Debtor's challenge to enforcement assigned to Craiova Court as exclusive territorial forum based on domicile at seizure.

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 05 iunie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestaţie la executare în dosarul de executare nr. 74/E/2015 al BEJ C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi din 24 mai 2024, suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă a hotărârii, să se constate nulitatea absolută a încheierii de încuviinţare a executării silite şi să se dispună întoarcerea executării silite pentru sumele executate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, între părţi, a fost încheiat contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007, iar intimata a început executarea silită în baza acestuia la data de 10 februarie 2015, deşi titlul executoriu era prescris. De asemenea, executorul a încuviinţat executarea silită pentru suma de 13.141,91 euro, încheierea fiind dată în baza unei legi declarate ulterior neconstituţională.

2. Hotărârea Judecătoriei Craiova

Prin sentinţa civilă nr. din 418 din data de 21 ianuarie 2025, Judecătoria Craiova a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care determină o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de executare, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, instanţă ce soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

A mai reţinut că, prin încheierea din 13 ianuarie 2015, în dosar nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus încuviinţarea executării silite prin învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007.

A apreciat că, în aplicarea principiului unicităţii instanţei de executare, recunoscut prin considerentele deciziei nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei. Astfel, principiul presupune că una şi aceeaşi instanţă să soluţioneze atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, respectiva instanţă fiind calificată de legiuitor drept instanţă de executare.

Cele stabilite de către Înalta Curte prin Decizia nr. 20/2021 au fost reiterate şi în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 27/2021 pronunţate de I.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii (paragraf 70 şi 71).

Astfel, chiar dacă decizia I.C.C.J. nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralităţi de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare concluzionându-se, în esenţă, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare.

Prin urmare, având în vedere principiul unicităţii instanţei de executare, a apreciat că se impune ca şi contestaţia la executare să fie soluţionată de instanţa care a încuviinţat executarea silită împotriva debitorului A., respectiv de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 3737 din 31 martie 2025, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Craiova, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat că se va raporta la dispoziţiile C. proc. civ. de la data formulării cererii de executare silită, respectiv 10 februarie 2015, şi a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită), contestaţia se introduce la instanţa de executare, şi anume judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanţa reţine că domiciliul debitorului se afla, la data sesizării organului de executare, în Craiova, jud. Dolj, care, potrivit Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 102 din 10 iunie 2021, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021, se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Craiova.

Contrar celor reţinute în hotărârea de declinare a Judecătoriei Craiova, instanţa constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti doar a învestit cu formulă executorie contractul de credit care constituie titlu executoriu, fără a încuviinţa şi executarea silită a acestuia. Or, această împrejurare nu este de natură a conduce la concluzia că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare, de vreme ce, aşa cum a fost reţinut anterior, competenţa instanţei de executare se determină prin raportare la domiciliul debitorului, nu la instanţa care a soluţionat cererea de învestire cu formulă executoriu, fiind vorba de competenţe diferite.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 5 iunie 2024, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestaţie la executare în dosarul de executare nr. 74/E/2015 al BEJ C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a popririi din 24 mai 2024, suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă a hotărârii, să se constate nulitatea absolută a încheierii de încuviinţare a executării silite şi să se dispună întoarcerea executării silite pentru sumele executate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speţă, instanţele de judecată au invocat, în mod corect, dispoziţiile art. 714 şi art. 651 C. proc. civ., ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de executare, conflictul negativ fiind generat de reţinerea eronată a împrejurării că prin încheierea din 13 ianuarie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-ar fi încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 18 octombrie 2007.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în dosarul execuţional nr. x/2015 nu s-a făcut dovada existenţei unei încheieri de încuviinţare a executării silite pronunţate de către o instanţă judecătorească pentru a atrage competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare de către instanţa ce a pronunţat încuviinţarea executării silite.

Încheierea din 13 ianuarie 2025, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, la care instanţele în conflict au făcut trimitere, se referă la învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. x din 18 octombrie 2007, iar nu la încuviinţarea executării silite pronunţată de o instanţă de judecată. Astfel, conform dispoziţiilor C. proc. civ. în vigoare la data formulării cererii de executare silită, titlurile executorii puteau fi executate doar dacă erau învestite cu formula executorie de către prima instanţă.

Se mai reţine că debitorul contestator A. avea domiciliul, la data demarării executării silite, în Craiova, judeţul Dolj, aspect în raport de care se reţine, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., că instanţa de executare competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este Judecătoria Craiova.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Craiova urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.