Tax evasion civil liability barred by criminal acquittal; cassation appeal null for lacking substantive legal errors

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 12 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.249.304 RON, reprezentând totalul prejudiciului provenit din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, neachitat, împreună cu majorările de întârziere aferente, calculate de la data scadenţei până la achitarea efectivă a prejudiciului.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Zalău

Prin sentinţa civilă nr. 789 din data de 3 iunie 2021, Judecătoria Zalău a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Sălaj, competenţă atrasă în raport cu valoarea obiectului litigiului.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia I civilă

Tribunalul Sălaj, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 873 din data de 11 octombrie 2021, a admis excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, a anulat acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, împotriva pârâţilor A. şi B., având ca obiect pretenţii.

A obligat-o pe reclamantă să achite pârâţilor câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în primul ciclu procesual

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 91/A din data de 2 martie 2022, a admis apelul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, din cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 873 din 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, pe care a anulat-o în tot şi, reţinând procesul spre judecare, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

A obligat reclamanta să plătească pârâtei A. suma de 2.650 RON cheltuieli de judecată, iar pârâtului B. suma de 1.650 RON, cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii apelantei de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON, reprezentând impozit pe venit şi C.A.S.

A obligat-o pe apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte A. suma de 2.500 RON şi intimatului-pârât B. suma de 1.250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

I.5. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 2111 din data de 3 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 91/A din data de 2 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

I.6. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 105/A din data de 27 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 873 din data de 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosarul nr. x/2021, pe care a anulat-o în tot, şi, reţinând cauza spre rejudecare: a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii apelantei de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON reprezentând impozit pe venit şi C.A.S. şi a obligat-o pe apelantă să plătească cheltuieli de judecată în toate fazele procesului în cuantum de 10.150 RON intimatei A. şi de 7.300 RON intimatului B..

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 105/A din data de 27 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 10 septembrie 2024 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

II.2. Motivele de recurs

Susţinând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

După o scurtă prezentare a celor reţinute de către instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă a arătat că, aşa cum în mod corect a constatat şi curtea de apel, prin sentinţa penală nr. 10 din data de 1 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Sălaj, intimaţii-pârâţi au fost achitaţi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Prin urmare, a afirmat că instanţa penală a constatat că inculpaţii au săvârşit fapte de natură fiscală, însă acestea nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege sau faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În opinia recurentei-reclamante, întrucât, prin faptele săvârşite, inculpaţii au creat un prejudiciu bugetului de stat, aceştia au săvârşit fapta ilicită prin nedeclararea la unitatea fiscală, în contextul în care legea fiscală prevede imperativ această obligaţie.

A subliniat că, doar în situaţia în care instanţa penală pronunţa o hotărâre judecătorească întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta nu există, se putea prezuma că nici fapta ilicită nu există.

Ca atare, a arătat că fapta ilicită este reprezentată de nedeclararea la organele fiscale de către intimaţii-pârâţi a veniturilor realizate, fiind, astfel, ascunsă sursa impozabilă şi bugetul consolidat al statului fiind prejudiciat.

Totodată, recurenta-reclamantă a precizat că declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit, conform art. 83 alin. (1) Codul fiscal (în vigoare la data realizării venitului), însă părţile adverse nu au depus nicio declaraţie.

Recurenta-reclamantă a susţinut că aceste aspecte nu au fost analizate şi reţinute de către curtea de apel prin hotărârea pronunţată, care, în opinia sa, s-a rezumat să constate doar cele reţinute de instanţa penală cu privire la natura faptelor intimaţilor-pârâţi.

A considerat că instanţa civilă avea obligaţia să constate că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., iar respingerea în totalitate a acţiunii în răspundere civilă delictuală, pe motiv că fapta ilicită nu există, este lipsită de temei legal.

Totodată, a apreciat că între prejudiciul creat bugetului de stat şi fapta pârâţilor există raport de cauzalitate şi, prin urmare, intimaţii-pârâţi trebuie obligaţi la plata despăgubirilor, iar prejudiciul trebuie reparat integral, în raport cu prevederile art. 1385 alin. (1) şi ale art. 1386 alin. (1) teza finală C. civ.

În opinia recurentei-reclamante, în cauză, sunt întrunite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, intimaţii-pârâţi săvârşind cu vinovăţie o faptă ilicită care i-a produs un prejudiciu cert şi care nu a fost reparat încă, nu s-a făcut dovada unei cauze care să înlăture caracterul ilicit al faptei, iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este evidentă.

Făcând trimitere la cele prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 571/2003, de art. 39 lit. a) şi art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, precum şi de art. 83 alin. (1) din acest ultim act normativ, recurenta-reclamantă a precizat că intimaţii-pârâţi, în perioada 2004-2015, au desfăşurat ca persoane fizice activitatea de achiziţie a nucilor cu coajă şi valorificarea miezului de nucă extras din acestea, prin vânzare către mai multe societăţi comerciale, de la care au încasat contravaloarea acestuia.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, din probe, rezultă că, potrivit înţelegerii dintre intimata-pârâtă şi administratorii societăţilor, preţul miezului de nucă vândut a fost achitat în numerar sau, în situaţia în care în caseria societăţii cumpărătoare nu exista întreaga sumă, diferenţa neachiachitată a fost transferată, ulterior, în conturile intimaţilor-pârâţi.

A menţionat şi că a au existat situaţii în care intimaţii-pârâţi au vândut miez de nucă direct unor persoane fizice, care au achitat preţul fie în numerar la momentul vânzării, fie prin virament bancar, ulterior vânzării.

În contextul celor arătate, recurenta-reclamantă a pretins că, în speţă, contractul individual de muncă, contractul de comision şi de prestări servicii încheiate de intimaţii-pârâţi cu societăţile comerciale, cărora le-au vândut miezul de nucă, se dovedesc a fi încheiate cu scopul de a crea aparenţa de persoane aflate în relaţii de prepuşenie, deşi, în realitate, întreaga activitate desfăşurată de cei doi intimaţi-pârâţi, în perioada de referinţă, este caracteristică unui comerciant.

Faţă de situaţia de fapt prezentată, recurenta-reclamantă a subliniat că rezultă în mod evident că achiziţionarea de nucă în coajă de către intimaţii-pârâţi, urmată de prelucrarea acesteia în sensul extragerii miezului de nucă este o activitate desfăşurată în scopul obţinerii de venit.

În plus, a arătat că această activitate este una independentă, deoarece cumpărarea a fost efectuată în scopul revânzării, iar sumele de bani încasate din vânzarea miezului de nucă sunt considerate venituri comerciale realizate din fapte de comerţ, ce intră sub incidenţa art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile art. 18, art. 19 şi 21 alin. (2) paragraful 2 din H.G. nr. 44/2004.

Ca atare, a susţinut că intimaţii-pârâţi au realizat venituri ce nu au fost declarate în totalitate organelor fiscale, ascunzând, astfel, sursa impozabilă şi prejudiciind bugetul consolidat al statului.

Totodată, faţă de dispoziţiile art. 28 C. proc. pen., a susţinut că instanţa civilă nu este ţinută de hotărârea de achitare sau de încetarea procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului şi a subliniat că prin raportul tehnico ştiinţific s-a dovedit că faptele de comerţ există, precum şi că intimaţii-pârâţi au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 2.249.304 RON.

În contextul în care a apreciat că între prejudiciul creat bugetului de stat şi fapta intimaţilor-pârâţi există raportul de cauzalitate, a afirmat că aceştia trebuie obligaţi la repararea prejudiciului în integralitate.

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate şi că suma de 42.748 RON este datorată de către intimatul-pârât B., fiind parte din prejudiciul stabilit ca fiind datorat de către intimaţii-pârâţi şi pentru care a formulat acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Prin urmare, a susţinut că excepţia de inadmisibilitate reţinută de către instanţa de apel nu este întemeiată.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, în virtutea rolului său activ, instanţa de judecată este chemată să stabilească adevărul obiectiv, are îndreptăţirea şi, totodată, îndatorirea, fără a ştirbi dreptul părţilor de a-şi face probe şi a formula susţineri, să ordone din proprie iniţiativă administrarea oricăror probe, să întreprindă orice demers procesual susceptibil de a duce la descoperirea adevărului.

II.3. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

După efectuare procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluţia din data 31 octombrie 2024, în temeiul art. 4711 alin. (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 21 ianuarie 2025, când a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

În plus, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al recursului declarat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este una pur formală, criticile formulate prin cererea de recurs vizând, în realitate, temeinicia şi nu legalitatea deciziei atacate.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, încălcarea legii presupunând fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială, iar interpretarea greşită a legii presupune că, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului legal.

Aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice în raport cu situaţia de fapt reţinută de către instanţele devolutive, respectiv aplicarea unor alte norme de drept material decât cele incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Ca atare, pentru a determina o analiză a legalităţii deciziei recurate din perspectiva normelor de drept aplicabile speţei, recurenta-reclamantă trebuia să indice în mod concret atât norma de drept material pretins a fi nesocotită, aplicată sau interpretată greşit, cât şi eroarea săvârşită de către instanţa de apel sub acest aspect.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, curtea de apel, în esenţă, în raport cu dezlegările date prin sentinţa penală nr. 10 din data de 1 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2017, şi faţă de dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că, în speţă, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a intimaţilor-pârâţi întrucât nu poate fi reţinută existenţa unei fapte ilicite, iar prevederile art. 1357 C. civ. impun a fi întrunite cumulativ cele patru condiţii, şi anume: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia autorului şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Recurenta-reclamantă, deşi a susţinut o interpretare şi o aplicare greşită a acestor dispoziţii legale, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu a indicat punctual care este greşeala de aplicare sau de interpretare a acestor norme de către instanţa de apel, ci a arătat care sunt, în opinia sa, aspectele ce ar rezulta din probele administrate în cauză şi situaţia de fapt relevată de acestea, pretinzând, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că rezultă în mod evident că achiziţionarea de nucă în coajă de către intimaţii-pârâţi, urmată de prelucrarea acesteia în sensul extragerii miezului de nucă este o activitate desfăşurată în scopul obţinerii de venit, activitate independentă, iar sumele de bani încasate din vânzarea miezului de nucă sunt considerate venituri comerciale realizate din fapte de comerţ, ce intră sub incidenţa art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu prevederile art. 18, art. 19 şi 21 alin. (2) paragraful 2 din H.G. nr. 44/2004.

Or, aceste afirmaţii, în contextul în care nu fac altceva decât să reia aspectele de fapt pe care partea le-a mai invocat în cauză, nu pot fi apreciate a reprezenta critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate şi, prin urmare, nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege

În acest mod, recurenta-reclamantă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa devolutivă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză şi stabilirea situaţiei de fapt, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate şi nici la stabilirea unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută de instanţa de apel, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în calea extraordinară de atac rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Nu poate fi încadrată în motivele de recurs prevăzute de lege nici critica prin care recurenta-reclamantă a pretins greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de obligare a intimatului-pârât B. la plata sumei de 42.748 RON, reprezentând impozit pe venit C.A.S.

Astfel, sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că, potrivit deciziei de casare, în rejudecare, urmează a realiza o nouă judecată a cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel şi a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă în apel, cu observarea limitelor determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Totodată, a reţinut că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, în primă instanţă nu a fost supusă judecăţii cererea de obligare a pârâtului B. la plata sumei de 42.748 RON reprezentând impozit pe venit şi C.A.S.

A apreciat că, în aceste condiţii, raportat la decizia de casare, soluţiile de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, precum şi de anulare a sentinţei civile nr. 873 din data de 11 octombrie 2021 a Tribunalului Sălaj, cu consecinţa reţinerii procesului spre judecare cu evocarea fondului, nu mai pot fi puse în discuţie, în rejudecarea apelului instanţa urmând a proceda la examinarea condiţiilor cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în vederea acoperirii prejudiciului solicitat prin cererea de chemare în judecată în sumă de 2.249.304 RON, împreună cu majorările de întârziere aferente, prin prisma motivelor invocate prin acţiunea introductivă, a criticilor formulate prin cererea de apel şi a apărărilor formulate prin întâmpinare.

Or, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat argumente prin care să critice această motivare a instanţei de apel, ci a solicitat să se constate că suma de 42.748 RON este datorată de către intimatul-pârât B., întrucât este parte din prejudiciul stabilit a fi datorat de către părţile adverse şi pentru care a formulat acţiunea în răspundere civilă delictuală, afirmaţie ce nu poate fi subsumată unei critici de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nerelevând în niciun mod aplicare greşită a legii de către instanţa de apel în privinţa acestei chestiuni.

Nici alegaţiile părţii prin care se pretinde nesocotirea rolului activ al instanţei de judecată în stabilirea adevărului nu pot fi apreciate ca fiind critici de nelegalitate câtă vreme recurenta-reclamantă s-a limitat doar la a prezenta aspecte teoretice, fără a indica în concret în ce mod instanţa de apel a încălcat principiul reglementat de art. 22 C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte constată că modalitatea de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, susţinerile formulate de către parte, prin cererea de recurs, neputând fi încadrate în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 105/A din data de 27 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.