Cassation annulled for failure to articulate legal grounds rather than factual disputes over de facto union property rights

Şedinţa publică din data de 14 mai 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 septembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, astfel cum a fost precizată la data de 07.03.2018, reclamanta A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C.:

- să-i fie restituite, în temeiul prevederilor art. 1909 vechiul C. civ., bunurile mobile personale enumerate în lista depusă;

- să se constate, în temeiul prevederilor art. 111 vechiul C. proc. civ. şi ale art. 632 C. civ., dreptul său de proprietate asupra următoarelor imobile: imobilul din str. x, sector 5 Bucureşti, imobilul din cartierul Dămăroaia str. x, sector 1 Bucureşti şi asupra sumei de 45.000 euro, reprezentând jumătate din suma de 90.000 euro economisită între anii 2007 - 2015 şi depusă la D. S.A. Sucursala B-dul x în data de 03.12.2008, E. Agenţia Toporaşi şi la F..

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 506 din 16 ianuarie 2019 Judecătoria Sector 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, arătând că acţiunea reclamantei, de revendicare şi constatare, are o valoare ce depăşeşte pragul prevăzut de art. 95 punctul 1 şi art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti, prin încheierea camerei de consiliu din 26 februarie 2019, a înaintat dosarul registraturii, în vederea repartizării acestuia unui complet de minori şi familiei.

Prin încheierea camerei de consiliu din 06 iunie 2019 s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale, s-a declinat cauza în favoarea completului specializat în litigii de drept civil şi s-a constatat ivit un conflict negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 92 F dată la 30 septembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet specializat în litigii de drept civil de la Tribunalul Bucureşti.

Prin încheierea din 24 martie 2021 Tribunalul a decăzut reclamanta din dreptul de a-şi preciza acţiunea cu privire la pârâta C..

Prin încheierea din data la 07 aprilie 2021 instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual active pentru capătul de cerere care se referă la revendicarea mobiliară.

A respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor, în temeiul articolului 35 noul C. proc. civ.

A respins excepţia lipsei calităţii procesual active pentru capătul de cerere care se referă la revendicarea imobiliară.

A respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a solicita plata sumei de 45.000 euro.

A respins excepţia lipsei calităţii procesual active pentru plata sumei de 45.000 euro.

A respins excepţia lipsei de interes, în ce priveşte toate capetele de cerere, invocate de pârâta B. şi a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei, invocată de aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 70/26.01.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B..

A obligat reclamanta să achite pârâtei 3000 RON, cu titlu onorariu de avocat redus, iar în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile avansate de stat în cazul reclamantei, au rămas în sarcina statului.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 70/26.01.2022, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile procesuale avansate de către stat prin încheierea din 03.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, rămân în sarcina statului.

A luat act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- civilă a declarat recurs reclamanta A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 14 mai 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

În motivarea cererii de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele inferioare au comis erori grave de interpretare şi aplicare a normelor legale relevante, afectând astfel soluţionarea corectă a cauzei.

A arătat că a promovat acţiunea iniţială în mod corect la Judecătoria Sector 4 Bucureşti, fundamentând solicitările pe relaţia de concubinaj de notorietate cu defunctul G. şi pe contribuţia sa directă la dobândirea bunurilor litigioase. Cu toate acestea, instanţa a calificat greşit acţiunea ca fiind o simplă revendicare de bunuri, ignorând natura reală a raporturilor juridice dintre părţi şi determinând transferul nejustificat al cauzei la Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul, împotriva susţinerilor repetate ale acesteia, a solicitat clarificarea şi redefinirea acţiunii, evidenţiind o lipsă de înţelegere a fondului cauzei.

Recurenta a subliniat că bunurile mobile şi imobile dobândite în timpul relaţiei de concubinaj, de peste 20 de ani, cu defunctul G. reprezintă bunuri comune, dobândite prin munca şi contribuţia efectivă a ambilor parteneri. Aceste bunuri nu pot fi considerate în proprietatea exclusivă a moştenitoarei B., fără a ignora aportul direct şi substanţial al recurentei.

A invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special cauza "Van der Heijden vs. Olanda", prin care noţiunea de "viaţă de familie", protejată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include şi relaţiile de concubinaj. Recurenta a susţinut că instanţele româneşti ar fi trebuit să aplice prioritar normele internaţionale privind drepturile omului.

Totodată, critică faptul că instanţele de fond şi de apel au limitat numărul martorilor propuşi de aceasta, restricţionând astfel posibilitatea acesteia de a demonstra relaţia de concubinaj de notorietate şi contribuţia sa la dobândirea bunurilor litigioase. Susţine că a depus declaraţii scrise ale martorilor neadmisi, precum şi alte dovezi care atestă relaţia de lungă durată şi contribuţia sa materială.

De asemenea, recurenta susţine că a prezentat, în faţa instanţelor, acte, fotografii şi declaraţii ale martorilor care atestă contribuţia sa directă la fabricarea şi vânzarea mobilierului împreună cu defunctul, precum şi la achiziţia şi renovarea imobilelor, însă că instanţele au ignorat aceste dovezi esenţiale, adoptând o soluţie superficială.

Conchizând, susţine că soluţia pronunţată de instanţele inferioare este bazată pe o aplicare greşită a normelor de drept material şi procedural, precum şi pe o analiză superficială a probatoriului administrat.

5. Apărările formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte în data de 26 iunie 2024.

In data de 17 iunie 2024, intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru netimbrare şi pentru lipsa încadrării în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţei şi excepţia inadmisibilităţii anumitor capete de cerere.

Intimata a susţinut că recursul este netimbrat şi că recurenta a beneficiat, în mod abuziv de ajutor public judiciar, neplătind taxele judiciare de timbru nici în fond, nici în apel.

A argumentat că recursul nu respectă dispoziţiile legale privind limitarea criticilor la motivele de nelegalitate, cele invocate fiind identice cu cele din apel.

Susţine că a invocat inadmisibilitatea recursului deoarece prin acesta se urmăreşte o rejudecare a apelului, ceea ce contravine naturii recursului, care este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă. A arătat că motivele invocate nu sunt noi şi au fost deja examinate de instanţa de apel.

A mai precizat că recurenta nu are calitate procesuală activă, deoarece nu a dovedit o relaţie de concubinaj de notorietate cu defunctul G. şi, în consecinţă, nu poate justifica un interes juridic legitim în ceea ce priveşte pretenţiile asupra patrimoniului acestuia.

Totodată, a invocat inadmisibilitatea cererilor privind revendicarea bunurilor mobile şi constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor, susţinând că acestea au fost formulate fără un titlu valabil şi de către o persoană care nu are calitate procesuală activă. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de plată a unei sume de bani ca fiind prescrisă.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în 29 iulie 2024, aceasta depunând răspuns la întâmpinare la data de 28 august 2024.

Prin răspunsul la întâmpinare, A. a solicitat: respingerea excepţiilor invocate de intimata-pârâtă, respingerea afirmaţiilor intimatei-pârâtei cu privire la veridicitatea afirmaţiilor conform cărora nu ar fi avut o relaţie de concubinaj cu defunctul G. şi că nu ar fi locuit împreună cu acesta.

Totodată, a reafirmat contribuţia sa financiară şi materială la dobândirea bunurilor comune, inclusiv prin detalii despre investiţii, reparaţii şi activităţi comerciale comune desfăşurate în parteneriat cu defunctul, reiterarea cererii de reanalizare a probelor şi a solicitat să-i fie recunoscut aportul său la întreţinerea şi administrarea bunurilor comune şi a relaţiei de parteneriat cu defunctul, precum şi reconsiderarea probelor pe care instanţele anterioare le-au ignorat sau le-au interpretat greşit.

6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raport s-a reţinut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că este formulat în termen legal şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ.

Cât priveşte timbrajul, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de către recurentă, aceasta fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În ceea ce priveşte criticile formulate, raportorul a reţinut că intimata B. a invocat excepţia nulităţii recursului, revenind completului de filtru să aprecieze dacă criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii reglementată de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în data de 06 februarie 2025, fiind formulat punct de vedere la raport de către recurenta-reclamantă, prin care reia aspecte din cuprinsul recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în raport cu excepţia nulităţii, invocată de intimata B. prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanţele de fond, în timp ce instanţa de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanţa de apel, normele de drept procesual şi/sau de drept material situaţiei de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că deşi recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate formal, în fapt, procedându-se la o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-reclamantă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată. În cauză, însă, recurenta, fără a arăta motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând în integralitate cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie raţionamentul curţii de apel.

Practic, recurenta nu face altceva decât să reia, aşa cum s-a arătat, situaţia de fapt din dosar şi poziţia pe care a susţinut-o de-a lungul procesului, fără a se raporta la considerentele curţii de apel.

Cât priveşte marea majoritate a criticilor, prin acestea s-a tins la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, calificarea relaţiei dintre aceasta şi defunctul G. reprezentând o chestiune de fapt care se circumscrie unui motiv de netemeinicie, iar nu reprezintă veritabilă critică de nelegalitate a hotărârii atacate, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, fără a se releva normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel nefiind suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prima instanţă de fond a constatat în mod corect că legislaţia română nu recunoaşte în acest moment concubinajul ca formă de convieţuire, că relaţia de concubinaj este o stare de fapt care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Astfel, deşi reclamantă a susţinut că avea o relaţie de concubinaj de peste douăzeci de ani cu defunctul G., totuşi din probele administrate nu reiese că aceştia convieţuiau în mod stabil continuu şi că se gospodăreau în comun.

A reţinut instanţa că reclamanta nu a precizat care ar fi locuinţa comună în care cei doi locuiau, nu a precizat de ce nu are cheile de la niciunul dintre imobilele pe care pretinde că le-a dobândit împreună cu defunctul şi totodată întrebată fiind, la interogatoriu administrat ca probă în dosar, de ce nu a luat legătura cu defunctul când acesta se afla în spital, aceasta a susţinut doar că în acelaşi moment era spitalizată la un alt spital, ceea ce denotă faptul că cei doi nu se aflau într-o relaţie de concubinaj, care presupune, ca şi relaţia de căsătorie, că partenerii îşi asigură suport moral şi fizic în toate situaţiile de viaţă, dar mai ales atunci când se află în suferinţă fiind spitalizaţi, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Totodată, analizând probatoriul administrat în cauză a reţinut că inclusiv martorii propuşi de reclamantă precizează că au văzut-o doar de câteva ori la imobilele deţinute de către defunct şi că apelanta nu locuia cu defunctul în imobilul din strada x întrucât aceasta avea o stare şubredă şi era folosit ca depozit.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia bunurile mobile şi imobile dobândite în timpul relaţiei de concubinaj, de peste 20 de ani, cu defunctul G. reprezintă bunuri comune, curtea de apel a reţinut că proprietatea asupra bunurilor dobândite în timpul unei relaţii de concubinaj nu are natura unei proprietăţi devălmaşe, fiindu-i aplicabile regulile de la coproprietatea pe cote-părţi obişnuită, inclusiv în ceea ce priveşte sistarea coproprietăţii. Astfel, în cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă, este achiziţionat de un singur concubin, ori în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparţine exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziţionarea lui a contribuit şi celălalt concubin.

Aşadar, în condiţiile în care recurenta nu a formulat argumente prin care să susţină greşita interpretare a unor norme de drept procesual sau material sau nemotivarea/motivarea contradictorie, Înalta Curte nu poate proceda la analiza criticilor din recurs din perspectiva niciunuia dintre motivele de casare prevăzute prin dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 92 F din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit cu titlu definitiv competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalul Bucureşti, sens în care la acest moment procesual competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nu mai poate fi repusă în discuţie.

Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata B. prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1094 A din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2025.