Competence for challenge to execution: Unity of enforcement court over issuing court jurisdiction

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 30 mai 2024 sub nr. x/2024, contestatoarea A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. a formulat contestaţie la executare împotriva formelor de executare reprezentate de somaţiei imobiliare din 13 mai 2024 emisă în dosarul de executare nr. 21/E/2024 aflat pe rolul BEJ C., a adresei de înfiinţare a popririi din aceeaşi dată, a încheierii de comunicare a înfiinţării popririi din 13 mai 2024, a încheierii nr. 21/E/2024 privind actualizarea creanţei şi stabilirea cheltuielilor de judecată, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 3881 din 08 mai 2024, toate emise în acelaşi dosar de executare silită -21/E/2024, solicitând admiterea contestaţiei, în sensul anulării tuturor actelor de executare silită şi întoarcerea executării pentru suma cu care au fost executaţi (în plus); obligarea pârâtei creditoare la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712, 715 alin. (2) şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţă civilă nr. 6780 din 21 octombrie 2024, Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Jiu a stabilit că, prin acţiunea dedusă judecăţii, petentul a înţeles să formuleze o contestaţie la titlu privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, întrucât a solicitat a se face verificări cu privire la aplicarea acestuia, motivat de faptul că sentinţa Judecătoriei Iaşi nr. 6812 din 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 nu menţionează ce facturi erau neachitate la data pronunţării sentinţei.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Iaşi, aceasta fiind instanţa care a pronunţat sentinţa nr. 6812/2022 din data de 17 iunie 2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021, sentinţă ce reprezintă titlu executoriu ce face obiectul dosarului de executare nr. 21/E/2024 pe rolul BEJ C..

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 6509 din 30 aprilie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Totodată, a constatat invit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Târgu Jiu şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că Judecătoria Târgu Jiu este instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunea, întrucât în cauză nu s-a formulat o contestaţie la executare privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu conform art. 714 alin. (3) C. proc. civ., ci s-a formulat o contestaţie la executare conform art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, prin care s-a invocat achitarea debitului anterior începerii executării silite.

A concluzionat instanţa că date fiind aceste precizări, precum şi faptul că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Târgu Jiu, iar debitorul îşi avea sediul la data începerii executării silite în comuna Setila, judeţul Gorj, localitate ce se află în circumscripţia Judecătoriei Târgu Jiu, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite în dosarul nr. x/2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Târgu Jiu, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte apreciază necesar a califica corect obiectul cererii de chemare în judecată în sensul de a stabili dacă Judecătoria Târgu Jiu a fost învestită cu o contestaţie la executare propriu-zisă în conformitate cu prevederile art. 712 alin. (1) din C. proc. civ. sau cu o contestaţie la titlu potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi text de lege.

Se impune stabilirea corectă a obiectului cererii cu care a fost învestită instanţa, întrucât competenţa de soluţionare a pricinii este indisolubil legată de clarificarea acestui aspect.

Astfel, din interpretarea art. 712 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului executoriu", rezultă că, prin intermediul contestaţiei la executare, părţilor sau terţilor interesaţi li se dă posibilitatea de a cere să se lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută ori să atace actele de executare nelegale.

Prin intermediul acestui mijloc procedural, contestaţia la titlu, nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuţie în faţa instanţei de executare legalitatea şi temeinicia titlului executoriu, deoarece prin aceasta s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat.

Făcând aplicarea în cauză a acestor consideraţii de ordin teoretic, din analiza cererii de învestire a instanţei, răspunsul la întâmpinare şi precizările depuse de contestatoare, rezultă că s-a formulat o contestaţie la executarea propriu-zisă, întrucât s-a solicitat anularea formelor de executare reprezentate de somaţia imobiliară din 13 mai 2024 emisă în dosarul de executare nr. 21/E/2024 aflat pe rolul BEJ C., a adresei de înfiinţare a popririi din aceeaşi dată, a încheierii de comunicare a înfiinţării popririi din 13 mai 2024, a încheierii nr. 21/E/2024 privind actualizarea creanţei şi stabilirea cheltuielilor de judecată, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 3881 din 08 mai 2024, toate emise în acelaşi dosar de executare silită -21/E/2024.

Nu poate fi calificat drept contestaţie privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu în sensul prevederilor art. 712 alin. (2) C. proc. civ., petitul contestatoarei de a se verifica aplicarea titlului executoriu, aşa cum a reţinut prima instanţă; în realitate, s-a susţinut de către contestatoare stingerea debitului înainte de începerea executării silite, împrejurare ce reprezintă motiv de contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu de aplicare a titlului executoriu.

Reţinând că obiectul cererii îl reprezintă o contestaţie la executare propriu-zisă, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. în conformitate cu care "Contestaţia se introduce la instanţa de executare".

De asemenea, conform art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", acest text de lege atribuind instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiei la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a pronunţat decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, prin care a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În considerentele acestei decizii în interesul legii, s-au reţinut următoarele aspecte relevante în cauza de faţă:

"Încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

Reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestaţia la executare poate fi introdusă şi la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuţionale există o singură instanţă de executare. (…)

Principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare. (…)

Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situaţia în care, cu privire la acelaşi raport juridic, să fie pronunţate soluţii contrare de către instanţe diferite. (…)

Atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În lumina acestor consideraţii, apreciind că nu poate fi reţinută incidenţa art. 714 alin. (3) C. proc. civ., din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte observă că prin încheierea pronunţată la 08 mai 2024 în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Târgu Jiu este cea care a încuviinţat executarea silită pentru executarea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6812 din data de 17 iunie 2022 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2021, astfel că această judecătorie a dobândit calitatea de instanţă de executare, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, inclusiv contestaţia la executare ce face obiectul litigiului de faţă.

Reţinând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competenţă a instanţei de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanţei de executare, instanţa care a încuviinţat executarea silită devine competentă să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aşa fiind, în considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.