Appeal annulled as procedurally invalid; health insurance reimbursement claim final.

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 13 iulie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, anularea măsurilor dispuse la pct. 4 şi 6 din raportul de control înregistrat sub nr. x/11.02.2022, menţinute prin decizia nr. 7/11.04.2022, prin care s-a dispus recuperarea sumei de 452.022,40 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 255 din Legea nr. 95/2006.

Prin încheierea de şedinţă din 19 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile - contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionarea acestuia.

Prin sentinţa nr. 220 din 5 septembrie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 884 din 30 aprilie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 403 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 884 din 30 aprilie 2024, pronunţate de Tribunalului Iaşi, secţia I civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Evocând situaţia de fapt şi expunând parcursul litigios al cauzei, recurenta a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A menţionat că a învederat prin cererea de apel că sentinţa instanţei de fond nu este motivată, respectiv că aceasta cuprinde considerente preluate din raportul de control contestat. Curtea de apel a respins această susţinere şi, deşi a reţinut că hotărârea cuprinde o succintă motivare a soluţiei pronunţate, a apreciat că aceasta se circumscrie dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la capătul doi al cererii de apel a arătat că, deşi aparent curtea a verificat înscrisurile depuse la dosar în susţinerea cererii sale, a considerat că psihologul societăţii reclamante nu a respectat dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog.

Recurenta a afirmat că în relaţia contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu pot fi aplicate normele antemenţionate, întrucât modalitatea în care fiecare psiholog înţelege să ţină evidenţa serviciilor furnizate nu este standardizată şi nu există modele care să conţină aceste aspecte.

În opinia sa, din înscrisurile depuse la dosar reiese că psihologul a înţeles să ţină aceste evidenţe sub forma unor fişe, în cuprinsul cărora a consemnat atât conduita terapeutică recomandată de medicul psihiatru, precum şi procedurile aplicate.

Recurenta a contestat aspectul reţinut de instanţa de apel, în sensul că înscrisurile de la dosar au fost întocmite pro causa, susţinând că acestea au fost prezentate persoanelor care au efectuat controlul, dar care nu au procedat la verificarea lor.

Susţinând că interpretarea curţii de apel a normelor de drept material incidente raporturilor contractuale dintre părţi este greşită, a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la 10 ianuarie 2025, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării motivelor acestuia în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că recurenta nu a indicat normele de drept material pretins eludate de instanţa de apel, ci a formulat critici referitoare la modalitatea de interpretare şi administrare a probatoriului.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 14 mai 2025, recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise, solicitând respingerea apărărilor pârâtei şi admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi a pct. 6 al acestui articol, invocând o nemotivare adecvată a deciziei recurate.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 28 ianuarie 2025, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 15 mai 2025, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

La termenul de judecată menţionat, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia reglementată la alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 din cod.

Conform art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancţiunea nulităţii atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

În aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de judecată are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înţelege să critice hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, circumscrise dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea unui recurs, declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Prin memoriul de recurs, recurenta a susţinut, ulterior expunerii situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi că aceasta cuprinde considerente ce reprezintă preluări a unor pasaje expuse de organul de control în raportul contestat prin cererea de chemare în judecată.

Invocând formal cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat decizia recurată, din perspectiva modalităţii de valorificare a probaţiunii, susţinând că, printr-o interpretare eronată a înscrisurilor depuse la dosar, curtea a constatat că psihologul societăţii reclamante nu a respectat dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog.

Recurenta a afirmat că în relaţia contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu pot fi aplicate normele antemenţionate, întrucât modalitatea în care fiecare psiholog înţelege să ţină evidenţa serviciilor furnizate nu este standardizată şi nu există modele care să reglementeze aceste aspecte.

Totodată, a susţinut că înscrisurile depuse la dosar reliefează activitatea întreprinsă de psiholog, acesta consemnând în fişe conduita terapeutică recomandată de medicul psihiatru, precum şi procedurile aplicate.

Recurenta a contestat aspectul reţinut de instanţa de apel, în sensul că scriptele de la dosar au fost întocmite pro causa, menţionând că acestea au fost prezentate organului de control, care nu a procedat la verificarea lor.

Înalta Curte, raportând motivele de recurs, redate rezumativ în expozeul de mai sus, la judecata realizată de instanţa de apel prin hotărârea recurată, reţine că acestea nu se pot circumscrie cazului de casare invocat expres, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi nici celorlalte motive de recurs prevăzute limitativ de acest text legal.

Această constatare se impune faţă de faptul că motivele concrete formulate în cauză nu constituie o reflexie a judecăţii realizate în etapa procesuală anterioară, care a vizat, pe de o parte, aspecte de motivare ale sentinţei apelate, prin prisma dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, fondul cauzei, care a presupus o examinare a înscrisurilor de la dosarul cauzei în scopul observării serviciilor medicale prestate şi raportate pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi.

Sub un prim aspect, curtea a reţinut că, deşi motivarea sentinţei este succintă, tribunalul a respectat exigenţele articolului menţionat, în sensul că a expus considerentele pentru care a apreciat că obligaţiile stabilite în sarcina apelantei-reclamante de a întocmi şi deţine documente justificative care să ateste realitatea serviciilor prestate nu au fost îndeplinite, prima instanţă constatând că din evidenţele acesteia nu rezultă existenţa unor scrisori sau planuri medicale.

Contrar opiniei apelantei-reclamante, din moment ce a constatat inexistenţa înscrisurilor anterior menţionate, curtea a apreciat că instanţa de fond nu avea obligaţia de a se pronunţa cu privire la calitatea lor de documente justificative. Măsura în care scriptele depuse la dosar de către apelanta-reclamantă erau sau nu relevante ori completate conform dispoziţiilor pct. 3 din Secţiunea 11 a anexei 2 din Ordinul CNAS nr. 1012/10.12.2013 a fost apreciată că reprezintă o chestiune de fond, iar nu una de nemotivare a sentinţei primei instanţe, motivul de apel invocat sub acest aspect fiind respins, ca nefondat.

Pe fondul litigiului, instanţa de apel a reţinut că, deşi apelanta-reclamantă a afirmat că se regăsesc la dosar scrisorile medicale eliberate pacienţilor, prescripţiile medicale, registrele de consultaţii, fişele medicale şi declaraţiile pacienţilor, această afirmaţie nu a fost susţinută de înscrisurile depuse, singurele documente apte să ateste serviciile prestate fiind foile de observaţie diagnostic, neasumate de vreun cadru medical sub semnătură şi ştampilă, fiind completate cu acelaşi scris, deşi vizează persoane din localităţi diferite. Din perspectiva amintită, curtea a apreciat că înscrisurile nu pot fi considerate că justifică serviciile prestate, fiind întocmite pro causa, cel mai probabil ulterior controlului.

În ceea ce priveşte înscrisurile pe care psihologul trebuie să le întocmească pentru activitatea conexă de psihologie în actele normative ce stau la baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate, curtea a constatat că pct. 1.8.3 anexa 7 din Ordinul nr. x/27.03.2018 face referire la acordarea serviciilor furnizate de psiholog prin scrisoare medicală, conform unui plan stabilit prin acord cu medicul de specialitate clinică.

Curtea a constatat lipsa acestor documente justificative, care trebuiau prezentate de către apelanta-reclamantă, aceasta fiind o obligaţie prevăzută de contractul de furnizare încheiat cu intimata-pârâtă, la art. 7 lit. c).

Cu privire la menţinerea măsurii stipulate la pct. 6 în raportul de control, instanţa de apel a remarcat că aceasta a avut în vedere faptul că au fost acordate consultaţii fără a fi semnate cu cardul de sănătate, apelanta-reclamantă admiţând, prin cererea de chemare în judecată, existenţa unei erori din partea registratorului medical, acest aspect fiind considerat că echivalează cu recunoaşterea faptului că au fost prestate servicii fără a fi semnate cu cardul de sănătate.

Instanţa de apel nu a primit susţinerea apelantei-reclamante cu privire la inexistenţa unui prejudiciu, de vreme ce aceasta a obţinut decontarea unor servicii medicale pentru care nu a înţeles să îndeplinească obligaţia legală de validare a acestora prin utilizarea cardului de sănătate, prevăzută în contractul de furnizare încheiat cu intimata-pârâtă, la art. 7 lit. ţ), prejudiciul fiind apreciat că este prezumat.

În considerarea acestor argumente juridice, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ce neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 884 din 30 aprilie 2024 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Raportând considerentele curţii de apel la criticile formulate în recurs de către recurentă, subsumate cazului de casare indicat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte constată că o astfel de încadrare nu este posibilă.

Astfel, recurenta nu a expus, în recursul pendinte, critici de nelegalitate care să vizeze modalitatea de examinare în apel a soluţiei pronunţate de tribunal asupra cererii de chemare în judecată, ci s-a rezumat să deducă judecăţii chestiuni de fapt, precum şi aspecte de probaţiune, invocând o greşită evaluare a acestora în calea ordinară de atac.

Formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs nu reprezintă critici reale de aplicare a normelor de drept substanţial în raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, conform probaţiunii administrate şi care nu poate fi modificată în recurs.

Chiar dacă recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparenţă de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat, fiind necesară formularea unor critici în legătură cu soluţia pronunţată.

Prin urmare, ignorând funcţia căii extraordinare de atac a recursului - aceea de a asigura, exclusiv, un control de legalitate - recurenta a dedus judecăţii în recurs aspecte care sunt lăsate de legiuitor, exclusiv, în competenţa instanţelor de fond (administrarea probelor, evaluarea şi aprecierea acestora şi, corelativ, determinarea situaţiei de fapt).

Totodată, invocarea prin concluziile scrise a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate determina efectuarea unui control de legalitate al deciziei recurate, de vreme ce dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale) art. 487 alin. (1) C. proc. civ. condiţionează motivarea recursului prin însăşi cererea de recurs, iar nu prin alte acte procedurale formulate peste termen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte una dintre cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 403 din 23 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.