Damages claim; appeal dismissed as late for missing peremptory 30-day filing deadline
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal as late, rendering the lower court's decision rejecting the original claim final and effective. The dispute concerned a civil action for damages (both moral and material) of 1,000,000 RON each, which had been dismissed by both the trial court and the Court of Appeal on the merits. The decisive legal issue was procedural tardiness; the Court applied the mandatory 30-day statutory deadline for filing an appeal (Art. 485(1) of the Code of Civil Procedure) and the rules for calculating procedural deadlines (Art. 181), determining that the appeal was filed on August 20, 2024, one day after the deadline expired on August 19, 2024, due to the extension of the term from a weekend date to the next working day. Relying on the principle that missing a peremptory deadline results in the loss of the right to appeal (decadence), the Court invoked the exception of tardiness ex officio and refused to examine the substantive merits of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 4711 alin. (6) C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ; Damages claim; appeal dismissed as late for missing peremptory 30-day filing deadline: Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut că hotărârea recurată nu este motivată şi, totodată, că încalcă normele de drept material şi procesual incidente în speţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, la data de 3 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune morale, precum şi la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune materiale.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 173/C din data de 11 octombrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..
I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 609/2024-A din data de 5 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul B., împotriva sentinţei civile nr. 173/C din data de 11 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă.
II. Calea de atac exercitată în cauză
II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Împotriva deciziei civile nr. 609/2024-A din data de 5 iunie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 septembrie 2024, sub nr. x/2023, şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.
II.2. Motivele de recurs
Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut că hotărârea recurată nu este motivată şi, totodată, că încalcă normele de drept material şi procesual incidente în speţă.
II.3. Apărările formulate în cauză
II.3.1. Întâmpinarea
Intimatul-pârât B. nu a depus întâmpinare.
II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 noiembrie 2024, Înalta Curte, în temeiul art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare, prin prisma excepţiei tardivităţii recursului, invocate din oficiu.
II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Examinând recursul declarat de reclamant, în raport cu excepţia tardivităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar, la alin. (1) pct. 2 al acestui articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.
Totodată, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.:
"Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."
În cauză, hotărârea recurată, decizia civilă nr. 609/2024-A din data de 5 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul B., împotriva sentinţei civile nr. 173/C din data de 11 octombrie 2023 pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 18 iulie 2024 (conform dovezii aflate la dosarul de apel).
Ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborate cu cele ale art. 181 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 19 august 2024, prima zi lucrătoare (luni) care urmează zilei în care s-ar fi împlinit termenul - 18 august 2024 - care a fost o zi nelucrătoare (duminică).
Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs a fost înaintată Curţii de Apel Oradea, prin intermediul poştei, la data de 20 august 2024 (conform ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs).
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., menţionate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine că prezenta cale de atac a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Prin urmare, fiind vorba de un termen peremptoriu ce implică exercitarea dreptului procesual prevăzut de lege înlăuntrul său, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurentului-reclamant din dreptul de exercitare a căii de atac, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., mai sus enunţată. Cum excepţia tardivităţii este una dirimantă, incidenţa sa împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 609/2024-A din data de 5 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.