Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1159/2025 AI generated

Revision petition against procedural decision on land sale contract inadmissibility due to lack of substantive judgment basis

Case Number Decizia nr. 1159/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the revision petition filed by the seller against the 2023 final decision, thereby upholding the lower court's obligation for the seller to execute a sale-purchase contract for a 42,229 sqm land parcel. The dispute arose from an arbitration case where the buyer sought the specific performance of an authentic sale contract based on a prior ant-contract, while the seller argued the object of the litigation did not exist because the land had not been retroceded to the address stated in the agreement. The Court held that the revision request was inadmissible because the challenged 2023 decision was a procedural ruling that annulled an appeal, not a substantive judgment on the merits or one that evoked the merits, which is a prerequisite for invoking the statutory ground that "the object of the litigation does not exist" under Article 509(1)(2) of the Code of Civil Procedure. Furthermore, the Court clarified that this specific revision ground is strictly limited to the physical disappearance of a specific item to be delivered, and does not permit parties to introduce new documentary evidence to challenge a final judgment on the merits or to relitigate issues of fact.

Legislator headnote

AI generated

art. 1669 din C. civ, art. 209 din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ; Revision petition against procedural decision on land sale contract inadmissibility due to lack of substantive judgment basis: Pârâta C. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea lui A. să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 5.3980 ha teren la preţul de 150 euro. Şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 209 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment contract of sale statutory grounds Civil Procedure Code procedural issues arbitration

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele aspecte:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de arbitrare formulată la data de 27 aprilie 2022, înregistrată pe rolul Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iaşi, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat să se dispună pronunţarea unei hotărâri arbitrale care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 42.229 mp, parte din suprafaţa totală de 53.980 mp, cu privire la care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2101 din 12 februarie 2010, în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Iaşi. În subsidiar, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă totală de 53.980 mp, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar şi ale sentinţei civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2009.

În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2016 la S.N.P. B. şi Asociaţii. Contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat până la data de 31 decembrie 2017, moment până la care pârâta s-a obligat să obţină şi titlul de proprietate asupra terenului. Întrucât contractul nu a fost perfectat a înţeles să facă demersurile necesare şi s-a adresat tribunalului de arbitraj, în considerarea dispoziţiilor cuprinse în antecontract.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1669 din C. civ.

Pârâta C. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea lui A. să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 5.3980 ha teren la preţul de 150 euro. Şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 209 din C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi

Prin hotărârea arbitrală nr. 13 din 19 septembrie 2022, Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iaşi a luat act de faptul că reprezentantul convenţional al reclamantului a solicitat recuperarea cheltuielilor arbitrale, reprezentând onorariu de avocat, pe cale separată, a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională, formulată de pârâta C., a admis excepţia netaxării cererii, formulate de A., a respins excepţia tardivităţii depunerii cererii reconvenţionale, formulate de reclamantul A., a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru netimbrare corespunzătoare, invocată de pârâta C., a admis excepţia prematurităţii capătului 1 al cererii de arbitraj, invocată de pârâta C., a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 2 al cererii de arbitraj, invocată de pârâta C., a admis acţiunea formulată, în subsidiar, de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. şi a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu reclamantul A. pentru suprafaţa de 42.229 mp de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate pentru imobilul teren în suprafaţă totală de 53.980 mp în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar şi a sentinţei civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2009, a obligat reclamantul A. să achite pârâtei C., în termen de maxim 1 an de la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, diferenţa de preţ în cuantum de 222.833, 92 euro, care a mai rămas de achitat din preţul total de 422.290 euro, stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2016, a obligat pârâta C. la plata cheltuielilor arbitrale către reclamantul A., în cuantum de 15.760 RON, reprezentând taxă arbitrală, a respins capătul 1 al cererii de arbitraj prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri arbitrale care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 42.229 mp, parte din suprafaţa totală de 53.980 mp cu privire la care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2101 din 12 februarie 2010 de către Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2009.

3. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea de anulare parţială a hotărârii arbitrale formulată de petenta C., în contradictoriu cu intimatul A..

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 2666 din data de 14 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de petenta C. împotriva sentinţei civile nr. 6 din 2 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 2666 din data de 14 decembrie 2023, revizuenta a formulat o primă cerere de revizuire cu privire la care s-a constat intervenită perimarea, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei civile nr. 335 din 11 februarie 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

5. Calea de atac exercitată în cauză

5.1. Înregistrarea revizuirii la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 2666 din data de 14 decembrie 2023, a formulat revizuire C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 5 mai 2025 sub nr. x/2025.

5.2. Motivele de revizuire

Prin cererea de revizuire astfel cum a fost formulată, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a învederat că obiectul pricinii nu se află în fiinţă, astfel că instanţele (Tribunalul de Arbitraj Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi completul care a soluţionat recursul pe care l-a promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în mod greşit nu au cercetat toate aspectele invocate în calea de atac a recursului, în special faptul că obiectul convenţiei cu privire la care s-au pronunţat, nu există.

A mai precizat că în data de 11 decembrie 2023, a depus la dosarul cauzei, nr. x/2022, precizări şi înscrisuri în susţinerea aspectelor mai sus invocate, înscrisuri din care rezultă că terenul care a făcut obiectul litigiului, identificat în Municipiul Iaşi, Aleea Mihail Sadoveanu, nu va fi retrocedat la adresa menţionată, adresă care reprezintă vechiul amplasament şi cu privire la care intimatul A. şi-a dat consimţământul.

5.3. Apărările formulate în cauză

În cauză s-a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat în principal, anularea cererii de revizuire pentru lipsa motivării, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca inadmisibilă, sau ca tardiv formulată. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

5.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 mai 2025, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

În prima etapă a acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac.

Concluzia se desprinde şi din practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului, care a afirmat constant că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul siguranţei raporturilor juridice, potrivit căruia soluţia definitivă pronunţată de instanţe la orice controversă nu trebuie să mai fie rejudecată (Hotărârea din 8 noiembrie 2007 din cauza Rada c. României).

Sub un alt aspect, se constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., invocat în cauză de revizuentă, "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă", iar, conform art. 509 alin. (2) din acelaşi Cod, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Coroborând aceste dispoziţii legale, se reţine că, pentru ipoteza prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., legiuitorul a impus, drept condiţie premisă, ca hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul. Astfel cum s-a reţinut constant în practica judiciară, evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută de către instanţa de fond, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.

Or, această condiţie legală nu este îndeplinită în cauză, din moment ce, prin hotărârea atacată, respectiv prin decizia civilă nr. 2666 din 14 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat recursul declarat de petenta C. împotriva sentinţei civile nr. 6 din 2 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Nefiind o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care să evoce fondul, decizia civilă nr. 2666 din 14 decembrie 2023, nu poate face obiectul revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte observă că motivul subsumat dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. are în vedere situaţia în care debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert şi determinat, iar acesta a pierit, astfel încât executarea în natură a obligaţiei de predare a bunului nu mai este posibilă.

Se apreciază că motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. definit prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în fiinţă" indică ideea de dispariţie fizică a bunului, şi nu deschide calea admisibilităţii acestei căi de atac în situaţia în care partea, nemulţumită fiind de soluţia pronunţată de instanţa de recurs, invocă în vederea susţinerii poziţiei sale procesuale, înscrisuri de care doreşte să se prevaleze în prezenta cale de atac.

Astfel, în cuprinsul cererii, revizuenta se limitează la a indica mai multe înscrisuri de care înţelege să se prevaleze, astfel, că încadrarea dată chestiunilor deduse judecăţii prin cererea formulată, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este una pur formală, iar criticile învederate nu se circumscriu motivelor de revizuire limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În considerarea aspectelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei civile nr. 2666 din 14 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.