Validity of discretionary suspension pending resolution of parallel property title annulment under Art. 413(1)(1) CPC

Şedinţa publică din data de 22 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la 31 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 300 mp, situată în tarlaua x, parcela nr. 2309, comuna Luncaviţa, jud. Tulcea; să-i restituie, în echivalent, fructele produse de bun, până la returnarea efectivă a acestora, în temeiul art. 566 alin. (2) C. civ., cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 17 martie 2021, Judecătoria Măcin a admis cererea reclamantului şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului D..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 948 din 10 noiembrie 2022, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 6 februarie 2024, Judecătoria Măcin a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligându-l pe pârâtul D. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului A., suprafaţa de 296 mp teren, identificată în anexa 1 la raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul E., între punctele A-B-C-D-E. A admis în principiu cererea privind chemarea în garanţie a pârâţilor C. şi B.. A admis în principiu cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant D. privind chemarea în garanţie a pârâţilor C. şi B.. A obligat pârâţii C., B. şi D. să îi plătească reclamantului suma de 1.931 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 64 din 9 februarie 2024, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei civile nr. 948 din 10 noiembrie 2022 pronunţate de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. şi cu intimaţii-pârâţi B. şi C..

4. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei de apel

Împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024 pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul D., solicitând casarea acesteia şi obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă la 28 iunie 2024, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea de şedinţă din 21 octombrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C. şi cu intimatul-reclamant A., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin.

5. Recursul declarat împotriva încheierii de suspendare

Împotriva încheierii de şedinţă din 21 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 a declarat recurs reclamantul A..

Prin criticile formulate, a susţinut că măsura suspendării contravine dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Raportat la configuraţia textului legal, a afirmat că soluţia din proces trebuie să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale, care se judecă într-un alt dosar, urmând ca soluţia irevocabilă (definitivă) pronunţată să fie opusă cu putere de lucru judecat în dosarul în care se pune în discuţie suspendarea judecăţii.

Faţă de faptul că recurentul avea posibilitatea să formuleze cerere reconvenţională în faţa instanţei de fond, prin care să invoce nulitatea titlului de proprietate al recurentului pentru porţiunea de teren care formează obiectul acţiunii, depunerea, pe cale separată, a unei asemenea cereri, ulterior introducerii acţiunii în cauza pendinte, aflată în etapa procesuală a recursului, a fost apreciată ca inoportună, recurentul susţinând că în mod eronat s-a dispus suspendarea judecăţii, prin afectarea dreptului său la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ca element al dreptului la un proces echitabil.

A învederat că pe rolul Judecătoriei Măcin a mai fost introdusă o cerere în vederea anularii titlului de proprietate nr. x/21.03.1997, pentru suprafaţa de teren de 300 mp, precum şi a actelor subsecvente, cererea formând obiectul dosarului nr. x/2018, prin hotărârea pronunţată instanţa reţinând că părţile pot să îşi dispute dreptul de proprietate pe calea dreptului comun, în cadrul unei acţiuni în revendicare, ocazie cu care urmau a fi comparate titlurile lor de proprietate, dându-se eficienţă celui mai bine caracterizat.

Recurentul a invocat similaritatea acestei cereri cu cea din dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Măcin, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 494 din 21 septembrie 2019, reclamând aceeaşi situaţie şi ca în dosarul nr. x/2023 al aceleiaşi instanţe, în care s-ar putea aprecia că dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 300 mp poate fi tranşat printr-o acţiune în revendicare.

În aceste condiţii, a afirmat că instanţa de recurs nu a avut în vedere că disputa judiciară asupra suprafeţei de teren de 300 mp a fost tranşată, o instanţă pronunţându-se anterior asupra faptului că situaţia de fapt dedusă judecăţii poate fi soluţionată prin prisma unei acţiuni în revendicare.

În acest sens, a considerat că nu se poate reţine buna credinţă a intimatului, dată fiind notorietatea în comunitate a divergenţelor sale cu intimaţii C. şi B., referitoare la suprafaţa de teren în discuţie.

Recurentul a făcut referire la modalitatea de dobândire a terenului de către intimaţi, precum şi la depoziţia unui martor, care audiat fiind în cauză, a confirmat disensiunile părţilor cu privire al suprafaţa de teren în litigiu.

Totodată, a menţionat clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.02.2020, care conţin, în opinia sa, false prevederi, în sensul că imobilul, compus din teren şi construcţii, nu face obiectul vreunui litigiu de orice natură, că nu s-a pronunţat vreo hotărâre judecătorească privind revendicarea/posesia sau anularea actului privitor la imobil.

A considerat că este important să se reţină că, deşi cererile de chemare în judecată şi de apel au fost respinse, nu s-a tranşat problema litigioasă a cauzei, ci s-a constatat că această chestiune se circumscrie unei acţiuni în revendicare, iar nu uneia în anularea unui act juridic.

Recurentul a afirmat că instanţa de recurs nu a avut în vedere criticile intimatului D., invocate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Măcin, limitându-se doar să reţină că legătura acestuia cu obiectul prezentei judecăţi.

Deşi instanţa de recurs nu poate analiza pe fond cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Măcin, în opinia sa, motivele de recurs invocate nu au fost probate cu niciun înscris, alegaţiile vizând faptul că intimatul nu a deţinut teren în proprietate şi nici nu a predat teren cooperativelor agricole.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei, a apreciat că aceasta vizează doar legătura dintre cele două cauze, cu superficialitate fiind dispusă suspendarea judecăţii recursului.

6. Apărările formulate

Legal citaţi, intimaţii nu au depus întâmpinare.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în şedinţa publică din 15 mai, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, faţă de cererea de amânare a judecăţii formulată de reprezentanta convenţională a recurentului, Înalta Curte, în vederea respectării dreptului la apărare, a amânat pronunţarea la 22 mai 2025, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, constată următoarele:

Prin motive de recurs care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, care reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, apreciind că soluţia din proces trebuie să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale, care formează obiectul unei alte judecăţi, urmând ca soluţia irevocabilă (definitivă) pronunţată să fie opusă cu putere de lucru judecat în dosarul în care se pune în discuţie suspendarea judecăţii.

Prevalându-se de soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2018, respectiv nr. 2847/253/2023 ale Judecătoriei Măcin, precum şi de dezlegările date cu privire la suprafaţa de teren în litigiu, faţă de similaritatea obiectului cererilor, recurentul a criticat soluţia de suspendare a judecăţii, învederând că s-a tranşat anterior, cu putere de lucru judecat, că părţile pot să îşi dispute drepturile de proprietate invocate printr-o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, iar ca urmare a comparării titlurilor, urmează a se da eficienţă celui mai bine caracterizat.

Criticile nu sunt fondate.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 şi art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Înalta Curte constată că prin demersul litigios iniţiat în prezentul dosar, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii pârâţii B. şi C., precum şi cu pârâtul D. (introdus în cauză, în această calitate, de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2021), obligarea acestora să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 300 mp, situată în tarlaua x, parcela nr. 2309 din comuna Luncaviţa, jud. Tulcea, şi să restituie, în echivalent, fructele produse de bun, până la returnarea lor efectivă, în temeiul art. 566 alin. (2) C. civ.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că pentru terenul în litigiu au fost emise mai multe titluri de proprietate, respectiv nr. x/06.04.1994 pe numele său, nr. x/21.03.1997 şi nr. x/16.10.1996, pe numele F., de existenţa acestui ultim titlu de proprietate luând cunoştinţă ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 494 din 21 martie 2019 a Judecătoriei Măcin, în dosarul nr. x/2018.

Susţinând că pentru acelaşi teren au fost emise mai multe titluri de proprietate, reclamantul a solicitat compararea titlurilor menţionate, contestând legalitatea titlului de care se prevalează pârâţii şi invocând reaua credinţă a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 948 din 10 noiembrie 2022 a Judecătoriei Măcin acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul D. fiind obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului A. suprafaţa de 296 mp teren, identificată în anexa 1 la raportul de expertiză topografică efectuat de expertul E., ca urmare a constatării unei suprapuneri peste terenul acestuia.

Apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei menţionate a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 64 din 9 februarie 2024 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea de recurs formulată împotriva acestei hotărâri, pârâtul D. a învederat că între părţi s-a desfăşurat litigiul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/21.03.1997, emis în favoarea numitului F. pentru suprafaţa de teren de 300 mp, situată în intravilanul comunei Luncaviţa, jud. Tulcea, precum şi a actelor subsecvente titlului (contractul de întreţinere cu constituirea dreptului de uzufruct viager nr. 1605/10.08.2010 şi contractele de vânzare-cumpărare nr. x/10.01.2018, respectiv nr. 1270/05.06.2018), prin sentinţa civilă nr. 494 din 21 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 4228 din 10 octombrie 2019 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată, reţinându-se că pentru clarificarea eventualei suprapuneri a terenurilor menţionate în titlul de proprietate analizat, dar şi în titlul nr. x/06.04.1994, cadrul procesual adecvat este cel al unei acţiuni în revendicare, în care se poate proceda la compararea acestora.

Recurentul D. a susţinut că titlul de proprietate al autorului său nu a fost desfiinţat, legalitatea acestuia fiind analizată în litigiul care a format obiectul dosarului menţionat, astfel că o nouă analiză a acestuia în cauza pendinte ar înfrânge efectul puterii de lucru judecat al aspectelor dezlegate.

Prin cererea depusă la 21 octombrie 2024, în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamantul D. a solicitat suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/06.04.1994, emis pe numele pârtului A., pentru suprafaţa de teren de 300 mp, categoria curţi construcţii, inclus în tarlaua x, parcela x, invocându-se legătura stipulată de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu prezenta cauză.

La termenul de judecată din 21 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a pus în discuţie cererea de suspendare formulată de reclamant, iar prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin.

Pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că obiectul judecăţii în acest dosar, care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/6.04.1994 emis pe numele intimatului-reclamant A. pentru suprafaţa de 300 mp, categoria curţi construcţii, tarlaua x, parcela x, are legătură cu obiectul prezentei judecăţi, care vizează o acţiune în revendicarea aceleiaşi suprafeţe de teren.

În argumentarea soluţiei adoptate, instanţa a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., impunându-se oprirea temporară a judecăţii recursului, până la soluţionarea definitivă a dosarului menţionat, în scopul evitării pronunţării unor hotărâri contradictorii.

Înalta Curte contată că, potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "Instanţa poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

Această normă legală prevede un caz de suspendare facultativă, instanţa putând aprecia dacă se impune sau nu suspendarea cauzei şi urmând a analiza dacă între raportul juridic dedus judecăţii într-o cauză şi cel care face obiectul litigiului în raport de care s-a solicitat suspendarea există o legătură suficient de importantă care să justifice adoptarea unei astfel de măsuri procesuale.

Aşadar, suspendarea facultativă permite judecătorului ca, în anumite circumstanţe, să aprecieze asupra sistării temporare a judecăţii, în scopul unei mai bune administrări a justiţiei şi evitării pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Măsura suspendării, reglementată la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., are caracter temporar, dăinuind până la momentul când hotărârea pronunţată în cauza care a determinat suspendarea a dobândit caracter definitiv.

Raportând aceste considerente teoretice la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin are ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/06.04.1994, emis pe numele pârâtului A., pentru suprafaţa de teren de 300 mp, categoria curţi construcţii, inclus în tarlaua x, parcela x, comuna Luncaviţa, jud. Tulcea.

În prezentul litigiu, astfel cum s-a arătat, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C. şi D. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie aceeaşi suprafaţă de teren, pentru care, în litigiul care formează obiectul dosarului antemenţionat s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului său de proprietate, nr. x/06.04.1994.

Astfel, situaţia particulară a cauzei pendinte, în care urmează a se tranşa asupra unei eventuale atribuiri în proprietatea recurentului A. a suprafeţei de teren de 300 mp, categoria curţi construcţii, aflate în tarlaua x, parcela x, în baza titlului de proprietate nr. x/06.04.1994, se substituie ipotezei reglementate la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., realizându-se conexiunea cu dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin, care vizează tocmai constatarea nulităţii absolute a acestui titlu, în baza căreia acţiunea în revendicare a fost promovată în litigiul de faţă.

În această ipostază, nu poate fi reţinută încălcarea normei de procedură menţionate, câtă vreme raporturile juridice de drept material ale celor două litigii au relevat existenţa legăturii ce justifică măsura suspendării judecăţii, soluţionarea acţiunii în revendicare deduse judecăţii în cauza pendinte depinzând de modalitatea în care, în dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin, se va aprecia asupra valabilităţii/legalităţii titlului de proprietate nr. x/06.04.1994 emis pe numele recurentului.

Corelativ, Înalta Curte nu va primi alegaţiile recurentului, referitoare la modalitatea în care a procedat intimatul prin formularea ulterioară/separată a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/06.04.1994 (care formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Judecătoriei Măcin), întrucât aceste chestiuni excedează judecăţii pendinte, care vizează, exclusiv, verificarea aplicării de către instanţa de recurs a normei procedurale reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din acest motiv, Înalta Curte nu va analiza nici motivele dezvoltate în memoriul de recurs, referitoare la chestiunile dezlegate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Măcin, privitoare la calea procedurală pe care s-ar putea grefa constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate (mai precis a titlului nr. x/21.03.1997) în cadrul acţiunii în revendicare, buna/reaua credinţă a intimatului, probaţiunea administrată, aptă să ateste, în viziunea recurentului, conduita intimatului, ce transpare din clauzele contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2020 ori criticile părţii adverse, invocate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Măcin, întrucât acestea ridică probleme ce ţin de fondul litigiului, străine şi incompatibile cu calea extraordinară de atac pendinte, reprezentând o reiterare a motivelor de recurs invocate în etapa procesuală precedentă, care urmează a fi avute în vedere de Curtea de Apel Constanţa la soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 64 din 9 februarie 2024 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a procesului prin soluţia de suspendare a judecăţii recursului, dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte constată că este nefondată, o analiză a acesteia nefiind prioritară verificării legalităţii încheierii recurate, suspendarea facultativă fiind reglementată prin norme dispozitive, aparţinând, aşadar, instanţei de judecată puterea de apreciere şi de decizie asupra oportunităţii acesteia, în vederea unei bune administrări a justiţiei.

Înalta Curte notează că alin. (7) al art. 22 C. proc. civ. obligă instanţa de judecată, în situaţiile în care legea îi rezervă judecătorului putere de apreciere (cum este cazul de faţă), să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, de principiile generale ale dreptului, urmând să soluţioneze litigiul conform regulilor de drept aplicabile.

Astfel cum s-a arătat, măsura suspendării constituie un instrument creat de legiuitor în scopul preîntâmpinării pronunţării unor hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau retractare, judecata pentru a cărei soluţionare definitivă s-a dispus suspendarea constituindu-se ca o chestiune prejudicială în raport cu cauza în care aceasta a fost invocată.

Cum coordonatele judecăţii şi circumstanţele factuale ale speţei au impus adoptarea acestei măsuri, în raport şi de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil (cererea de suspendare fiind formulată de intimatul D.), instanţa de recurs nu putea proceda contrar normei procedurale (art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) ale cărei dispoziţii îşi găsesc aplicabilitatea în cauză, dată fiind conexiunea celor litigii pentru motivele reţinute în încheierea recurată ce nu au fost negate în recurs.

Aşadar, nu se poate reţine încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât, prin instituirea măsurii suspendării judecăţii curtea a respectat obligaţiile procesuale ale părţilor, procedând la examinarea solicitărilor formulate de acestea în cauză, respectând, precum s-a arătat, principiul disponibilităţii, suspendarea judecăţii neafectând soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi cu celeritate, de vreme ce aceasta a fost dispusă întemeiat, cu respectarea prescripţiilor legale.

De altfel, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 şi alin. (3) C. proc. civ. relevă caracterul temporar al măsurii suspendării, prin art. 413 alin. (3) din acelaşi act normativ legiuitorul instituind posibilitatea revenirii asupra acesteia în anumite condiţii, măsura suspendării apărând ca fiind necesară atunci când planează riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii în litigii al căror obiect se află în interdependenţă.

În acest sens, referitor la dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 514/2022, că, "având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecăţii, instanţa este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecăţii. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea cauzei depinde de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs, permite acestuia să îşi exercite rolul activ, sancţionând eventualele tentative de exercitare abuzivă de către părţi a drepturilor procesuale, mai eficient decât în situaţia în care suspendarea ar avea caracter imperativ, astfel încât dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, consacrat de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie" (par. 23).

Este adevărat că măsura suspendării are un efect dilatoriu, ducând la prelungirea duratei de soluţionare a acţiunii, dar această împrejurare nu poate înlătura, prin ea însăşi, aplicabilitatea instituţiei juridice, a cărei raţiune de reglementare, deplin valabilă şi în situaţia dată, este de a conferi preeminenţă legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti şi nu unei celerităţi a judecăţii supuse riscului de nelegalitate şi netemeinicie. Ca atare, dreptul la un proces în termen "optim şi previzibil" nu poate fi absolutizat în detrimentul altor principii fundamentale, precum legalitatea şi aflarea adevărului.

Având în vedere că nu s-a constatat o încălcare a normelor de procedură anterior analizate, Înalta Curte apreciază că recurentului nu i s-a produs vătămarea prevăzută la art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a putea aplica sancţiunea nulităţii actului de procedură, aptă să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 21 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Faţă de această soluţie prefigurată, cererea recurentului privind obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată nu poate avea finalitatea juridică prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce nu s-a constatat culpa procesuală a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 21 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.