - 334/05 Shaker, C - 591/12 Bimbo), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.

Determinarea impresiei de ansamblu, în lumina căreia se va proceda la aprecierea riscului de confuzie, ţinând cont de toţi factorii relevanţi din cauză, presupune analiza componentelor care contribuie la această imagine globală a mărcii şi a ponderii lor în percepţia publicului vizat (C - 591/12 Bimbo, paragraful 34 şi 35), luându-se în considerare elementele distinctive şi dominante.

Compararea mărcilor, în integralitatea lor, se realizează pe trei niveluri: vizual, fonetic şi semantic sau conceptual, comparaţie care se realizează luându-se în considerare forma în care acestea sunt protejate.

Raportat la aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine că instanţa de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarităţii semnelor şi a riscului de confuzie sau că ar fi aplicat criterii greşite, câtă vreme, din considerentele deciziei recurate, mai sus prezentate, rezultă, dimpotrivă, că acestea au fost valorificate în analiza comparativă a celor două mărci, argumentele reţinute de Curtea de apel relevând, aşa cum s-a arătat deja, parcurgerea etapelor pentru analiza riscului de confuzie aşa cum rezultă ele din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară şi a directivei vizând armonizarea legislaţiilor naţionale referitoare la mărci.

Prin motivele de recurs, pârâta susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit similaritatea mărcilor, ignorând faptul că elementul aflat în conflict, respectiv Vitality, este unul fără distinctivitate sau, în cel mai bun caz, cu o distinctivitate redusă, câtă vreme există un număr semnificativ de mărci care conţin acest element şi care coexistă.

Dincolo de împrejurarea că această susţinere vizează aprecierea asupra unei chestiuni de fapt, a cărei verificare ar presupune o nouă analiză a similarităţii mărcilor aflate în conflict iar nu verificarea legalei aplicări a criteriilor statuate de jurisprudenţa naţională şi comunitară, astfel că, neconstituind un aspect de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei recurate, nu poate fi reevaluată de către instanţa de recurs, ea nu poate fi primită întrucât ignoră cu desăvârşire faptul că problema similarităţii mărcilor în litigiu a fost dezlegat în mod definitiv încă de la judecata în fond a cauzei, statuările primei instanţe impunându-se cu putere de lucru judecat instanţei de apel, atât timp cât reclamanta nu le-a contestat în cadrul căii de atac promovate, iar pârâta, deşi a obţinut pe fond o soluţie favorabilă, nu a înţeles să declare un apel la considerente în scopul înlăturării acestor dezlegări.

În considerentele deciziei atacate, Curtea a subliniat în mod explicit că aspectele reţinute de către instanţa de fond referitoare la tripla similaritate a mărcilor, prin prisma elementelor vizuale, fonetice şi conceptuale, au intrat sub puterea lucrului judecat, prin neapelarea de către părţi, astfel că, aceste chestiuni nu mai pot fi repuse în discuţie iar instanţa nu mai poate face evaluări proprii asupra acestor aspecte, ele constituind premisa demonstrată şi care nu poate fi ignorată de la care trebuie să pornească analiza asupra condiţiei existenţei riscului de confuzie.

Or, câtă vreme chestiunea similarităţii vizuale, fonetice şi conceptuale a mărcilor în conflict nu a făcut obiectul judecăţii propriu-zise în apel, ea nu poate fi adusă în discuţie direct în calea de atac a recursului, omisso medio, şi nu poate face obiectul controlului de legalitate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, întrucât se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Pe calea prezentului recurs pârâta nu a înţeles să invoce greşita reţinere de către instanţa de apel a puterii de lucru judecat a sentinţei tribunalului pe aceste chestiuni, aşa încât nici din această perspectivă nu se poate ajunge la verificarea legalităţii statuărilor referitoare la similaritatea vizuală, fonetică şi conceptuală a mărcilor în conflict, dezlegările instanţei de fond impunându-se, deopotrivă, cu putere de lucru judecat, şi instanţei de recurs.

Prin urmare, criticile recurentei vor fi analizate doar în legătură cu cele reţinute de curtea de apel cu privire la similaritatea serviciilor şi la concluzia constatării riscului de confuzie, întrucât doar acestea se circumscriu veritabilelor limite ale devoluţiunii ce a operat în apel.

Constatând că, în cadrul apărărilor pe care şi le-a făcut prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de reclamantă, intimata-pârâtă a invocat lipsa de distinctivitate a elementului comun al celor două mărci, "Vitality", Curtea de apel, reiterând faptul că nu mai poate face aprecieri cu privire la existenţa similarităţii semnelor în conflict, a reţinut că, în raport cu limitele învestirii sale, stabilite prin cererea de apel a părţii adverse, această apărare poate fi analizată doar din perspectiva condiţiei referitoare la riscul de confuzie, în contextul unei mărci cu un pretins caracter slab distinctiv.

Astfel, reţinând că, de principiu, caracterul slab distinctiv nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor şi a produselor sau a serviciilor vizate, în urma evaluării efectuate, instanţa de apel a constatat că, atât timp cât serviciile pentru care sunt înregistrate cele două mărci sunt similare, ambele societăţi având, practic, acelaşi obiect de activitate în asociere cu marca, în sensul că prestează aceleaşi servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, există risc de confuzie între cele două mărci.

Prin urmare, instanţa a stabilit că, şi în situaţia în care s-ar considera că elementul "Vitality", comun celor două mărci, are un caracter slab distinctiv, nu se poate reţine inexistenţa riscului de confuzie câtă vreme există similaritate între serviciile protejate de marca anterioară şi serviciile pe care le desemnează marca în litigiu.

Analiza astfel efectuată şi concluzia dedusă în finalul ei este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în care s-a arătat fără echivoc faptul că, şi dacă elementele verbale dintr-o marcă înregistrată nu sunt considerate distinctive, nu înseamnă că nu se acordă protecţie mărcii aşa cum a fost înregistrată, fie ea şi slab distinctivă, compusă fiind, în majoritate, din elemente aflate în domeniul comun. Protecţia unor mărci slab distinctive este acordată impresiei de ansamblu dată de combinaţia de elemente care îi conferă gradul, fie el redus, de distinctivitate pentru a fi înregistrată. Faptul că o marcă are un caracter distinctiv slab nu exclude riscul de confuzie, în special în cazul în care există o similitudine a semnelor şi a produselor sau a serviciilor vizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, BSH/EUIPO, C-43/15, par. 63).

În contextul criticilor aduse modului în care instanţa de apel a apreciat riscul de confuzie, recurenta-pârâtă a contestat statuările instanţei de apel referitoare la similitudinea serviciilor aflate sub protecţia mărcilor în conflict, solicitând să se constate că, în realitate, cele două societăţi au obiecte de activitate diferite, în sensul că, reclamanta oferă o gamă mai largă de servicii, printre care şi cazare, servicii de alimentaţie şi bar, activităţi de instruire şi educaţie, activităţi sportive precum şi saloane de coafură şi servicii de igienă, serviciile de masaj reprezentând o foarte mică parte a acestora şi fără a avea specific asiatic, în timp ce serviciile oferite de pârâtă sunt atent specificate şi caracterizate, constând în servicii de frumuseţe, tratamente medicale, atomoterapie şi masaj, fiind evidenţiată originea asiatică a acestora. Totodată, a susţinut că publicul căruia îi sunt adresate serviciile sale este diferit de cel al reclamantei, neexistând, deci, risc de confuzie.

Aceste susţineri sunt neîntemeiate.

De principiu, apartenenţa unui serviciu la aceeaşi clasă de servicii a Clasificării de la Nisa nu este un indiciu exclusiv în sensul stabilirii existenţei similarităţii produselor. Cu alte cuvinte, produsele sau serviciile nu pot fi considerate ca fiind similare sau diferite unele de altele doar pentru că se află în clase identice sau diferite, fiind necesară compararea acestora prin prisma criteriilor dezvoltate în jurisprudenţă.

Analiza comparativă necesară pentru stabilirea existenţei identităţii ori similitudinii dintre mărcile aflate în conflict poartă asupra produselor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca anterioară, respectiv, asupra produselor sau serviciilor desemnate de marca a cărei anulare se solicită, factorii relevanţi care trebuie luaţi în considerare în comparaţia produselor şi serviciilor fiind natura acestora, destinaţia şi modul de utilizare, caracterul concurent, respectiv complementar al produselor supuse comparaţiei (Cauza Canon, C - 39/97). Punctul de reper îl constituie consumatorul mediu, normal informat şi suficient de atent şi de avizat.

În aplicarea acestor criterii, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că atât reclamanta, cât şi pârâta oferă servicii de aceeaşi natură, anume servicii specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, de înfrumuseţare, terapie, masaj, etc., care au destinaţie şi un mod de utilizare identice sau foarte apropiate şi care se adresează aceleiaşi categorii generice de consumatori, produsele părţilor fiind într-un raport de concurenţă directă.

Analiza serviciilor pentru care sunt înregistrate cele două mărci, servicii din clasa 44 a Clasificării Nisa, relevă o puternică similaritate a acestora, serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei, respectiv, servicii de frumuseţe, tratamente medicale şi aromoterapie şi masaj, oferite de un centru Spa cu specific asiatic, fiind practic incluse aproape în totalitate în cele pentru care este înregistrată marca reclamantei şi care constau în servicii medicale, servicii de igienă şi de îngrijire a frumuseţii pentru oameni, servicii de aromoterapie, servicii ale Spa-urilor, masaj, servicii de saună, servicii de terapie, etc.

Diferenţele de tipologie de natura celor susţinute de recurentă (servicii cu specific asiatic) nu pot determina, în drept, concluzia că produsele ar fi diferite, în sensul art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi al art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul mărcii UE, în realitate acestea fiind identice.

Faptul că fiecare dintre părţi oferă serviciile de îngrijire în cadrul unor locaţii diferite, mai restrânse sau mai vaste, nu înlătură identitatea serviciilor, cu atât mai mult cu cât, atât reclamanta, cât şi pârâta activează într-un mediu deschis şi accesibil publicului larg. Prin urmare, este lipsit de relevanţă faptul că spaţiul în care reclamanta oferă serviciile este situat în cadrul unui singur hotel, în timp ce pârâta are la dispoziţie mai multe spaţii situate în centre comerciale mari.

Serviciile oferite de ambele părţi satisfac aceeaşi categorie generică de nevoi, neputându-se afirma că există tipologii diferite de consumatori relevanţi în privinţa serviciilor oferite de părţile în litigiu, respectiv, consumatori care să fie interesaţi exclusiv de servicii de frumuseţe, tratamente şi masaje cu specific asiatic, şi, respectiv, consumatori care să achiziţioneze numai tratamente şi servicii de masaj obişnuite, ci consumatori care, comparând oferte şi furnizori de servicii care acţionează pe aceeaşi piaţă (a serviciilor specifice unui salon de Spa/wellness/masaj, serviciilor de îngrijire a frumuseţii, etc.) vor opta pentru un serviciu sau altul, în funcţie de un set de criterii printre care notorietatea şi renumele comerciantului, preţul, calitatea serviciilor prestate, etc. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei diferenţe substanţiale de public, publicul fiind, în realitate, acelaşi.

Este adevărat că nivelul de atenţie al consumatorului mediu poate varia în funcţie de categoria de produse sau servicii în cauză, iar un nivel crescut de atenţie al acestuia reprezintă un factor care poate fi relevant în aprecierea globală a riscului de confuzie.

Deşi pretinde că, în cauză, publicul său este special, fiind format din consumatori atenţi, care caută experienţe specifice, fiind interesaţi de masaje şi produse de natura celor pe care doar ea le oferă, recurenta nu a indicat niciun element care să justifice includerea serviciilor vizate de marcă în categoria unor aşa numite servicii "nişate", care i-ar determina pe potenţialii consumatori să fie mai precauţi în verificarea sursei acestora decât în cazul altor servicii, fără specific asiatic.

O atenţie aparte a consumatorului unui serviciu de natura celor oferite de recurenta pârâtă este plauzibilă. Aceasta nu echivalează, însă, cu existenţa unui public puternic specializat, care ar fi foarte atent la detaliile semnelor sub care este oferit serviciul respectiv, astfel că, din această perspectivă, sunt lipsite de relevanţă susţinerile recurentei potrivit cărora publicul căruia i se adresează este " extrem de nişat", fiind format din persoane care caută o experienţă autentică de relaxare şi revitalizare într-un mediu inspirat de tradiţiile asiatice.

Or, în condiţiile existenţei unei ridicate similarităţi între mărcile celor două părţi, precum şi a identităţii serviciilor aflate sub protecţia acestora, în mod corect a reţinut instanţa de apel existenţa riscului de confuzie, fiind posibil ca un consumator mediu, care observă elementul dominant - cuvântul "Vitality" al celor două mărci B. şi V A., aplicat pentru aceleaşi servicii, să considere, fie că cele două mărci aparţin aceluiaşi titular, că aceeaşi societate le deţine şi se foloseşte de ele, fie că acestea aparţin unor întreprinderi legate între ele, fie că marca ulterioară este o simplă varietate a mărcii anterioare, desemnând un serviciu particular, atribuindu-i aceeaşi origine comercială. Există, aşadar, chiar un risc de confuzie directă, cât timp consumatorul poate presupune că serviciile vizate de marca pârâtei provin de la acelaşi comerciant care oferă serviciile pentru care marca reclamantei a fost înregistrată.

De altfel, nu este necesar să existe o confuzie directă, ci dimpotrivă, este suficient un risc de confuzie (care poate fi şi indirectă), concretizat în asocierea semnului cu marca reclamantei şi în credinţa consumatorului că între cele două societăţi care folosesc marca, respectiv semnul, există o legătură economică şi comercială, fie şi în forma unor relaţii de colaborare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal a constatat întrunite condiţiile art. 56 alin. (2) lit. b) în referire la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi a dispus anularea mărcii în litigiu, cu toate consecinţele ce decurg din această sancţiune.

În consecinţă, constatând că nu există critici în raport cu care să se poată reţine incidenţa motivului de casare invocat, respectiv cel reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 628A din 03 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2025.