Competence for domestic violence protective orders based on provisional order issuance location versus victim domicile

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună emiterea unui ordin de protecţie în favoarea petentei A., şi împotriva intimatului B..

Cererea a fost întemeiată pe prev. art. 38 din Legea nr. 217/2003.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 2475 din 21 martie 2025, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

În motivarea soluţiei sale, Judecătoria Braşov, analizând coroborat art. 34 alin. (1) şi alin. (6), art. 35 alin. (1), precum şi art. 40 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 41 din Legea nr. 217/2003, a reţinut că pentru contestaţiile privitoare la ordinul de protecţie provizoriu este competentă judecătoria în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul provizoriu, iar pentru soluţionarea cererile pentru emiterea ordinului de protecţie formulate de procuror conform art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41, este competentă judecătoria pe raza teritorială a căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa victima, după cum este prevăzut de art. 40 din legea mai sus menţionată.

Prin urmare, reţinând că prezenta cauză este o cerere formulată de procuror conform art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41 din Legea nr. 217/2003 şi faptul că la data înregistrării acesteia, petenta locuia în Brăila, bd. x, jud. Brăila, instanţa a stabilit că Judecătoria Brăila este competentă să o soluţioneze.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 294 din data de 07.03.2025 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Brăila a reţinut, în baza art. 34 alin. (1) şi (6) din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, că Judecătoria Braşov este competentă să judece cererea de chemare în judecată, întrucât din conţinutul acesteia, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că ordinul de protecţie provizoriu a fost emis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, care se află în circumscripţia Judecătoriei Braşov.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, să dispună emiterea unui ordin de protecţie în favoarea petentei A. împotriva intimatului B., în procedura Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa apreciind că în cauză este incident fie art. 40 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, potrivit căruia competenţa de soluţionare a pricinii aparţine instanţei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul victima, fie art. 34 alin. (6) din aceeaşi lege, potrivit căruia competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

În raport de obiectul cererii şi de titularul acesteia, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie.

Totodată, art. 40 din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului poate fi introdusă de victimă personal sau prin reprezentant legal. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: a) procuror; b) reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei domestice; c) reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice, acreditaţi conform legii, cu acordul victimei".

Ca atare, procedura reglementă de art. 40 din Legea nr. 217/2003 are în vedere situaţia în care cererea de emitere a ordinului de protecţie este adresată instanţei direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens, fără a exista emis anterior un ordin de protecţie provizoriu.

Pentru această ultimă ipoteză, care este şi cea specifică prezentei cauze procedura este prevăzută de către art. 34 din acelaşi act normativ, care la alin. (1) prevede că "Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii".

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "Procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, aplicând o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia", iar, în conformitate cu alin. (6) al aceluiaşi text legal, "Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) şi art. 41".

În speţă, prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, petentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a solicitat emiterea unui ordin de protecţie în favoarea reclamantei, ataşat cererii fiind depus ordinul de protecţie provizoriu din data de 11.03.2025, emis în Comuna Sânpetru de către C., poliţist în cadrul Postului de Poliţie Sânpetru, secţia 1 de Poliţie Rurală Feldioara din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii formulate.

Ca atare, cum în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, în stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de emitere a ordinului de protecţie sunt incidente dispoziţiile art. 34 alin. (6) din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora competentă a se pronunţa asupra cererii de emitere a ordinului de protecţie este instanţa în circumscripţia căreia a fost emis ordinul de protecţie provizoriu.

Or, în speţă, ordinul de protecţie provizoriu a fost emis în comuna Sânpetru din Braşov, localitate care se află în circumscripţia Judecătoriei Braşov.

Pentru aceste considerente şi în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2025.