Competent court selection under Art. 116 CPC for medical malpractice claims against multiple defendants; rejection of fictitious defendant theory for solidary liability

Şedinţa publică din data de 13 mai 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 17.06.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. - C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, a solicitat instanţei: să dispună obligarea pârâţilor - furnizori de servicii medicale, în baza obligaţiei de solidaritate cu personalul medical angajat ce decurge din lege, la plata către aceasta a unei despăgubiri în cuantum de:

- 39.197 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului material, respectiv a serviciilor de asistenţă medicală achitate Spitalului 1 de către reclamanta;

- 100.000 Euro, echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat reclamantei, urmare a săvârşirii unor grave erori medicale cu ocazia acordării asistentei medicale la Spitalul 1 si Spitalul 2, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile aplicabile din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi dispoziţiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului şi ale Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România, în completarea legii speciale, înţelegând să invoce dispoziţiile C. civ. şi ale C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1383/08.11.2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale. S-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006 - astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 292/2022 în vigoare din 06.11.2022 - instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este tribunalul, secţia civilă în a cărui circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti este una accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ. întrucât angajarea răspunderii acestuia se poate face doar dacă se constată că nu există o culpă medicală a personalului din cadrul spitalului C., aşa cum a solicitat în mod expres reclamanta, în temeiul principiului disponibilităţii.

În acest context, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere" Tribunalul Bucureşti a reţinut că, din moment ce capătul principal de cerere este cel formulat în contradictoriu cu spitalul C., este competent tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, respectiv Tribunalul Cluj.

Suplimentar, Tribunalul Bucureşti a apreciat că, din motivarea cererii de chemare în judecată, pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti a fost chemat în judecată, alături de spitalul C., doar pentru atragerea competenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, fiind aplicabile dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Învestit cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Cluj, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 124 din data de 13 martie 2025 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În motivarea sentinţei civile de declinare a competenţei, instanţa a reţinut că reclamanta a formulat acţiunea în contradictoriu cu ambele unităţi sanitare la care a primit asistenţa medicală, pentru a se putea stabili în mod clar în ce măsură a participat fiecare dintre ele, prin fapta personalului medical angajat, la producerea prejudiciului estetic şi afectiv reclamat, culpa fiecăreia dintre pârâte urmând a fi decelată după administrarea probatoriului propus, în care se regăseşte şi proba cu expertiza medico-legală.

S-a reţinut că răspunderea doar în subsidiar a Spitalului Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, aşa cum a reţinut Tribunalul Bucureşti, nu este formulată expres în petitul acţiunii, reclamanta urmărind atragerea răspunderii solidare a celor două spitale pârâte, proporţional cu culpa fiecăruia, motiv pentru care, în aplicarea art. 112 alin. (1), teza întăi C. proc. civ. a reţinut competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, faţă de care reclamanta şi-a exprimat opţiunea.

II. Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanţelor, îl constituie acţiunea prin care reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii B. S.A. - C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, în vederea reparării prejudiciului material şi moral determinat de săvârşirea unor erori medicale.

În cauză, reclamanta a înţeles să sesizeze instanţa de la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, precizând, în mod expres, în ceea ce priveşte suma solicitată cu titlul de daune morale, moral faptul că prejudiciul a fost cauzat ca urmare a săvârşirii unor grave erori medicale cu ocazia acordării asistenţei medicale la Spitalul 1 şi Spitalul 2, respectiv B. S.A. - C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă sesizată stabilind competenţa de soluţionare a cererii în favoarea instanţei de la sediul pârâtei B. S.A. - C., unde a apreciat că a fost săvârşit actul de malpraxis, din moment ce cererea formulată împotriva celui de-al doilea pârât are caracter accesoriu, în timp ce a doua instanţă a apreciat că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a ambilor pârâţi, a făcut aplicarea art. 116 C. proc. civ., şi a considerat că instanţa competentă este cea aleasă de reclamantă.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, normele legale care reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă de ordine privată, între instanţa competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile care izvorăsc dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului, în raport cu prevederile art. 116 din C. proc. civ.

În cauză, reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Bucureşti, instanţa de la sediul unuia dintre cei doi pârâţii chemaţi în judecată, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanţă cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Odată realizată opţiunea, instanţa competentă nu avea posibilitatea de a se dezînvesti, prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâţilor, cum dimpotrivă nici reclamanta nu putea reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reţine ipoteza pârâtului fictiv prevăzută de art. 112 alin. (2) din C. proc. civ. având în vedere că, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi din precizările depuse în faţa Tribunalului Cluj, reclamanta a înţeles să se îndrepte împotriva ambilor furnizori de servicii medicale în vederea stabilirii culpei medicale pentru fiecare dintre aceştia, context în care a formulat pretenţii (daune morale) şi în legătură cu pârâtul Spitalului Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti invocând o pretinsă faptă ilicită în sarcina acestuia, diferită de cea imputată pârâtului B. S.A. - C..

În acest context, în care reclamanta susţine existenţa unor fapte ilicite în sarcina fiecărui pârât, existenţa acestora reprezintă o chestiune de temeinicie a cererii formulate, care urmează a fi stabilită prin administrarea probatoriului propus.

Faţă de argumentele expuse, şi în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2025.