Judicial substitution of consent for future property sale: interruption of six-month limitation period by tacit recognition and formal notice
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that had rejected the defendant’s statute of limitations defense and remanded the case for merits review, leaving the Court of Appeal’s dismissal of the plaintiff’s subsidiary claims intact. The dispute concerned a claim for judicial substitution of a consent to finalize a sale of a future building (apartment and land) under an authentic promise of sale, where the defendant argued the plaintiff’s action was time-barred by the six-month limitation period under Article 1669 para. (2) of the Civil Code. The Court determined that the limitation period was interrupted by the parties’ agreement to extend the completion deadline and by the defendant’s acts of tacit recognition of the plaintiff’s right, specifically referencing the property as the plaintiff’s house and expressing willingness to proceed with the sale, which restarted the limitation clock; furthermore, a formal notice issued by the plaintiff in May 2022 and followed by the filing of suit within the required timeframe served as a valid interruptive act under Articles 2537 and 2541 of the Civil Code, ensuring the action was filed within the legal limit.
Legislator headnote
AI generatedart. 194 C. proc. civ, art. 1528 C. civ, art. 1669 C. civ, art. 1669 alin. (2) C. civ, art. 2500 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Judicial substitution of consent for future property sale: interruption of six-month limitation period by tacit recognition and formal notice: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1270, art. 1279, art. 1516, art. 1518, art. 1522 art. 1528 C. civ., art. 1669 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2025
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub numărul x/2022 din 30.06.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., pronunţarea unei hotărâri care sa ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în intravilanul satului Valea Adâncă, Judeţul Iaşi, proprietatea societăţii B. S.R.L., descris astfel: apartamentul nr. x din locuinţa C1 duplex ce urmează a fi edificată în regim de înălţime P+E cu o suprafaţă utilă de aproximativ 75,00 mp, compusă din 3 camere, dependinţe şi terasă; terenul în suprafaţă totală de 114,00 mp, având categoria de folosinţă arabil, înscris în CF nr. x a localităţii Miroslava; terenul în suprafaţă de aproximativ 61,00 mp ce urmează a fi dezmembrat din terenul în suprafaţă totală de 122,00 mp, având categoria de folosinţă arabil, înscris în CF nr. x a localităţii Miroslava.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1270, art. 1279, art. 1516, art. 1518, art. 1522 art. 1528 C. civ., art. 1669 C. civ.
Legal citată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune justificat de faptul că data limită stabilită pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică era 30.04.2021, prin raportare la art. 1669 alin. (2) C. civ. şi art. 2500 C. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea modificatoare formulată în data de 04 noiembrie 2022, reclamanta A. a solicitat ca, în subsidiar, în situaţia respingerii cererii de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, să fie obligată pârâta să finalizeze lucrările la imobilul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, să fie obligată pârâta să realizeze toate formalităţile necesare realizării transferului dreptului de proprietate către aceasta, precum şi să fie obligată pârâta la restituirea avansului, în situaţia în care contractual de vânzare-cumpărare nu va puţea fi încheiat.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Iaşi
Prin sentinţa civilă nr. 12043 din 17 noiembrie 2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 18.01.2023 sub nr. x/2023.
În faţa acestei instanţe, la termenul din 08.06.2023, s-a dispus unirea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu fondul cauzei. A fost încuviinţată cererea modificatoare.
3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi
Prin sentinţa civilă nr. 849 din 25 aprilie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A respins acţiunea având ca obiect hotărâre care să ţină loc de act autentic, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prescris formulată.
A respins cererea modificatoare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..
4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş
Prin decizia nr. 404 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 849/25.04.2024 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a anulat-o în parte.
A respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
A trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.
A păstrat soluţia primei instanţe cu privire la cererea modificatoare formulată de reclamanta A..
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 404 din 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel a fixat câteva repere temporale în ceea ce priveşte promisiunea de vânzare-cumpărare şi acţiunile părţilor, după cum urmează:
- 30.04.2021: data la care se va semna şi contractul de vânzare în formă autentică,
- 29.06.2022: data înregistrării acţiunii,
- 01.03.2021: data la care părţile au convenit modificarea datei în contract pentru 15-31.08.2021,
- 10.09.2021: data la care administratorul societăţii vânzătoare a răspuns de pe adresa de e-mail x@x.com faptul că "putem face vânzarea, dar să ne anunţaţi cu 10 zile înainte ca să scoatem certificatul fiscal".
- februarie 2022: corespondenţă prin care reprezentantul societăţii utilizează expresia "casa dumneavoastră",
- 29.11.2021: notificare expediată de către promitenta-cumpărătoare prin care acordă societăţii vânzătoare un termen de 90 de zile de îndeplinire a obligaţiei.
Consideră că instanţa de apel a apreciat greşit că părţile au convenit modificarea datei de realizare a contractului la data de 01.03.2021, prin raportare la propunerea emisă de către promitenta-cumpărătoare în conţinutul unui mesaj la care aceasta a prezentat răspunsul:
"Bună ziua. Este în regulă". Instanţa a calificat această corespondenţă ca fiind o acceptare lipsită de orice echivoc a termenului propus. Or, răspunsul transmis prin SMS, presupus emanând de la reprezentantul societăţii vânzătoare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 2537, 2538 C. civ. întrucât termenul de prescripţie nu începuse să curgă la acel moment.
Totodată, şi conversaţia pe e-mail din 10.09.2021, prin care se afirma că "Putem face vânzarea, dar să ne anunţaţi cu 10 zile înainte ca să scoatem certificatul fiscal" a fost calificat greşit de către curtea de apel ca reprezentând o recunoaştere neechivocă a dreptului reclamantei de a cumpăra în continuare.
În ceea ce priveşte o conversaţie marcată de instanţa de apel în luna februarie 2022, în care a fost folosită expresia "casa dumneavoastră", şi aceasta a fost interpretată drept un nou moment la care prescripţia se întrerupe. Cu toate acestea, actul de recunoaştere nu poate fi reperat în expresia indicată, fiind necesar ca instanţa să identifice în concret mesajul (mail/mesaj), data, autorul, tipul de recunoaştere. În acelaşi timp, extracţia de conţinut "casa dumneavoastră" nu poate fi asimilată recunoaşterii tacite prin raportare la art. 2538 alin. (2) teza a II-a C. civ., în care legiuitorul exemplifică acţiuni concrete asimilate recunoaşterii tacite, precum plata parţială, achitarea dobânzilor şi penalităţilor, solicitarea unui termen de plată.
În ceea ce priveşte notificarea transmisă la data de 25.11.2021, faţă de care curtea de apel a apreciat că reprezintă o punere în întârziere întreruptivă a cursului prescripţiei, consideră că aceasta nu îndeplineşte condiţiile art. 1522 C. civ., având în vedere că notificatoarea nu se identifică în calitatea de creditor conform dispoziţiilor de la art. 1669 C. civ.. În opinia recurentei, notificarea transmisă nu reprezintă o punere în întârziere, ci o acordare unilaterală a unui nou termen, emisă de către promitenta cumpărătoare, manifestare care nu are capacitatea de a întrerupe termenul de prescripţie, chiar presupunând că la data comunicării se afla în curs un astfel de termen.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi păstrarea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 849/2024 a Tribunalului Iaşi.
6. Apărările formulate în cauză
La 23 ianuarie 2025, intimata A. formulează întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Întâmpinarea a fost comunicată recurenţei la 04 februarie 2025, care a formulat răspuns la întâmpinare în data de 14 februarie 2025, prin care solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului, având în vedere că au fost arătate în concret normele încălcate de curtea de apel. Cât priveşte apărările pe fondul recursului, solicită respingerea acestora, şi constatarea inexistenţei vreunui motiv de întrerupere a termenului prescripţiei.
7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 30 iunie 2022, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 mai 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a şi rămas în pronunţare asupra recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
În prealabil examinării motivelor de casare, Înalta Curte constată că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar nu pentru motive de netemeinicie. Nu orice nemulţumire poate face obiectul recursului, nefiind îndeosebi posibilă criticarea situaţiei de fapt reţinute de ultima instanţă de fond, respectiv cea de apel, prin raportare la probatoriul administrat.
O astfel de critică este una specifică apelului, care priveşte deopotrivă stabilirea situaţiei de fapt prin raportare la probele administrate (temeinicia) şi aplicarea legii situaţiei de fapt astfel stabilite (legalitatea), după cum rezultă din art. 476 şi art. 479 C. proc. civ.. În etapa recursului, situaţia de fapt stabilită în mod suveran de instanţele de fond nu mai poate fi cenzurată, ci constituie temeiul verificării criticilor de nelegalitate substanţială formulate de recurent. Altfel spus, instanţa de recurs verifică dacă dispoziţiile legale incidente au fost interpretate adecvat şi aplicate corect situaţiei de fapt stabilite, dar nu este în măsură să cenzureze însăşi situaţia de fapt, în măsura în care aceasta a fost constatată cu respectarea regulilor procedurale relevante.
Evocând situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului, acestea au reţinut că între reclamanta A., în calitate de promitentă-cumpărătoare, şi pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de promitentă-vânzătoare, s-a încheiat actul intitulat antecontract de vânzare de bun viitor, autentificat sub nr. x/24.06.2020 de notar public C. din cadrul BIN C., prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei imobilul situat în Valea Adâncă, comună Miroslava, jud. Iaşi, compus din apartamentul nr. x din locuinţa duplex C1, ce urmează a fi edificată în regim de înălţime P+E, cu o suprafaţă utilă de 75 mp, terenul în suprafaţă de 114 mp, având categoria de folosinţă "arabil" şi terenul în suprafaţă de 61 mp, ce urmează a fi dezmembrat din terenul în suprafaţă de 122 mp, având categoria de folosinţă "arabil", înscrise în CF nr. x şi, respectiv y a loc. Miroslava.
Preţul a fost stabilit la 324.468 RON, cu TVA 5% inclus, care urma să fie achitat în conformitate cu prevederile paragrafului 2 pagina 1 din contract.
Astfel, s-a convenit achitarea de către promitenta-cumpărătoare A. a unui avans de în valoare totală de 48.670 RON, din care 10.000 RON au fost achitaţi în numerar, din surse proprii, la data autentificării antecontractului, iar restul sumei de 38.670 RON urma să fie achitată prin virament/depunere în contul nr. x deschis la D. S.A. pe numele societăţii vânzătoare până la data de 11.07.2020, ora 16:00.
Potrivit paragrafului 2, pag. 1 din antecontract, diferenţa de preţ de 275.798 RON urma să fie achitată din surse proprii ale promitentei-cumpărătoare, până la data de 30.04.2021, dată la care urma să se semneze şi contractul de vânzare în formă autentică şi la care urma să fie predat imobilul "la cheie".
Raportat la aceste clauze, pârâta trebuia ca până la data de 30.04.2021 să finalizeze clădirea, să deţină toate actele necesare încheierii contractului translativ de proprietate, pentru ca la data indicată să se poate încheia contractul, intimata să plătească restul de preţ, şi să se predea imobilul.
A arătat reclamanta, prin cererea introductivă de instanţă, că achitarea avansului s-a realizat la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, ulterior aceasta convocând promitenta-vânzătoare la sediul Societăţii Notariale "E. şi F.", în data de 20.06.2022, ora 15:00, în vederea perfectării vânzării, însă că pârâta nu s-a prezentat, astfel cum reiese din încheierea de certificare nr. 5 din 20 iunie 2022.
A mai precizat că, deşi părţile au convenit iniţial predarea imobilului la "cheie" până în data de 30.04.2021, casa nu a fost finalizată, astfel că nu putea fi predată, pârâta aflându-se în culpă în raport cu această situaţie.
Reiese din cele de mai sus că, prin cererea astfel formulată, reclamanta urmăreşte suplinirea consimţământului pârâtei şi pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri prin care să se constate îndeplinite condiţiile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe a fondului, pârâta S.C. B. S.R.L. a susţinut că acţiunea era prescrisă, termenul legal de 6 luni urmând să curgă de la data stabilită pentru perfectarea contractului, respectiv 30.04.2021.
În verificarea soluţiei date asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanţa de apel a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1669 alin. (2) C. civ., art. 2537 pct. 1 şi art. 2538 alin. (1) şi (2) C. civ.
A reţinut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ. a început să curgă de la 30.04.2021, însă că aceasta nu era împlinit la data de 29.06.2022 întrucât în cauză au operat mai multe întreruperi ale termenului de prescripţie.
Astfel, a apreciat că, la 01.03.2021, părţile au convenit modificarea datei de perfectare a contractului pentru perioada 15-31.08.2021, că la 10.09.2021 pârâta a recunoscut dreptul reclamantei de a cumpăra în continuare imobilul, precum şi că, prin notificarea din 29.11.2021, comunicată şi primită la data de 02.12.2021, s-a acordat societăţii un termen de 90 zile pentru îndeplinirea obligaţiei.
În atare condiţii, curtea de apel a constatat că, în cauză, promitenta-vânzătoare a săvârşit mai multe acte de recunoaştere tacită a obligaţiilor asumate prin contract, ceea ce justifică producerea efectului întreruptiv al prescripţiei. Astfel termenul de 6 luni care trebuia să curgă de la 30.04.2021 a fost modificat la data de 01.03.2021, când, prin corespondenţa părţilor, s-a convenit ca termenul de finalizare a casei să fie prelungit până la 31.08.2021, şi implicit încheierea contractului de vânzare-cumpărare să fie amânată până la acea dată. Totodată, termenul de 6 luni care trebuia să curgă de la 30.04.2021 a fost întrerupt şi la data de 10.09.2021, de la respectivul moment curgând un nou termen de 6 luni care urma a se împlini la data de 10.03.2022. În interiorul acestui termen, a intervenit o nouă întrerupere a prescripţiei, prin e-mailul din 25.02.2022, prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei de a cumpăra casa. Astfel, la cererea reclamantei de a confirma finalizarea casei conform notificării, reprezentatul pârâtei i-ar fi răspuns cu rugămintea de a lua legătura cu inginerul pentru a stabili detaliile legate de lucrările pentru "Casa dumneavoastră", recunoscând implicit şi că imobilul încă nu era finisat "la cheie". A constatat curtea de apel că de la această dată, 25.02.2022, a curs un nou termen de 6 luni, termen care nu era împlinit la data de 29.06.2022 când a fost promovată acţiunea pendinte.
În aceste circumstanţe de fapt, prevalându-se de motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică hotărârea Curţii de Apel Iaşi pentru greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 6 luni a dreptului material la acţiunea în pronunţarea unei hotărâri care sa ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în intravilanul satului Valea Adâncă, Judeţul Iaşi, precum şi a incidenţei unui motiv de întrerupere a cursului prescripţiei.
Motivul reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Textul are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greşit.
Înalta Curte constată că, deşi criticile invocate pot fi analizate din perspectiva pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 1669 alin. (1) şi (2) C. civ., "Când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat."
Rezultă, aşadar, că în cazul acţiunii prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, legiuitorul a reglementat atât un termen special de prescripţie, de 6 luni, cât şi o regulă specială privind începutul prescripţiei extinctive, stabilind că termenul curge de la data la care contractul trebuia încheiat.
În cauză, potrivit paragrafului 2 pagina 1 din antecontract, data stabilită de părţi pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare a fost 30.04.2021, când pârâtei îi revenea şi obligaţia de predare a imobilului la "cheie", iar reclamantei îi revenea obligaţia corelativă de plată a restului de preţ.
Prin corespondenţa purtată între intimată şi reprezentantul recurentei în data de 01.03.2021, deci anterior împlinirii termenului stabilit pentru încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare, părţile au convenit modificarea datei de perfectare a contractului, cel târziu la 31.08.2021.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1243 alin. (1) C. civ., "Dacă prin lege nu se prevede altfel, modificarea contractului este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa".
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nefiind un act de înstrăinare, nu produce efecte translative de proprietate. Promisiunea de vânzare-cumpărare generează obligaţia personală de a face, respectiv de a încheia contractul de vânzare-cumpărare promis, motiv pentru care încheierea sa în formă autentică nu este necesară ad validitatem.
Pe cale de consecinţă, în raport cu prevederile art. 1243 C. civ., enunţat anterior, prin care se reglementează principiului simetriei sub aspectul formalismului în privinţa încheierii şi modificării contractului, modificarea clauzei privind termenul de încheiere în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare se putea face, în mod valabil, prin simplul acord al părţilor. În cazul de faţă materializarea acordului de voinţe s-a realizat prin corespondenţa x din 01.03.2021.
Astfel, acordul de voinţe dintre cele două părţi a existat, fiind probat prin depunerea la dosar a mesajelor-text prin care intimata a transmis reprezentantului pârâtei intenţia sa de modificare a datei de încheiere a vânzării pentru perioada 15-31.08.2021, urmare a constatării nefinalizării construcţiei, propunere care a primit un feedback pozitiv, reprezentantul recurentei susţinând în mod expres că este de acord cu aceasta.
Totodată, astfel cum corect a reţinut curtea de apel, anterior împlinirii termenului de prescripţie de 6 luni, calculat de la data până la care fusese prelungit termenul stabilit pentru încheierea contractului în formă autentică (deci anterior datei de 28.02.2022), recurenta a efectuat acte de recunoaştere a dreptului a cărui acţiune era supusă prescripţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 2537 alin. (1) pct. 1 C. civ., prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea, în orice mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
Drept urmare, făcând aplicabilitatea, la circumstanţele de fapt ale litigiului pendinte, a cazului legal de întrerupere a prescripţiei evocat anterior, curtea de apel a relevat judicios faptul că recunoaşterea dreptului este un act juridic personal, o manifestare unilaterală de voinţă, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripţia, prin care se atestă existenţa unui drept potrivnic şi care este de natură să producă asupra sa consecinţe juridice negative. Recunoaşterea dreptului poate fi atât expresă, cât şi tacită, putând rezulta din orice act sau din orice fapt care conţine sau presupune o mărturisire a existenţei dreptului.
În speţă, utilizarea de către reprezentantul recurentei a expresiilor "Casa dumneavoastră", şi "Putem să facem vânzarea, dar să ne anunţaţi cu 10 zile înainte ca să scoatem certificat fiscal", în cuprinsul conversaţiilor purtate cu intimata din prezenta cauză în data de 10.09.2021 şi, respectiv luna februarie 2022, şi care vizau tocmai modalitatea şi termenul de îndeplinire a obligaţiilor izvorâte din antecontractul de vânzare bun viitor au semnificaţia unei recunoaşteri neîndoielnice a dreptului reclamantei la dobândirea imobilului ce face obiectul respectivului antecontract, utilizarea acestor expresii confirmând faptul că recurenta nu a negat dreptul intimatei de a dobândi proprietatea asupra bunului promis, dimpotrivă, reprezentantul recurentei arătând disponibilitate şi recunoscând obligaţia de perfectare a actului de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu.
Astfel fiind, deplin legal a reţinut instanţa de apel, prin pronunţarea soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, faptul că a operat o recunoaştere tacită, implicită, a dreptului supus prescripţiei extinctive, dedusă din împrejurarea neechivocă potrivit cu care, în cauză, reclamanta promitent-cumpărător are încă posibilitatea de a pretinde încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare. Or, această recunoaştere produce efect întreruptiv de prescripţie.
Odată cu intervenirea unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei, întâi la 10.09.2021 şi apoi în februarie 2022 (deci anterior împlinirii termenului de 6 luni calculat de la 31.08.2021, când fusese modificată, prin acord, data contractului) a început să curgă, la fiecare dintre aceste momente, un nou termen de prescripţie.
Cât priveşte notificarea din 29 noiembrie 2021, comunicată la 02.12.2021, prin care intimata, prin executor judecătoresc, a pretins recurentei îndeplinirea obligaţiei de încheiere a contractului în termen de 90 zile, este adevărat că, deşi acestui înscris i s-ar putea recunoaşte, de principiu, valoare de act de punere în întârziere în sensul art. 2537 alin. (1) pct. 4 C. civ., totuşi aceasta nu poate avea efect întreruptiv de prescripţie în cauza de faţă întrucât nu s-a îndeplinit condiţia impusă prin art. 2540 C. civ., în sensul de a fi urmată de chemarea în judecată a celui pus în întârziere în termenul de 6 luni de la data transmiterii notificării.
Cu toate acestea, se recunoaşte, în speţă, efectul întreruptiv de prescripţie pe care îl produce notificarea nr. x din 31.05.2022, comunicată promitentei-vânzătoare la 07.06.2022, prin care aceasta din urmă a fost invitată la sediul Societăţii Notariale "E. şi F.", în data de 20.06.2022, ora 15:00, în vederea perfectării vânzării, care a fost urmată de introducerea pe rolul instanţei a prezenţei acţiuni în data de 29.06.2022.
Ca atare, termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă, din nou, de la 31.05.2022, după cum reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 2541 alin. (2) C. civ., urmând să se împlinească la 31.11.2022, în timp ce prezenta acţiune a fost introdusă pe rolul instanţei la data de 29.06.2022, în mod evident anterior momentului la care s-ar fi împlinit prescripţia.
Aşa fiind, în mod judicios Curtea de Apel Iaşi, constatând că prescripţia a început să curgă din data de 31 august 2021, şi a fost întreruptă succesiv la datele de 10.09.2021, luna februarie 2022 şi 31.05.2022, a apreciat că înregistrarea pe rolul instanţei a prezentei acţiuni în data de 29.06.2022 s-a realizat cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ.
Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a dispus respingerea excepţiei dreptului material la acţiune şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a acesteia, având în vedere că, prin motivele de apel sau prin întâmpinarea la acesta, nu s-a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel.
Faţă de aceste considerente, constatând şi că statuările curţii de apel cu privire la solicitările din cererea modificatoare de chemare în judecată nu au făcut obiectul criticilor în recurs, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 404 din 23 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.