Hotel operator wins jurisdiction dispute; Sibiu court assigned unpaid accommodation claim over Buftea declination.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Sibiu Court of First Instance has jurisdiction to hear the case, thereby overriding the Buftea Court's declination. The underlying dispute involves a claim by a hotel-operating company against two defendants for unpaid accommodation services (2,625 RON plus statutory interest) under a lease contract, arising from a commercial relationship between professionals rather than a consumer transaction. The Court held that the territorial jurisdiction rules under Article 121 of the Civil Procedure Code (consumer protection) do not apply because the defendants are not consumers under Government Ordinance No. 21/1992; instead, the case falls under Article 113(1)(3) and (4) (place of contract performance or location of leased property), which are rules of private order that cannot be raised by the court ex officio under Articles 129(3) and 130(3). Since the defendant filed a statement of defense without invoking the jurisdictional objection, the Sibiu Court was competent and must proceed with the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 121 C. proc. civ, art. 1446 C. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ, art. 129 alin. (3) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) C. proc. civ; Hotel operator wins jurisdiction dispute; Sibiu court assigned unpaid accommodation claim over Buftea declination: The underlying dispute involves a claim by a hotel-operating company against two defendants for unpaid accommodation services (2,625 RON plus statutory interest) under a lease contract, arising from a commercial relationship between professionals rather than a consumer transaction. The Court held that the territorial jurisdiction rules under Article 121 of the Civil Procedure Code (consumer protection) do not apply because the defendants are not consumers under Government Ordinance No. 21/1992; instead, the case falls under Article 113(1)(3) and (4) (place of contract performance or location of leased property), which are rules of private order that cannot be raised by the court ex officio under Articles 129(3) and 130(3). Since the defendant filed a statement of defense without invoking the jurisdictional objection, the Sibiu Court was competent and must proceed with the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court's ruling to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2025
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 18 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 2.625 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare din perioada 30.11.2023-03.12.2023, reprezentând rest de preţ al contractului de închiriere încheiat la 30.11.2023, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, reprezentând un total de 52,81 RON, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, 1516, 1535 şi 1446 C. civ.
Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.
2. Hotărârea Judecătoriei Sibiu
Prin sentinţa civilă nr. 4211 din 26 iulie 2024, Judecătoria Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sibiu a constatat că normele de competenţă aplicabile în cauză sunt cele prevăzute de art. 121 C. proc. civ., care sunt norme de ordine publică, de la care nu se poate deroga decât printr-o dispoziţie expresă existentă într-un act normativ cu caracter special, în raport cu dispoziţiile art. 1028 din acelaşi act normativ, cu trimitere la prevederile dreptului comun în materie de competenţă teritorială.
Astfel, a apreciat că aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului consumator, competenţa de soluţionare a litigiului, conform dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ.
Reţinând că domiciliul/sediul pârâţilor este în Afumaţi, jud. Ilfov, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
3. Hotărârea Judecătoriei Buftea
Prin sentinţa civilă nr. 4211 din 27 martie 2025, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reţinut că litigiul are ca obiect o acţiune în răspundere contractuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 1446 C. civ.
Astfel, a apreciat că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta se poate stabili prin raportare la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., dar şi la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 din acest act normativ.
Totodată, a remarcat că, potrivit dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.
Raportat la prevederile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. a reţinut că necompetenţa în cauză este de ordine privată, astfel că excepţia se impunea a fi invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) din acest act normativ, respectiv de către pârât, prin întâmpinare, iar nu de instanţă, din oficiu.
Aşadar, a apreciat că Judecătoria Sibiu, sesizată de reclamantă cu soluţionarea cererii de chemare în judecată este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea, aceasta neputând să îşi decline din oficiu competenţa.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sibiu îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 2.625 RON, constând în contravaloarea serviciilor de cazare aferente perioadei 30.11.2023-03.12.2023, reprezentând rest de preţ al contractului de închiriere încheiat la 30.11.2023, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, reprezentând un total de 52,81 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de operator economic, având ca obiect de activitate, printre altele, închirierea unor apartamente în regim hotelier, trei dintre acestea fiind închiriate pârâtului B. în perioada 30.11.2023-03.12.2023, conform contractului de închiriere încheiat între A. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L..
Conform dispoziţiilor art. 2 pct. 2 din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, prin consumator se înţelege "(...) orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de produ]cţie, artizanale ori liberale."
Litigiul dedus judecăţii nu este unul în materia dreptului consumatorului, astfel cum acesta este definit la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa nr. 21/1992, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care să atragă o normă de competenţă teritorială absolută.
Înalta Curte constată că pretenţiile deduse judecăţii nu privesc raporturile juridice dintre un profesionist şi un consumator, ci provin din modalitatea de executare a unui contract de închiriere, încheiat între reclamanta A. S.R.L. şi pârâta C. S.R.L., pentru care dispoziţiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, "În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente", (pct. 3), "instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract"; (pct. 4) instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului."
Potrivit art. 116 din acelaşi act normativ, "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente."
Conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată. (2) Necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. (3) În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."
Pe cale de consecinţă, raportat la obiectul cauzei deduse judecăţii, norma de competenţă care o guvernează este de ordine privată, competenţa putând fi stabilită, în această ipoteză, prin raportare la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., dar şi la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod.
Potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
În cauză, pârâtul B. a depus întâmpinare, însă prin apărările formulate nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sibiu, ci s-a rezumat să combată chestiunile de fond susţinute de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În aceste condiţii, distinct de împrejurarea că Judecătoria Sibiu nu putea să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială, ci trebuia să se declare competentă să soluţioneze cauza, conform prescripţiilor art. 130 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 132 alin. (2) C. proc. civ., competenţa acesteia este atrasă de dispoziţiile art. 113 pct. 4 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.