Nullity of cassation appeal for failure to formulate valid legal grounds challenging the non-occurrence of loss of time benefit

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cererea reconvenţională

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 30 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.- augustina, obligarea acesteia la plata sumei de 149.000 euro (736.060 RON), la cursul comunicat de Banca Naţională Română la 28 martie 2022, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferentei sumei menţionate, calculate de la data scadenţei până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

La 3 iunie 2022, pârâta de depus cerere reconvenţională, solicitând anularea declaraţiei din 9 septembrie 2020, autentificate sub nr. x din 9 septembrie 2020 de Biroul Notarial C..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1012 din 4 iulie 2024, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia prematurităţii invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.- augustina, ca prematur formulată. A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă B.- augustina, în contradictoriu cu reclamantul pârât A..

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 275 din 29 octombrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1012 din 4 iulie 2024 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. augustina. A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantului-reclamant având ca obiect cheltuieli de judecată. A obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 275 din 29 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Expunând situaţia de fapt şi parcursul procesual al cauzei, recurentul a arătat că instanţa de apel a ignorat afirmaţiile sale, susţinute de probe, cu privire la decăderea intimatei din beneficiul termenului de 10 ani, prevăzut pentru executarea obligaţiei de restituire a sumei împrumutate, faţă de declararea scadenţei anticipate şi emiterea somaţiei prin care s-a solicitat plata imediată a datoriei.

Recurentul a adus în discuţie aspecte reţinute de instanţa de fond, cu privire afectarea obligaţiei intimatei de un termen suspensiv de executare.

A menţionat că a depus la dosarul de fond capturi ale conversaţiilor purtate cu intimata, care relevau refuzul categoric al acesteia de a restitui suma împrumutată.

Totodată, a învederat că instanţa de apel a reţinut că intimata nu a declarat că renunţă la beneficiul termenului de 10 ani, statuând că decăderea se poate constata doar în condiţiile prevăzute de art. 1417 C. civ., considerate că nu erau îndeplinite.

Recurentul a combătut aspectul reţinut de curtea de apel cu privire la faptul că nu ar fi invocat diminuarea, de către intimată, prin faptele sale, a garanţiilor că va restitui suma împrumutată.

Deşi s-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că anticiparea faptului că intimata nu va achita obligaţia asumată nu este suficientă, în concepţia legiuitorului, pentru a atrage sancţiunea decăderii din termenul de plată, recurentul a pretins că a dovedit această intenţie a părţii adverse.

A susţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 663 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 1417 C. civ., şi a redat norma de la art. 1418 din acest din urmă act normativ, apreciind că obligaţia intimatei a devenit exigibilă de îndată, prin decăderea acesteia din beneficiul termenului, raportat la refuzul de a nu restitui suma împrumutată.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării motivelor acestuia în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., susţinând că recurentul a indicat formal cazurile de casare prevăzute de alin. (1) pct. 5 şi 8 ale acestui articol, întrucât nu a expus normele de procedurale şi de drept material pretins încălcate de instanţa de apel, reiterând aspecte invocate în cererea de apel şi neformulând veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursul, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 17 februarie 2025, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 15 mai 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

La termenul de judecată menţionat, Înalta Curte a rămas cu prioritate în pronunţare, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimată prin întâmpinare.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia reglementată la alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 din cod.

Conform art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancţiunea nulităţii atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

În aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, circumscrise dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin motivele recursului pendinte, întemeiate în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul s-a axat pe ipoteza decăderii intimatei din beneficiul termenului de 10 ani, stabilit prin declaraţia notarială autentificată sub nr. x din 9 septembrie 2020 de Biroul Individual Notarial C., susţinând că a fost declarată scadenţa anticipată a sumei împrumutate acesteia, fiind emisă şi somaţia prin care s-a solicitat plata imediată a datoriei.

În expunerea de motive, recurentul a adus în discuţie aspecte factuale reţinute de instanţa de fond pentru a susţine că obligaţia intimatei este afectată de un termen suspensiv, criticând soluţia pronunţată asupra excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecatăpe care a considerat-o eronată.

Făcând referire la probaţiunea administrată, care reliefează, în opinia sa, refuzul intimatei de a-şi respecta obligaţia pecuniară asumată, recurentul a afirmat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu există vreo declaraţie a acesteia cu privire la renunţarea la beneficiul termenului de 10 ani, statuând că decăderea se poate constata doar în condiţiile prevăzute de art. 1417 C. civ., considerate ca nefiind îndeplinite.

Precizând că a declarat scadenţa anticipată a împrumutului, transmiţând intimatei o somaţie de plată care ar fi condus la decăderea acesteia din beneficiul termenului de plată, recurentul a combătut aspectul reţinut de curtea de apel cu privire la faptul că nu ar fi invocat diminuarea, de către intimată, prin faptele sale, a garanţiilor că va restitui suma împrumutată, invocând prevederile art. 663 C. proc. civ., precum şi ale art. 1417 şi 1418 C. civ.

Înalta Curte, raportând aceste motive de recurs, sintetizate în cele ce preced, la judecata realizată de instanţa de apel prin hotărârea recurată, reţine că acestea nu se pot circumscrie cazurilor de casare invocate expres, respectiv în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., dar nici în celelalte motive de recurs prevăzute limitativ de acest text legal.

Astfel, prin decizia recurată, curtea de apel a constatat că ipoteza susţinută de reclamant a fost în sensul că pârâta nu mai poate beneficia de un termen pentru restituirea sumei împrumutate, întrucât a înţeles, prin comportamentul său, să nu achite datoria asumată, aducând la cunoştinţa creditorului refuzul de plată.

Deşi a reţinut că prima instanţă nu a argumentat soluţia de respingere a acestei critici invocate de reclamant, curtea a suplinit această motivare în lipsa formulării de către apelantul-reclamant a unei cereri de trimitere a cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă pe motiv că nu s-a intrat în cercetarea fondului.

Remarcând existenţa la dosar a unor probe, în sensul că pârâta nu este de acord să achite suma de 149.000 euro, precum şi dispoziţiile art. 1418 C. civ., confom cărora renunţarea la termen sau decăderea din beneficiul termenului face ca obligaţia să devină de îndată exigibilă, curtea a apreciat că nici situaţia de fapt şi nici norma legală nu susţin cererea apelantului-reclamant de reformare a sentinţei.

În primul rând, a notat că pârâta nu a depus o declaraţie de renunţare la beneficiul termenului de 10 ani, iar decăderea putea fi constatată doar în condiţiile prevăzute de art. 1417 C. civ.

Pe de altă parte, instanţa de apel a constatat că nu este îndeplinită niciuna dintre premisele aplicării sancţiunii decăderii, în sensul că apelantul-reclamant nu a dovedit şi nici nu a invocat că pârâta s-ar afla în stare de insolvabilitate, că a diminuat prin faptele sale garanţiile constituite sau nu a constituit garanţiile promise, respectiv că a ajuns în situaţia de a nu mai satisface o condiţie considerată esenţial de creditor la data încheierii contractului.

Astfel, anticiparea faptului că pârâta debitoare nu îşi va îndeplini obligaţia de restituire a sumei împrumutate a fost apreciată că nu este suficientă, în concepţia legiuitorului, pentru a atrage reţinerea sancţiunii decăderii din termenul de plată.

Curtea a mai reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1523 alin. (2) lit. c) C. civ., care se referă la punerea în întârziere de drept, întrucât această premisă o exclude pe cea a termenului de plată stabilit, potrivit interpretării coroborate cu alin. (1) al textului legal, la care apelantul-reclamant nu ar fi făcut trimitere în mod explicit.

În considerarea acestor argumente, instanţa de apel a respins apelul reclamantului, ca nefondat, reţinând că soluţia cu privire la cererea reconvenţională sau la celelalte argumente din sentinţă, reţinute în privinţa cererii principale, nu au fost criticate, astfel că sentinţa a dobândit autoritate de lucru judecat în această privinţă, conform art. 430 C. proc. civ.

Raportând considerentele curţii de apel la criticile formulate în recurs de către recurent, subsumate cazurilor de casare indicate - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. - Înalta Curte constată că o astfel de încadrare nu este posibilă.

Astfel, recurentul nu a expus, în recursul pendinte, critici de nelegalitate care să vizeze modalitatea de examinare în apel a cauzei, prin prisma neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1417 C. civ., pentru a se putea constata decăderea intimatei din beneficiul termenului stipulat în declaraţia notarială, autentificată sub nr. x din 9 septembrie 2020.

Alegaţiile recurentului care au vizat această chestiune s-au raportat exclusiv la evaluarea aspectelor factuale pe baza cărora instanţa de apel a apreciat că nu poate constata decăderea debitoarei din termenul de plată, astfel că nu pot atrage aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. câtă vreme nu s-a criticat, printr-o motivare corespunzătoare alin. (1) al textului legal menţionat, modalitatea de interpretare şi aplicare a unor norme de drept material în baza cărora hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată.

Similar, deşi recurentul a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile dezvoltate în memoriul de recurs nu converg către o asemenea concluzie de vreme ce prin intermediul acestora nu au fost indicate normele de procedură aplicate de instanţa de apel, a căror încălcare ar putea determina aplicarea sancţiunii nulităţii.

În realitate, criticile recurentului reprezintă reiterări ale motivelor de apel, precum şi aspecte de fapt şi de probaţiune ale cauzei, care nu pot forma obiect de cenzură în recurs faţă de dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care condiţionează, sub rezerva aplicării sancţiunii nulităţii, prevăzute de art. 498 alin. (2) din acelaşi act normativ, invocarea exclusivă a unor motive de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Chiar dacă recurentul s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparenţă de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat, fiind necesară, precum s-a arătat, formularea unor critici de nelegalitate cu referire la soluţia pronunţată în apel.

De altfel, motivele invocate în cererea de recurs nu permit nici aplicarea normei prevăzute la art. 489 alin. (3) C. proc. civ., cauza nedecelând motive de casare de ordine publică, pe care instanţa de recurs să le ridice din oficiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte una dintre cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) lit. d) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 275 din 29 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obligă pe recurent, aflat în culpă procesuală, să achite intimatei-pârâte suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, efectuarea plăţii acestuia fiind făcută potrivit extrasului de cont emis de D. la 9 ianuarie 2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 275 din 29 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurent la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.