State liability for defective property valuation and finality of interlocutory rulings on statute of limitations

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 06 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 744.976 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea de 1.131.170 RON - preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/22.02.2011 şi valoarea de 386.194 RON stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.776 mp şi anexe în suprafaţă totală de 8 mp desfăşuraţi, situat în Câmpina, str. x, jud. Prahova, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective a debitului.

În motivare a arătat că prin Decizia nr. 9655 din 26 mai 2011 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea beneficiarilor A. şi B., în cuantum de 1.128.678,86 RON, în baza raportului de evaluare nr. x/22.02.2011 în dosarul administrativ nr. x/CC, din care au fost deduse despăgubirile în valoare de 3.932 Rol, încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare, respectiv 2493,14 RON.

În drept a invocat toate actele normative la care a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La data de 28 februarie 2022 pârâta ANRP a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor PFA C., A. şi B., având în vedere că PFA C. a evaluat imobilul în litigiu, iar în raport cu A. şi B. sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

La termenul din data de 04 mai 2022, instanţa a respins cererea de chemare în garanţie formulată de ANRP ca fiind tardiv introdusă .

La termenul din data de 07 septembrie 2022, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului ca neîntemeiată .

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 463 din 20 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal şi motivat a declarat apel principal reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii primei instanţe a mai formulat apel provocat C., prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi respingerea cererii de chemare în judecată ca prescrisă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, indicând în esenţă că Statul a rămas în pasivitate pe perioada de dezvoltare a fenomenului pe care îl incriminează, indicând că demersul judiciar este afectat de prescripţie al cărei termen a expirat în anul 2014.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 323 A din 18 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale în apel şi a respins apelul provocat de apelantul-reclamant C. împotriva sentinţei civile nr. 463 din 20 aprilie 2023 şi a încheierii din 07 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

A admis formal apelul principal declarat de apelantul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva aceleiaşi sentinţe şi în rejudecare a schimbat sentinţa apelată în sensul în care a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Împotriva deciziei civile nr. 323 A din 18 martie 2024 şi a încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a formulat recurs, recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26 septembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

5. Asupra motivelor de recurs formulate, se constată următoarele:

Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate (strict cu privire la soluţia instanţei de apel de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă), casarea în tot a încheierii de şedinţă recurate din data de 22 ianuarie 2024 şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., a arătat că, prin decizia civilă nr. 323A din 18 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi prin încheierea de şedinţă de la termenul din 22 ianuarie 2024, prin care instanţa de apel a pus în discuţie din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe care a considerat-o a fi "motiv de ordine publică", instanţa de apel a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel se va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 248 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, prin încheierea de şedinţă din data de 07 septembrie 2022, Tribunalul Bucureşti în mod corect a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, ca neîntemeiată. Această soluţie nu a fost atacată pe calea unui apel principal sau incident de ANRP.

Cu toate acestea, instanţa de apel a considerat că momentul de început al termenului de prescripţie extinctivă ar atrage incidenţa Decretului nr. 167/1958, potrivit căruia prescripţia extinctivă este o excepţie de ordine publică.

În primul rând, a precizat că această abordare a instanţei de apel este eronată atât în ceea ce priveşte momentul de început al termenului de prescripţie extinctivă, raportat la acest aspect instanţa de apel considerând eronat că ar fi aplicabil Decretul nr. 167/1958 şi că, astfel, excepţia ar fi de ordine publică, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea instanţei de apel de a repune în discuţie o excepţie care a fost invocată şi soluţionată de prima instanţă fără ca această dezlegare a primei instanţe să fi fost atacată cu apel.

În al doilea rând, a învederat că, şi în ipoteza în care excepţia în discuţie ar fi considerată drept o excepţie de ordine publică nu este posibil ca aceasta să fie pusă în discuţie de două ori, în cadrul aceluiaşi litigiu, în condiţiile în care soluţia dată de prima instanţă în privinţa excepţiei nu a fost atacată, intrând în puterea de lucru judecat.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (5) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel".

A concluzionat că art. 248 alin. (5) C. proc. civ. se aplică, în egală măsură, şi excepţiilor de ordine publică, astfel că, odată ce a fost soluţionată prin încheiere o excepţie de ordine publică, aceasta nu mai poate fi repusă în discuţie, în căile de atac, în condiţiile în care soluţia dată cu privire la acea excepţie nu a fost atacată odată cu fondul.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a subliniat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi în art. 2528 C. civ.

A criticat faptul că în aplicarea normelor de drept material antereferite, instanţa de control judiciar în apel a reţinut în mod greşit că momentul obiectiv al începutului curgerii termenului de prescripţie este momentul "emiterii deciziei de- despăgubire, la data de 26 august 2010, întrucât la acest moment raportul de evaluare incriminat prin cererea introductivă de instanţă a dobândit efecte juridice, fiind validat de către pârâtă. "(pag. 7, paragraful 8 din decizia recurată).

Or, prin prisma interpretării expuse anterior a dispoziţiilor legale aplicabile în materia prescripţiei dreptului la acţiune, în mod eronat instanţa de control judiciar în apel a apreciat că momentul obiectiv de la care reclamantul-apelant din prezenta cauză ar fi avut posibilitatea să cunoască atât existenţa pagubei (stabilită cu certitudine) cât şi pe cei responsabili de producerea acesteia, este acela al datei emiterii deciziei de despăgubire în favoarea beneficiarilor.

Cât timp prima instanţă a considerat cererea reclamantului în despăgubiri ca fiind una de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 1000 C. civ., faţă de prevederile art. 25 alin. (2), art. 35 şi art. 37 din Decretul nr. 31/1954, transferul răspunderii pentru producerea prejudiciului nu se poate face în persoana Statului Român pentru fapte care aparţin instituţiilor acestuia, iar nu lui însuşi.

În consecinţă, recurentul a concluzionat că instanţa de apel în mod eronat a apreciat că reclamantul-apelant ar fi avut posibilitatea de a cunoaşte existenţa prejudiciului mai devreme de data de 19 ianuarie 2021, data înregistrării în evidenţele Ministerului Finanţelor a adresei nr. x din 18 ianuarie 2021 emisă de autoritatea pârâtă prin care au fost înştiinţaţi despre diferenţele dintre valoarea imobilelor ce au făcut obiectul procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii şi valoarea de piaţă a acestor imobile a căror reevaluare s-a realizat cu respectarea criteriilor de rigoare impuse de Standardele Internaţionale de Evaluare.

Curtea de Conturi nu a identificat existenţa unui prejudiciu, ci prin decizia acesteia a stabilit ca ANRP să verifice dacă în perioada 2009-2011, în procesul de evaluare a imobilelor care au făcut obiectul despăgubirilor, s-au respectat standardele de evaluare internaţionale de către experţii evaluatori.

În concluzie, recurentul a arătat, cu privire la calcularea termenului de prescripţie, că instanţa de apel a aplicat prevederile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, deşi, era incidentă în opinia sa, o altă ipoteză analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care instanţa de apel a invocat-o în soluţionarea cauzei.

6. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, motivat de faptul că reclamantul înţelege să se folosească de un argument asupra căruia deja s-a statuat în mod definitiv într-o speţă similară, prin decizia civilă nr. 501 din 15 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai învederat că în opinia sa este incidentă prezumţia legală de lucru judecat, întemeiată pe prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că fiecare parte are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat întru-un litigiu dacă are legătură cu soluţionarea unui alt litigiu pendinte.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-chemat în garanţie C. s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, motivat de faptul că în opinia sa, decizia recurată este temeinică si legală prin raportare la admiterea apelului, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune si respingerea acţiunii ca prescrisă.

Referitor la caracterul neîntemeiat al cererii de chemare in garanţie si al cererii principale, a arătat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată şi a cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată şi nici cele ale răspunderii civile contractuale în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie; raportul de verificare pe care se întemeiază cererile indicate au fost efectuate de experţi care au fost sancţionaţi de ANEVAR în urma rapoartelor la cererea ANRP după controlul Curţii de Conturi, aşa încât sunt lipsite de orice credibilitate ştiinţifică pentru a constitui o probă a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile; raportul de verificare nu răspunde exigenţelor tehnice impuse de lege şi de normele de evaluare imobiliară.

7. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 aprilie 2025, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia şi încheierea recurate, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de încheierea de şedinţă din data de 22 ianuarie 2024, prin care instanţa de apel a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi de decizia civilă nr. 323A din 18 martie 2024 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost admis, formal, apelul declarat de către recurentul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 463 din 20 aprilie 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a fost schimbată sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca urmare a intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a criticat hotărârea instanţei de apel, invocând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, subsumat cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menţionat, acesta a arătat, pe de o parte, că a fost încălcat principiul devoluţiunii care impunea rejudecarea fondului în limitele stabilite prin cererea de apel şi, pe de altă parte, că au fost aplicate eronat normele de procedură, prin invocarea şi admiterea, de către instanţa de apel, a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în condiţiile în care prin încheierea din data de 07 septembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată, soluţie ce a rămas definitivă, prin neapelare.

Motivul de recurs este fondat.

Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar, recurentul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, fapta ilicită imputată fiind întocmirea raportului de evaluare de către experţi autorizaţi în calitate de prepuşi ai autorităţii cât şi cea de omologare a unui raport de evaluare cu nerespectarea standardelor internaţionale de evaluare şi a dispoziţiilor legale aplicabile.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 decembrie 2021, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

La termenul din data de 07 septembrie 2022, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului ca neîntemeiată, motivând că dreptul material la acţiune al reclamatului s-a născut la data de 19 ianuarie 2021.

Pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 463 din 20 aprilie 2023, aceeaşi instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că nu există nicio faptă ilicită care să justifice atragerea răspunderii civile delictuale nici pentru fapta proprie, nici pentru fapta altei persoane.

Conform dispoziţiilor art. 235 din C. proc. civ., încheierea prin care instanţa soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase constituie o încheiere interlocutorie, de care instanţa de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.

Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, în considerarea prevederilor art. 466 alin. (4) din acelaşi act normativ, numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (5) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel".

În speţă, încheierea din 07 septembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti nu a fost atacată de intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pe calea apelului principal sau incident; ca atare, soluţia instanţei de fond, privind chestiunea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat.

Aşadar, întrucât excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe şi tranşată prin încheierea din 07 septembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, aspect ce nu a fost supus apelului, astfel cum s-a arătat, rezultă că respectiva încheiere şi dezlegările pe care le cuprinde au dobândit caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Mai mult, se reţine că efectul autorităţii de lucru judecat operează şi în privinţa încheierilor interlocutorii, care sunt hotărâri ale instanţei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 424 alin. (5) din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 477 şi 478 C. proc. civ., care arată că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, atunci când prin încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2024, a invocat din oficiu motivul apreciat a fi de ordine publică referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar prin decizia recurată a admis excepţia şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Invocarea din oficiu de către instanţa de apel a unei excepţii de ordine publică ar fi putut avea loc doar atunci când aceasta nu a fost invocată sau rezolvată în mod definitiv de către instanţele fondului, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Prin urmare, soluţia Curţii de Apel Bucureşti, care a invocat, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, încalcă nu doar autoritatea de lucru judecat a chestiunii tranşate prin încheierea din data de 07 septembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, ci relevă şi o nesocotire a principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, prevăzut de dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ.

Fiind evidentă încălcarea garanţiilor procesuale prin soluţia pronunţată în cauză, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., prin crearea unei situaţii procesuale defavorabile recurentului, în propria cale de atac.

În al doilea rând, subsumat motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., recurentul - reclamant a criticat decizia recurată sub aspectul aplicării eronate a dispoziţiilor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă şi momentul de la care, în opinia sa, curge acest termen.

În privinţa acestor critici, Înalta Curte reţine faptul că ele nu mai pot fi analizate, date fiind efectele pe care le produce soluţia ce urmează a fi pronunţată în considerarea încălcării regulilor de procedură detaliate anterior, rămânând în sarcina instanţei de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia analizei şi a stabilirii în concret a raporturilor dintre părţi, să aibă în vedere aceste susţineri doar în măsura în care le apreciază ca fiind relevante cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 488 alin. (1) pct. (5) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurentul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, cu consecinţa casării deciziei şi încheierii recurate şi trimiterii cauzei la aceeaşi curte de apel, pentru rejudecarea apelului fără a mai supune analizei chestiunea prescripţiei dreptului material la acţiune pentru considerentele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva încheierii de şedinţă din 22 ianuarie 2024 şi a deciziei civile nr. 323A din 18 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi încheierea recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.