Restitution of State Property Claim: Appeal Dismissed as Late, Costs Borne by Appellant
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the State of Romania's (through the Ministry of Finance) appeal as late, thereby affirming the lower courts' judgment that declared the initial claim for the restitution of immovable property null and void; consequently, the State was ordered to pay reduced legal costs to the opposing parties. The dispute involved a restitution action under the privatization/restitution laws, challenging the validity of property titles awarded to individuals, which the lower courts had annulled for procedural defects. The decisive legal basis was the procedural rule on peremptory deadlines for appeals, specifically Article 485(1) of the Code of Civil Procedure, which establishes a 30-day limit for filing an appeal counted from the notification of the judgment; the Court found that the appeal was filed one day after the deadline had expired due to the calculation rules in Article 181, triggering the consequence of decadence under Article 185.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ; Restitution of State Property Claim: Appeal Dismissed as Late, Costs Borne by Appellant: Susţinând, în esenţă, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 11 mai 2022, sub nr. x/2022 (ulterior declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Sibiu), reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: în principal, restituirea bunurilor imobile în natură şi restabilirea situaţiei anterioare prin revenirea acestora în proprietatea statului, iar, în subsidiar, în situaţia în care imobilele nu mai pot fi restituite în natură Statului Român, să îi oblige pe pârâţi la plata contravalorii bunurilor imobile proprietatea Statului Român ce au fost atribuite abuziv unor persoane care nu erau îndreptăţite la reconstituire, prin titlurile de proprietate nr. x/2004, y/2005, z/2005, w/2005, t/2005, s/2005, q/2012 calculată potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară topografică şi de evaluare întocmit de experţii M., N. şi O., reprezentând prejudiciul adus Statului Român, prin fapta ilicită a pârâţilor de mai sus.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 545 din data de 26 mai 2023, Tribunalul Sibiu a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată, obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâţilor B. - 5.000 RON, H. - 8.000 RON şi D. - 8.000 RON.
I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 545 din data de 26 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2022, şi l-a obligat pe apelantul-reclamant Statul Român să plătească intimatului-pârât L. suma de 5.000 RON, intimatului-pârât D. suma de 8.000 RON şi intimatului-pârât H. suma de 7.000 RON, cu titlul cheltuieli de judecată în apel.
II. Calea de atac exercitată în cauză
II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Împotriva deciziei civile nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 septembrie 2024, sub nr. x/2022, şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.
II.2. Motivele de recurs
Susţinând, în esenţă, incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
II.3. Apărările formulate în cauză
II.3.1. Întâmpinarea
În termen legal, intimaţii-pârâţi D., H. şi J. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii recursului, arătând că decizia a fost comunicată la data de 25 iulie 2024, iar termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 26 august 2024. Totodată, au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, în termen legal, intimatul-pârât I. a depus întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii recursului, în raport cu data declarării căii de atac şi cu data comunicării deciziei recurate. A invocat şi excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă G., în termen legal, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurentul-reclamant a reluat susţinerile formulate anterior în cauză, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În termen legal, intimaţii-pârâţi A. şi B. au depus întâmpinare, invocând excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
II.3.2. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul-reclamant nu a depus răspunsuri la întâmpinările formulate în cauză.
II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 noiembrie 2024, Înalta Curte, în temeiul art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei tardivităţii recursului.
II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant, în raport cu excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinări, a cărei analiză este prioritară faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Calculul termenelor procedurale este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar, la alin. (1) pct. 2 al acestui articol, se prevede expres că, atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.
Totodată, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.:
"Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează."
În cauză, hotărârea recurată, decizia civilă nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 545 din data de 26 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2022, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 25 iulie 2024 (conform dovezii aflate la dosarul de apel, volumul al II-lea).
Ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborate cu cele ale art. 181 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 26 august 2024, prima zi lucrătoare (luni) care urmează zile în care s-ar fi împlinit termenul - 25 august 2024 - care a fost o zi nelucrătoare (duminică).
Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Alba Iulia, prin intermediul poştei electronice la data de 27 august 2024 (conform menţiunii de la dosarul de recurs) şi, prin poştă, la data de 28 august 2024 (conform ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs).
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., menţionate anterior, referitoare la termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine că prezenta cale de atac a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Prin urmare, fiind vorba de un termen peremptoriu ce implică exercitarea dreptului procesual prevăzut de lege înlăuntrul său, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurentei-pârâte din dreptul de exercitare a căii de atac, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., mai sus enunţată. Cum excepţia tardivităţii este una dirimantă, incidenţa sa împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, Înalta Curte reţine că partea care a pierdut procesul este recurentul-reclamant, astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată (dovedite în înscrisurile aflate la dosarul de recurs).
Reţinând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum şi circumstanţele concrete ale cauzei, date de activitatea desfăşurată de avocaţii aleşi ai intimaţilor-pârâţi, care au formulat întâmpinări şi s-au prezentat în faţa instanţei pentru a susţine interesele părţilor pe care le reprezintă, dar şi de complexitatea scăzută a litigiului în această fază procesuală ca urmare a soluţionării recursului prin admiterea unei excepţii, va obliga pe recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata cheltuielilor de judecată, reduse, după cum urmează: în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât D.; în cuantum de 2.000 RON, către intimatul-pârât H.; în cuantum 3.000 RON, către intimatul-pârât L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 2282 din data de 12 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata cheltuielilor de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., după cum urmează: în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât D.; în cuantum de 2.000 RON, către intimatul-pârât H.; în cuantum 3.000 RON, către intimatul-pârât L..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.