State’s appeal annulled as procedurally void; tort claim for 5 million RON in tax debts left rejected.

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 08 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul Statul Roman, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5.001.343 RON, compusă din 2.007.553 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată, suma de 894.199 RON, reprezentând dobânzi, penalităţi de întârziere, TVA, 1.458.811 RON, reprezentând impozit pe profit şi 640 780 RON, dobânzi şi penalităţi de întârziere, impozit pe profit. De asemenea, reclamantul a solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând pârâtului, instituită în faza de urmărire penală prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş din data de 12 februarie 2018 şi obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ., art. 1447, art. 1915 alin. (1) din C. civ., Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi celelalte prevederi legale menţionate.

Prin sentinţa civilă nr. 8062 din 22 decembrie 2022, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub acelaşi număr unic, x/2022.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2234 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată şi s-a luat act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Statul Roman, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 4220 din 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 2234 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

A fost obligat apelantul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Împotriva deciziei civile nr. 4220 din 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a formulat recurs, recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 12 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

5. Asupra motivelor de recurs formulate, se constată următoarele:

Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 4220 din data de 10 octombrie 2024 şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul a arătat că hotărârea pronunţată de către instanta de judecată în apel este nelegală, aceasta dispunând respingerea, în mod eronat, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, pe considerentul că în speţa dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, şi nici cele ale aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 1447 din acelaşi act normativ, care prevăd dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre debitorii solidari.

O altă critică a recurentului a privit neaplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1915 alin. (1) C. civ., precum şi reţinerea eronată a instanţei, în sensul că, între pretinsa faptă a pârâtului şi o parte din prejudiciul solicitat de reclamant nu există legătură de cauzalitate.

Aşadar, urmare a nesoluţionării acţiunii civile de către instanţa penală, a învederat că este întemeiată acţiunea sa, având în vedere obligaţia părţii civile din dosarul penal, Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală de a acţiona în judecată pe pârât în vederea recuperării pagubei aduse bugetului general consolidat al statului, precum şi obligaţia ce derivă din dispoziţiile art. 19 alin. (5) privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că "Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile."

Recurentul a mai precizat că solicitarea de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâtului se impunea a fi admisă de instanţa de apel, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1357 alin. (1) C. civ.

În continuare, a afirmat că prejudiciul produs prin fapta ilicită a pârâtului, în cuantum total de 5.001.343 RON, a constat în evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor operaţiuni fictive.

Prin prisma celor evidenţiate mai sus a arătat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la răspunderea delictuală instituite de art. 1357 C. civ., astfel, că s-a făcut dovada existenţei prejudiciului, acesta fiind unul cert şi neîndoielnic, dovada faptei ilicite a pârâtului reprezentată de evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor operaţiuni fictive şi sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, fapt ce a cauzat bugetului de stat, un prejudiciu în valoare totală de 5.001.343, dar şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul creat (cauzat părţii civile prin neplata datoriilor, aşa cum rezultă din dosarul penal), constând tocmai în dezinteresul arătat în ceea ce priveşte funcţionarea normală şi în condiţii de legalitate, ce a avut consecinţa directă de a prejudicia bugetul consolidat al statului.

În finalul memoriului de recurs a reiterat aspecte privitoare la suma stabilită prin raportul de expertiză în procesul penal, constatată ca fiind prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului de către inculpatul A.-98.944,64 RON şi a arătat că aceasta este total diferită de suma cu care Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal-5.001.343 RON, hotărârea definitivă a instanţei penale având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, numai cu privire la existenta faptei si a persoanei care săvârşit-o.

6. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât A. s-a solicitat respingerea recursului formulat şi mentinerea deciziei recurate ca legală si temeinică.

Intimatul a invocat nulitatea recursului având în vedere dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., şi a arătat că în opinia sa, cererea de recurs nu indică temeiul de drept, se reiterează aceleaşi aspecte care au fost avute în vedere şi de instanţa de fond si de apel, motivele invocate de către recurent nereprezentând veritabile motive de casare.

Având în vedere sentinţa penala şi decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2019 a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale .

Pe fondul cauzei, a arătat că, în privinţa prejudiciului, solicită să se respingă apărările reclamantului, având în vedere, pe de-o parte, că iniţial a fost trimis în judecată pentru un presuspus prejudiciu in cunatum de 98.944,64 RON şi nu pentru un prejudiciu de 5.001.343 RON, aşa cum greşit a înţeles reclamantul când s-a constituit parte civilă, toate aceste aspecte fiind lămurite prin expertiza ce a fost efectuată în cadrul urmăririi penale.

În privinta sumei de 98.944,64 RON a arătat că suplimentul raportului de expertiză, dar şi declaraţia expertului B., care a afirmat că societatea administrată de reclamant nu datorează statului nicio sumă de bani, relevă faptul că nu există un prejudiciu.

În privinţa vinovaţiei în oricare dintre formele ei respectiv, intentie, neglijenţă sau imprudenţă a solicitat să se sa constate că această condiţie lipseşte, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală.

A mai arătat că aspectele privind lipsa vinovăţiei au fost reţinute de către instanţa penală prin achitarea sa, în baza dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., respective, că nu există vinovăţie.

Prin răspunsul la întâmpinare s-a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, întrucât criticile formulate se subsumează motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 decembrie 2024, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanţa a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât A., a cărei analiză este prioritară, faţă de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Înalta Curte reţine că argumentele recurentului-reclamant nu reprezintă critici de nelegalitate propriu-zise şi nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurentul a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Astfel, se observă, de plano, că întreaga motivare din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au fost deja analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.

Memoriul de recurs reiterează critica din apel în sensul că instanţa nu a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1357, 1447 şi 1915 alin. (1) C. civ., în sensul de a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a pârâtului, critică ce a fost analizată şi respinsă de către instanţa de apel cu următoare motivare: "Astfel, în mod evident au fost analizate susţinerile reclamantului privind fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa intimatului şi au fost apreciate ca nefondate. Instanţa de fond a motivat hotărârea emisă şi a expus considerentele sale pentru care a respins acţiunea. Există motivare atât în fapt, cât şi în drept, atât prin prisma dispoziţiilor art. 425, alin. (1), lit. b) din noul C. proc. civ., cât şi prin prisma jurisprudenţei Curţii E.D.O. (...)Faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, nu echivalează cu o nemotivare. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă".

Şi critica referitoare la efectul hotărârii definitive a instanţei penale în raport de acţiunea civilă promovată de recurent a fost analizată de instanţa de apel şi respinsă astfel "Or, lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, nu face ca acţiunea din prezentul dosar să fie întemeiată; nu se poate reţine o astfel de prezumţie. (...)În fapt, ceea ce doreşte apelantul este ca o hotărâre de achitare a intimatului (din care rezultă că nu există o vinovăţie penală a acestuia) să fie reţinută ca probă a culpei acestuia, ceea ce este vădit contrar atât prevederilor legale citate mai sus, cât şi logicii juridice".

În acest context, Înalta Curte reţine că memoriul de recurs nu cuprinde o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs ca fiind critici de nelegalitate.

Înalta Curte constată şi în privinţa criticii recurentului cu privire la o aparentă neanalizare a cuantumului real a prejudiciului pe care susţine că l-a suferit ca urmare a faptei pârâtului, că instanţa de apel a dezlegat judicios fundamentul susţinerilor recurentului, atunci când a reţinut că "Astfel, nu rezultă din înscrisurile depuse de către reclamant un prejudiciu în cuantum total de 5.001.343 RON; nu rezultă că acesta ar fi fost reţinut nici chiar în sesizarea instanţei penale în litigiul anterior; nu a fost explicitat de unde a rezultat această sumă.

De asemenea, nu se poate reţine susţinerea cum că pârâtul ar fi evidenţiat în actele contabile, sau în alte documente, operaţiuni fictive având în vederea lipsa totală a probelor în acest sens. Mai mult decât atât, în hotărârea penală de achitare se specifică că nu există o culpă a intimatului de astăzi în ceea ce priveşte conţinutul actelor contabile, ci acesta a acţionat cu bună-credinţă şi a înregistrat facturile astfel cum fuseseră emise de către alte două societăţi comerciale, iar în momentul în care i s-a adus la cunoştinţă existenţa unor erori a procedat la înlăturarea acestora din contabilitatea firmei pe care a administrat-o, acţiune ce a fost găsită de instanţa penală ca întemeiată".

Drept urmare, se poate observa că aceste critici nu reprezintă doar reiterări ale nemulţumirilor recurentului formulate în etapa procesuală a apelului, ci totodată sunt şi simple critici de netemeinicie, recurentul tinzând la a provoca o reapreciere a probatoriului şi o schimbare a situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, aspecte nepermise în etapa procesuală a recursului.

De asemenea, motivele din apel nu pot fi reluate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul critică soluţia primei instanţe, acesta fiind de fapt nemulţumit de soluţia pronunţată pe fond.

Astfel, deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una pur formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului şi atunci când a reiterat argumente cu privire la situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriul întocmit în cauza penală.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, se constată că recurentul nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe de altă parte criticile formulate vizau stabilirea situaţiei de fapt şi analiza dovezilor, chestiuni ce nu ţin de legalitate şi nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva deciziei civile nr. 4220 din 10 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.