Compensation for de facto expropriation of land under ECHR Article 1 Protocol No. 1 versus strict conditions for damages under Civil Code Art. 566

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 07.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar, Instituţia Primarului Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi B. să-i restituie suprafaţa de 395 mp situată în Bucureşti, strada x nr. 56, pe care au ocupat-o odată cu dezvoltarea proiectului; în măsura în care nu mai este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de 395 mp, a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor băneşti actuale şi egale cu valoarea de piaţă a terenului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 194 şi art. 453 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. I din Primul Protocol Adiţional la CEDO, art. 17 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 20, 21 şi art. 44 din Constituţia României, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 563 şi urm. C. civ.

La data de 14.02.2018, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că doreşte precizarea cadrului procesual pasiv, în sensul că au calitatea de pârâţi Primarul General al Municipiului Bucureşti - în reprezentarea Primăriei Municipiului Bucureşti, Instituţia Primarului Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primar, Sectorul 6 Bucureşti prin Primar, B..

Prin sentinţa civilă nr. 1398/22.02.2018, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.03.2018 cu nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 16.05.2018, reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că pârâţi în cauză sunt Municipiul Bucureşti, prin primarul general, prin primar şi C. S.A. şi că obiectul cauzei este revendicare şi nu expropriere de fapt.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1152 din 08 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin Primar General, a Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti prin primar şi B. cu sediul în sector 1, Bucureşti, invocate prin întâmpinări.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel în primul ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 373A din 08 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a fost anulată sentinţa civilă nr. 1152 din 08 iunie 2018 şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Curtea a trasat tribunalului sarcina de a stabili cauza exactă a deposedării suferite de reclamantă, precum şi persoana responsabilă.

4. Soluţia tribunalului în rejudecare:

Prin sentinţa civilă nr. 1172 din 17 octombrie 2023 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată şi precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar, la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 31.740 RON, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 55 mp, expropriat în fapt, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Sectorul 6 Bucureşti, prin Primar şi C. S.A. ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.557,2 RON, reprezentând taxă judiciară-fond, a sumei în cuantum de 778,6 RON, reprezentând taxă judiciară-apel, a sumei în cuantum de 417,72 RON, reprezentând onorariu expert, precum şi a sumei în cuantum de 828,48 RON, reprezentând onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată proporţionale pretenţiilor admise.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi modificarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

5. Soluţia curţii de apel în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 491 A din 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins ca nefondat apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 17 octombrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 24 septembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia de primire, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

7. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În esenţă, recurentul a susţinut, pe de o parte, că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, iar pe de altă parte, faptul că aceeaşi hotărâre a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 563 şi 566 din C. civ.

Prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de dispoziţiile art. 563 şi ale art. 566 C. civ., că hotărârea instanţei de apel este succint motivată în ceea ce priveşte temeiurile de drept ale acţiunii reclamantei A., nefiind invocat niciun text de lege sau normă de drept material, în afara celor cu privire la limitele efectului devolutiv al apelului stabilite de art. 477 şi 478 C. proc. civ., precum şi că aceeaşi decizie este dată şi cu nesocotirea celor două texte de lege menţionate anterior (art. 563 şi art. 566 C. civ.).

A mai menţionat recurentul că, din analiza şi interpretarea dispoziţiilor art. 563 şi art. 566 C. civ., rezultă, în opinia sa, faptul că în cazul unei acţiuni în revendicare proprietarul neposesor are ’’dreptul la despăgubiri" (art. 563 alin. (1) C. civ.), dar numai dacă bunul "a pierit" ori "a fost înstrăinat" de către pârât (art. 566 alin. (1) C. civ.), condiţiile de admisibilitate a unei acţiuni în revendicare sub forma despăgubirilor fiind strict reglementate (bunul imobil să fi pierit sau să fi fost înstrăinat de către pârât).

A precizat că în speţă nu s-a dovedit că terenul ce constituie obiectul prezentului litigiu ar fi pierit şi nici că ar fi fost înstrăinat de către recurent, astfel că nici una din cele două ipoteze reglementate de art. 566 alin. (1) C. civ. nu este întrunită în cauză.

A reiterat faptul că, prin decizia nr. 373 A/08.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a statuat că prima instanţă nu a intrat în judecata fondului litigiului, iar soluţia instanţei de fond în rejudecare, precum şi hotărârea instanţei de apel trebuie să fie fundamentată strict pe art. 563 alin. (1) şi art. 566 alin. (1) C. civ., respectiv stabilirea fără echivoc a dreptului la despăgubiri al reclamantei, numai în condiţiile în care bunul a pierit, ori a fost înstrăinat de către Municipiul Bucureşti, raportarea la o eventuală expropriere de fapt atrăgând cu totul un alt temei de drept, şi anume art. 1 357 C. civ., răspunderea civilă delictuală.

A concluzionat că, hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 563 şi art. 566 C. civ., şi a solicitat ca în rejudecare să se stabilească fără echivoc întrunirea sau neîntrunirea condiţiilor reglementate de art. 566 alin. (1) C. civ. (respectiv dacă bunul imobil în litigiu a pierit din culpa Municipiului Bucureşti, ori a fost înstrăinat şi dacă astfel, reclamanta A. are dreptul la despăgubiri pentru terenul respectiv).

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

8. Apărările formulate:

Intimata Sector 6 prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate.

Intimata Reţele Electrice Muntenia S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

A mai arătat că unele din motivele de recurs (cele privind dreptul la despăgubiri), sunt noi în raport cu cele invocate în cadrul cererii de apel, arătând că regula invocării omisso medio a motivelor în recurs este incidentă în această situaţie.

A mai învederat că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 563 şi cele ale art. 566 C. civ. şi că decizia recurată este motivată.

Prin adresa din 5 decembrie 2024, înregistrată la Înalta Curte cu nr. 11600, intimata a depus precizări în sensul că şi-a schimbat denumirea din Reţele Electrice Muntenia S.A. în Reţele Electrice România S.A..

Intimata A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului şi nulitatea acestuia, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

A precizat că susţinerile recurentului vizează aprecieri asupra aspectelor de fond ale cauzei şi nu pot fi calificate ca motive de nelegalitate.

9. Procedura de filtru:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 25 martie 2025.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen, fiind legal timbrat şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) - e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Raportul a fost comunicat părţilor la 4-5 februarie 2025.

Prin punctul de vedere la raport formulat de intimata A. şi înregistrat la dosar în data de 19 februarie 2025, s-a solicitat să se constate netemeinicia raportului de admisibilitate a recursului, întrucât în mod greşit s-a interpretat sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ., în sensul în care se reţine în pagina 5 a raportului că obiectul cererii de chemare în judecată are o valoare de peste 200.000 RON, şi, pe cale de consecinţă decizia civilă nr. 491A din 25 aprilie 2024 este supusă recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, drept pentru care apreciază că recursul este inadmisibil.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de filtru, s-a fixat termen la 25 martie 2025 pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatându-se admisibilitatea în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2025 a fost stabilit termen la 3 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând cererea de recurs în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte o găseşte nefondată.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că motivarea instanţei de apel este, într-adevăr, succintă, însă ea există şi reflectă limpede raţionamentul care a stat la baza soluţiei pronunţate, argumentaţia, fie ea şi sumară, fiind una clară, astfel încât nu se poate vorbi espre o nemotivare a deciziei recurate.

Se mai invocă faptul că hotărârea nu ar fi fost motivată din perspectiva prevederilor art. 563 alin. (1) şi art. 566 alin. (1) C. civ., invocate de reclamantă prin acţiunea sa, însă această critică nu se referă la o nemotivare, ci la o motivare cu care recurenta nu este de acord, ceea ce nu se înscrie în cazul de casare menţionat.

Nici criticile formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Este adevărat că acţiunea reclamantei a fost întemeiată, printre altele, şi pe prevederile art. 563 alin. (1) şi cele ale art. 566 alin. (1) C. civ. şi că acestea permit proprietarului neposesor să solicite despăgubiri într-o acţiune în revendicare numai dacă bunul "a pierit" ori "a fost înstrăinat" de către pârât, însă soluţia atacată nu a fost fundamentată de instanţa de apel pe aceste două texte de lege, pentru a i se reproşa că a greşit.

Mai mult, reclamanta însăşi nu s-a limitat în acţiunea sa în a invoca prevederile antemenţionate ale art. 563 alin. (1) şi art. 566 alin. (1) C. civ., ci a făcut referire şi la art. I din Primul Protocol Adiţional la CEDO, la textele din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi din Constituţia României referitoare la dreptul de proprietate, la Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Or, instanţa de apel, în rejudecare, pornind de la aspectele factuale tranşate cu autoritate de lucru judecat în ciclul procesual anterior referitor la suprafaţa ocupată prin lucrările de utilitate publică efectuate, a reţinut că prin decizia din primul ciclu procesual s-a tranşat inclusiv necesitatea stabilirii cauzei exacte a deposedării suferite de reclamantă şi a persoanei responsabile, în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cu care acţiunea este admisibilă şi în acele ipoteze în care ocuparea terenului este ireversibilă, fapt ce a validat inclusiv temeiul (invocat, de altfel, şi de reclamantă) despăgubirilor decurgând din exproprierea de fapt.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre o greşită aplicare a prevederilor art. 563 alin. (1) şi art. 566 alin. (1) C. civ., câtă vreme soluţia instanţei de apel nu a evocat aceste prevederi, ci a validat acordarea de către tribunal a despăgubirilor în temeiul jurisprudenţei CEDO în materia exproprierilor de fapt şi a prevederilor art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cele două texte ale C. civ. fiind invocate de tribunal doar la nivel principial, asimilând caracterul ireversibil al ocupării terenului situaţiei în care acesta a pierit sau a fost înstrăinat de către pârât.

În consecinţă, constatând nefondate criticile formulate, în baza art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 491A din 25 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.