Failure to satisfy cassation pleading requirements for annulled inheritance certificates and restitution in kind or equivalent

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin acţiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 04.09.2017, sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.:

1. constatarea nulităţii absolute a Certificatului de moştenitor nr. x/21.08.2006, emis de B.N.P. D. in dosarul succesoral nr. x/2006, ce cuprinde ca masă succesorală: teren intravilan extins în suprafaţă de 2.500 mp înscris iniţial în C.F. nr. x Dumbrăviţa, nr. cadastral x, pentru frauda la lege şi pentru cauză imorală şi ilicită, atâta timp cât i-a fost încălcat dreptul fundamental la moştenire după defunctul său bunic E.;

2. constatarea nulităţii absolute a Certificatului de moştenitor suplimentar nr. 68/01.07.2010, emis de B.N.P. D. în dosarul succesoral nr. x/2010, ce cuprinde ca masă succesorală: teren arabil extravilan extratabular, în suprafaţă de 2 ha şi 2.600 mp situat pe raza loc. Murani, com. Pischia, conform Titlului de proprietate nr. x emis Ia 29.12.1994, dosar conexat la dosar nr. x/2006, ca act subsecvent Certificatului de moştenitor nr. x/21.08.2006, pentru aceleaşi motive;

3. constatarea nulităţii absolute a Certificatului de moştenitor suplimentar nr. 2/19.01.2011, emis de B.N.P D. în dosarul succesoral nr. x/2011, ce cuprinde ca masă succesorală: (l) suprafaţa de 10.430 mp teren extravilan (categoria de folosinţă arabil), situată în loc. Murani, jud. Timiş, înscrisă în C.F. nr. x Pişchia, dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate nr. x, emis de Comisia Judeţeana pentru Stabilire Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timiş la data de 29.12.1994, înscris în cartea funciară sub nr. x/2008, respectiv act administrativ nr. 161/16.03.2009, emis de Guvernul României (privind expropriere - diferenţa de teren), înscris în cartea funciară; (2) suprafaţa de 2.935 mp teren extravilan (categoria de folosinţă arabil), situată în loc. Murani, jud. Timiş, înscrisă în C.F. nr. x Pişchia, dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform Titlului de proprietate nr. x, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilire Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timiş la data de 29.12.1994, înscris în cartea funciara sub nr. x/2008, respectiv act administrativ nr. 161/16.03.2009, emis de Guvernul României (privind expropriere diferenţa de teren 1585 mp. respectiv suma de 9478, 30 Euro), înscris în cartea funciară sub nr. x/09.07.2009, conexat la dosar nr. x/2006, ca act subsecvent Certificatului de moştenitor nr. x/21.08.2006, pentru aceleaşi motive;

4. restabilirea situaţiei anterioare dezbaterii succesiunii, în sensul radierii dreptului de proprietate a pârâtului F. din C.F. nr. x Dumbrăviţa şi reînscrierea dreptului de proprietate a autorului E. pentru bunurile ce au fost cuprinse în masa succesorală.

5. obligarea B.N.P. D. să emită un nou certificat de moştenitor în care reclamantul să figureze ca moştenitor acceptant şi să i se acorde, în natură cota legală din masa succesorală, respectiv: 1/2 sau 1/4 masa succesorală, care este compusă în cele 3 certificate de moştenitor atacate.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., pe dispoziţiile art. 664 - 668, cu art. 685 - 689, cu art. 700 - 703, pe art. 948, alin. (4), art. 966, art. 968 C. civ. 1865, pe art. 46 din Constituţia României, pe art. 53 din CEDO coroborat cu art. 1 Protocol 1 la CEDO.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională în cauză la data de 08.01.2018, prin care a solicitat instanţei de judecată: să constate simulat prin interpunere de persoane contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.07.2003 la BNP G. din Timişoara încheiat între H. în calitate de curator al d-nului I., vânzător şi J., căsătorita cu E., în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul arabil situat în extravilanul localităţii Dumbrăviţa, judeţul Timiş înscris in CF nedefinitiv 2827 Dumbrăviţa, nr. top. x în suprafaţa de 5000 mp; să constate ca in realitate pârâtul este proprietar al terenului în suprafaţa de 5000 mp ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat pentru care a achitat preţul vânzării de 75.000 euro; sa excludă din masa succesorală a defunctului E. suprafaţa de 2.500 mp din acest imobil; să constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. x/21.08.2006, a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 68/01.07.2010, precum şi a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 2/19.01.2011 şi să oblige BNP D. la eliberarea unor noi certificate de moştenitori atât pe numele pârâtului, cât şi pe numele reclamantului şi a intervenientei forţate, în funcţie de cotele legale de moştenire însă doar cu privire la terenurile arabile extravilane dobândite de către defunctul E. în baza legilor fondului funciar, cuprinse în prezent în certificatele de moştenitor suplimentar nr. 68/01.07.2010 şi nr. 2/19.01.2011 ca fiind singurele bunuri aflate în realitate în proprietatea defunctului şi care pot face obiectul unei dezbateri succesorale.

Prin sentinţa civilă nr. 3297 din data de 29.03.2018, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara, excepţie invocată de către pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect constatare nulitate act juridic, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul F., în favoarea Tribunalului Timiş.

I.2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1020/16.10. 2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului F..

S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor x/21.08.2006 şi a certificatelor suplimentare de moştenitor 68/01.07.2010 şi 2/19.01.2011, toate emise de BNP D..

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă în rest.

A fost respinsă cererea de intervenţie forţată a reclamantei C., formulată de reclamantul A..

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de către pârâtul-reclamant reconvenţional F. împotriva pârâtului reconvenţional I., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive integrale a pârâţilor reconvenţionali A., C. şi J..

A fost respinsă cererea reconvenţională privind simulaţia formulată de către pârâtul-reclamant reconvenţional F. împotriva pârâţilor reconvenţionali A., C. şi J., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă integrală.

Pârâtul F. a fost obligat la plata sumei de 11.939,5 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea pârâtului-reclamant reconvenţional F. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

I.3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 228 din 01 octombrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1020 din 16 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Timiş; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul F. împotriva aceleiaşi sentinţe; a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantului reclamant având ca obiect cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 228 din 01 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 02 decembrie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2, conform fişei dosarului şi procesului-verbal de repartizare aflate la dosar.

Prin rezoluţia din 05 decembrie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs

Recursul a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului în ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare dezbaterii succesiunii, pentru bunurile ce au fost cuprinse în masa succesorală prin cele 3 certificate de moştenitor pentru care instanţa a constatat nulitatea absolută, în natură sau în echivalent, menţinerii deciziei recurate în ce priveşte respingerea apelului formulat de F., ca fiind nefondat, cu cheltuielile de judecată în integralitate la instanţa de fond, cheltuielile din apel şi cheltuielile din recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare dezbaterii succesiunii pentru bunurile ce au fost cuprinse în masa succesorală prin cele 3 certificate de moştenitor pentru care instanţa a constatat nulitatea absolută.

Făcând trimitere la considerentele deciziei recurate, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a reţinut aplicabilitatea art. 1254 alin. (3) C. civ., pe temeiul art. 1325 C. civ., actelor juridice unilaterale lovite de nulitate şi nici nu a analizat înscrisurile de la dosar, respectiv certificatele de moştenitor anulate, în care se specifică că terenul moştenit de către pârâtul-intimat era teren intravilan extins, preluând în motivarea deciziei susţinerile acestuia potrivit cărora terenurile din Dumbrăviţa ar fi fost teren extravilan, ceea ce nu este adevărat.

Decizia recurată este criticabilă, în opinia recurentului-reclamantului, în ceea ce priveşte argumentul instanţei de apel cu privire la respingerea în mod corect de către prima instanţă a capătului de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare dezbaterii succesiunii, deşi a fost de acord cu constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor x/21.08.2006 şi a certificatelor suplimentare de moştenitor 68/01.07.2010 şi 2/19.01.2011, toate emise de B.N.P. D., dispusa prin sentinţa apelată.

Cât timp există terenuri pe numele intimatului, respectiv o parcelă de 635 mp. teren intravilan în Dumbrăviţa înscris în CF nr. x Dumbrăviţa, nr. cadastral x şi teren extravilan în sat Murani, comuna Pişchia 10.430 mp. înscris în CF nr. x Pişchia, nr. cadastral x, acestea puteau fi predate în natură ca parte din cota de 1/2 din masa succesorală, fără a fi necesară desfiinţarea contractelor de vânzare pentru dobânditorii de bună credinţă, iar pentru diferenţă să fie obligat intimatul la plata unor sume de bani în echivalent, cu titlu de sultă egalizatoare.

Recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată este criticabilă şi sub aspectul că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la RIL-ul din 17 februarie 2009 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cu privire la rolul activ al judecătorului reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în ce priveşte capătul de cerere cu privire la restabilirea situaţiei anterioare ca efect al constatării nulităţii absolute a unui încris (contract), deşi a fost sesizată în motivele de apel, reţinând în mod greşit că nu ar fi învestit instanţa cu un asemenea capăt de cerere, fapt pentru care prima instanţa în mod corect i-a respins petitul privind restabilirea situaţiei anterioare dezbaterii succesiunii.

Astfel, instanţa de apel, în loc să aibă in vedere aceste dispoziţii obligatorii şi să le aplice în sensul trimiterii cauzei la Tribunalul Timiş spre rejudecare cu obligarea instanţei de fond să aplice RIL-ul sau să schimbe sentinţa în parte şi să admită restabilirea situaţiei anterioare, parte în natură pentru terenurile existente, iar pentru terenurile vândute de către acesta să dispună prin echivalent, aceasta, în mod nelegal, i-a respins acest capăt de cerere.

Mai mult decât atât, în motivarea deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că recurentul a depus la dosar cărţile funciare cu privire la terenurile în care mai figurează intimatul ca proprietar preluând susţinerile acestuia, fără a-şi exprima o opinie personală.

Or, unul dintre capetele cererii introductive a vizat restabilirea situaţiei anterioare, iar în privinţa modalităţii de restabilire îi incumbă instanţei să dispună modalitatea de restituire în natură sau prin echivalent în raport de probele existente la dosar.

Recurentul-reclamant a precizat că instanţa de apel s-a aflat în eroare atunci când a apreciat că terenurile de pe raza localităţii Dumbrăviţa, menţionate în cererea de chemare în judecată, nu au făcut parte din masa succesorală cât timp în certificatul de moştenitor este indicat acest teren pe care ulterior intimatul Ia unificat si dezmembrat.

Or, cele 6,5 parcele, i-au revenit intimatului, după cum a recunoscut în întâmpinare, iar 3,25 parcele reprezintă parte din suprafaţa de 2.500 mp ce a făcut obiectul succesiunii.

În mod eronat s-a afirmat ca au fost făcute schimburi de teren cât timp cele 6, 5 parcele se află pe acelaşi teren moştenit şi dobândit prin donaţie.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut că din masa succesorală, teoretic, ar fi trebuit să facă parte o suprafaţă de 2.500 mp teren arabil extravilan, când în Certificatul de moştenitor nr. x/2011 şi din extrasele de carte funciară de la acea vreme terenul moştenit era teren intravilan extins.

Nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au avut în vedere RIL-ul Înaltei Curţi, respingând în mod greşit petitul privind restabilirea situaţiei anterioare, raportat la dispoziţiile art. 1264, coroborat cu art. 1639-1647, şi art. 1325 C. civ., încălcând principiul de drept restitutio in integrum consacrat de art. 1254 alin. (3) noul C. civ.

Or, instanţa de apel preluând argumentele primei instanţe în sensul că toate terenurile fiind deja înstrăinate cu titlu oneros şi actualii proprietari fiind de bună-credinţă, în speţă erau aplicabile dispoziţiile art. 1640 C. civ. cu privire la restituirea prin echivalent, nu admis motivul de apel, deşi era obligată de lege să o facă în virtutea rolului activ.

Aceasta putea admite acest capăt de cerere şi dacă considera ca nu este posibil să restituie în natură cota de 1/2 din masa succesorală ce i se cuvenea, putea să dispună restabilirea situaţiei anterioare prin echivalent, respectiv la plata contravalorii a cotei de 1/2 din cele 3,25 parcele corespondente a suprafeţei de 2.500 mp. din Dumbrăviţa, cota de 1/2 din terenurile extravilane din localitatea Murani şi cota de 1/2 din suma ce a primit-o despăgubire pentru exproprierea terenului conform deciziei administrative depuse la dosar sau putea trimite spre rejudecare instanţei de fond cu obligativitatea acesteia de a admite şi capătul de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare.

Având în vedere ca intimatul-pârât a fost de rea-credinţă, instanţa trebuia să-l oblige la restituirea fructelor (dobânzi, actualizarea cu rata inflaţiei, actualizarea valorii terenurilor pentru cota de 1/2 din acestea şi suportarea din averea proprie a cheltuielilor făcute cu aceste terenuri, precizând că acesta fiind pensionar şi nedeţinând sumele pentru reparaţia în integralitate prin echivalent bănesc, se pot combina cele 2 variante, respectiv restituirea în natură a terenurilor intravilane (l parcelă de 635 mp) şi extravilane (o parcelă 10.430 mp) pentru diferenţa de teren intravilan vândută şi parcela de teren extravilan expropriată să plătească o sultă de egalizare a cotei de moştenire.

Recurentul-reclamant a mai arătat că decizia recurată este criticabilă şi sub aspectul nemotivării în ceea ce priveşte motivul de apel prin care recurentul a arătat că instanţa de fond deşi în mod corect i-a admis capătul principal de cerere prin care a solicita să constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor x/21.08.2006 şi a certificatelor suplimentare de moştenitor 68/01.07.2010 şi 2/19.01.2011, toate emise de B.N.P. D., în mod greşit i-a respins capătul de cerere accesoriu, încălcând principiul accesorium sequitur principale.

Din practica judecătorească reiese că, capătul de cerere accesoriu va fi admis numai în situaţia în care capătul de cerere principal a fost admis, per a contrario când este admis capătul de cerere principal se admite şi capătul de cerere accesoriu, altfel nulitatea absolută a certificatelor de moştenitor constatată în speţă este lipsită de efectul legal de restabilire a situaţiei anterioare.

Or, instanţa de apel, ca instanţa de control judiciar a unei căi de atac devolutive, în virtutea rolului activ avea obligaţia să analizeze toate motivele de apel, însă aceasta a încălcat dispoziţiile legale de drept material, principiile de drept, dispoziţiile obligatorii ale RIL-lui pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A criticat decizia recurată şi sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată pe motiv că i s-a admis doar în parte acţiunea introductivă, iar prin respingerea apelului i s-au respins inclusiv şi cheltuielile de judecată; în situaţia în care va fi admis şi capătul de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare a considerat că are dreptul la restituirea în integralitate cheltuielile de judecată.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 15 ianuarie 2025, prin poştă, în termen legal, intimatul-pârât F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, a arătat că în materia dedusă judecăţii RIL-ul din 17 februarie 2009 nu există, ci decizia nr. 13 din 16 martie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2009, prin care s-a respins recursul în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., referitor la posibilitatea instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea acţiunii în rezoluţiunea sau declararea nulităţii unor acte juridice translative sau constitutive de drepturi, de a dispune, din oficiu, restabilirea situaţiei anterioare ori repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Or, în situaţia în care nu există un RIL care să oblige instanţele de judecată la o anumită practică judiciară, a considerat că nu există un text legal ce a fost încălcat de către Curtea de Apel Timişoara în soluţia dată, în mod corect instanţa de apel a făcut în cauză aplicabilitatea dispoziţiilor legale respingând petitul de repunere a părţilor în situaţia anterioară, raportat Ia actele existente în dosar, atunci când este vorba de o restituire în natură.

În ceea ce priveşte restituirea prin echivalent, această soluţie nu poate fi aplicată, întrucât ar însemna să aibă loc implicit o redezbatere a succesiunii, recurentul arătând ca ar fi trebuit să îi revină exclusiv o anumită sumă de bani după defunctul, E., bunicul acestuia, în condiţiile în care există şi alţi moştenitori şi chiar acesta a solicitat ca instanţa să oblige un anume birou notarial să redezbată succesiunea după defunct.

A precizat că o eventuală repunere a părţilor în situaţia anterioară nu înseamnă că bunurile revin automat în natură sau echivalent în proprietatea recurentului, cum acesta a solicitat în acest recurs, acesta nefiind proprietarul anterior al acestor bunuri; proprietarul anterior al bunurilor era fie E., singur, fie împreună cu soţia supravieţuitoare, J..

A menţionat că recurentul nu a solicitat în prezenta cauză o nouă dezbatere a succesiunii după defunctul E., bunicul său, după cum în mod corect instanţele de judecată au anulat doar certificatele de moştenitor emise cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Raportându-se la art. 397 (l) C. proc. civ. şi art. 3 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, a susţinut că repunerea părţilor în situaţia anterioară poate fi dispusă exclusiv dacă a fost solicitată de părţi, instanţa neputându-se pronunţa din oficiu asupra acestor aspecte. Dacă nu s-a cerut repunerea părţilor în situaţia anterioară, partea interesată are posibilitatea formulării unei noi acţiuni cu acest obiect şi cu citarea tuturor părţilor care au interes în soluţionarea unei astfel de cauze cu achitarea taxelor judiciare de timbru aferente.

A precizat că solicitarea pentru terenul în suprafaţă de 653 mp evidenţiat în CF nr. x Dumbrăviţa, nr. cad. xl/15-16/2, în prezent aflat în proprietatea intimatului, nu poate fi primită în condiţiile în care au fost făcute mai multe acte juridice pentru a ajunge la forma juridică actuală, respectiv iniţial, suprafaţa de 5.000 mp teren arabil aflată în proprietatea defunctului E., tatăl intimatului-apelant şi a mamei acestuia, J. a ajuns în proprietatea intimatului-pârât prin moştenire (2.500 mp de pe urma defunctului E. - anulată de către instanţa de judecată în prezenta cauză, respectiv prin donaţie de la mama, J., cealaltă suprafaţa de 2.500 mp - act neatacat în instanţa de judecată şi perfect valabil - contract de donaţie imobil autentificat sub nr. x/21.08.2006 la BNP D. din Timişoara), ulterior intimatul-pârât a unificat această suprafaţă totală de 5.000 mp cu o altă suprafaţă de teren proprietatea d-nei K., au avut loc operaţiuni juridice de schimb imobiliar, rezultând după dezmembrare şi ieşire din indiviziune un număr de 12 parcele aşa cum se poate observa din schiţa de dezmembrare ataşată la dosarul de fond.

În urma acestor operaţiuni juridice, intimatul-pârât avea în proprietate 6 parcele de teren, d-na K. - 5 parcele de teren, iar o parcelă a rămas în coproprietatea ambilor; în această modalitate juridică a ajuns în proprietatea intimatului-pârât suprafaţa de 653 mp teren şi nu direct de la tatăl său, or, în aceste condiţii doar în urma constatării nulităţii absolute a certificatelor de moştenitor de pe urma defunctului său tată, nu se poate face o repunere a părţilor în situaţia anterioară în care defunctul tată al intimatului-pârât să apară în calitate de proprietar în cota de 1/1 cu privire la acest imobil, cum urmăreşte recurentul.

În ceea ce priveşte terenurile extravilane în suprafaţă de 10.430 mp evidenţiat în CF nr. x Pişchia, şi în suprafaţă de 2935 mp evidenţiat în CF nr. x Pişchia, ambele situate în loc. Murani, acestea au ajuns în proprietatea intimatului-pârât în baza succesiunii anulate de către instanţa de judecată, însă cu privire la acestea apelantul-reclamant nu a solicitat revenirea la situaţia de carte funciară anterioară decât în faza apelului, nu şi în primă instanţa, ori dacă ar admite o astfel de cerere s-ar pronunţa o soluţie ilegală, neputându-se largi solicitările unui litigiu în apel, respectiv în recurs.

A menţionat că terenul intravilan în suprafaţă de 659 mp situat în loc Dumbrăviţă, judeţul Timiş, evidenţiat în CF nr. x Dumbrăviţa, nr. cadastral x nu se află în proprietatea acestuia, ci în proprietatea numitului, L., persoană ce nu a fost împrocesată, or instanţa de judecată nu poate anula un act prin care această persoană a dobândit în proprietate un bun imobil fără împrocesarea acesteia, indiferent de natura juridică a actului în baza căruia a fost dobândit acel bun.

A precizat că principiul restabilirii situaţiei anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

La fel ca principiul retroactivităţii, principiul restitutio in integrum vizează efectele nulităţii actului juridic între părţile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu şi efectele fată de terţi; aceeaşi situaţie juridică se regăseşte şi în ceea ce priveşte terenul intravilan în suprafaţa de 1746 mp evidenţiat în CF nr. x Dumbrăviţa, nr. cadastral x, actualul proprietar al acestui teren fiind Comuna Dumbrăviţa.

II.3. Răspunsul la întâmpinare:

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, la 24 februarie 2025, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat de completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Părţile nu au formulat puncte de vedere faţă de raportul întocmit în cauză.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 20 martie 2025, completul filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la 13 mai 2025, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării în principiu a recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând recursul din perspectiva excepţiei nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 495 alin. (3) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea interesată numai pentru motive de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.

Cu alte cuvinte, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Prin urmare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menţionat, normă de ordine publică.

În acest sens, deşi a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material indicând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât nu a indicat în concret care este greşeala de aplicare sau de interpretare a dispoziţiilor legale reţinute de instanţa de apel ca fiind aplicabile litigiului, ci a arătat care sunt, în opinia sa, aspectele relevante ce ar rezulta din probele administrate în cauză, încercând să demonstreze existenţa unei alte situaţii de fapt.

Astfel, în ceea ce priveşte prima critică potrivit căreia instanţa de apel nu a făcut aplicare art. 1254 alin. (3) C. civ. precum şi art. 1325 C. civ., Înalta Curte constată că recurentul s-a rezumat să citeze paragrafe din hotărârea recurată precum şi textele dispoziţiilor legale invocate fără să indice aplicabilitatea, la situaţia de fapt, a acestora.

Totodată, recurentul a făcut trimitere la înscrisurile administrate în cauză precum şi la preluarea de către instanţa de apel a unor argumente susţinute de pârât, care, în opinia recurentului, nu corespund adevărului, susţineri ce nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată să facă obiectul controlul judiciar în calea de atac a recursului.

În acelaşi mod, nu pot fi analizate nici susţinerile recurentului referitoare la greşita respingere a capătului de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare dezbaterii succesiunii, întrucât recurentul nu indică care sunt normele legale încălcate sau aplicate în mod eronat de către instanţa de apel ci doar afirmă că exista posibilitatea ca unele terenuri să fie predate în natură fără a fi necesară desfiinţarea contractelor de vânzare pentru dobânditorii de bună-credinţă, iar pentru diferenţă să fie obligat intimatul la plata unor sume în echivalent, cu titlu de sultă egalizatoare.

Aceste afirmaţii ale recurentului reprezintă critici de netemeinicie, în contextul în care nu sunt susţinute de motive de recurs prin care să se menţioneze care sunt normele legale pe care instanţa de apel le-a nesocotit şi care ar fi dat posibilitatea acesteia să admită cererea de predare în natură a unor terenuri şi de obligare a intimatului la plata sultei egalizatoare.

Nici critica referitoare la incidenţa unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate constitui o critică de nelegalitate în contextul în care recurentul nu expune critici concrete privind modalitatea în care s-ar fi putut da eficienţă prevederilor deciziei citate în ipoteza dedusă judecăţii. Simpla indicare a unor paragrafe din decizia Înaltei Curţi nu este suficientă pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Or, fără existenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de apel, care a determinat soluţia pronunţată în cauză şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor de drept incidente în cauză Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Nici critica privind preluarea unor argumente ale părţii adverse în considerentele hotărârii recurate nu constituie o critică de nelegalitate în contextul în care recurentul nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârşită de instanţa de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate, simpla nemulţumire a recurentului referitoare la preluarea susţinerilor unei părţi nu este suficientă pentru realizarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.

Nu sunt susceptibile de încadrare în unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nici criticile potrivit cărora instanţa de apel nu a motivat în niciun mod motivul de apel prin care acesta a arătat că trebuia să fie admis şi capătul de cerere accesoriu în contextul în care primul capăt de cerere i-a fost admis întrucât, în aceeaşi manieră, recurentul se rezumă la critici formale, cu caracter generic, preluând în cadrul memoriului de recurs motivele de apel la care instanţa de apel a răspuns prin considerentele hotărârii recurate.

Raportat la aceste critici se cuvine a menţiona suplimentar şi faptul că obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conţinutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Or, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. era necesar să se arate într-o manieră efectivă ori concretă lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecăţii de către recurentă, fapt ce nu s-a întâmplat.

Recurentul a criticat şi faptul că instanţa de apel nu a admis capătul de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare, aceasta având obligaţia de a dispune cu privire la modalitatea de restituire în natură sau prin echivalent, raportat la probele existente la dosar.

Se observă că recurentul, în susţinerea acestei critici a făcut trimitere la probatoriul administrat în cauză arătând, printre altele, că "instanţa de apel s-a aflat în eroare când a apreciat că terenurile de pe raza localităţii Dumbrăviţa menţionate în cererea de chemare în judecată nu au făcut parte din masa succesorală, atâta timp cât în certificatul de moştenitor este acest teren, care ulterior intimatul l-a unificat şi dezmembrat". Înalta Curte reţine că aceste critici sunt subsumate situaţiei de fapt şi exprimă exclusiv nemulţumiri vizând modul în care instanţa de apel a interpretat şi apreciat mijloacele de probă.

Prin cererea de recurs recurentul reia susţinerile din motivele de apel susţinând că instanţa de apel ar fi avut posibilitatea să dispună restabilirea situaţiei anterioare fără însă să aibă în vedere motivele pentru care instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţei.

Astfel, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a reţinut faptul că admiterea cererii de constatare a nulităţii absolute nu poate conduce automat la admiterea situaţiei anterioare, un prim motiv fiind acela că în situaţia admiterii acestei cereri s-ar anula în mod implicit toate operaţiunile intervenite juridic şi faptic cu privire la aceste bunuri. Totodată, a reţinut instanţa de apel faptul că se poate dispune restabilirea situaţiei doar după anularea actelor subsecvente dar şi faptul că motivele de apel excedeză, în parte, petitelor, în modalitatea în care acestea au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care aceasta nu poate impune restabilirea situaţiei juridice ca efect al constatării nulităţii unui act juridic fără formularea unui petit în acest sens.

Or, recurentul nu a criticat soluţia instanţei de apel pentru motivele reţinute în menţinerea soluţiei primei instanţe de respingere a capătului de cerere accesoriu ci a înţeles să reitereze motivele de apel şi să susţină modalitatea în care instanţele de fond ar fi avut posibilitatea să îl admită fără însă să învedereze un temei de drept substanţial care să fi fost ignorat sau încălcat de instanţa de apel, trimiterea din final la articolele 1254, art. 1325 şi art. 1640 C. civ. fiind doar una generică, fără nici o dezvoltare privitoare la modul concret în care aceste norme juridice ar fi fost încălcate în cauză.

Cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Pentru aceleaşi motive nu poate fi analizată nici ultima critică referitoare la cheltuielile de judecată în contextul în care recurentul critică soluţia instanţei de fond prin care i-a fost respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, iar obiectul recursului îl constituie doar decizia pronunţată de instanţa de apel nu şi sentinţa pronunţată de prima instanţă. De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel în contextul în care i se va admite capătul de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare, aceasta nefiind o critică care să se raporteze la decizia recurată.

Pentru aceste motive, din analiza motivelor de recurs rezultă că nu există nicio critică vizând modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Timişoara, a cărei hotărâre este recurată.

În consecinţă, reţinând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Cât priveşte cererea formulată de intimatul-pârât B. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi respinsă motivat de faptul că în extrasul bancar din 08/01/2025 aflat la dosarul de recurs în valoare de 2000 RON, depus o dată cu întâmpinarea în dovedirea achitării onorariului de avocat, se menţionează plata onorariului de avocat pentru un dosar cu număr diferit de cel din prezenta cauză (nr. 6278/325/51). De asemenea, se observă că împuternicirea avocaţială a reprezentantului convenţional al intimatului-pârât a fost emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2024, diferit de numărul înscris pe ordinul de plată. Prin urmare, extrasul de cont privind plata onorariului de avocat în cuantum de 2.000 RON nu conţine vreo menţiune referitoare la prezentul dosar cu numărul x/2017

Înalta Curte reţine că, în mod uzual, onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raţionament se justifică prin faptul că instanţa va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea instanţei reprezintă înscris justificativ şi poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli.

Pe cale de consecinţă extrasul bancar depus la dosarul cauzei de către intimatul-pârât nu poate fi considerat act justificativ în sensul dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. care poate sta la baza stabilirii şi acordării cheltuielilor de judecată în lipsa unor elemente esenţiale din care să rezulte că plata a fost efectuată pentru serviciile prestate de către avocat în etapa procesuală a judecăţii în recurs, motiv pentru care cererea de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 228 din 01 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2025.