Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1171/2025 AI generated

Usucapion action where cassation appeal against peremption declaration is annulled for exceeding the five-day statutory limit

Case Number Decizia nr. 1171/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the intervenor, confirming that the lower court’s decision declaring the prior cancellation appeal peremptory remains in force. The dispute concerned a civil action for the acquisition of ownership over specific parcels of land through adverse possession (usucapion), where the appellant had previously failed to pay the appointed curator’s fees within the legal timeframe, leading to the peremption of his cancellation petition. The appellate court had previously dismissed the cancellation petition, and the appellant subsequently filed a cassation appeal. The decisive legal basis was the violation of the imperative five-day term for filing a cassation appeal against a decision declaring peremption, as prescribed by Article 421(2) of the Code of Civil Procedure, which is a procedural deadline that cannot be extended by interpretation. Additionally, the court found that the appellant’s arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as they merely expressed dissatisfaction with the fees and factual situation rather than alleging legal illegality, leading to the sanction of annulment for late filing and lack of proper legal motivation.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 485 alin. (1) din C. proc. civ; Usucapion action where cassation appeal against peremption declaration is annulled for exceeding the five-day statutory limit: În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

Keywords

AI generated
actions for annulment grounds for cassation procedural deadline article of civil procedure statutory limits time limits for seeking redress

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Prin rezoluţia de primire din 11 decembrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art.
art. 490 alin. (2) C. proc. civ
civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
art. 22 alin. (2) C. proc. civ
A criticat şi faptul că judecătorul nu a făcut aplicarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
art. 489 alin. (3) C. proc. civ
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
au formulat întâmpinare prin care au invocat, în principal, nulitatea recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
art. 485 alin. (1) din C. proc. civ
Se constată că, în privinţa declarării căii de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, aceste dispoziţii legale instituie un termen special şi derogatoriu de la termenul comun de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin.
art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
art. 421 alin. (2) C. proc. civ
Or, potrivit înscrisului aflat la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la data de 4 noiembrie 2024, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea adresată Judecătoriei Vatra Dornei la data de 5 ianuarie 2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Comuna Poiana Stampei, prin primar, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:

- suprafaţa de 27767 mp teren intravilan cu nr. cadastral x, identică cu parcela nou formată IF, din parcelele vechi din CF x Poiana Stampei, teren situat în comuna Poiana Stampei şi învecinat cu C., D., A., E., F., G., drum comunal şi H. şi construcţiilor Cl-anexă şi C2-anexă, edificate pe aceasta suprafaţă;

- suprafaţa de 91.420 mp teren extravilan cu nr. cadastral xidentic cu parcelele nou formate: - 1F în suprafaţă de 48.329 mp formata din parcelele vechi din CF nr. x, CF nr. x şi CF nr. x Poiana Stampei;

- 2P în suprafaţă de 18.978 mp formată din parcelele vechi din CF nr. x şi CF nr. x Poiana Stampei;

- 3F în suprafaţă de 24.113 mp formată din parcelele vechi din CF nr. x, CF nr. x şi CF nr. x Poiana Stampei.

Prin cererea de intervenţie formulată, intervenientul I. a arătat, în esenţă, că parcela x nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru uzucapiune şi, prin urmare, trebuie exclusă din documentaţia depusă la dosar.

După întocmirea raportului de expertiză, la data de 3 decembrie 2020, reclamanţii au formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâţi, a moştenitorilor proprietarilor tabulari.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei:

Prin sentinţa civilă nr. 570 din 14 iulie 2021, Judecătoria Vatra Dornei a admis, în parte, acţiunea civilă având ca obiect "uzucapiune", formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii comuna Poiana Stampei prin primar, J., K., L. M., J., N., O., P., Q. şi R. - prin curator S., precum şi cu intervenientul I..

A admis cererea de intervenţie formulată de I. în contradictoriu cu reclamanţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamanţilor în ceea ce priveşte suprafaţa de 11245 mp identificată de expert ca fiind identică cu parte din parcela x din Cf x şi cu parte din parcela din Cf x.

A constatat că reclamanţii au dobândit drept de proprietate prin uzucapiune asupra:

- suprafeţei de 27767 mp intravilan având nr. cadastral x identic cu parcela nou formată din parcelele vechi 4332/2, 4331/1, 3298/147 şi 4330 din CF x Poiana Stampei şi a construcţiilor C1 anexă şi C2 anexă;

- suprafeţei de 48329 mp formată din parcela x fin Cf x parcele vechi din Cf x şi parcelele din Cf x Poiana Stampei;

- terenului identificat ca fiind parte din parcela x şi 3F ce excede suprafeţei de 11245 mp identificată de expert ca fiind identică cu parte din parcela x din Cf x şi cu parte din parcela.

A obligat reclamanţii la plata sumei de 1664 RON cheltuieli de judecată cuvenite intervenientului.

3. Decizia pronunţată de Tribunalul Suceava:

Prin decizia civilă nr. 489 din data de 28 aprilie 2022, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis apelurile formulate de reclamanţii A. şi B., precum şi de către intervenientul principal I. împotriva sentinţei civile nr. 570 din 14 iulie 2021 a Judecătoriei Vatra Dornei, în contradictoriu cu intimaţii: M., Comuna Poiana Stampei - prin primar, L., T., K., R., O., P., J. şi Q., a anulat sentinţa civilă apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare, fixând termen de judecată la data de 16 iunie 2022, cu menţiunea ca apelanţii reclamanţi să indice eventualii moştenitori ai defunctei intimate M..

Prin decizia civilă nr. 193 din 28 februarie 2023, Tribunalul Suceava a anulat acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu R., K., P. şi Q., pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, respectiv Comuna Poiana Stampei - prin primar, L., U., J., T. şi O..

A constatat că reclamanţii A. şi B. au dobândit drept de proprietate prin uzucapiune cu privire la:

- suprafaţa de 27767 mp intravilan având nr. cadastral x identic cu parcela nou formată din parcelele vechi x din CF x Poiana Stampei, precum şi construcţiile C1-anexă şi C2-anexă;

- suprafaţa de 48329 mp formată din parcela x din CF x parcele vechi x din CF x şi parcelele x din CF x Poiana Stampei;

- suprafaţa de teren identificată ca fiind parte din parcela x şi x ce excede suprafeţei de 11245 mp identificată de expert ca fiind identică cu parte din parcela x din CF x şi cu parte din parcela x din CF x.

A respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor în ceea ce priveşte suprafaţa de 11245 mp identificată de expert ca fiind parte din parcela x din CF x şi parte din parcela x din CF x.

A admis cererea de intervenţie formulată de către intervenientul în interes propriu I., în contradictoriu cu reclamanţii.

A obligat reclamanţii la plata către intervenient a sumei de 1664 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din primă instanţă, primul ciclu procesual.

A respins cererea apelanţilor (reclamanţi şi intervenient) privind recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel şi în rejudecare.

4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Suceava:

Prin decizia civilă nr. 230 din 2 noiembrie 2023, Curtea de Apel Suceava a admis excepţia nulităţii recursurilor, invocată din oficiu, şi a anulat recursurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de intervenientul I. împotriva deciziei civile nr. 193 din data de 28 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, intimaţi pârâţi fiind: U., Comuna Poiana Stampei - prin primar, L., J. - prin curator avocat V., T. - prin curator avocat V. şi O. - prin curator avocat V., ca nemotivate.

Împotriva deciziei civile nr. 230 din 02 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Suceava, intervenientul I. a formulat contestaţie în anulare.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava:

Prin decizia civilă nr. 199 din 15 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost constatată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul I. împotriva deciziei civile nr. 230 din 02 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii: U., A., B., Comuna Poiana Stampei, prin primar, L., J., T. şi O..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, contestatorul I..

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia de primire din 11 decembrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

7. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs, recurentul a învederat că la data de 12 martie 2024 s-a dispus suspendarea contestaţiei în anulare în dosarul nr. x/2023, ca urmare a neachitării onorariului de curator cât şi a neîndeplinirii unor acte de procedură, însă anterior solicitase anularea plăţii onorariului pentru curator şi stabilirea unui nou termen de judecată.

A criticat şi faptul că judecătorul nu a făcut aplicarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. în sensul de a lămuri orice aspect neclar din dosar şi de a verifica situaţia de fapt şi nu a aplicat nici art. 479 alin. (2) din acelaşi act normativ, în sensul că instanţa nu a solicitat în scris un punct de vedere de la Primăria Comunei Poiana Stampei, deşi aceasta este parte în proces, iar parcela x a fost predată acestei primării prin schimb cu Ocolul Silvic Dorna Candrenilor.

A mai arătat că în mod greşit au fost introduse în proces părţile U., J., T. şi O., întrucât aceste persoane sunt în afara conţinutului şi probatoriului din proces, iar el a fost dat în judecată de A..

A precizat că nu înţelege de ce este obligat să achite suma de 680 de RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat curator special şi a solicitat anularea acestei obligaţii şi acordarea unui nou termen pentru a se specifica dacă trebuie să facă sau nu această plată, dar şi pentru a-şi angaja un avocat.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

8. Apărările formulate în cauză:

În cauză, intimaţii-reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au invocat, în principal, nulitatea recursului întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Ceilalţi intimaţi nu au formulat întâmpinări.

9. Procedura de filtru:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 3 februarie 2025.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs; Completul de filtru urmează să analizeze dacă este incidentă în speţă excepţia tardivităţii declarării prezentei căi de atac, precum şi că în măsura în care se va trece peste excepţia mai sus menţionată, completul de filtru urmează să analizeze excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Raportul a fost comunicat părţilor la 30 aprilie 2025.

Nu a fost transmis instanţei punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 3 iunie 2025, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 493 alin. (5) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepţiei tardivităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Examinând recursul în raport cu excepţia tardivităţii, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".

Se constată că, în privinţa declarării căii de atac a recursului împotriva hotărârii care constată perimarea, aceste dispoziţii legale instituie un termen special şi derogatoriu de la termenul comun de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

De asemenea, se constată că dispoziţia legală menţionată instituie un termen imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual.

În ceea ce priveşte calculul acestui termen în cauză, se reţine că decizia civilă recurată a fost pronunţată la 15 octombrie 2024, moment la care începe să curgă termenul legal special de 5 zile, pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel că ultima zi a acestui termen, calculat în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost 21 octombrie 2024.

Or, potrivit înscrisului aflat la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la data de 4 noiembrie 2024, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Astfel, decăderea este sancţiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, constând în pierderea exerciţiului dreptului procesual iar în cauză, sancţiunea intervine pentru nerespectarea termenului de introducere a recursului.

Înalta Curte observă totodată, că recurentul-contestator prin prezenta cale de atac a formulat fie susţineri generale cu privire la hotărârile instanţelor de fond, privitoare la situaţia parcelei 3298/77 şi la necesitatea completării probatoriului şi a reevaluării situaţiei de fapt, afirmaţii care nu pot fi apreciate a reprezenta critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate şi, prin urmare, nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege. Totodată, s-au exprimat nemulţumiri cu privire la stabilirea onorariului de curator în sarcină recurentului, chestiune care, de asemenea, nu vizează nemijlocit o critică adusă hotărârii de perimare.

Ca atare, se reţine că susţinerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor legale, care trebuie interpretate atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât şi a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În acest sens, şi prin jurisprudenţa CEDO se reţine că legislaţia referitoare la formalităţile şi termenele care trebuie respectate pentru a formula un recurs vizează asigurarea unei bune administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice (cauza Canete de Goni împotriva Spaniei).

Faţă de aceste considerente, în acord cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., reţinând pe de o parte formularea căii de atac cu depăşirea termenului legal, ce atrage sancţiunea nulităţii actului conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., iar pe de altă parte neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză de recurentul-contestator I. împotriva deciziei civile nr. 199 din 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-contestator I. împotriva deciziei civile nr. 199 din 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.